2018 – Continuăm şi îmbunătăţim proiectele importante ale OAMGMAMR Bucureşti

Dragi colege şi colegi, La mulţi ani, din partea echipei editoriale şi a echipei de conducere a OAMGMAMR filiala Bucureşti. Să fiți răsplătiți cu multă putere, sănătate, respect și recunoaștere, pentru ceea ce faceţi! Începem anul în forţă, cu planuri ambiţioase – ne dorim să continuăm şi să îmbunătăţim proiectele importante de până acum ale organizaţiei, dar să şi iniţiem şi derulăm cu brio noi proiecte, precum Conferinţa Naţională a OAMGMAMR, pe care filiala noastră o va organiza din nou, după foarte mulţi ani. Interviul pe care l-am acordat echipei editoriale la sfârşitul anului trecut şi pe care îl regăsiţi în acest număr vă prezintă un bilanţ pentru 2017, precum şi direcţiile generale de activitate pentru 2018. Proiectele noastre continuă să urmărească dezvoltarea profesiei şi a noastră, ca profesionişti în sistemul de asistenţă medicală, cu scopul de a furniza îngrijiri de calitate, orientate spre pacient. Şi, fiindcă ianuarie 2018 stă sub semnul păcii, unității ... Citiți mai mult...

Interviu cu Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

A trecut un an din noul mandat pe care vi l-au încredințat membrii OAMGMAMR București. Cum a fost acest an pentru organizație? R. Mi se pare că a trecut mai mult de atât. Au fost atâtea zile și săptămâni importante, cu multe activităti şi, probabil, de aceea mi se pare că timpul s-a dilatat. Având continuitatea echipei (am avut şansa să păstrăm echipa, datorită colegilor noştri care ne-au susţinut, pentru încă un mandat), am promis că o să dezvoltam proiecte importante şi nu numai că am promis, dar ne-am şi apucat de treabă. Obiectivul principal al echipei a fost să continuăm să dezvoltăm o cultură organizațională puternică bazată pe principii și valori. Respectul și calitatea s-au reflectat în tot ceea ce ne-am propus. Proiectele și evenimentele care au fost apreciate și au avut relevanță pentru dezvoltarea profesiilor și a profesioniștilor au fost continuate și am depus toate eforturile să le îmbunătățim. Primul eveniment din ... Citiți mai mult...

Sănătatea adolescenţilor – o prioritate a politicilor publice

Deoarece de ea depinde sănătatea şi prosperitatea societăţilor viitoare, sănătatea adolescenţilor este considerată drept o prioritate a politicilor publice şi a sistemelor de sănătate din tot mai multe ţări din lume. La fel pun problema şi organismele internaţionale din domeniu. Ca urmare, în mai 2017, Organzaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport intitulat Acţiune globală accelerată pentru sănătatea adolescenţilor. El urmăreşte să sprijine eforturile naţionale de a îmbunătăţi starea de sănătate a adolescenţilor şi să prevină cât mai multe dintre cele peste 1 milion de decese la nivel global, majoritatea dintre acestea din cauze care puteau fi evitate sau adresate. Traumele suferite în accidente rutiere au fost principala cauză de deces al adolescenţilor în 2015, în timp ce sinuciderile sau infecţiile respiratorii au ocupat şi ele locuri fruntaşe în acest clasament trist. Mai mult, aproape o jumătate dintre cazurile de tulburări psiho-mintale ale adulţilor apar în jurul vârstei de 14 ani, ... Citiți mai mult...

Evenimente marcante ale lunii

Ianuarie 2018 stă sub semnul păcii, unităţii şi non-violenţei în comunităţi, familie sau şcoală, şi la nivel global. Astfel, această lună debutează cu o sărbătoare internaţională numită acum Ziua Familiei Globale (cunoscută anterior drept O Zi a Păcii şi Generozităţii). Toţi cei care celebrează această zi urmăresc să promoveze unitatea întregii populaţii a globului, ajutându-ne să înţelegem că suntem toţi membri ai unei mari familii, familia globală, iar generozitatea reciprocă ne poate aduce şi mai aproape. Astfel, 1 ianuarie este o zi în care oamenii sunt chemaţi să împartă mâncare şi compasiune cu prietenii şi cu persoanele aflate în situaţii dificile, transmiţând astfel un mesaj de pace şi generozitate. Ziua de 30 ianuarie marchează cea de-a doua sărbătoare interesantă a lunii, Ziua internaţională pentru non-violenţa în şcoală. Când citim despre violenţa în şcoală, gândul ne fuge imediat la aşa numitul bullying, termen mai nou pentru mulţi dintre noi. Însă, el denumește un fenomen prea bine ... Citiți mai mult...

