Interviuri a VI-a Conferință Națională Anuală

Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor, Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), filiala București, organizația profesională care reprezintă interesele profesionale a peste 21000 de cadre medicale din București a organizat, în perioada 8-9 mai 2015, a VI-a sa Conferință Națională Anuală, la Rin Grand Hotel București.

Tema de anul acesta “Asistenții medicali și moașele o resursă vitală pentru asigurarea calității îngrijirilor de sănătate” a fost susținută printr-un program de prezentări menite să exemplifice modul în care asistenții medicali sunt implicați în îngrijirile de sănătate. El include modele de practică pentru creșterea calității și îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Din programul conferinței am reținut prezentări care aduc în fața celor 700 de practicieni din București experiența altor țări în domeniu: Rolul asistentelor medicale în îngrijiri de calitate. Experiența scoțiană – Una Lyon, Academic Group Leader (Acting) School of Nursing and Midwifery Robert Gordon University)sau Studiu de caz: Provocarea de a oferi servicii de calitate, centrate pe pacient Prof. Joy Notter, Faculty of Health, Education and Life Sciences, Birmingham City University. Interviuri cu cei doi profesioniști invitați la conferință veți găsi și în paginile revistei noastre.

Subiectele științifice abordate în cadrul conferinței au cuprins teme extrem de variate. Cu o parte dintre autori am discutat după conferință, pentru a înțelege mai bine cum și-au ales tema, dar și profesia.

 

 

 

 

 

IMG_0478Interviu cu Stan Daniela, Moașă licențiată, Spitalul Prof. Dr. Panait Sârbu București

Știați că, în Bangladesh, nașterea se desfășoară ca un ritual care implică toată familia, în timp ce în Africa, nașterea este un demers individual? Sub un titlu extrem de incitant, “Războiul nașterilor pe mapamond“, autoarea ne-a propus o privire neașteptată asupra a ce reprezintă, în diverse societăți și culturi, momentul atât de special al nașterii. Am aflat, în decursul unei prezentări alerte, despre tradițiile și legile nescrise care încă guvernează experiența sărcinii și nasterii în multe țări din lume. La polul opus, în societățile dezvoltate, regăsim grija și atenția deosebite acordate mamei de către echipa medicală care asistă nașterea, ajutată enorm de tehnologie. Printre exemplele speciale în acest sens se numără Olanda despre care specialiștii și nu numai spun că are cele mai grijulii moașe. O prezentare… altfel, în timpul căreia am aflat multe lucruri inedite, prezentare primită foarte bine de participanții la Conferință și despre a cărei…”origine” căutăm să aflăm mai multe chiar de la autoare:

Cum ți-a venit ideea acestei prezentări cu o deschidere atât de specială, în care ai prezentat elemente medicale și culturale in acelasi timp?

Ideea a pornit de la o discuție cu colegele, la serviciu. Ne uitam la un film, pe care îl căutasem după ce venise la noi în secție o pacientă din Sudan, care ne-a atras atenția fiindcă organele genitale îi erau mutilate. Și am avut curiozitatea s-o întrebăm de ce. Așa am aflat că, la vârsta de trei ani, toate fetițele din Sudan treceau prin aceasta mutilare. După care am mers mai departe cu întrebările, să aflam cum se naște în Sudan și cum este privită nașterea acolo și am aflat foarte multe lucruri interesănte. Și, atunci, mi-am zis să caut să văd ce se întamplă și prin alte țări, privind prin ochii diferitelor popoare, prin prismă culturală și religioasă.

Ai spus, la finalul prezentării, că “în întreaga lume, cele 9 luni de sărcină, nașterea și perioada postpartum sunt o luptă pentru femei”. De ce le privești ca pe o luptă?

Fiindcă în multe țări femeia este privată de acel travaliu liniștit. Este privată de medicamente, se implică rudele (mama soacră, de exemplu). Din fericire, mai sunt și comunități unde travaliul este plin de liniște, de dragoste, de pace, ca de exemplu la indienii navajo. Femeile nasc în prezența sotului, ceea ce contează foarte mult pentru ele. La fel și în Olanda. Lucrurile stau foarte bine acolo. Nasc doar cu moașele, sunt înconjurate de toata familia, lucru care este foarte important în acele momente.

