Noi, in Romania, avem un mare avantaj: asistentii nostri medicali au un nivel profesional mai bun decat ceea ce se cheama “nurse” in Europa.

Interviu pentru revista eAsistent.ro realizat cu doamna Prof. Dr. Doina Dimulescu, Managerul Spitalului Universitar de Urgenta Elias.

De cand conduceti Spitalul Universitar de Urgenta Elias, care sunt principalele proiecte la care ati lucrat?

Practic, din anul 2005, am fost in permanenta in directia spitalului. La inceput am avut functia de director responsabil de activitatea de cercetare stiintifica, am mai avut conducerea interimara in 2006 si,de acum 3 ani, am preluat activitatea de coordonare a spitalului,in calitate de director general. In tot acest timp, am continuat unul dintre proiectele cele mai mari aflatein atentia colegilor mei care au condus spitalul in ultimii 10 ani, de cand acesta se afla in administrarea Academiei Romane.Este proiectul de transformare a acestui spital intr-un centru de excelenta,care sa functioneze polidisciplinar, nu numai pentru Bucuresti, ci pentru intreaga regiune,asa cum a fost lasat prin testament de catre Jacques Elias.Un centru de excelenta in care sa poata fi asigurata asistenta medicala pentru pacienti din toate straturile societatii si, in acelasi timp, care sa fie un centru de cercetare, un centru stiintific si un centru de invatamant bine cotat de toata lumea care se adreseaza procesului de educatie medicala continua, o norma obligatorie in lumea medicala. Lucrul acesta se si intampla.Prin ordin de ministru,spitalul a fost recunoscut acum un an si jumatatesi reconfirmat, drept spital de categoria a I-a. Datorita caracterului sau multidisciplinar, prin echipamente, prin actul medical care se practica in spital, acesta a reusit sa ajunga in elita spitalelor din Romania. Acest lucru esteconfirmat si de faptul ca foarte multi medici tineri din toate specialitatile vin sa se formeze profesional la noi sau doresc sa faca stagii de specializare in spitalul Elias. Avem un numar foarte mare de rezidenti care vin in permanenta aici. Si studentii sunt in numar din ce in ce mai mare in fiecare clinica. Prezenta lor arata ca sunt satisfacuti de experienta profesionala din acest spital, incepand cu nivelul la care se desfasora practica medicala, continuand cu preocuparea colegilor nostri care sunt responsabili, nu doar cadrele didactice, dar si cercetatorii si ceilalti medici care au responsabilitati in actul de invatamant si terminand cu nivelul academic al invatamantului de care beneficiaza aici.

Acesta este proiectul cel mai important. Si care nu putem spune ca este pe deplin indeplinit. Traim intr-o lume care trece prin tot felul de transformari, inclusiv conceptuale: ce trebuie sa fie asistenta medicala?cat de multi bani poate primi?cat de multi bani trebuie adresati spitalului versus institutiilor ambulatorii? Conteaza enorm sa reusesti sa furnizezi servicii de calitate, in conditii de constrangeri financiare. Dificultatea cea mare este sa poti gasi un echilibru in resursele existente (care nu sunt deloc abundente), pentru a putea asigura un act medical de buna calitate. Sigur, acest lucru e foarte greu de facut si e o provocare de fiecare zi.

Un alt proiect este legat de specialitatea cardiologie. Ea nu exista in spital, acum 10 ani cand am venit in echipa. Practic, acesta clinica de cardiologie a fostdeschisa si dezvoltata de noi in acesti 10 ani.Ea a ajuns astazi sa aiba un nume bun in Bucuresti si in tara. Proiectele de dezvoltare au inclus si un laborator de cardiologie interventionala, care astazi functioneaza optim. Speram sail dezvoltam pe mai departe, sa ajunga sa depaseasca patologia coronariana si sa poata evolua catre implantarea de device-uri si in alte patologii decat cele coronariene. O alta parte a proiectului a fost dezvoltarea unei specialitati chirurgicale legata de cardiologie. Deocamdata, am reusit sa avem un compartiment mic (de cateva paturi) de chirurgie vasculara, pe care, speram sa-l putem dezvolta, in viitorul apropiat, si sa-l transformam intr-un serviciu de chirurgie cardio-vasculara. Sigur ca acesta este un proiect foarte ambitios.El depinde si de resurse materiale, dar mai ales de resursele umane. Nu avem in Romania foarte multi chirurgi cardio-vasculari talentati si cu experienta. Sistemul va trebui sa invete sa-i formeze si sa-i pastreze, pe cei care isi fac o lunga si dificila specializare in tara sau in strainatate.

