Interviu cu Directorul Medical al Spitalului Clinic Colțea, doamna Dr. Mihaela Pârvulescu

SPCOLTEAAsigurați conducerea unui spital care este numit de unele publicații „leagănul medicinei românești” și care a reprezentat prima bază de învățământ medical. Greu de crezut că există vreun bucureștean care să nu fi auzit de el. Ce credeți că particularizează această instituție medicală?

Dincolo de faptul că, într-adevar, Spitalul Clinic Colțea a fost și este una din cele mai importante baze de învățământ medical, lucru cunoscut îndeobște de personalul medical și mai puțin de “mireni”, instituția noastră s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin seriozitatea personalului său față de prestația medicală și, nu în ultimul rând, prin respectul față de pacient și nevoile acestuia.

Într-un alt registru, Spitalul Clinic Colțea se face remarcat prin stilul său architectonic. Nu cred că poate trece cineva pe Bulevardul Brătianu și să nu se oprească să admire impozanta clădire care adăpostește acest așezământ medical unic în București. Faptul că spitalul a beneficiat de un amplu proces de reabilitare structurală și de dotări de ultimă generație a făcut să crească atât calitatea condițiilor hoteliere, cât și calitatea actului medical, prin sporirea posibiltăților de investigare, monitorizare și tratament medical și chirurgical.

 

Dacă ar fi să vorbim despre reușitele echipei Spitalului Clinic Colțea, cu ce vă mândriți în mod deosebit?

Sunt câteva repere importante de menționat aici. Astfel, în Spitalul Clinic Colțea s-au efectuat printre primele operații laparoscopice, sub îndrumarea regretatului profesor dr.Nicolae Angelescu. Apoi, trebuie să știți că Sectia de ORL derulează un program național de implant cohlear. Clinica de radioterapie a spitalului și personalul său specializat deservește un important număr de pacienți din toate zonele țării, la un standard ridicat, date fiind dotările cu 2 acceleratoare de particule 2D și 3D, dar și linia de brahiterapie. Am reușit, de asemenea, în anul 2012, să completăm ambulatorul de specialitate cu încă 5 cabinete: neurologie, psihiatrie, endocrinologie, alergologie, boli transmisibile și infecțioase.

Însă cea mai mare realizare a noastră este înființarea compartimentului de transplant medular care și-a început activitatea în anul 2013 și continuă cu succes derularea programului național de transplant medular.

 

Dintre proiectele de viitor, care este acela care vă preocupă cel mai mult? Ne puteți povesti puțin despre el?

În viitorul apropiat încercăm să obținem încă un accelerator pentru secția de radioterapie, prin programul derulat de Ministerul Sănătății. Un astfel de echimpament ar veni în ajutorul pacienților care beneficiază de acest tip de terapie, și care, în momentul de față, se confruntă cu o lungă listă de așteptare. Mai mult, acest nou echipament ar scădea presiunea asupra personalului medical. Este foarte adevărat că amplasarea unui asemenea echipament necesită amenajarea unui spațiu conform cerintelor CNCAN (n.b. Autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control), obținerea de autorizații de funcționare și angajarea de personal de specialitate.

Avem în plan și dotarea spitalului cu un echipament de RMN, într-un viitor mai îndepărtat.

Dată fiind politica Ministerului Sănătății de a muta o mare parte din spitalizarea continuă în cea de zi, ne vom preocupa de lăgirea gamei de specialități din ambulatorul de specialitate. Din această zonă, primul obiectiv pe care sperăm să-l finalizăm până la sfârșitul acestui an este înființarea cabinetului de oftalmologie.

Dar cel mai important proiect în derulare este crearea unei ”Bănci de celule stem hematopietice” care va optimiza activitatea compartimentului de transplant medular.

 

Aveți o echipă de conducere formată doar din doamne și lucrați într-un domeniu în care numărul femeilor este destul de mare. Care sunt provocările unei femei medic, care este și membru al unei echipe de conducere dintr-un spital?

Faptul că suntem o echipă de conducere în exclusivitate feminină a fost și este pentru noi un argument motivant de realizare a obiectivelor propuse. Avem privilegiul de a conduce una din cele mai importante baze de învățământ medical și am reușit să asigurăm, în condiții nu întotdeauna propice, o coerență în desfășurarea actului medical, în mod echilibrat, pentru toate secțiile spitalului, prin asigurarea resurselor materiale și de personal, dar mai ales fără a acumula datorii la bugetul de stat.

Cred că cea mai mare reușita a echipei manageriale este faptul că am câștigat respectul și colaborarea șefilor de clinici și compartimente din spital. Putem afirma că avem o echipă managerială “lărgită”.

 

Privind retrospectiv la cariera dumneavoastră profesională și la ceea ce vă propuneați la începutul ei, care sunt lucrurile pe care le-ați realizat și ce vă doriți mai departe?

Cel mai important lucru pe care l-am realizat a fost să îmi tratez profesia cu dragoste și respect. Sunt șef de secție de peste 20 de ani și, în tot acest timp, am încercat să creez un loc de muncă modern, în care personalul să fie stimulat să dea tot ce are mai bun, astfel încât munca noastră să fie apreciată și respectată.

Deviza mea profesională a fost și este să fim în pas cu noile metode de diagnostic și tratament, să asigurăm cadrul necesar de desfășurare a actului medical cu cât mai puține sincope și, nu în ultimul rând, să utilizez “omul potrivit” cu locul și specificul activității . În epoca “mașinilor” suntem tentați să uităm că cea mai importantă resursă este “omul”.

 

Cum vedeți rolul organismelor profesionale de tipul Colegiului Medicilor sau Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali în susținerea profesiilor de medic și asistent medical? 

Din punctul meu de vedere, aș dori o implicare mai activă a Colegiului în viața profesională a medicilor pe care-I “păstorește”.

 

Ce vă doriți în plus de la aceste organisme profesionale?

Aș dori să fie mai aproape de nevoile membrilor săi, să ne bage în seamă nu numai când sunt alegeri.

În ce privește asistentele medicale, avem o lege care nu permite angajarea unor asistente generaliste în laboratore de analize medicale, anatomie patologică, radiologie, radioterapie, (cel puțin nu în sectorul de stat), dar nu se preocupă nimeni de instruirea personalului în aceste domenii. Poate OAMGMAMR ar putea schimba acest lucru.

Share This Post