Unde se situează experiența ta, dacă te compari cu toate aceste exemple?

Cred că noi ne situam undeva la mijloc, în momentul acesta. Luptăm, însă, să ajungem mult mai sus. Fiindcă la noi în țară nașterile sunt asistate de medici, totul a devenit o rutină, totul e medicalizat și se pune mai puțin accent pe partea umană, emoțională, pe bucuria nașterii. Ceea ce ne dorim noi acum e să implicăm mult mai mult moașele pentru că ele, fiind femei, înțeleg mult mai bine prin ce trece o femeie la naștere.

Ce înseamnă pentru tine Ziua Internațională a Moașelor?

Înseamnă foarte mult. Aș putea să vorbesc despre lucrul acesta foarte multe ore. Este, pentru mine, la fel de importantă ca Ziua Mamei, ca ziua unei prietene, ca ziua în care aduci pe lume un nou născut. Emoțiile sunt aceleași.

Cum ți-ai ales cariera aceasta? A fost un vis al tău?

Da, a fost un vis al meu din copilărie. De fapt, îmi doream foarte mult să devin medic. Și fiindcă părinții mei nu aveau în momentul acela resursele financiare necesare, mi-am spus “de ce să nu încerc să fiu asistent medical?” Am pornit ca asistent medical generalist, fiindcă aceasta era opțiunea pe care o aveam la dispoziție când am făcut liceul. Nu exista conceptul de moașă, această specialitate fiind scoasă în anii aceia. Am urmat Liceul Sanitar, am făcut școală postliceală. După ce am terminat școală postliceală, mi-am depus CV-ul la mai multe spitale. Recunosc că, din cauza unui profesor de obstretică-ginecologie pe care l-am avut la școala postliceală, încercam să evit aceasta specialitate. Culmea ironiei, am fost chemată la un spital de obstretică ginecologie să dau examen. Am început la camera de gardă și, pot să spun că, din momentul acela, m-am îndrăgostit de această specialitate. Așa am pornit pe drumul acesta. Nu aș face pentru nimic în lume altceva. Faptul că lucrezi cu…paciente care sunt fericite și de care ești alături în cel mai important moment al vieții lor, faptul că poți să-ți împărtășești emoțiile cu ele, faptul că poți să le susții este un lucru minunat. Și nu-ți ascund faptul că, de multe ori când merg la birou, fiindcă salonul de neo-natologie este lângă biroul meu, aproape în fiecare zi merg acolo, iau bebelușii în brațe, îi pup și retrăiesc momentul în care mi-am luat fetița în brate. E minunat. Ce pot să-ti dorești mai mult?

Cu ce te mândrești cel mai tare?

Sunt multe lucruri cu care mă mândresc și nu cred că pot să le pun într-o ordine anume. Mă mândresc cu familia mea, ma mândresc cu profesia mea, mă mândresc cu prietenii mei, cu prietenia pe care o am cu pacienții mei. Pentru că multe dintre pacientele care au născut prematur vin să mă viziteze. Și lucrul acesta e minunat.

Cum a fost zilele acestea la Conferință?

A fost foarte bine. Mi s-a părut că, față de anul trecut, am ridicat puțin ștacheta. Au fost subiecte interesante, subiecte de dezbătut, iar implicarea colegilor participanți a fost și ea mult mai ridicată.

 

 

 

_MG_8731Interviu cu Marcela Vasilievici, Asistent Medical Principal la INDNBM “Prof. dr. N.C. Paulescu”

STABILIREA NECESARULUI CALORIC ȘI NUTRIȚIONAL AL DIETEI ZILNICE – otemă de mare actualitate, care suscită un deosebit interes, atât în rândul specialiștilor, cadrelor medicale, dar și al opiniei publice. Participanții la conferință, cadre medicale, au manifestat ei înșiși un interes aparte pentru prezentarea despre o alimentație sănătoasă a Marcelei Vasilievici, Asistent Medical Principal la INDNBM “Prof. dr. N.C. Paulescu”.