Alte proiecte importante tin de dezvoltarea unor servicii care exista. Servicii de radio-terapie care se adreseza unei patologii extrem de severe si care este, de departe, foarte putin acoperita de serviciile medicale din Bucuresti si din toata tara.Speram sa putem dezvolta acest lucru. Serviciile oncologice sunt, de asemenea,printre prioritatile noastre de dezvoltare.

Sigur, un proiect la care suntem obligati sa lucram si sa-l dezvoltam in continuare este acela de perfectionare a asistentei medicale de urgenta,deoarece spitalul Elias este inclus in sistemul strategic national de asistenta medicala de urgenta. Fiind unul dintre spitalele cu un volum mare de urgente medicale si chirurgicale pe care le furnizeaza Ambulanta si SMURD-ul, ne dorim sa crestem contributia spitalului nostrum pentru asistenta de urgenta. Pentru aceasta, toate serviciile din spital au nevoie de progres uman si tehnologic.

In medie, cati medici rezidenti si cati studenti aveti in spital?

Numarul lor variaza in functie de orarul lor si de perioadele anului.In medie, sunt peste 100 de rezidenti in spital.In clinica de cardiologie, de exemplu, in care sunt 55 de paturi,avemin permanenta intre 12 si 25 rezidenti. Daca ne gandim ca spitalul are 25 de clinici, este foarte posibil ca, in anumite perioade ale anului, sa avem mai mult de 100 de rezidenti. Vorbimdespre oamenii care se scolesc si care, nu numai ca invata,dar contribuie si ei la performanta medicala. Eivin cu energie si cu dorinta de a progresa. Cred ca este eronata ideea ca toata lumea vrea sa plece. Din variate motive, o multime de oameni tineri isi doresc sa faca o cariera aici: au familie, au prieteni, sunt legati, intr un fel sau altul, de locurile acestea.Exista destul de multi oameni de valoare care-si doresc sa aiba aici performantaprofesionala si recompensa pentru aceasta.Pentru noi,aceasta motivatie a lor reprezintaun motiv major sa ne straduim si sa-i ajutam sa realizeze aceasta performanta. Cat priveste studentii, in permanenta,sunt cam 4-5 serii de cate 60-70 de studenti. Ei au un invatamant modular care se intinde, de regula, pe 4-8 saptamani. Disponibilitate umana sa-i primim in spital exista.Numarul de studenti estelimitat, insa, de spatial fizic efectiv.

Aveti si asistenti medicali in practica?

Acest spital este unul dintre centrele de invatamant si educatie pentru cadrele medii. Avem in practica elevi de la scolile sanitare. Spitalul are un contract cu una dintre aceste scoli. In plus, si pentru elevi si pentru asistentii medicali,avem numeroase cursuri de specializare. Si noi, in calitate de cardiologi, am pregatit cursuri de specializare pentru asistentii medicali. Avem, de exemplu,cursuri pentru resuscitare, pentru diagnosticul electrocardiografic, legate de notiunile pe care trebuie sa le aiba asistentii medicali.

Cum vedeti relatia profesionala medic-asistent medical? Care sunt conditiile unei relatii excelente?

Intai de toate, as putea spune ca relatia medic-asistent din acest spital este foarte buna, una dintre cele mai bune din experienta mea. Ea vine din calitatea buna a oamenilor care lucreza in spitalul Elias ca asistenti medicali, a celor pe care i-am recrutat, prin examene si concursuri, in decursul timpului. Fundamentul ei provine din doua elemente: nivelul de cunostinte si calitatea umana.

