Fluoridizarea apei potabile a început în anii 1950, fiind promovată drept o măsură sigură și eficace de a preveni apariția cariilor, dar meritele acestei practici au fost contestate înca de atunci. Constestările din partea lumii științifice și opiniei publice au atins punctul culminant în ultimii ani, odată ce din ce în ce mai multe studii arată pericolele asociate cu ingerarea fluorului.

Astfel, foarte recent, studii arătând legătura cauzală dintre consumul apei potabile fluoridizate și disfuncțiile tiroidiene au ajuns în prim plan atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, țări unde apa potabilă se fluoridizează încă. În contrast, în ultimele decenii, multe țări au renunțat la aceasta practică, întărind argumentele celor care cer eliminarea ei completă (nota bene – în România, apa potabilă – de la robinet – nu este fluorizată).

Unul dintre studiile cele mai proeminente pe tema efectelor fluorului din apa potabilă asupra populației s-a desfășurat în Marea Britanie și a inclus două mari zone rezidențiale, una unde se practica fluoridizarea și una unde nu se practica. În fiecare dintre aceste două zone s-a stabilit incidența hipotiroidismului prin intermediul cabinetelor de medicină de familie (aproape 800 de cabinete). În zona rezidențială cu apa potabilă fluoridizată, prevalența raportată a cazurilor de hipo-tiroidism a fost dublă față de cea din zonele cu apă potabilă nefluoridizată. Cercetătorii britanici concluzionează ca unei populații de aproape 15,000 i s-ar fi putut cauza în mod inutil hipotiroidism, o afecțiune deloc banală, prin furnizarea de apă potabilă completată cu fluor. În zonele unde nivelul fluorului din apă a depășit 0.3mg/l, riscul de a avea o rată crescută de hipotiroidism a fost cu aproape 40% mai mare decât în zonele fără fluoridizare. O situație similară se întâlnește și în SUA, unde, de asemenea, se practică fluoridizarea apei – prevalența disfuncțiilor tiroidiene a crescut semnificativ, nivelul actual fiind de 20 de milioane de persoane afectate.

Mecanismul prin care fluorul cauzează disfuncții tiroidiene este clar – fluorul este un inhibitor endocrin. O tiroidă sănătoasă depinde de prezența iodului, care este absorbit, în general, prin sânge și depozitat și coordonat de către glanda tiroidă. Dat fiindcă fluorul este mai electronegativ decât iodul, îl înlocuiește pe acesta în organism, dereglând funcționarea tiroidei și afectând astfel nivelurile de hormon care reglează metabolismul. Numeroase studii au confirmat capacitatea fluorului de a cauza și exacerba deficiența de iod.

Florul, acest inhibitor endocrin, poate afecta nu numai glanda tiroidă, dar și oasele, creierul, glanda pineală și chiar nivelul zahărului în sânge. Printre efectele asupra creierului se număra și scăderea nivelului de inteligență la copii. De asemenea, hipotiroidismul femeilor gravide poate dăuna sănătății fătului, cauzând diverse deficite neurologice, inclusiv un anumit grad de retard mintal. Alte efecte toxice ale supraexpunerii la fluor, cum ar fi ingerarea acestuia pe termen lung prin consumarea apei potabile fluoridizate, sunt creșterea gradului de absorbție a plumbului, inactivarea a 62 de enzyme și inhibirea a mai mult de 100, inhibarea dezvoltării de anticorpi și dereglarea generală a sistemului imunitar.
Un articol al Doctorului Frank Granett, Director al Departamentului de Farmacie Clinică la Centrul de Comportament al Spitalului Psihiatric Michigan și autor al cărților “Epidemia Americană” și “Supra-medicamentarea tineretului” se axează pe legătura dintre fluoridizare și calcificarea pineală, care poate duce la tulburări din spectrul hiperactivității / deficitului de atenție la copii. Astfel, glanda pineală este responsabilă, printre altele, de secretarea melatoninei, hormonul așa numit “ceas biologic” care reglează somnul. De asemenea, glanda pineală joacă un rol critic în producerea neuro-transmițătorilor, inclusiv serotonina și norepinefrină, și în optimizarea funcționării sistemului de apărare a organismului care luptă, prin antioxidanți, împotriva acumulării radicalilor liberi. În ciuda mărimii ei reduse, glanda pineală tinde să acumuleze cantități semnificative de fluor, care duc, în timp, la calcifierea ei. În plus de generarea de simptome de tip ADHD (hiperactivitate/deficit de atenție), calcifierea glandei pineale joacă un rol, se pare, și în apariția bolii Alzheimer sau a tulburărilor bipolare. Având în vedere rolul în producerea neurotransmițătorilor, problemele glandei pineale pot duce și la tulburări depresive și alte disfuncții neurologice.

Având în vedere toate aceste potențiale efecte adverse, întrebarea care se naște imediat este dacă eventualele beneficii ale prevenirii apariției cariilor, pentru care a fost introdusă fluoridizarea apei, pot fi suficient de importante pentru a justifica continuarea acestei practici. Iar răspunsul la această întrebare devine un din ce în ce mai clar “nu”, mai ales că se contesă însăși prezența acestor beneficii din zona sănătății dentare.

Astfel, conform studiilor Organizației Mondiale a Sănătății, nu există nicio diferență notabilă între rata de incidență a cariilor dentare în țările unde se fluoridizează apa față de celalalte. Îmbunătățirea sănătății dentare generale înregistrată în ultimii 60 ani în SUA, îmbunătățire care a fost atribuită fluoridizarii apei, s-a înregistrat și în celelalte țări dezvoltate, multe dintre ele neavând această practică de tratare a apei. Această evoluție este, mai degrabă, explicată de alți factori, precum o dietă mai sănătoasă și o igienă dentară mai riguroasă decât acum 60 de ani. Și, pentru continuarea acestei evoluții pozitive, sunt esențiale menținerea consumului de zahăr la un nivel de sub 10% din aportul energetic/caloric total și consumul regulat de legume proaspete și al cărnii, în principal de pește sau de la animale ierbivore, aceste alegeri nutriționale contribuind și la menținerea sănătății dinților, nu numai al celei cardio-vasculare.

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://www.organik.ro/news/details/toxicitatea-fluorului
http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2015/03/10/water-fluoridation-thyroid-dysfunction.aspx
International Health News – Willian R. Ware, PhD – Editor, No. 258 Jun 2015