După punctarea obiectivelor alimentației fiziologice, acelea de a asigura dezvoltarea fizică normală pentru copii și adolescenți și obținerea unei greutăți normale pentru adulți, refacerea țesuturilor uzate și susținerea funcțiior vitale ale organismului, prezentarea a adus în prim plan principiile nutritive recomandate de OMS pentru alimentația omului sănătos și etapele întocmirii unei diete fiziologice care respectă aceste principii. Primul pas constă din stabilirea necesarului caloric pentru menținerea greutății normale, pentru care autoarea prezentării ne propune două formule alternative de calcul.

Necesarul caloric trebuie apoi distribuit în funcție de cele 3 principii nutritive – glucide, lipide și proteine – și în funcție de numărul de mese pe zi (recomandate fiind 5-6 mese pe zi). În aceasta privință, se mai recomandă ca rația calorică să se repartizeze astfel : 15-20% la micul dejun;5-10% la gustarea de la ora 11°°; 45% la masă de prânz ;5-10% la gustarea de la ora 16°° și restul la cină (15-25%).

Aplicația propusă la sfârșit a urmărit ca audiența să înțeleagă mai bine cum poate să aplice în mod practic, zi de zi, principalele aspectice teoretice propuse în timpul prezentării pentru asigurarea, în mod echilibrat și variat, a aportului caloric necesăr unui adult sănătos.

Încercăm acum să aflăm mai multe despre situația din România în privința alimentației sănătoase.

Ținând cont de experiența dumneavoastră, considerați că la ora actuală avem în România o problemă de sănătate publică legată de alimentație?

Da, pentru ca avem multi pacienți cu diabet zaharat, obezi, cu boli cardio-vasculare, pentru care una dintre cauze este alimentația nesănătoasă. Și chiar și diferite forme de cancer pot apărea din cauza unei alimentații nesănătoase, precum cancerul colo-rectal, cancerul de sân (s-a dovedit că au o epidemiologie comună, unul dintre elementele acestea fiind alimentația, mai ales grăsimile).

Cum am spus în prezentare, multă lume nu are o alimentație echilibrată, cum recomandă OMS, cu diferite proporții din fiecare principiu alimentar. Mulți nu manâncă variat, nu respectă orele de masă.

Eu nu sunt asistent medical de nutriție si dietetică, sunt asistent medical generalist, dar lucrând la INDBN, m-a pasionat acest lucru. Mă ajută să mai dau și eu un sfat pacientului, pe lângă celelalte legate de diabetul zaharat, căci noi ne ocupăm în principal cu diabetul zaharat și tratamentul lui. Și mi-a prins bine acest lucru, m-am documentat cu privire la nutriție. Eu sunt și lector în cadrul Ordinului Asistenților Medicali și țin un curs pe alimentație care suscită mult interes din partea cursanților. Este o temă care este veche, dar totuși nouă. Tot timpul găsesc pe cineva care e fascinat de acest subiect, mai ales cu calculul necesarului caloric, pe care l-am prezentat și în conferință.

Și dacă oamenii ar reuși să se încadreze în necesarul caloric, iar la aceasta ajută și mișcarea, măcar 30 de minute pe zi, am putea să ne menținem o greutate apropiată de normal.

Să înțeleg că problema aceasta de sănătate publică legată de alimentație vine din lipsa educației?

Da, și din lipsa educației. Apar, pe lângă alimentație, și alte probleme ca alcolul, fumatul…

Mulți dintre noi spunem că e complicat și nu avem timp să calculăm, zi de zi, ce trebuie să mâncăm, suntem prea ocupați pentru asta. Cum să ne motivăm pentru a face acest lucru?

Ce recomand eu tuturor este să mănânce cât mai simplu. Să nu gătească complicat acasă. Cu cât un aliment este mai complicat, cu multe ingrediente, cu atât mai mult se îmbogățește caloric.

Eu am învățat nutriție văzând și ceea ce se mănâncă în spital. Nu este o alimentație gustoasă, dar e sănătoasă. Te ajută să te încadrezi în necesarul caloric. Dieta științifică e pe termen lung. Organismul nostru are o memorie a greutății, iar dacă tu ai 100 de kg, memoria greutății este de 100 kg, iar până ce organismul tău nu scapă de această memorie, nu vei reuși să slăbesti durabil. O dietă șoc te face să te îngrași la loc dupa un timp scurt, e acel efect yo-yo. Slăbești în 2 săptamani, dar poți pune apoi dublu la loc, fiindcă organismul are memoria lui de 100 kg. Și de aceea trebuie ținută dieta aceasta științifică, care cere multa răbdare și ambiție.