Si, nu in ultimul rand, am incercat, atat cat ne-a stat cu putinta, intr-un grup profesional unde mobilitatea peste granita este uriasa, sa-i pastram pe cei buni, cei care intrunesc si calitatile profesionale si pe cele umane. Noi, in Romania, avem unmare avantaj. Asistentii nostri medicali au un nivel profesional mai bun decat ceea ce se cheama “nurse” in Europa. Spun acesta dupa experienta pe care am avut-o in alte spitale din Europa si in spitalele private. In spitalul Elias, incurajam foarte mult perfectionarea acestor oameni care sunt “mana noastra dreapta”. Spun acest lucru pentru ca ei vad pacientul pentru o perioada mai lunga de timp decat il vedem noi, medicii. De aceea, cu cat simtul lor clinic este mai format, cu cat sunt mai informati, cu atat contributia lor la ingrijirea pacientilor este mai consistenta. Sigur ca si noi am pierdut asistenti buni catre zona private,de exemplu. Am pierdut asistenti valorosi care lucrau in blocurile operatorii sau in terapie intensiva.In cazul lor, n-am avut nicio ezitare sa-i reangajam, atunci cand au dorit sa revina in spital. Pentru asistenti facem eforturi sa-I pastram in spital. Lucrul acestaeste foarte dificil, atunci cand intra in competitie salariile fixe dintr-un spital public si salariile mult mai mari (cel putin in teorie) din mediul privat. Si, sa nu uitam ca, spre deosebire de un medic care-si poate creste veniturile lucrand in mediul privat in a doua parte a zilei, asistentul medical care sta 8 ore in spital nu mai are cum sa-si completeze veniturile cu altceva.

Presupun ca ati lucrat cu multi asistenti medicali de-a lungul timpului. Care este cea mai deosebita amintire pe care o aveti?

Am multe “aminitiri deosebite” care ma insotesc si in prezent. Doamna pe care o vedeti pe post de sefa de cabinet este asistenta cu care am lucrat de cand mi-am inceput cariera profesionala, ca intern, in Spitalul Municipal, in anul 1980. Am inceput sa lucrez intr-una dintre putinele sectii de terapie intensiva coronariana aflata, la vremea aceea, in Bucuresti, in Spitalul Universitar. Tot cu ea am inceput aici, in Spitalul Elias, formarea personalului mediu pentru terapia intensiva coronariana. Sectia s-a deschis, imi aduc aminte perfect, exact pe 1 iulie 2003. La varsta de 53 de ani, a acceptat sa paraseasca un spital care ii era mult mai comod si mai aproape de casa si sa vina cu noi aici, ca sa asigure o formare de buna calitate a personalului ce avea sa lucreze in noua sectie de terapie intensiva. Si iat-o ca estein continuare alaturi de noi, in toate demersurile administrative si de colaborare. Nu este doar o amintire. Este o prezenta reconfortanta, careia ii datorez enorm de mult in plan uman.

Apoi, actuala sora sefa a sectiei noastre de cardiologie a venit, de asemenea, din Spitalul Universitar. A fost una dintre primele asistente si a contribuit la organizarea laboratorului de eco-cardiografie in Spitalul Universitar, la momentul la care am inceput sa primim ecografe mai perfomante, dupa anii 1990. Si ea a acceptat sa vina, cu noi, aici, pentru un efort mare si o munca ce incepea de la zero, refuzand oferte in alte spitale unde serviciile erau deja functionale si ar fi avut mult mai putine responsabilitati. Este o persoana careare studii universitare si care accepta sa lucreze in continuare aici, ca sora sefa, pentru a continua eforturile de organizare ce sunt extrem de importante. Fara ochiul atent al unei sore sefe, nimic nu merge bine, oricat de performanti ar fi medicii. Sunt doi oameni care-mi sunt aproape, nu doar ca ajutoare, ci si ca prieteni si tovarasi de experienta profesionala extrem de dificila si de provocatoare, care a insemnatdezvoltarea de la zero a unui serviciu de cardiologie de urgenta. Ne-am deschis pe 1 iulie 2003 si imi amintesc ca, inainte de a deschide sectia, cronometram parcursul unui brancard de la camera de garda pana sus si timpul in care asistentele puneau in functiune monitoarele. Iar de a doua zi au inceput sa vina pacientii cu ambulantele.

