Această întâlnire specială mi-a oferit ocazia să aflu că Doamna Profesor Ana Aslan spunea că ”A îmbătrâni frumos și demn este, în același timp, o știință și o artă”.

Făcând o analogie, dialogul m-a convis că pentru a lucra în geriatrie un asistent medical trebuie să stăpânească, în același timp, știința îngrijirii medicale și arta comunicării excelente cu pacientul.

Care a fost parcursul dumneavoastră profesional, până la momentul în care ați devenit director de îngrijiri la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan”? 

Dintotdeauna am visat să lucrez în domeniul medical. Inițial am explorat ideea de a deveni medic. Apoi, după ce am absolvit liceul sanitar în anul 1989, am realizat că-mi place ceea ce aș putea să fac ca asistentă medicală și m-am hotărât să continui pe această direcție. Am terminat liceul printre primii și m-am uitat de la început spre Institutul ”Ana Aslan”. Însă repartiția mea a fost la Spitalul Sf. Pantelimon, pe atunci Spitalul 23 August. Am lucrat acolo între anii 1989 și 1995 într-o secție de neonatologie.

Apoi, am venit prin transfer la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan”. Cele două specialități sunt total diferite, diametral opuse, chiar. Să te îngrijești de ”viață” la începutul și la sfârșitul ei.

Între anii 2001 și 2011 am fost asistent șef, iar din 2011, director de îngrijiri laInstitutul Național de Geriatrie și Gerontologie ”Ana Aslan”.

Între timp, mi-am desăvârșit studiile în specializarea Asistență medicală în cadrul Facultății de Medicină din Arad. Ulterior, am urmat un masterat în Medicină comunitară și Medicină de familie.

Am făcut toate acestea și pentru a lucra mai bine cu pacienții noștri. Eu am convingerea că pacientul vârstnic trebuie să beneficieze de o abordare holistică, atunci când primește îngrijire medicală. Doar o abordarea complexă care să includă îngrijire medicală, nursing, asistență psiho-socială poate cu adevărat contribui la îmbunătățirea calității vieții sale. În plus, pentru a obține o cât mai bună calitate a vieții sale, pacientul vârstnic are nevoie de o continuă îngrijire și după externare.

Ce v-a adus completarea studiilor? Ați sfătui tinerele asistente medicale să facă facultate?

Completarea studiilor vine și ca o recunoaștere a muncii, a pregătirii și o văd foarte necesară, atunci când dorești perfecționare profesională.

Profesia noastră a trecut prin diverse etape. Când am terminat eu studiile, titulatura era de soră medicală. După anul 1989, s-a revenit la denumirea de ”asistent medical” care se obținea prin completarea studiilor. Am dat un examen de echivalare. Când a fost posibil, prin înființarea specializării de asistență medicală la facultatea de medicină, am decis să-mi continui studiile.

Spre deosebire de alte spitale, noi avem doar 20 de asistenți medicali cu studii superioare. Însă, la colegele care au absolvit studii universitare simt o mai mare conștientizare a rolului lor și o mai bună implicare. Pentru ele au apărut și sarcini de coordonare. Alături de cele de execuție, desigur, dată fiind lipsa de personal. Ca regulă, la noi în Institut, am încercat ca în fiecare tură să existe și o asistentă cu studii superioare.

Da, aș vrea ca asistentele medicale să aibă pregătire cât mai bună. O asistentă medicală într-o instituție de elită trebuie să aibă, pe lângă cunoștințe temeinice legate de profesie, și un nivel bun de cultură generală.

În practica mea am văzut și asistente mai slab pregătite. Dacă vrem într-adevăr să ne aliniem la țările din Uniunea Europeană, ar trebui să nu uităm că sunt țări care au renunțat la școlile postliceale sanitare și pregătesc doar asistenți medicali cu studii superioare. Pentru asta aș milita. Să pregătim asistenți medicali prin universități și să le dăm o pregătire teoretică temeinică, dar și stagii de practică care să le dea deprinderile necesare.