Epidemii în istoria lumii

Anul 2018 nu marchează doar Centenarul Marii Uniri pentru România. La nivel mondial, el reprezintă și centenarul unui moment critic al istoriei Europei și al lumii– declanșarea așa-numitei ”gripe spaniole”. Pandemia debutează la finalul Primului Război Mondial, în anul 1918, și se stinge un an mai târziu, în 1919, după ce lasă în urmă efecte dezastruoase: 1 miliard de bolnavi și 30 de milioane de morți (mai mulți decât războiul care tocmai se încheiase). Numele acestei pandemii nu este nicidecum legat de locul său de origine (care pare să fi fost China) sau de cel unde a făcut cele mai multe victime (deși aici, după unele surse, au fost 8 milioane de victime). Pur și simplu, lumea era încă prinsă în război și, în încercarea de a nu dezvălui inamicului informații cu privire la amploarea pierderilor de vieți omenești, presa era cenzurată de guvernele statelor beligerante. Doar în Spania, ziarele nu erau ... Citiți mai mult...

Deficienţele de auz

Ştiaţi că peste 5% din populaţia lumii, adică 360 de milioane de oameni, dintre care peste 30 de milioane de copii şi 165 de milioane persoane de peste 65 ani, adică o tremie din populaţia de această vârstă, trăiesc cu deficienţe de auz debilitante? La fel de important de știut este faptul că marea majoritate a celor afectaţi de deficienţele de auz debilitante trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. În România, cifra este de aproape 30.000 de locuitori.  Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu efectele directe ale acestei probleme, deficienţele de auz debilitante fac ca cei afectaţi să nu poată comunica verbal, fără un dispozitiv ajutător şi să aibă nevoie să înveţe să citească de pe buze sau să înveţe limbajul semnelor. Cauzată de un spectru larg de factori genetici, biologici-medicali (anumite afecţiuni sau traume) şi de mediu (expunerea la zgomote puternice, factori chimici), pierderea auzului poate apărea pentru orice organism ... Citiți mai mult...

Osteoporoza din perspectivă multidisciplinară Coordonator: Violeta Claudia Bojinca, Editura Etna, 2017

Osteoporoza este o mare problemă de sănătate, o "epidemie tăcută", importantă prin numărul relativ mare de persoane afectate, prin costurile medicale și sociale şi prin scăderea calităţii vieţii pe care o aduce celor afectaţi. Se estimează că prevalenţa osteoporozei în România este de 20% la femeile peste 50 de ani și de 6% la bărbați. Abordarea prezentată în această carte aduce o viziune nouă, orientată spre diagnostic timpuriu şi găsirea de terapii eficace şi eficiente. Dintre subiectele incluse remarcăm -  implicaţii în patogenia osteoporozei, osteoporoza în bolile inflamatorii reumatologice sistemice, osteoporoza în bolile gastrointestinale sau osteoporoza la bărbaţi. ... Citiți mai mult...

Ghid practic de obstetrică-ginecologie şi infertilitate Autor: John David Gordon, Editura Farma Media, 2015

O carte importantă pentru profesioniştii din domeniul practicii clinice a obstetricii şi ginecologiei, în general, mai ales în contextul în care responsabilităţile acestora au devenit din ce în ce mai complexe, în ultimii ani. Mai mult, orice persoană implicată sau interesată în domeniul sănătăţii femeilor va aprecia această carte, pentru îmbogăţirea bazei de cunoştinţe fundamentale în domeniu. ... Citiți mai mult...

Epigenetica în practica medicală Autor: Prof. Dr. Sorin Buzinschi, Editura Amaltea, 2017

Epigenetica este o ramură a medicinei care studiază fenomenele cu influenţă asupra manifestărilor ADN-ului uman (prin activarea şi reprimarea activităţii anumitor gene), fără a provoca, însă, schimbări ale secvenţei genetice. Prin intermediul fenomenelor epigenetice, factori “externi” precum dieta, stresul şi nutriția prenatală pot declanşa boli complexe sau pot chiar afecta manifestările ADN-ului, cu impact asupra generațiilor următoare. Lucrarea aceasta este prima carte de epigenetică din literatura medicală românească şi conţine informaţii deosebit de utile pentru toţi profesioniştii din sistemul medical, precum și pentru publicul larg interesat de ultimele descoperiri ştiinţifice. ... Citiți mai mult...