Asigurați conducerea unui institut care, în 70 de ani de la înființare, a oferit îngrijire unui număr semnificativ de pacienți, sunt sigură de asta. Câți pacienți aveți anual, de fapt și ce faceți pentru a reuși să păstrați renumele acestui institut medical de prestigiu?

Numai în anul 2014, am acordat servicii medicale spitalicești unui număr de 34000 de pacienți, la care se adaugă servicii medicale ambulatorii oferite unui număr de 20000 de pacienți. Cum reușim să ne păstrăm prestigiul? O facem prin pregătirea tinerilor endocrinologi în specialitate, prin dezvoltarea cercetării în domeniul ednocrinologiei, în contextul în care serviciile noastre medicale sunt din ce în ce mai solicitate, prin aceea că ne străduim să asigurăm servicii medicale de calitate. O facem crescând permanent standardele de calitate și exigența, atât în activitatea medicală, cât și în cea de învățământ și cercetare.

 

Vă amintiți momentul în care ați devenit managerul acestui Institut? Cum a fost?

Am devenit manager al Institutului în anul 2006. Pentru mine a fost o lecție de încredere pe care domnul Profesor Dumitrache mi-a oferit-o. Am încercat să mă ridic la înălțimea așteptărilor dânsului. Această funcție a însemnat, în primul rând, o pregătire asiduă într-o specialitate care părea, inițial, că nu-mi aparține, întrucat eu sunt medic endocrinolog. Dar am reușit să mă înscriu la cursuri de specialitate, am făcut cursuri de management spitalicesc (masterul de management sanitar) și, în urma pregătirii teoretice, am dobândit bazele necesare pentru o muncă practic nouă. Experiența m-a ajutat și am reușit, după 7-8 ani, să îmbin în mod armonios activitatea clinică, la patul bolnavului, cea de cercetare și învățământ și cea de management, în condițiile în care cunosc foarte bine acest spital, pentru că sunt de 20 de ani angajat al său. Și, cunoscând problemele practice de la patul bolnavului, mi-a fost și mai ușor să iau decizii în beneficiul pacienților, în primul rând, dar și al angajaților acestui Institut.

 

În ”forul” dumneavoastră interior, din toti acești ani de manageriat, care ar fi acele lucruri cu care vă mândriți cel mai tare?

În primul rând, în acești ani s-au făcut investiții importante în Institut, atât în aparatura medicală de înaltă performanță, cât și în reabilitarea unor corpuri de clădire care au căpătat o destinație specială, mă refer la secția de medicină nucleară, la blocul operator și, mai nou, investiția cu fonduri europene într-un laborator de cercetare genetică și biologie moleculară. Aceasta reprezintă, de fapt, o foarte importantă realizare a perioadei de manageriat, pentru că ea deschide oportunități deosebite de dezvoltare pe linia cercetării și de afirmare a Institutului, atât în plan național, cât și internațional.

 

Cu toate că partea investițională este importantă și nu e ușor să reușești să aduci bani Institutului și să să-l dotezi, consider că cea mai mare realizare pe care o am în domeniul managerial e cea referitoare la resursa umană. Așa cum am învățat și de la domnul Profesor Dumitrache, cea mai importantă resursă a Institutului sunt oamenii. Consider că am reușit să țin aproape un colectiv profesionist, care să lucreze în primul rand în beneficiul Institutului și al pacienților și abia apoi, pe planul doi, să se gândească la propriul interes. Cred că acest lucru este foarte important, mai ales în contextul actual, al condițiilor grele din sistemul sanitar românesc.

 

Cum ați reușit să faceți acest lucru? Aveți o ”rețetă secretă”? Cum i-ați motivat pe oameni?

Șansa mea este aceea că lucrez cu un colectiv special, care ține la tradiție, la valorile celor de dinainte, motivat în primul rând de propria conștiință și de profesionalism. La acestea s-au adăugat alte mici recompense motivaționale. Nu e o rețetă secretă – cred că, până la urmă, dacă comunici cu oamenii și îi faci să înțeleagă că interesul colectiv este mai presus, reușești să duci Institutul pe calea cea bună.

 

Ca manager, este important să știi să te integrezi în propriul tău colectiv și să fii tu însuți un exemplu. Așa motivezi cel mai bine oamenii, dacă înțeleg că este important să ne fie bine tuturor pentru a ne fi bine fiecăruia.

 

Și care ar fi nemulțumirile din ”forul” dumneavoastră interior? Sau ce lucruri rămân pe lista ”de făcut în continuare”?