Ce înseamnă să fiți director de îngrijiri la ”Ana Aslan”? Cum arată, de exemplu, o zi de lucru la dumneavoastră?

Pentru mine este o mare onoare și o mare responsabilitate în același timp, să fac parte din echipa managerială a celui mai vechi Institut de geriatrie din lume.

Institutul a fost fondat în anul 1952, având ca obiect de activitate asistența medicală geriatrică, cercetarea și gerontologia socială. Ca o recunoașterea a valorii sale, Institutul ”Ana Aslan a fost recomandat de Organizația Mondială a Sănătății drept model pentru institutele similare din lume.

Avem o echipă care acoperă 8 secții monospecializate (geriatrie) conduse de 8 șefi de secție și tot atâtea asistente șefe, laboratoare de reabilitare medicală pentru proceduri de recuperare medicală, radiologie, laborator, ecografie, consultații interdisciplinare, ORL etc.

Când am preluat funcția de director de îngrijiri, am pornit la drum cu încredere în forțele proprii și în echipă. Acestea au fost esențiale. De-a lungul celor 4 ani , am depășit obstacole diverse, pentru că nu a fost întotdeauna ușor. Dacă mă uit înapoi, pot spune, însă, că bilanțul este pozitiv.

Deviza mea este că ”Omul în halat alb” a fost și trebuie să rămână simbolul curățeniei sufletești, fidelității față de profesia căreia și-a dedicat viața. De aceea, scopul meu fundamental este să obținem satisfacerea așteptărilor pacienților. Pentru aceasta, rolul meu este să mă gândesc cum putem îmbunătăți permanent calitatea serviciilor oferite și să acționez pentru asta. Noi tratăm pacienți români și străini. Și trebuie să o facem la nivelul brandului ”Ana Aslan”.

În timp s-a investit foarte mult în Institut. S-au refăcut tronsoane din Clinica Otopeni, s-a investit în aparatură, avem un sistem de cazare hotelieră de foarte bună calitate. Toate au contribuit la creșterea calității serviciilor. Iar acest lucru este demonstrat și de studiile privind satisfacția pacienților.

La mine, o zi de lucru începe mereu la ora 7.00 și nu știu niciodată ce dinamică va avea. Munca de director de îngrijiri este o muncă nenormată, cu activități de rutină, dar și cu situații noi ce apar pe parcursul zilei și trebuie rezolvate.

Astăzi, de exemplu, pentru că avem un nou medic dermatolog, a trebuit să mă ocup să organizez un spațiu pentru consultații. Nu era neapărat responsabilitatea mea, dar, cum directorul medical este în concediu de astăzi, am preluat sarcina dumnealui.

Managementul, în aria mea de activitate, presupune gestionarea și supervizarea tuturor activităților, începând cu îngrijirile acordate pacienților în activitatea clinică prin respectarea procedurilor de practică medicală și a instrucțiunilor de lucru în nursing implementate, continuând cu serviciile hoteliere (cazare și hrană), gestionarea eficientă a stocurilor de materiale sanitare, dar și elaborarea unor strategii de îmbunătățire a calității actului medical.

Cum sărbătoriți Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice la Institutul ”Ana Aslan”?

De-a lungul timpului, ”Ziua Mondială a Vârstnicului” a fost omagiată de colectivul Institutului de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan” printr-o serie de evenimente organizate, atât în Ambulatoriul de specialitate, cât și în cadrul spitalului.

Cu aceste ocazii se efectueaza consultații si analize gratuite, iar pacienții vârstnici primesc sfaturi medicale personalizate.

Ați lucrat, presupun, cu mulți medici, în multe echipe medicale. Care este amintirea cea mai emoționantă pe care o aveți din colaborarea cu un medic?

Amintirea cea mai emoționantă se leagă de începutul carierei mele, mai precis de zilele Revoluției din 1989.

