Educatia medicala continua online

Ce cred asistentii medicali din alte tari despre educatia medicala continua online?

 

Atunci cand vorbim despre cursuri si educatia medicala continua, toti ne gandim ca va trebui sa alocam un timp definit, intr-o sala de curs, fata in fata cu un lector. Dar daca in locul lectorului si a salii clasice de curs ne-am gasi pur si simplu in fata unui calculator, acasa si am face cursul atunci cand avem putin timp disponibil? Pentru cei mai multi, aceasta este destul de neobisnuit. Dar, pentru ca timpul e cel mai important, probabil ca problema numarul unu ramane: cum facem sa ne rezolvam si problemele stringente, dar si sa parcurgem si sa finalizam un curs care sa ne ajute in profesie?

Popularitatea cursurilor online pentru asistenti medicali, ca parte a programelor de educatie medicala continua a crescut rapid, in multe tari. Tocmai aceasta situatie a generat dorinta de a face aceste programe cat mai facile si mai de succes.

In incercarea de a vedea cum stau lucrurile in cazul programelor online de educatie medicala continua pentru asistentii medicali din Turcia, s-a facut un studiu care a analizat perceptia diferitelor grupe de asistenti medicali, in functie de specialitate, specificul muncii, frecventa utilizarii calculatorului si varsta. Pentru evaluare au fost analizate raspunsurile a 1041 asistenti medicali inregistrati.

Din analiza a rezultat ca, in general, asistentii medicali din Turcia considera instrumentele online de educatie medicala continua ca fiind solutii adecvate pentru conditiilelor de munca si pentru nevoile lor. Educatia online le adduce un plus de flexibilitate si de comoditate, acestea fiind principalele avantaje subliniate de asistentii medicali. Flexibilitatea educatiei online, asa cum este descrisa de persoanele cuprinse in studiu, s-a datorat faptului ca au putut sa studieze de acasa, la orele la care au putut sau cand si-au dorit.

Un aspect mai putin apreciat a fost eficacitatea studiului si rezultatele de invatare ale cursantelor. De multe ori, aceasta perceptie privind gradul mai scazut de eficienta a invatarii s-a datorat faptului ca pentru multi asistenti medicali era prima experienta de acest tip. Multe dintre persoanele chestionate nu mai facusera cusuri online si nu stiau cum puteau fi folosite cel mai bine tehnologiile de invatare la distanta.

Pe de alta parte, studiul arata ca obiceiurile de invatare si caracteristicile subiectelor adresate asistentilor medicali se potrivesc foarte bine modelului de invatare online. Multi dintre asistentii medicali au aratat ca este usor sa inveti online, pentru ca acest mediu iti asigura conditii de invatare la nivel personal foarte bune. Anumite caracteristici ale asistentilor medicali cum ar fi capacitatea de a actiona independent, daca este necesar, reprezinta un avantaj pentru invatarea online.

Conform acestui studiu – in care majoritatea participantilor au peste 30 de ani –rezulta ca, preferinta pentru acest mediu de invatare, in cazul asistentelor medicale din Turcia, nu este influentata de varsta sau de experienta in munca. Aceste rezultate sunt oarecum contrazise de alte studii care indica faptul ca varsta afecteaza preferinta pentru cursurile online.

In acelasi timp, asa cum era de asteptat, asistentii medicali cuprinsi in studiu care folosesc mai frecvent calculatorul sunt si cei mai favorabili folosirii mediului online pentru invatare medicala continua.

Aceeasi analiza arata ca nu exista diferente intre perceptia asistentilor medicali din mediul rural si a celor din mediul urban si nici in ceea ce priveste nivelul veniturilor si disponibilitatea conexiunii Internet. Totusi, alte studii din tari dezvoltate au aratat o preferinta mai accentuata pentru folosirea invatarii tip e-learning la asistentii medicali din mediul rural, care poate fi explicata prin accesul mai limitat la carti, publicatii de specialitate si la calatorii pe distante mai lungi.

Concluziile studiului sunt clare: 1) asistentii medicali au o perceptie pozitiva fata de programele de pregatire online; 2) o astfel de metoda de pregatire satisface nevoile asistentilor medicali din aproape toate grupele de varsta; 3) cu cat persoana este mai obisnuita sa foloseasca calculatorul, cu atat are o perceptie mai pozitiva asupra programelor de pregatire online; 4) astfel de programe ofera flexibilitate asistentilor din mediul urban si rural; 5) asistentii medicali care lucreaza in centrele medicale mai mici sunt si cei mai interesati de astfel de programe de pregatire.

Desi rezultatele studiului se refera la situatia din Turcia si nu pot fi generalizate la alte tari, este, de asemenea, adevarat ca sublinierea rezultatelor pozitive poate suscita interesul pentru aceasta formula de invatare care are avantaje evidente.

Este un adevar recunoscut ca cei mai multi profesionisti din tarile dezvoltate apeleaza la programe de pregatire online pentru a-si creste calificarea si pentru a se adapta conditiilor de munca in permanenta schimbare. Avantajele invatarii online pentru asistentii medicali sunt date de confort, flexibilitate si oportunitatea de a lucra in colaborare. Pentru cei mai multi asistenti medicali este dificil sa reia procesul de invatare in formula clasica, date fiind suprapunerea cu programul de lucru, responsabilitatile personale etc. Pe de alta parte, programele de invatare la distanta de tip online pot facilita procesul de educatie medicala continua si indeplinirea cerintelor de formare profesionala, fara a forta si incarca in mod deosebit agenda de lucru a asistentilor medicali.

Cele mai multe studii realizate in Europa, similar celui derulat in Turcia, au demonstrat rezultatele pozitive ale educatiei online in ceea ce priveste modul de realizare, satisfactia de invatare si dorinta de a invata. Studiile comparative intre programele de invatare online si cele de invatare clasica au indicat ca nu exista diferente in ceea ce priveste rezultatele academice, de socializare sau de mentorat.

In schimb, dintre cei patru factori care contribuie la invatare (atitudinea, experienta, cunoasterea si stilul de invatare), atitudinea asistentilor medicali este cea mai importanta, in cazul invatarii online.

In plus, reusita programelor de invatare online este conditionata de intelegerea nevoilor si perceptiilor asistentilor medicali. Daca in cazul invatarii clasice lectorul poate sa creeze un curs cadru si sa adapteze pe parcurs prezentarea in functie de nevoile asistentei, in cazul cursului online este esential ca nevoile de invatare ale cursantilor – asistenti medicali – sa fie pe deplin intelese cand se pregateste cursul.

Concluzia acestor studii este ca asistentii medicali pot castiga timp, confort, flexibilitate si oportunitatea de a lucra in colaborare prin programe de educatie medicala continua de tip online, cu conditia sa existe deschidere si o atitudine pozitiva fata de acest model de educatie, iar cursurile online sa fie gandite astfel incat sa tina seama de nevoile de invatare ale asistentilor medicali.

Adaptat de Mirela Mustata (redactor e-Asistent) dupa articolul lui Selcuk Karaman,Perceptia asistentilor medicali asupra educatiei continue online (Nurses’ perceptions of online continuing education) www.biomedcentral.com

Share This Post