În principiu, sub-finanțarea sistemului e principala problemă cu care ne confruntăm . Au fost ani întregi în care Institutul nu a reușit să aducă prea mulți bani de la instituțiile coordonatoare, mai ales ca noi depindem doar de Ministerul Sănătății, nu suntem sub tutela nici a Primăriei sau Consiliului Local, nici a Academiei, nici a altor foruri care ne-ar putea finanța. Problemele de finanțare sunt importante, fiindcă fără bani nu prea poți face mare lucru, cel puțin pe partea investițională. Mi-aș dori și o autonomie managerială mai mare, pentru că legislația sistemului public sanitar din România este destul de restrictivă și te împiedică să-ți desfășori propriile planuri manageriale, mai ales că sistemul a trecut printr-o criză. Și mă refer aici, în primul rând, la restricțiile legate de angajări și de motivarea materială a personalului. Este greu să motivezi personalul, dacă nu ai instrumente manageriale și materiale în acest sens.

 

Găsiți alte surse de finanțare sau variante prin care să aduceți fonduri să susțineți activitatea din spital? De exemplu, din proiecte? Este aceasta o soluție?

Pentru Institutul nostru este o gură de aer, pentru că spitalul are ca obiect de activitate nu numai prestarea de servicii de îngrijire medicală, dar și activitatea de cercetare și învățământ. E un mare atu pentru că putem, prin intermediul colectivului de cercetare, care este unul foarte puternic, extrem de profesionist, să accesăm finanțări din proiectele de cercetare. Noi folosim aceste fonduri mai mult pentru investiții și mai puțin pentru partea salarială. Iar cea mai mare reușită este un proiect investițional în valoare de 10 milioane de euro pe care am reușit să-l accesam acum 2 ani, la finalul căruia Institutul va beneficia de cel mai performant laborator de genetică din țară. Componentele proiectului sunt extinderea și modernizarea unei clădiri dezafectate la acest moment și modernizarea laboratoarelor de cercetare cu echipamente și aparatură de laborator care ajută la extinderea activităților de cercetare existente, dar și pentru a aborda noi tematici specifice domeniului. Sperăm că, după perioada de 5 ani de mentenanță, vom reuși să-l transformăm într-un centru real de profit, pentru că investigațiile pe care le vom face aici vor fi unele cu adevărat unice, cel puțin la nivel național.

 

Auzim știri care ne spun că mai mult de jumătate din copii din România au probleme cu greutatea. Înțeleg că în Institut aveți o sală de sport? De ce într-un Institut de endocrinologie? Ce v-a făcut să apelați la acest ”remediu”?

Această sală de sport a fost rezultatul unei colaborări între Institutul nostru și Ministerul Tineretului și Sportului care a vrut să ajute copiii supraponderali internați la noi să slăbească și să ducă o viață normală.

 

Ce planuri de viitor aveți pentru Institutul National de Endocrinologie C. I. Parhon?

Avem un masterplan de dezvoltare în următorii 10 ani care ne va permite transformarea Institului într-un centru de excelență la nivel international.

 

Cum vedeți rolul organismelor profesionale de tipul Colegiului Medicilor sau Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali pentru dezvoltatea profesiilor de medic și asistent medical? 

Aceste organizații profesionale au un rol hotărâtor în dezvoltarea profesională a membrilor și în apărarea directă a intereslor lor profesionale. Tocmai pentru a-și îndeplini acest rol, cred că ele trebuie să se implice foarte activ în toate problemele sociale și profesionale ale membrilor.

 

La final de discuție, ne puteți spune care sunt principiile, valorile, dupa care vă ghidați în viață?

Nu poți reuși în niciun domeniu, cu atât mai puțin în cel medical, fără o muncă acerbă, renunțări la multe lucruri care nu par, la prima vedere, importante, fără tenacitate, ambiție, răbdare, toleranță, fără comunicare cu cei din jur și fără o motivare reală, care să aibă, pe primul plan, propria conștiință și conștiința necesității de a face bine și de a lăsa ceva în urmă. După părerea mea, a construi este țelul important în viață și consider că asta e menirea mea și, repet, am avut marele noroc să am sprijinul unor oameni deosebiți, fără de care nu aș fi reușit să ajung aici. Altfel, nu cred că există o rețetă a succesului, asta ține de fiecare în parte, dar, cu certitudine, există un ajutor acolo, sus, dacă ești bine intenționat și te ghidezi după un set de principii și valori de bun simț.

 

 

A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.