Dumneavoastră cum faceți, cum vă alegeți alimentele?

Eu mănânc ca… la spital. Mai săracăcios. Poți să mănânci o pâine pe zi, asta nu e o problemă, fiindcă ți-o împarți pe parcursul zilei. Și să nu folosești prea mult unt și margarină. Cauți carnea de calitate. Carnea de porc slabă are același conținut de lipide cu carnea de vită. Alegi alimente de calitate și mănânci simplu și rezultatele vin.

Cât de util ar fi un astfel de program educativ în școli?

Da, ar fi foarte bun. Să învățăm copiii să nu mai mănânce chips-uri, să nu mai bea băuturi carbo-gazoase. Băiatul meu avea o colegă în clasele primare care bea pe zi o sticlă de 2 litri de suc în loc de apă. Si colega luase proporții în clasa a 2a și a 3a. Sucurile conțin zahăr, coloranți, aditivi alimentari. Așa că educația este mai mult decât binevenită.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră ziua aceasta a asistenților medicali?

Ordinul Asistenților pune mult accent pe această zi, prin organizarea Conferinței, și-i mulțumim pentru această recunoaștere binevenită, căci noi suntem de multe ori cu problemele noastre și nu ne facem mereu timp să ne amintim de ea.

Cum apreciați ediția de anul acesta a Conferinței?

Pe măsură ce trece timpul, nivelul lucrărilor crește și chiar mă gândeam și eu cu o colegă să facem cercetare. Până acum am preferat să mă documentez din cercetările altora și să le expun. Mi-ar fi plăcut să fiu profesoara, cred.

 

 

 

 

Interviu cu Daniela Dunca, Asistent medical șef, secția medicală/oncologie, Spital Euroclinic Regina Maria.

 

Asistența medicală – sursă vitală pentru asigurareacalității îngrijirilor de sănătate în Cancerul Colorectal (CCR) – o prezentare carea punctat, într-un mod foarte profesionist, dar, în același timp și pe înțelesul participanților cu alte specializări, aspectele principale ale epidemiologiei, patogeniei, diagnosticării și tratamentului acestei maladii cu incidență din ce în ce mai crescută.

Cancerul colo-rectal (CCR) reprezintă la ora actuală a doua sursă de mortalitate prin cancer, după cancerul de plămân la bărbați și cel de sân la femei, fiind cea mai frecventă boală malignă digestivă, atât în Europa, cât și în SUA.

Am reținut că aproape 25% din pacienții cu CCR au un istoric familial de boală (factor genetic), în timp ce restul de 75% din cazuri sunt încadrate ca și CCR sporadic, fără o cauză ereditară. Dintre condiții predispozante individuale, s-au subliniat obezitatea, bolile inflamatorii colonice idiopatice, istoricul personal de adenoame colo-rectale său CCR, apartenența la populația afro-americană, dar și vârsta (peste 50 de ani).

De asemenea, studiul de caz inclus în prezentare, care s-a axat pe rolul primordial al asistenților medicali gastroenterologi în asigurarea unor îngrijiri de calitate, a fost foarte bine primit de participanții la Conferință. El a aratat importanța comunicării cu pacientul, a construirii unei relații deschise și bazate pe încredere, principiile de bază ale unui sistem medical modern, care pune pacientul în centrul preocupărilor săle și al serviciilor oferite. Discutăm acum cu Doamna Dunca despre câteva dintre temele prezentării din cadrul Conferinței:

Spuneți în prezentare cât de important este, în îngrijirile medicale, rolul comunicării pentru asistenții medicali. Cum simțiți zona aceasta a comunicării în activitatea pe care o aveți?

