”Am un vis măreț, un ideal. Să lucrez într-un sistem în care se pune foarte multă valoare pe resursa umană – infirmieră, asistent, medic” ne-a mărturisit doamna Cornelia Năstase, Director de Îngrijiri, Asistent Medical Principal la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș”, într-un interviu acordat e-Asistent.

 

Povestiți-ne care a fost parcursul dumneavoastră profesional – cum a început, ce a urmat?

E un parcurs lung. Am acumulat o mare experiență profesională. M-am angajat, în anul 1982, la Spitalul Județean din Slatina, prin repartiție. Am lucrat în secția medicală, timp de 4 ani și jumătate. După care, m-am căsătorit și am venit în București.

Din anul 1987, sunt în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș”. Am lucrat în mai multe secții: ca asistent medical, în secția Diverse Adulți, până în anul 1994, apoi, la Camera de Gardă, ca asistent medical și, din anul 1999 până în 2005, am fost coordonator al Camerei de Gardă. În paralel, asiguram și serviciul de Bronhologie.

În anul 2006, m-am mutat în secția 6 de Boli Infecțioase, ca Asistent Șef și am coordonat, în același timp, pentru 1 an, și Camera de Gardă, până am găsit pe cineva care să o preia. Recunosc că a fost un an foarte greu.

De ce era dificil să transferați această responsabilitate? Nu găseați pe cineva potrivit?

Nu era nimeni dornic să o preia. Camera de Gardă este un punct fierbinte al oricărui spital. Sunt multe presiuni și multe responsabilități. Într-un final, am reușit să formez pe cineva și a și acceptat. Nu poți forța pe nimeni să preia o anumită răspundere.

După aceea, am rămas cu secția, unde am coordonat activitatea până în anul 2010, când mi s-a propus funcția de Director de Îngrijiri. Un an de zile am fost Director de Îngrijiri cu delegație, până s-a organizat examenul, în anul 2011. De atunci sunt Director de Îngrijiri. Acum, într-un nou mandat, proaspăt reconfirmată.

Acesta a fost parcursul. Cu multă experiență acumulată de-a lungul anilor, care a contribuit la formarea mea.

Ce responsabilități presupune funcția aceasta de Director de Îngrijiri?

Foarte multe. Pe lângă cele profesionale care intră, din start, în responsabilitatea unui șef de echipă, sunt multe responsabilități privind coordonarea, organizarea, controlul și evaluarea activității întregii echipe de îngrijire, asistenți medicali și infirmiere, și, bineînțeles, colaborarea cu toate structurile spitalului.

Pe lângă toate aceste responsabilități, funcția implică și multe calități umane. Noi lucrăm cu oamenii, printre oameni. Ca director de îngrijiri, trebuie să ai toate capacitățile umane care să-ți asigure o bună comunicare și colaborare.

Îmi puteți da exemplu de calități și activități cerute de această funcție? Menționați-le pe cele pe care le considerați cele mai importante.

Întâlnirea săptămânală cu Asistenții Șefi. Aici, dezbatem ce probleme s-au ivit, ce avem de făcut, cu ce propuneri vine echipa, ce noutăți apar. Comunicăm foarte bine. Chiar pot să spun că am un colectiv unitar, dedicat.

Calități? Comunicarea! Cea mai importantă calitate este aceea de a putea comunica cu toate categoriile de personal. Știm foarte bine că lumea medicală e o lume a orgoliilor.Toată lumea vrea să fie valorizată și trebuie să ai capacitatea să-i acorzi fiecăruia valoarea pe care o merită și o dorește.

Datorită echipei, mă descurc foarte bine, fiindcă asistentele șefe din acest spital sunt foarte deschise. Sunt de toate vârstele. Avem și asistenți șefi foarte tineri, dar și de vârsta mea. Nu contează acest lucru. Eu mă simt ca ele, între ele. Mă simt ca ele pentru că am trecut prin toate etapele și nu am uitat. E ca rolul de mamă. Îmi aduc aminte toți anii și înțeleg toate capriciile și toate dorințele copilului, pentru ca și eu am fost copil și știu ce m-a durut, ce n-am avut, ce mi-am dorit.

Ce condiții ar trebui îndeplinite pentru ca relația medic-asistent, o relație foarte complexăși foarte importantă, să fie una foarte bună, spre binele pacientului?

Revin la comunicare. Pun comunicarea pe primul plan, pe urmă respectul reciproc, aprecierea reciprocă și recunoașterea rolului și locului în echipa de îngrijri a fiecarui membru, de la îngrijitoare, la infirmieră, la medic, la asistent. Coeziunea echipei.

