Când ne naștem, acidul deoxyribonucleic (ADN-ul) din corpul nostru conține “schița” a ceea ce suntem și instrucțiuni pentru ceea ce vom deveni. De exemplu, aceste instrucțiuni le “spun” ochilor noștri să-și schimbe culoarea din albastru, la nastere, în caprui, mai târziu, și corpului nostru să crească de la 60 cm la 2 m, ca să numim doar câteva din schimbările pe care ADN-ul le dirijează de-a lungul vieții noastre.
Aceste “instrucțiuni” genetice sunt foarte importante, într-adevăr, însă mulți oameni cred, în mod greșit, că ADN-ul cu care ne naștem este singurul determinant pentru cine suntem și ce vom deveni, inclusiv în planul sănătății personale. Știința continua să ne dovedească, din nou și din nou, că această teorie este greșită.
Astfel, încă din anii 1950, oamenii de știință au acceptat că factorii de epigenetici, cei nelegați de ADN-ul nostru (“epi” provine din greacă și înseamnă “dincolo de”) au o importanță critică în dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Astfel, atât codul genetic, cât și mediul în care trăim, definit într-un sens foarte larg pentru a include și aspecte precum stilul de viață, sunt esentiale pentru cine suntem și ce devenim.
Unii dintre cercetători merg și mai departe, afirmând că nu numai factorii de mediu, ci și gândurile și emoțiile noastre influențează până la urmă ce devenim, din moment ce ele pot influența “schița” ADN-ul nostru inițial, cea cu care ne-am născut. După ce au ținut aproape exclusiv de domeniul artelor și filozofiei, emoțiile devin acum obiectul scrutinului oamenilor de știință, în laboratoare.
Bruce Lipton, un cercetător cunoscut din domeniul biologiei dezvoltării umane, autor al cărții “Biologia convingerilor”, crede că genele și secvența ADN-ului nostru pot fi schimbate de modul în care gândim și simțim. Gândurile și emoțiile ne influențează starea de sănătate chiar mai mult decât o poate face amprenta noastra genetică, procesul desfășurându-se prin membranele celulare, care sunt adevărate computere programabile în miniatură, afirmă cercetatorul.
De obicei, gândurile noastre sunt acompaniate de emoții, pozitive sau negative, rareori putând fi vorba despre gânduri “neutre” din punct de vedere emoțional. Iar de fiecare dată când gândurile sunt însoțite de emoții, moleculele numite “neuropeptide”, care au fost recent numite “moleculele emoțiilor” de către Candace Pert, cercetătoare în domeniul neuro-științelor,declanșează un anumit răspuns fiziologic pentru a încerca să țină sistemul în homeostază.
Neuropeptidele fac parte din mulțimea de transmițători chimici ai creierului, dar rolul pe care îl joacă ele în procesarea informației este destul de diferit de cel al neurotransmițătorilor clasici. Aceștia din urmă transmit “secrete șoptite” de la o celulă la alta, purtând un mesaj care este relevant într-un anumit loc și moment. Prin contrast, neuropeptidele transmit mesaje care durează mai mult și nu merg de la o celulă la alta, ci de la anumite populații de neuroni la altele. De asemenea, neuropeptidele își schimbă configurația (ca niște cameleoni) în urma impactului gândurilor și emoțiilor pe care le avem. Depinzând de tipul acestor gânduri și emoții, anumite neuropeptide sunt create și eliberate în creier și sistemul nervos, în celulele albe ale sângelui, în sistemul reproducător, cel digestiv și în inimă, ca sa numim doar câteva dintre părțile sistemului afectat. Neuropeptidele crează o rețea, o comunicare în ambele sensuri între psihic și somatic, între minte și corp, putând fiind numite și “substanțe informaționale”. Gândurile devin emoții, apoi se transformă în neuropeptidele care sunt eliberate în corp și creier, influențându-ne atât dispoziția, cât și buna funcționare a celulelor. Ele crează un limbaj care formează și ghidează funcțiile celulelor, organelor și diverselor sisteme ale organismului.