Eu lucrez într-un spital privat și noi avem mai mult timp la dispoziție să ne ocupam de pacienți, motiv pentru care, implicit, apare necesitatea de a-i da informații cât mai reale pacientului, mai aproape de diagnosticul pe care îl are, într-un mod cât mai plin de compasiune. Și atunci, vrei nu vrei, ajungi să faci si un fel de consiliere psihologică cu el. De ceva vreme, lucrez și pe sectia medicală-oncologie, iar pentru pacienții bolnavi de cancer există o și mai mare nevoie de a-i consilia. Echipa care s-a format pentru acest studiu a implicat un medic oncolog gastroenterolog, un psiholog si un asistent medical. Medicul diagnostica, psihologul venea și explica pacientului că ar trebui să priveasca lucrurile pozitiv. Pacientul rămânând apoi cu asistentul. Am ajuns la concluzia ca asistentul care se ocupă de caz trebuie să se implice mai mult în a-l ajuta pe acest pacient să înțeleagă că o diagnosticare de cancer de colon (despre această boală a fost studiul) nu este un capăt de lume. Și atunci asistentele au fost instruite despre cancerul de colon, despre tratament, despre paliativitate, despre chimio-terapie, despre toate alternativele existente, pentru ca ele să poata transmite informațiile către pacient. Am observat apoi că, datorită implicarii asistentului și a relației care s-a creat între pacient si asistent, pacienții au plecat de la spital mult mai pozitivi, au revenit să-și continue tratamentul, dupa aceea au revenit să mulțumească. Rezultatele sunt mult mai bune, pacienții sunt mult mai optimiști și am tras concluzia că, dacă continuăm așa și pentru celelalte cancere depistate, cu siguranță că pacientului îi va fi mult mai bine. Fiind în această intersecție, ajutăm pacientul care află că are cancer să realizeze că este doar o etapă, că această boală se poate trata și vindeca și el își poate continua viață.

Dincolo de politicile de sănătate publică, care ar fi principalele 2-3 recomandări pe care le-ați face oamenilor pentru prevenirea său depistarea precoce a cazurilor de CCR?

În momentul acesta, Ministerul Sănătății încearcă să găsească o modalitate să se introduca și în România screening-ul cancerului de colon. Multe spitale au început să facă deja acest lucru. Spitalele private (de exemplu, Euroclinic) au inceput să facă gratuit colonoscopie pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie. Iar oamenii au început să vină. Se comunică foarte mult cu medicii de familie, care au înțeles necesitatea acestui screening. Așa că le recomand oamenilor să-și facă aceasta colonscopie la un moment dat, nu trebuie să aștepte să facă 50 ani, mai ales dacă au motive (ca, de exemplu, cazuri în familie).

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ziua Asistentului Medical?

E ca și ziua mea de naștere. Noi chiar ne pregătim pentru ziua asistentului cu o mini-petrecere în spital, de dimineață. Este foarte importanta pentru noi, însă ar trebui să fie și pentru altii. Suntem fericiți că avem o zi a noastră, am și luptat pentru această zi, dar am vrea ca și cei din jur să știe de ziua noastră. Ca ei să știe că asistentul medical muncește, că datorită lui multe lucruri merg, că asistenții medicali își pierd nopți din viață pentru sănătatea celor din jur, că își pierd zile de naștere ale copiilor, soților, părinților pentru că intervine ceva la spital. Asistenții medicali trebuie apreciați. Este o meserie foarte frumoasă, dar dacă nu te naști cu acel ceva, nu te poți numi asistent medical. Avem colegi care-și dau seama de asta și se retrag din profesie. Își dau seama că nu pot schimba un pampers, nu pot intra într-o sală de operație pentru o urgență sau pentru a face îngrijiri paliative, când văd ca-le trece viața pacienților printre degete.

Care-i cel mai frumos moment din viața profesională de până acum?

Când un pacient vine și-mi spune ”mulțumesc, datorită dumneavoastră s-a întâmplat asta. Dacă nu erați dumneavoastră, eu nu aș fi ales drumul ăsta și nu aș fi fost ok”. Cel mai frumos moment este când oamenii vin la tine, dar nu ca pacienți, ci să-ți multumească și să-ți spună că dacă nu făceai un anumit lucru, nu ar fi ieșit bine. ”Dacă nu-mi zâmbeați, nu cred că aș fi ales să fac lucrul acela pe care chiar trebuia să-l fac”. Și atunci îți spui ”astăzi am atins un om”.