Atunci, toată echipa de la Spitalul 23 August a rămas la datorie și am făcut față unor situații pentru care nu eram cu adevărat pregătiți niciunul din noi (medici, asistente, infirmiere). Spitalul era situat într-o zonă în care au fost schimburi de focuri (Pantelimon/ Lebăda). Se trăgea. O perioadă, am avut pană de curent. Deși nu ne-a cerut nimeni, tot personalul a rămas la serviciu. Spitalul era condus pe atunci de domnul director general Dr. Florian Popa. Dânsul a rămas cu noi permanent. S-au operat urgențe și au fost asistate nașteri, în condițiile în care funcționam pe grup electrogen. Spitalul era păzit de soldați, iar noi le făceam ceai pe care-l coboram în curte pe o sfoară. Solidaritate ca în acele zile eu nu am mai întâlnit.

Apoi, la Institutul ”Ana Aslan”, omul care mi-a marcat evoluția profesională este Dna. Dr. Popescu Georgeta, directorul medical de la momentul când am venit eu aici. A fost mentorul meu, m-a sprijinit permanent și m-a încurajat în demersurile mele profesionale. Am apreciat întotdeauna modul în care a dat valoare muncii asistentelor medicale. Ulterior, în anul 2001, m-a propus asistentă șefă pe secția unde era șef de secție. Dumneaei a fost omul care a lăsat amprente în viața mea și-i sunt recunoscătoare pentru acest lucru.

Cum vedeți rolul OAMGMAMR filiala București în susținerea și reprezentarea profesiei dumneavoastră? Ce vă doriți de la această organizație profesională?

Plecând de la misiunea OAMGMAMR privind susținerea unei culturi a calității în cadrul organizației profesionale și, implicit, a membrilor săi, ca profesionist îmi exprim opinia că este necesară reluarea demersurilor la decidenții din sistemul de învățământ privind reglementarea accesului în școlile postliceale a absolvenților fără diplomă de bacalaureat. Am văzut luările de poziție ale Ordinului Național și le susțin. Reiau ce-am spus mai devreme. Avem nevoie de asistenți medicali bine pregătiți. Nu mai discut despre faptul ca sunt țări unde asistenții medicali au doar pregătire universitară.

Ce vă doriți să realizați în următorii ani, în plan profesional?

Îmi doresc să mă înscriu la doctorat. Motivația interioară există. Mă gândesc să fac demersurile necesare în anul universitar viitor. Apoi, nu exclud nici intrarea în învățământ. Aș vrea să fac doctoratul la Facultatea de Medicină din București și să-mi aleg o temă din domeniul geriatriei. Să vedem dacă voi putea găsi un coordonator. Din câte știu sunt doar pentru medici. Dar, cât timp am voință și forță interioară, voi găsi o cale.

Copilul meu este și el în prim-planul preocupărilor mele.

Ce vreți să spuneți cititoarelor revistei noastre, acum, la final?

Dacă mă gândesc ce aș vrea să spun la final, o idee cu care să închei, aș vrea să amintesc că unei asistente medicale în relația cu pacientul nu trebuie să-i lipsească acel atribut pe care medicina antichității îl asimileaza celui mai eficient tratament: zâmbetul. Noi, asistentele medicale, putem da un sprijin enorm pacienților noștri, doar zâmbind și susținându-i, prin modul în care comunicăm sau ne raportăm la ei.

Aș vrea să spun și că relația asistent medical – pacient vârstnic este una cu un specific aparte. Pentru asistentele medicale din geriatrie, comunicarea cu pacientul este extrem de importantă. Ea trebuie să fie în concordanță cu starea de sănătate a pacientului, cu posibilitățile sale de a înțelege contextul în care se află. Comunicarea cu pacientul este pe primul loc în geriatrie. Ea se adaugă, desigur, cunoștințelor și deprinderilor profesionale, dar acestea din urmă nu sunt de ajuns. Dacă noi comunicăm bine, pacientul va avea un psihic bun în timpul internării și va fi mai cooperant.

 

Interviu realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD.