Sindromul salvatorului – un pericol pentru personalul medical

SALVATORSă oferi ajutor oamenilor din jur pentru a se vindeca, să le salvezi viața multora dintre ei este una dintre cele mai nobile și frumoase profesii din lume, care îi împlinește profund pe cei cu această vocație. Reversul medaliei este presiunea extraordinară pe care întâlnirea cu suferința umană și situațiile limită o pun pe umerii acestor salvatori, presiune pe care unii dintre ei nu o pot gestiona întotdeauna în mod corespunzător. Este, deci, perfect legitim să vorbim și despre stresul salvatorului, nu numai despre cel al pacienților sau victimelor unor situații limită, accidente sau urgențe medicale.

Acest stres intens, cauzat de întâlnirea cu suferința, moartea, de sentimentul neputinței, poate duce, în timp, la apariția așa-zisului “sindrom al salvatorului,” o stare de epuizare fizică, nervoasă și psihică, câteodată însoțită și de pierderea motivației profesionale.

Acest articol își propune să treacă în revistă cele mai comune manifestari ale sindromului salvatorului – când poate apărea, ce simptome are si cum poate fi gestionat eficace. În acest context, este important de menționat că misiunile de salvare, inclusiv cele de tip medical (precum aducerea victimelor unui accident major la Unitatea de Primiri Urgențe a unui spital) pot prezenta mai multe tipuri de factori de stres și traumatici – situaționali (precum peisajul suferinței victimelor în stare gravă), ocupaționali și organizaționali care pot impieta asupra desfășurării corespunzătoare a actului medical (lipsa anumitor echipamente sau medicamente, lipsa sângelui pentru transfuzii, etc.) și personali (factori ce țin de valorile și motivațiile, dar și eventualele probleme personale ale personalului medical implicat în misiunea de salvare).

Strâns legate și de tipurile de factori de stres prezenți, stările psihologice ale salvatorului se schimbă pe durata misiunii de salvare, debutând cu faza de mobilizare și pregătire. Este o fază de efervescență, stres și neliniște – cum va decurge totul, vom rezolva urgența? Pentru cei care lucrează într-o echipă, stresul este oarecum diminuat de interacțiunea din cadrul echipei. Faza de imersiune în operațiune este caracterizată de stres intens, însă solidaritatea și eficacitatea echipei, măsura în care ea este rodată în astfel de situații pot aduce un sprijin psihologic excelent în aceste momente. Simptomele care însoțesc stresul normal, adaptativ din faza de imersiune sunt fizice (accelerarea pulsului) și psihice (tensiune emoțională și anxioasă).

În mod paradoxal, stresul se atenuează în timpul fazei de executare a misiunii, iar aplicarea manevrelor medicale învățate și repetate de atâtea ori, precum și unitatea echipei, contribui semnificativ la această diminuare a stresului. Totuși, stresul și suprasolicitarea rămân la un nivel relativ crescut și în această fază, iar lipsa de certitudine legată de un deznodământ pozitiv contribuie la creșterea acestora. Pot apărea și incidente critice care să aducă si mai mult stres, precum moartea unei victime. Încheierea misiunii poate aduce o combinație de stări, de la epuizare fizică și psihică, la euforia unui deznodământ fericit. După încheierea misiunii, depinzând în mare măsură de rezultatele acesteia, se poate constata întoarcerea la calm, după dispariția progresivă a simptomelor de stres sau poate apărea un sindrom post-traumatic. Salvatorul este obsedat de amintirea evenimentului (are coșmaruri, etc) și nu se poate întoarce la viața de dinainte.

Burn-out-ul este unul dintre sindroamele psiho post-traumatice care poate apărea cel mai frecvent la personalul medical care lucrează în condiții deosebite de stres (de exemplu, asistenții medicali care îngrijesc copii bolnavi de leucemie în fază terminală). De altfel, așa a și apărut termenul, folosit prima oară în 1941 de Freudenberger pentru a descrie starea de epuizare a acestor asistente medicale sau infirmiere.

Alături de sindromul burn-out, oboseala din compasiune este una dintre cele mai frecvente forme de manifestare a paletei de tulburări grupate sub categoria generică a sindromului salvatorului. Aceasta este oboseala cronică pe care o resimt mulți membri ai personalului medical, în special medicii psihiatri, care ajung să fie afectați, pe termen lung, de ascultarea repetată a plângerilor pacienților, în cazul în care empatia lor se transformă în compasiune sau milă. Oboseala din compasiune se poate manifesta prin neputința de a se desprinde de cazurile de la serviciu în timpul liber, prin tristețe, demotivare și chiar depresie.

SALVATORIÎn aceste situații în care personalul medical dezvoltă milă pentru pacienți, el se lasă afectat emoțional de suferințele acestora, ceea ce poate crea probleme procesului terapeutic. Empatia este necesară pentru înțelegerea cazului și a suferinței pacienților, iar aceștia așteaptă într-adevăr o ascultare empatică din partea personalului medical. Ei așteaptă, însă, cel puțin la fel de mult, și gestionarea eficace a cazului lor, ceea ce implică o gândire la rece și găsirea promptă de soluții medicale pentru rezolvarea problemei. Acest proces de rezolvare a cazului poate fi afectat de lipsa de detașare a personalului medical adusă de transformarea empatiei în milă.

Personalul medical este supus, în mod inevitabil, șocurilor emoționale inerente “misiunii de salvare”, fiind afectat de stres la fel ca pacienții pe care-i tratează sau victimele accidentelor cărora le acordă ajutor de urgență. El este expus în mod continuu unor factori de stres. Aceștia generează, în majoritatea cazurilor, reacții de stres care pot trece neobservate și care apoi vor disparea. Dar sunt și cazuri în care reacțiile de stres îi pot marca în mod durabil, dezvoltându-se astfel sechele psihotraumatice. Din fericire, în perioada de formare profesională, personalul medical beneficiază de o anumită inițiere în problemele legate de stres și trauma. El poate, de asemenea, cere ajutor psiho-terapeutic pentru a evita diversele manifestări ale sindromului salvatorului, în special burn-out-ul sau oboseala din compasiune.

Este foarte important ca personalul medical să fie conștient permanent de pericolul serios pe care l-ar putea reprezenta căderea în capacana ”salvatorului invincibil”, pe care nu-l poate doborî nimic și care nu are nevoie de ajutorul nimănui. El trebuie să depună un efort conștient și constant pentru a recunoaște timpuriu simptomele stresului și pentru a-l gestiona eficace, fie prin activități de deconectare în timpul liber, fie prin recurgerea la psiho-terapie, în cazul unui nivel crescut de stres cronic.

 

Articol realizat de Mirela Mustață PhD., Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice.

Surse:

Crocq, Louis, “16 conferinte despre trauma”, Bucuresti, Editura Trei, 2014, ISBN: 978-606-719-016-8

http://salvatori.spard-team.com/stresul-salvatorului/

http://salvezidacastiisaactionezi.blogspot.ro/2013/07/13-rolul-si-responsabilitatile.html

Share This Post