Până acum s-au descoperit aproape 100 neuropeptide, care sunt asociate cu schimbările de dispoziție și cu reglarea sistemului nervos, hormonal și imun. Categoriile de neuropeptide sunt foarte variate, incluzând neurotransmițătorii care poartă mesaje între sinapsele sistemului nervos, peptidele din sistemul digestiv sau modulatorii sistemului imunitar (interleukinele, citokinele, chemokinele, inhibitorii celulari care spun celulelor când să se oprească din crescut, etc). Câteva dintre cele mai cunoscute neuropeptide individuale sunt endorfinele, oxitocina, adrenalina și cortizolul, hormonul stresului. În fiecare moment, zeci de astfel de neuropeptide sunt eliberate în organismul nostru.
Starea noastră emoțională predominantă dintr-un anumit moment determină astfel compoziția “cocktail-ului” de neuropeptide eliberat în organism și, astfel, influențează fiziologia acestuia. Cu cât acea stare emoțională e mai lungă, cu atât mai mare este impactul asupra fiziologiei organismului, putându-se, de asemenea, ajunge ca trăsăturile fizice în sine să sufere schimbări vizibile. Cercetătorii pot măsura răspunsul fiziologic al organismului în urma stimulului dat de anumite emoții și au arătat că, de exemplu, o stare prelungită de furie duce la creșterea nivelului colesterolului rău sau la un ritm cardiac crescut și neregulat. Episoadele lungi de tristețe și depresiile cauzează, de asemenea, serioase probleme cardiace. Poate suna șocant, dar studii recente arată că depresia poate îmbolnăvi inima mai mult decât fumatul!
 Înregistrări cardiace în timpul unor stări de frustrare |
Înregistrări cardiace în timpul unor emoții pozitive, de apreciere |
De asemenea, depresiile cauzează și slăbirea sistemului imunitar, la fel ca și stresul. Legătura puternică dintre stările emoționale și funcționarea sistemului imunitar sunt studiate de un nou domeniu medical, psiho-neuro-imunologia. Una dintre cele mai cunoscute descoperiri de până acum din acest domeniu este că sistemul imunitar este afectat puternic de cortizol, care suprimă activitatea limfocitelor, celulele albe ale sângelui care reprezintă prima linie de apărare împotriva cancerului, printre altele. Printre bolile sistemului imunitar se află HIV/SIDA, cancerul, alergiile, artrita, infecțiile, tulburările auto-imune precum colita ulceroasă, scleroza multiplă și artrita reumatică, toate fiind o consecința a unui sistem imunitar fie prea puțin activ, fie prea activ. Celulele sistemului imunitar sunt sensibile la toate cele peste 90 de neuropeptide, care sunt “activate” de gândurile și emoțiile noastre.
Astfel, neuropeptidele produc schimbări chimice în corp care fie pot întări, fie pot slăbi sistemul imunitar. Odată ce celulele sistemului imunitar primesc alarma de răspuns la stres, ele suferă schimbări și încep să producă substanțe chimice puternice. Aceste substanțe permit celulelor să-și regleze propria creștere și propriul comportament, să “ceară” ajutorul altor celule ale sistemului imunitar și să se îndrepte împreună spre zonele invadate de “celule inamice” sau alte zone cu probleme.
Mulți cercetători consideră neuropeptidele a fi un mecanism prin care emoțiile pot afecta nu numai funcționarea organismului, ci însăși amprenta noastră genetică. Astfel, neuropeptidele pot produce schimbări majore într-o serie de funcții vitale ale celulelor, inclusiv replicarea și repararea ADN-ului, oferindu-ne o cale de urmat pentru a putea înțelege mai bine mecanismul din spatele unor fenomene speciale precum “efectul placebo” sau al unor evoluții de-a dreptul miraculoase ale unor cazuri de boală, precum cele de remisie spontană a cancerului.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://www.wakingtimes.com/2013/05/08/what-your-body-tells-you-about-your-emotional-state/
http://drarien.co.za/neuropeptides-the-molecules-of-emotions-part-1-2/