Interviu cu Daniela Voinea, Asistent coordonator CPU, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

Prezentarea echipei de la Institutul Marius Nasta, intitulată SINDROMUL BURN-OUT LA PERSONALUL MEDICAL, a atins un subiect foarte sensibil și din ce in ce mai întâlnit în sistemul medical în ultimii ani, fenomenul fiind accentuat, nu numai in Romania, ci la nivel mondial, de criza cronica de personal. Am aflat, astfel, că „Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate in Muncă estimează faptul că o treime din personalul medical suferă de sindromul burn-out, iar 10% din ei ajung să aibă deteriorări grave ale stării de sănătate (depresie severă, boli degenerative, abuz de alcool și droguri).”

Plecând de la motivele apariției acestui sindrom de stres cronic la locul de muncă și manifestările lui clinice (epuizare emoțională, anxietate, iritabilitate, oboseală generalizată, apatie), intervenția propune câteva modalități practice, din domeniul managementului stresului, de gestionare și rezolvare a acestor situații. Am reținut, ca potențiale soluții, practicarea meditației și a exercițiilor de relaxare și respirație, consilierea psihologică (în special terapia cognitiv comportamentală), care ne poate ajuta să schimbăm modul în care reacționăm în situații stresănte, îmbunătățirea echilibrului dintre viață personală și profesională prin adoptarea unui program de lucru flexibil, dar și modalitățile de a gestiona mai bine viață profesională prin delegarea anumitor sărcini de serviciu.

Discutând cu una dintre autoarele prezentării, Daniela Voinea, Asistent coordonator CPU, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, încercăm să aflăm mai multe despre incidența sindromului burn-out în unitățile medicale din România.

Mi-ați spus ca ați avut colegi care suferă de acest sindrom. Simtiți că era o situatie particulară, a locului în care lucrați sau se întâmplă în multe locuri?

Se întamplă în multe locuri, în special acolo unde pacienții trec prin situații de viață și moarte. Din păcate, în România nu există secții de îngrijiri paliative, iar acești bolnavi vin în secțiile de îngrijiri acute unde trebuie să le acorzi toate îngrijirile pe care le acorzi celorlalți. Dar ei nu au nevoie de așa ceva. Ei, de fapt, au nevoie să moară demn. Și toate secțiile acestea care au bolnavi de cancer sau cu accidente vasculare care nu se vor mai rezolva niciodată au personalul extrem de stresat. Pentru că te confrunți cu moartea în fiecare zi. Iar personalul nu este pregătit adecvat în acest sens, nu avem niciun fel de sprijin. Depinde de nervii fiecăruia și de nivelul de conștientizare pe care-l dobândești singur citind și acordându-ți singur șansa de a învăța mai mult și de a te dezvolta.

La începutul anului mi-am facut o listă de priorități și am trecut acolo că aș vrea să citesc o carte în fiecare lună (citesc mai mult de atât) și să merg la un spectacol în fiecare lună. Și am încercat si i-am atras la spectacol, la teatru, și pe colegi și le-am adus cărți. Și o consider ca pe o reușită.

Cum v-ați ales tema? Cum a ajuns să vă preocupe subiectul acesta?

Când am citit titlul conferinței, a fost ca un declick. Toată lumea se gândește la ce face asistentul medical pentru oameni, dar foarte puțini se gândesc la ce se întamplă cu asistentul medical. Și atunci, fiindcă auzisem despre sindromul de burn out, am citit foarte mult. Literatură pe aceasta temă se găseste aproape numai în limba engleză, așa că mi-am exersat engleza. Și am citit multe studii pâna când am selectat câteva pentru prezentare. Sunt foarte multe studii, dar afară, nu la noi.

De ce credeți că nu sunt si la noi aceste studii? Am avut alte preocupări, mai de bază?

Poate fiindcă resursa umană nu este atât de importantă și pentru că oferta de forta de munca e mai mare decât numărul de locuri disponibile. Și dacă nu mai poți, vine altul, tu poți să pleci…

Ce pot face asistenții medicali pentru ei înșiși?

Să deschidă ochii, să se uite în jurul lor, să privească o floare, să citeasca o carte. Să înțeleagă că moartea face parte din viață. Acum 5 ani, eu am fost confruntată cu o situație de viață și de moarte, iar lucrurile acestea m-au ajutat să pot trece peste și să nu-mi pierd cumpătul.

E nevoie să ajungem într-o situatie de viață și de moarte pentru a avea grijă de noi?

