Vasile Barbu – presedinte ANPP

protectia pacientilorInterviu cu domnul VASILE BARBU preşedinte al Asociaţiei Nnaţionale pentru Protecţia Pacienţilor

I: CUM A APARUT IDEEA INFIINTARII UNEI ASOCIATII PENTRU PROTECTIA PACIENTILOR?

R: In cadrul cabinetului de avocatura al sotiei mele, Vera Barbu, existau tot mai multe cazuri care priveau dreptul sanatatii. In incercarea noastra de a apara drepturile pacientilor ne-am confruntat cu dificultati atat in plan legislativ, cat si in plan institutional. Am constatat si o mare lipsa de educatie pentru sanatate a pacientilor, mai cu seama in ceea ce priveste preventia, utilizarea produselor si serviciilor de sanatate, cunoasterea propriilor drepturi si obligatii referitoare la viata si sanatate. De asemenea, am constatat un mare haos in functionarea sistemului de sanatate, pornind de la principiul de functionare comparativ cu tarile din Uniunea Europeana si pana la eficienta.

Datorita faptului ca in Romania nu exista o institutie publica de autoritate care sa preia si sa solutioneze sesizarile pacientiilor in ceea ce ii privesc, alta decat Ministerului Sanatatii, iar ONG-urile existente pana la acea data nu erau atat de active si specializate incat sa satisfaca toate nevoile, am considerat ca trebuie sa facem ceva in acest sens si am avut ideea sa infiintam un ONG care sa promoveze si sa apere drepturile pacientilor in general, dar si in particular si totodata sa creieze cadrul unei mai bune relationari intre pacient si furnizor de produse si servicii de sanatate.

Am redactat actul constitutiv si statutul, am elaborat proiectul de organizare si cateva proiecte de actiune. Astfel a aparut conceptul de “Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor – A.N.P.P.”. In acelasi timp, chiar sotia mea, avocat Vera Barbu, se confrunta cu probleme de sanatate si cu lipsa unor servicii de sanatate de calitate (diagnosticari eronate, prescrieri si tratamente eronate, infectii intraspitalicesti, efecte secundare grave ca urmare a tratamentelor neadecvate si a intarzierii in tratarea corecta a bolii etc). Dupa eforturi deosebite si multe zile de suferinta, in 18 decembrie 2007, sotia mea nu a mai rezistat si a plecat in lumea celor drepti. In memoria ei, care a fost coautor al acestui proiect, a trebuit sa continui si sa-mi dedic intreaga activitate pentru infiintarea de facto si de iure a ANPP, avand alaturi de mine mai multi asociati si colaboratori la fel de hotarati sa se implice in realizarea scopului propus.

In data de 15 iulie 2008 am obtinut sentinta de infiintare a Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor.

I: CE OBIECTIVE PROPUNE A.N.P.P. PRIN STRATEGIA SA?

R: Misiunea A.N.P.P. este aceea de a se asigura că niciunui pacient nu îi este refuzat dreptul de a fi: corect informat; competent tratat; complet despăgubitpentru prejudiciile materiale şi morale ce îi sunt produse datorită malpraxisului medical şi a deficienţelor administrative survenite în furnizarea de servicii şi îngrijiri medicale.

Obiectivele principale ale Asociaţiei sunt: protecţia drepturilor pacienţilor în general din România, prevăzute de legislaţia din România şi de reglementările la nivelul Uniunii Europene, reprezentarea intereselor legitime ale pacienţilor membri ai Asociaţiei, precum şi acţionarea prin mijloace legale împotriva nerespectării drepturilor lor de către cei care asigură îngrijiri de sănătate, îngrijiri terminale, intervenţii medicale, servicii comunitare şi servicii conexe actului medical, care ar putea să le afecteze sănătatea, mediului înconjurător, sau să le pună viaţa în pericol.

I: CE IMPACT A AVUT ASUPRA SISTEMULUI MEDICAL ROMANESC LANSAREA PROIECTULUI PROGRAM ,, MEDICINA FARA SPAGA’’?

R: Problemetica coruptiei din sistemul de sanatate trebuie abordata pe mai multe planuri. Incepand cu sistemul de achizitii publice si continuand cu conditionarea in mod nelegal a actului medical.