Efortul acestor doua doamne a fost enorm. Noi toti le datoram mult, prin aceea ca, necazuri care se puteau intampla,nu s-au intamplat.

Care este deviza sub care v-ati construit viata profesionala?

In afara de juramantul lui Hippocrate, “Primum non noccere” sau, cum spune profesorul Gherasim, “Prea binele este dusmanul binelui”…. Traim intr-o lume super tehnologizata, in care “noccere” nu e foarte la vedere si pare a fi departe de actul medical…

E greu sa spun ca am avut o deviza. Am niste principii pe care le aplic si in viata mea privata si in cea profesionala: a-ti pastra demnitatea in relatiile cu toti cei din jur, fie ca sunt pacienti sau apartinatori si a avea in permanenta gandirea aplecata spre suferinta omului. ”A crede bolnavului”. A porni de la ideea ca trebuiemai intai sa crezi bolnavul si sa asculti tot ceea ce-ti povesteste el despre suferinta lui. Bolnavii ajung sa sufere nu doar din motive legate strict de boala. Suferinta vine si dincauze care tin de viata lor si care se reflecta in starea lor de sanatate. Am un exemplu foarte important care a aparut de putina vreme in recomandarile internationale de practica cardiologica: depresia. Este un factor de risc major, la care noi nu ne uitam foarte atent. Eu, in mod particular,am invatat sa fiu atenta la acest aspect. La inceputurile existentei mele profesionale, am dorit sa fac psihiatrie. Am renuntat, dupa aceea, pentru ca specialitatea cardiologie mi-a aparut a fi mai precisa sia oferi mai multe si mai directe posibilitati de a ajuta bolnavii. A-ti pastra demnitatea si a te apleca asupra suferintei bolnavului cu omenie sunt doua lucruri esentiale. Daca n-ai rabdare sa asculti un bolnav, daca nu-l privesti ca pe un alt om care vine la tine, uneori, ca la Dumnezeu, sperand imposibilul, risti sa ignori elemente importante ale bolii. Cele mai mari greseli medicale nu se fac din nestiinta, ci din ignorarea unor elemente ale examenului medical, ale istoricului bolnavului, sau ale explorarilor pe care le recomandam pacientilor.

Cum apreciaţi colaborarea cu OAMGMAMR şi cum credeţi că vapoate ajuta pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate pacientilor?

Este o colaborare foarte buna. Cu doamna Angela Lupu, care este foarte activa in Ordinul Asistentilor Medicali, avem bune relatii. Am si convenit impreuna ca trebuie ca acest spital sa se implice foarte serios in tot ce inseamna activitatea profesionala desfasurata de Ordinul Asistentilor Medicali si am dorit sa oferim sprijin, atat cat ne-a fost posibil, inclusiv spatii de invatamant. Am oferit, in plus, serviciile medicilor, colegilor nostri, pentru pregatirea profesionala. Si aceasta, pentru ca am socotit ca nu poti sa te astepti la un act medical de calitate, daca nu contribui la scolirea asistentilor medicali. Din cauza acestei mari fluctuatii de personal medical, se intampla adesea ca persoane bine calificate sa plece si sa ne vina oameni care sunt foarte la inceputul carierei medicale. Noi am acceptat din start ca dorim doar buna-vointa si ca ne obligam sa-i scolim. Este clar ca un asistent de terapie intensiva sau un asistent de bloc operator nu se poate forma de azi pe maine. Daca vrei sa-l ai format, este clar ca trebuie sa contribui la pregatirea lui.

Ne puteti impartasi un vis pe care-l aveti?

La momentul in care am ales aceasta profesie, unul dintre motive a fost statutul social al medicului. Profesia aceasta nu esteuna aducatore de bani. Majoritatea pacientilor nu este una bogata. Satisfactiile noastre sunt de alta natura.Sigur ca si recompensa financiara e importanta. Ea iti aduce resurse ca sa-ti asiguri pregatirea, sa poti sa-ti cumperi carti, sa ai acces la informatia virtuala. Toate abonamentele la site-urile de infomatii costa. Statutul social al medicului si al persoanlului medical a fost, la un moment dat, unul de elita. Din motive foarte complicate si care-si au radacinile cu mult inainte de anii ‘90, treptat,lumea medicala ainceput sa fie privita ca o lume mai degraba avida de bani. Societatea prefer sa o pedepseasca pentru defectele ei particulare, uitand ca in Romania medicii si personalul medical accepta sa practice in conditiile in care resursele materiale alocate sistemului sanitar sunt insuficiente. Societatea preferasa vada mai degraba esecurile si foarte rar auzim in mass-media despre reusitele medicale.Treptat-treptat, statutul medicului si al personalului medical s-a degradat.Oamenii uitaca medicul are serviciu 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana. Nici eu si nici alti colegi de-ai mei nu ne inchidem vreodata telefonul, nu refuzam sa raspundem pacientilor nostri, nici cand suntem plecati din tara, incercam sa le oferim o solutie, chiar daca nu putem sa-i vedem cand au o problema, pentru ca responsabilitatea pentru viata unui bolnav este ceva ce nu se poate cuantifica. Cei care judeca actul medical uita povara noastra. Sentimentul ca cineva s-a prapadit pentru ca poate tu n-ai avut mijloace, sau boala a avut o evolutie capricioasa si abrupta,este o povara mentala si afectiva extraordinara. Foarte multi colegi de-ai nostri se prapadesc, adesea, inainte de vreme.  Exista un pret pe care-l platim pentru stresul profesional si pentru ca ne-am asumat aceasta profesie pe care acceptam sa o practicam in conditii dificile. Nu cred ca ati auzit multi doctori care sa spuna ca refuza sa intrein sala de operatie sau sa intre in spital, pentru ca spitalul nu are ce-i trebuie. Cred ca este o greseala ca societatea penalizeaza doar lumea medicala pentru aceste defecte. Sigur ca exista uscaturi peste tot.Sigur ca exista si medici sau cadre medicale care nu au un comportament medicaladecvat si ei trebuie penalizati. Dar nu sunt de acord ca toata breasla medicala -medici si asistente – sa fie gasita vinovata pentru tot ceea ce lipseste sistemului. Sa nu uitam ca exista dezbateri acerbe, chiar si in tari care aloca cele mai mari resurse pentru sanatate cum sunt Statele Unite ale Americii. Si aici,intr-o lume care este mult mai bogata decat a noastra,o proportie uriasa de pacienti sunt complet neasigurati,iar societatea este foarte reticenta in a creste finantarea pentru asigurarile de sanatate. In acest context dificil, este nedrept ca eforturile si solicitarile lumii medicale sa fie privite doar ca o cerere de bani pentru veniturile personale. Societatea trebuiesa inteleaga ca lumea medicala doreste sa aiba si cu ce sa ingrijeasca decent pacientii. Sunt de peste 7 ani in Comisia de Disciplina a Colegiului Medicilor. Sigur ca ma doare sa vad ca unii colegi gresesc brutal sau sunt lipsiti de mijloacepentru a-si face profesia sau ca sunt acuzati grav de familii, care au si ei dreptatea lor, candpierd un membru iubit al familiei. Ma doare, insa,sa vad ca se stigmatizeaza intreaga breasla medicala. Ganditi-va ca lucrurile acestea pot avea consecinte asupra deciziei medicilor tineri de a parasi tara.

Iar solutiile nu pot fi gasite usor pentru situatii care treneaza de decenii. Societatea romaneasca a fost lipsita de resurse, de prea mult timp.Si, medicina nu putea avea mai multe resurse, cand restul societatii a suferit de saracie si de lipsa resuselor.Asa cum batranii n-au bani de pensii, nici pentru ingrijirea bolnavilor nu sunt suficienti bani.Valorizarea la nivelul intregii societati e o problema. La fel se intampla si cu educatia. Nu exista o alta solutie miraculoasa de a influenta pozitiv evolutia unei societati.Invatamantul si educatia pot oferi o solutie.Reprezinta activitati a caror influenta se intinde pe decenii. Aceasta poate face diferenta intre o societate care progreseaza, comparativ cu una care merge in deriva.

Interviul a fost realizat de Mirela Mustata