Da, de obicei, da. Trebuie să te lovească o locomotivă ca să deschizi ochii. Prima dată crezi că o să mori. Nu se întamplă acest lucru, nu murim atunci când vrem. Apoi te obisnuiești cu ideea și ajungi să te lupți și cauți.

Așa am gasit și metodele de relaxare cu reiki, de exemplu. Pe mine m-a ajutat foarte mult și m-am schimbat foarte mult. Fiindcă am devenit un om echilibrat. În plus, mi-am găsit pasiunea cu iile. În momentul asta, de exemplu, cos o ie. E foarte greu și trebuie să fii pasionat ca să poti să coși o ie pe canoanele vechi.

Ce a însemnat Ziua aceasta a Asistentului Medical pentru dumneavoastră? Cum ați primit-o?

Nu a fost mediatizată. Eu cred ca Ziua Asistentului medical ar trebui sărbatorită în fiecare zi în care pleci de la serviciu pe două picioare. Am fost fericită că am fost aici, pentru mine a fost o victorie. Nu sunt obișnuită cu vorbitul în public și cred că s-a simtit la prezentare. Dar mi-a făcut mare placere (nota intervievatorului – “dupa cum vă priveau oamenii, cred că și lor le-a plăcut foarte mult”). Să mă simt în mijlocul colegilor mei. E o recunoaștere pentru mine.

Cum v-ați ales profesia de asistent medical?

Eu sunt din generația celor care au facut liceul sanitar când erau 15 pe loc. La vârsta aia, nici nu-ți dai seama în ce te bagi. Am facut liceul sanitar, am făcut școală postliceală, acum fac facultatea. Și îmi place ceea ce fac și o fac cu pasiune.

Am lucrat 22 de ani în Constanța, la boli infecțioase și vreau să va spun că și acum mă sună foști pacienți de acolo, pur si simplu ca să stăm de vorbă.

Din tot ce-ati trăit până acum la spital, care este momentul de suflet pe care o să vi-l amintiți și la adânci bătrâneți?

E greu să aleg dintre atâtea. Eram plecată din Constanța de un an de zile și m-a sunat un pacient care fusese într-un studiu despre hepatita C. M-a sunat să-mi spună că este negativ și că pleacă în Spania cu familia. Și să știu de el că este bine și-mi multumește pentru ce am facut pentru el.

Un alt moment special este legat de un pacient care a fost intubat 4 săptamâni și căruia nu i se mai acorda nicio șansă. Am putut să vorbesc cu el, căci era conștient. Nu am vazut în viața mea un om mai răbdator, nu a tras niciodată de sonde, nu a strigat niciodată. Am vorbit cu el ca de la suflet la suflet și l-am rugat să lupte. Vreau să vă spun că a plecat pe două picioare. A fost atat de impresionant…l-as fi luat în brațe. A fost o luptă! Se uita în ochii mei. Eu mă duceam în fiecare zi la el și îl încurajam.

Ce v-ați dori să se întâmple diferit în viața dvs profesională?

Mi-aș dori să fie mai multe manifestări de genul asta și poate să se schimbe puțin sistemul de acordat puncte ca să încurajeze lumea să participe activ. Lucrurile sunt foarte interesante, iar din fiecare prezentare de aici eu am învățat multe, deși sunt în profesia asta de 24 de ani.

 

 

 

_MG_8120Interviu cu Luminița Burghelea, Asistent Medical Generalist, West Eye Hospital

Asistent medical în oftalmologia modernă – noi valențe – în practica oftalmologică modernă, asistenții medicali joacă un rol din ce în ce mai important și autonom, iar prezentarea ne propune conturarea profilului necesar pentru o carieră de succes, de la cel psihologic, la cel al competențelor cerute de tehnologia de ultimă oră folosită în domeniu.

De ce tema de azi?

Eu fac oftalmologie în sistem privat din 1997 și am avut acces la toate aparatele și m-am specializat pe investigații. Mi-a și plăcut foarte mult și am și avut unde lucra. Până în 2010, am lucrat la Oculus, apoi am mers la West Eye și am văzut că are potențial și m-am mutat aici.