Ați pune comunicarea chiar înaintea pregătirii?

Da. Și spun aceasta fiindcă pentru accesul într-o institutie se dă un examen, se testează capacitatea profesională. Adică, sunt foarte multe etape, până când ajungi să-ți desfășori activitatea într-o secție. Dar, când ajungi într-o echipă, trebuie să ai anumite trăsături de caracter. Profesional, înveți mereu. Dar,când este vorba despre caracter, este mai greu.

Care este cea mai emoționantă clipă din colaborarea cu un medic, de-a lungul activității dumneavoastră de peste 20 de ani?

Sunt foarte multe astfel de momente. Au fost momente de criză privind situația în care se afla un pacient, mai ales la Camera de Gardă, momente în care am pierdut un pacient sau am salvat un pacient…Dar, cred ca aș descrie, totuși,un moment pozitiv, deschiderea laboratorului de Bronhologie. Și de ce mi-am ales asta? Fiindcă era o echipă nouă în spital, în momentul respectiv, echipa de pneumologie. Nu ne cunoșteam între noi foarte bine atunci. Totuși am primit un vot de încredere din partea Dnei Dr. Lia Popescu. Cu dânsa am colaborat. Am mers la Filaret. Ne-am zbătut. Am încercat să obținem aparatură, acreditareși să deschidem Laboratorul de Bronhologie, care era minimul necesar pentru o secție de pneumologie. Noi, fiind spital de boli infecțioase, nu avusesem așa ceva. Și, succesul pe care l-am obținut în demersul nostru, a fost o reușita și un moment care m-au emoționat pozitiv

Cum vedeți rolul OAMMR și sprijinul pe care vi l-ați dori din partea Ordinului pentru a crește profesia dumneavoastră?

Consider care are un rol foarte important, în general, și, filiala din Bucureși, în special. În primul rând, fiindcă a reușit să dezvolte o conștiință a apartenenței la profesie. Eram cumva ai nimănui, ai spitalului sau ai echipei. Acum suntem o organizație. Simțim că aparținem, că avem un cuvânt de spus, că ne reprezintă cineva. Aceasta mi se pare foarte important, pentru că a dus și la creșterea interesului pentru profesie în rândul nostru, al asistenților medicali. Este un important organism de reprezentare a calității actului medical, care promovează dezvoltarea profesională, prin organizarea acelor cursuri de formare continuă. Ne simțim ca ținem aproape. Și, în ultimii ani, chiar am simțit o dinamică în activitatea Ordinului. Cred că și colegele simt la fel. Și ele îmi transmit același lucru.

A fost așa, un moment de rezervă, de reținere, când au avut loc schimbările cu organizarea cursurilor, dar, pe urmă, s-a văzut eficiența lor. Te simți altfel când ești acolo, printre ai tăi, când auzi lucruri noi și înveți de la alții. Vezi că ești considerat important în echipă și-ți crește și ție stima de sine. Este un lucru bun.

Credeți că asistenții medicali, asistenții șefi cu care lucrați mai îndeaproape, sunt mândri de profesia lor?

Marea majoritate, da! Poate ar fi ceva de schimbat pentru asistenții de farmacie. Ei se simt mai puțin incluși, mai puțin în prim plan. Poate ar trebui făcut ceva și pentru ei, cum s-a făcut și pentru moașe, de exemplu.

Ce vis profesional aveți?

Am un vis măreț, un ideal. Să lucrez într-un sistem în care se pune foarte multă valoare pe resursa umană – infirmieră, asistent, medic – aceasta însemnând o normare optimă, reală, a personalului. Spun acest lucru fiindcă lucrăm sub normativ, lucrăm sub o foarte mare presiune, o foarte mare încărcătură emoțională, fizică, care atrage multe nemulțumiri, sentimente de neîmplinire, scăderea motivației. Acesta este marele meu vis.

Și, nu în ultimul rând, să obținem acreditarea spitalului, cu colaborarea întregii echipe din spital.

Și pe plan personal? Ce v-ați mai dori să faceți?

Trebuie să mărturisesc că mai am o altă activitate. M-am format ca psiholog și am un vis în acest sens, să lucrez în consiliere psihologică. Când și când mai lucrez. Sunt membru al Colegiului Psihologilor și consider că cele două profesii se îmbină foarte bine.

Bineînțeles că este timp și pentru alte proiecte, pe linie profesională, atât ca asistent medical cât și ca psiholog.

Însă, pe plan personal, cea mai frumoasă și importantă împlinire este fiica mea care, cum este și normal, ocupă un prim loc în preocupările și planurile mele de viitor.