A.N.P.P. a initiat un program “Medicina fara spaga” cu scopul de a monitoriza acest fenomen si de a interveni atunci cand fenomenul capata pe alocuri dimensiuni si aspecte care ar putea sa perturbe calitatea actului medical si accesul pacientului la sistemul de sanatate. Studiul nu are o data limita de finalizare, el continua si in masura in care obtinem unele rezultate le analizam, intervenim punctual si in unele cazuri le facem publice.

In cadrul studiului nostru de pana acum putem spune ca fenomenul de “spaga” in sanatate nu este o problema majora, cea mai mare problema fiind insusi sistemul de sanatate specific Romaniei si ca tocmai acest lucru face sa existe acest fenomen.

Consideram ca prin primirea de bani sau alte foloase de la pacient, DUPA efectuarea actului medical, medicii sau cadrele medicale nu fac un lucru ilegal şi astfel poate fi asimilat cu un cadou, o recunostinta, o recompensă pentru serviciul respectiv.

“Spaga” nu este numai o problema a medicilor sau a cadrelor medicale, este si o problema a pacientului care da “spaga”.

La solicitarea mass-media am publicat cateva dintre datele obtinute de noi referitoare la nivelul “spagii” in diferite unitati medicale, pe specialitati, pe categorii de personal medical etc.

Pentru a descuraja si a modera fenomenul “Spaga” din sistemul de sanatate A.N.P.P. are in vedere un proiect care consta in afisarea unor minibanere in locuri in unde exista potential pentru proliferarea fenomenului, in care sunt formulate anunturi de tipul: „In aceasta unitate medicala nu se primeste spaga! Aici nu se conditioneaza actul medical de primirea de bani sau alte foloase pentru serviciile de sanatate! Aici cadrele medicale primesc multumiri rostite din suflet pentru ca va fac sufletul mai bun si va fac sa traiti mai mult! La generozitate trebuie raspuns cu generozitate! Daca trebuie sa ne contraziceti, va rugam sa o faceti!”

I: CE TIPURI DE SESIZARI PRIMITI? CUM REUSITI SA LE SOLUTIONATI? EXISTA PALIERE DE RASPUNS?

R: Principalele tipuri de sesizari din partea pacientilor sunt legate de accesul acestora la produse si servicii de sanatate, de malpraxisul medical si de despagubiri civile in urma malpraxisului, de calitatea actului medical efectuat de furnizorii de servicii de sanatate. Alte tipuri de sesizari sunt legate de de informatii privind drepturile si obligatiile pacientului, informatii privind furnizorii de produse si servicii de sanatate, precum si sesizari legate de rambursari de cheltuieli efectuate de pacientii asigurati in sistemul de saigurari de sanatate, pentru produse si servicii de sanatate de care ar fi trebuit sa beneficieze in mod gratuit sau prin coplata.

I: CE ATI REUSIT SA SCHIMBATI IN COMPORTAMENTUL SOCIAL AL PACIENTULUI ROMAN?

R: In peste doi ani de activitate am reusit sa ajutam foarte multi pacienti si consideram ca prin actiunile noastre, atat direct pe pacientul cu probleme cat si la modul general prin mijloacele mass-media, am avut o contributie importanta atat in in educatia pentru sanatate a pacientului roman, cat si in constientizarea acestuia ca are drepturi si obligatii in cadrul sistemului de sanatate. Drumul este foarte lung si sunt necesare mari eforturi si timp indelungat pentru a aduce comportamentul pacientului roman la nivelul la care, alaturi de alti actori din cadrul sistemului de sanatate, de societatea civila si alaturi de autoritatile statului, sa contribuie activ la ridicarea nivelului de sanatate si la imbunatatirea standardelor de viata. Educatia pentru sanatate este un obiectiv major pentru intreaga societate romaneasca.

I: CARE SUNT CONCEPTELE CARE STAU LA BAZA RELATIEI COMUNICATIONALE DINTRE ASOCIATIA DUMNEAVOASTRA SI PACIENTUL ROMAN?

R: Deschiderea catre nevoile pacientului roman si dorinta noastra de a atinge obiectivele propuse ne face sa apelam la cele mai eficiente mijloace de relationare cu toti cei care doresc ca viata si sanatatea sa fie apreciate ca bunurile cele mai de pret pentru om. Fara constientizarea si implicarea fiecarui pacient sau reprezentant al acestuia in inbunatatirea vietii si sanatatii noastre, a tuturor, nu se pot face mari progrese in acest sens. De aceea, A.N.P.P. considera ca relatiile de tip “contact direct si punctual” cu pacientul, cu furnizorul de produse si servicii de sanatate si cu autoritatile statului, nu sunt de neglijat pentru ca sunt de natura sa contribuie in mod esential la o mai buna relationare, chiar daca presupune eforturi mult mai mari. Relatia cu toti acestia prin intermediul mass-mediei vine sa completeze relationarea directa.