La congresele de oftalmologie am prezentat lucrări strict pe ceea ce fac, pe anumite tehnici, pe detalii de specialitate. Iar acum, fiindcă voiam să fie o temă relevantă pentru audiența de azi, ne-am oprit la cum vedem noi rolul asistentului medical de oftalmologie în ziua de azi. În anii 1990, asistentul medical se putea adapta foarte ușor fiindcă tehnica era limitată și cunostintele generale din școală erau suficiente. Puteai să ajuți medicul, să susții pacientul, să mai completezi eventual cu sfaturi și totul era ok. Dupa 1990, oftalmologia s-a dezvoltat foarte mult la noi în țară și chiar am fost surprinsă să vad, mergând la congrese în afară, că aparatura pe care o au afară este și la noi. Am fost de 2 ori în SUA pentru că am câștigat un premiu al Societății Române de Oftalmologie și am avut ocazia, în 2006 și 2007, să merg la San Francisco și la San Diego și să vad acolo că personalul lor știa ce știam și noi. Evident că am învățat câte ceva de la ei. Întotdeauna o facem, pentru că tehnologia progresează în continuare, dar mi-a plăcut să vad că suntem la același nivel. Iar eu și colega mea, Corina, am învățat împreună, ne-am stimulat reciproc, am și avut medicii de partea noastră, ei au vazut că ne place și vrem mai mult și s-au bazat pe noi.

Cea mai importantă investigație e biometria, fiindcă măsurarea corectă a cristalinului este esențială. Până acum, noi două am făcut cam 60,000 de biometrii, poate chiar mai mult și nu am avut erori.

Revenind la întrebare, noi ne-am propus pentru această Conferință să definim ce înseamnă să fii asistent de oftalmologie în ziua de azi. Pe lângă pregătirea generală, trebuie să ai și o pregătire de oftalmologie foarte bună. Asistenții care se angajează la noi acum sunt supuși unui adevarat program de training pentru circa 1 lună de zile, în care învață cum functionează aparatele. Și trebuie să înveți mult mai mult de atât, să știi să răspunzi la întrebările pacienților, de exemplu.

Câți ani de pregătire aveți în spate?

Am început în 1997 și am ajuns la un nivel foarte bun prin 2005, când am început să participăm la Congresele de la Sinaia ale Societății Romane de Oftalmologie. Atunci am vazut la ce nivel înalt am ajuns.

Doctorul Moraru de la Oculus ne dădea cărțile lui în engleză să învățăm din ele. Și se baza pe noi pentru a calcula corect ce formulă de cristalin să folosim pentru operațiile de cataractă, de exemplu. Și atunci era o mare provocare și-mi și plăcea. Și asta am facut tot weekend-ul acela: formule de calcul pentru cristalin.

Ai vorbit și despre atitudine când ai conturat profilul asistentului medical de oftalmologie? Ce înseamnă asta?

Atitudine înseamnă încrederea în sine și pe care i-o transmiți pacientului la primul contact. Când omul te vede, trebuie să știe că te simți stăpână pe tine și că este pe maini bune, că se poate baza pe tine.

Cum ar putea face diferența un asistent de oftalmologie?

Să învețe tot timpul, fiindcă tot timpul ai ceva de învățat. Mesajul meu este ”să faci ce-ți place”. Și dacă faci ce-ți place, sigur te poti dezvolta foarte mult și toate celelalte vin.

Ce înseamnă pentru tine Ziua Asistentului Medical?

Este o zi importantă, de recunoaștere a asistentului din partea celorlalți. Și asta e binemeritat, căci cine se face asistent medical sigur iubește oamenii. Și iubește să-i ajute.

Ziua Oamenilor care-și iubesc semenii, foarte frumos. Care-i momentul tău de maximă glorie, acela cu care te mândrești cel mai tare?

Anul trecut, când fiul meu a intrat la medicină. Și nu eu l-am sfatuit, ci el a vrut, de prin clasa a 6-a sau a 7-a. Iar la un moment dat, m-a sunat profesoara lui de anatomie să mă felicite. Dar eu nu aveam niciun merit. El învățase singur. A fost o realizare foarte mare.

Și profesional, care e momentul tău de maximă glorie?

Când Horia Brenciu mi-a înmânat premiul 1 la Congresul Societății Române de Oftalmologie de la Sinaia. Iar asta însemna participarea la Congresul Societății Americane de Oftalmologie.

A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD.

Share This Post