I: V-ATI GANDIT LA POSIBILITATEA DE A AVEA O SECTIUNE A PACIENTULUI IN CADRUL FIECARUI EVENIMENT MEDICAL, INDIFERENT DE ADRESABILITATEA ACESTUIA?

R: Pacientul este un partener in cadrul sistemului de sanatate. Pentru el exista sistemul de sanatate. Se vorbeste tot mai mult si la noi in Roamnia de conceptul “pacientul se afla in centru sistemului de sanatate”. Este inca un deziderat pentru pacienti. Din pacate, in ciuda campaniilor de promovare, nici legislatia si nici practicile, in general, din sistemul de sanatate nu tin cont de acest minunat concept. Exista initiative laudabile ale unor organisme profesionale, cum este cea a O.A.M.G.M.A.M.R si a C.M.R. , dar si a unor organizatii ale societatii civile, de a invita organizatiile de pacienti la evenimentele organizate de aceste institutii, initiative pe care le apreciem ca fiind foarte utile. Ne dorim foarte mult sa existe sectiuni ale pacientilor la fiecare eveniment medical pentru ca relationarea de tip parteneriat dintre producator, furnizor de produse si servicii de sanatate, formator profesional si de opinie din domeniul sanatatii si pacient este esentiala pentru eficientizarea sistemului de sanatate. Unul dintre obiectivele A.N.P.P. este sa se implice in mod activ in cadrul tuturor evenimentelor organizate din domeniul sanatatii.

I: CE PROIECTE INTENTIONATI SA INITIATI IN PARTENERIAT CU O.A.M.G.M.A.M.R.-FILIALA MUNICIPIULUI BUCURESTI?

R: A.N.P.P. are mai multe proiecte in care O.A.M.G.M.A.M.R si O.A.M.G.M.A.M.R. – filiala Municipiului Bucuresti poate fi un partener important.

Cele mai importane dintre aceste proiecte sunt:

  • Incheierea unui parteneriat intre O.A.M.G.M.A.M.R si A.N.P.P privind colaborarea pe interese comune;
  • Demersuri privind includerea infirmierelor si a brancardierilor in cadrul O.A.M.G.M.A.M.R, alaturi de celelalte specialitati din cadrul acestui organism profesional si acordarea pentru aceste specialitati profesionale a autorizatiei de libera practica dupa principiul utilizat in praxisul medical. ;
  • Atribuirea titlului de “Ofiter pentru protectia pacientului”, asistentelor si infirmierelor care doresc sa participe la proiecte A.N.P.P. sau proiecte comune A.N.P.P. – O.A.M.G.M.A.M.R, privind educatia pentru sanatate a pacientilor;
  • Actiuni de voluntariat pentru protectia pacientilor aflati in dificultate;
  • Proiecte privind screeningul pe diverse patologii;
  • Propunerea privind organizarea de gale anuale ale ale O.A.M.G.M.A.M.R – A.N.P.P. care sa aibe sectiuni de premiere a asistentelor si a infirmierelor pentru activitatea desfasurata, precum si a medicilor si pacientilor pentru buna relationare.

I: CE LE PROPUNETI PACIENTILOR DIN ROMANIA PENTRU 2011?

R: Pentru anul 2011 ne dorim ca pacientii din Romania sa fie mult mai bine informati, in acest fel, sa stie ce sa ceara si sa fie mult mai bine tratati.

Propunem pacientilor din Romania sa fie alaturi de noi cei care le reprezentam interesele si nu in ultimul rand, alaturi de medici, de cadrele medicale, de farmacisti si de ceilalti actori din sistemul de sanatate care fac eforturi deosebite pentru ca sistemul nostru de sanatate sa suprvietuiasca. Prognozele spun ca anul 2011 va fi un an mult mai greu pentru noi toti, pentru sanatatea noastra. De aceea, trebuie sa fim solidari, pentru a reusi sa implementam un nou concept in viata medicala romaneasca, acela de PACIENT EXPERT.

www.protectiapacientilor.ro
vasile.barbu@protectiapacientilor.ro

LUMINITA PINZARIU

Share This Post