Cum ați început activitatea și care a fost parcursul dumneavoastră profesional?

Mi-am început activitatea profesională de asistent medical în august 1977 (sunt promoția 1977). Am fost repartizată la Spitalul Alexandru Obregia. În primul an, mi-am desfășurat activitatea în cadrul laboratorului de hematologie. Ulterior, fiindcă ar fi trebuit să dau anumite diferențe pentru a rămâne în cadrul laboratorului și eu, fiind asistent generalist, nu mi-am dorit acest lucru, m-am mutat la patul bolnavului, în Secția 1 Clinic Psihiatrie, secție condusă de Profesorul Predescu.

Am lucrat în Secția 1 până în 1981, aproape 3 ani. În noiembrie 1981, am fost numită, la 30 de ani, asistent șef la secția 4 clinic (care ulterior a devenit 1 Clinic).

Din 1981 până în 2014 am fost Asistent Șef în această secție. Timp de 33 de ani. O viață de om. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut să conduc oamenii, să aibă ce să învețe de la mine. Am avut multe generații care mi-au trecut prin mână. Am prins perioada anilor 1990, când a fost o criză acută de personal. Erau puțini asistenți, nu se înființaseră aceste școli postliceale, care au fost binevenite. Dar m-am descurcat. Am ajutat foarte mult fetele – la stabilirea graficului, ca să poată merge și ele la școală, să se formeze. Și, încet-încet, mi-am făcut un colectiv foarte bun, cu personal tânăr, pe care l-am iubit foarte mult – și colectivul de asistenți și cel de medici și cel de infirmiere. M-am înțeles cu toată lumea.

Mi-a părut foarte rău că a trebuit să mă despart de ele, însă hotărârea mea a fost luată de bună voie. În anul 2014, doamna Doctor Petcu, care a fost Medic Șef de Secție o perioadă destul de lungă, a fost numită la Secția 6. Atunci, și datorită vârstei, m-am gândit că este cazul să mă retrag. Am considerat că este timpul să las locul altcuiva, unei persoane mai tinere. Mă simțeam puțin obosită. Așa că am plecat la secția 6. Doamna Manager a fost de acord și mi-a facut transferul pe Secția 6, unde sunt asistent medical și la ora actuală. Iar în anul 2016 îmi voi trimite dosarul de pensionare.

Simt că o să-mi pară rău că ies la pensie, fiindcă m-am atașat foarte mult de profesie și colectiv. Eu mi-am desfășurat activitatea doar în cadrul acestui spital și mi-am iubit meseria. Am iubit foarte mult omul, în general, și am înțeles foarte bine bolnavul psihic. Și așa am încercat să formez și colectivul.

La momentul când am primit acel Premiul de Excelență chiar am spus că îl voi împărți cu colegii mei din spital . Asistentul medical de psihiatrie are, totuși, o profesie aparte – este foarte greu să lucrezi cu un bolnav psihic. Este o uzura psihică fantastică. Dar, dacă reușești să te acomodezi, este ceva care îți aduce multe satisfacții și eu simt că o sa-i duc dorul.

Asistentele mele au fost foarte bune. Pe multe dintre ele le-am orientat spre facultate – le-am spus că acesta este viitorul. Sper că și celelalte au înțeles și o vor face. Și eu aș fi vrut să fac la fel, dar aveam o vârstă când a apărut oportunitatea. Eu întotdeauna am vrut și încercat să-i fac pe colegi, pe asistenții medicali, să avanseze. Să fie cât mai aproape de nivelul medicului. E bine să le dovedim că știm cât mai multe.

Ce ați simțit pe scenă când vi s-a dat Premiul de Excelență la Gala OAMGAMR București?

Pentru mine a fost o mare bucurie și o mare surpriză, când mi s-a dat acest Premiu de Excelență. Aș fi vrut însă ca și de la Spitalul Obregia să fie alături de noi medici cum au fost de la celelalte spitale (de exemplu, profesorul Streinu). Eu am fost foarte impresionată de acest premiu și aș vrea să multumesc celor din cadrul spitalului care m-au propus.

Ce momente sau evenimente mai speciale din parcursul profesional v-au rămas în memorie?

Până în 1990, activitatea noastră a fost de rutină. După 1990, lucrurile au început să se schimbe. Au venit la conducere manageri tineri care au încercat să ne consulte și pe noi. Ne-au implicat mult mai mult în activitatea spitalului. Asta mi-a plăcut foarte mult. Am simtit că suntem băgați în seamă, noi, asistenții șefi.

Ce m-a impresionat, m-a marcat foarte mult, a fost schimbarea care a avut loc prin apariția OAMGMAMR. A fost un lucru foarte bun înființarea asociației profesionale. Au încercat să dovedească că profesia de asistent medical e frumoasă și înseamnă ceva. Ne-am simțit băgați în seamă și am avut cu cine colabora. Cred că Sindicatul Sanitas nu ar fi făcut față dacă nu ar fi existat și acest Ordin al Asistenților.

Ce oameni v-au fost modele, repere în carieră?

În primul rând, prima mea șefă, asistentă șefă, doamna Bageac. Un om integru, o mână de fier de la care am avut foarte multe de învățat. Și am reușit în scurt timp – am lucrat doar 3 ani în cadrul acestei secții. Alături de Domnul Profesor Predescu, a mai fost un model domnul Profesor George Ionescu, cu care am fost împreună până în 2002, când a decedat. Au fost repere pentru mine – oameni serioși, care au știut să țină întreaga echipă în mână, oameni care mi-au dat liberatate, în primul rând Profesorul Ionescu, să coordonez activitatea asistenților medicali. Ulterior, am lucrat foarte bine cu doamna conferențiar Marie Jeanne Georgescu și cu doamna Doctor Petcu. Pentru mine, acești medici au fost modele. Au știut să colaboreze cu noi, cu asistenții, în primul rând, cu asistenții șefi.

Dintre asistenții medicali, am avut drept model colege care sunt aproximativ din aceeasi generație – Mariana Federica, care a ieșit deja pensie de vreo 5 ani, un asistent șef foarte bun, de la care am avut ce să învăț. Apoi Marta Măeran de la Secția 8, pe care am apreciat-o foarte mult. M-am înțeles foarte bine și actualul nostru Director de Îngrijiri – Doina Călinescu. Am mai colaborat foarte bine cu Măriuca Ivan, care acum este la Crucea Galbenă, dacă nu mă înșel. A fost asistent șef la noi, la neurologie. O fată nemaipomenită.

Toți aceștia au fost asistenți medicali șefi serioși de la care am avut ce să învăț. Iar eu, fiind atâta timp asistent medical șef, am colaborat cu ele, și am încercat să facem o echipă. Am și predat împreună tehnica îngrijirii bolnavului pentru elevii școlilor sanitare. Am lucrat strâns.

Apoi, în cadrul spitalului, au fost asistenți medicali și medici care au desfășurat activități psiho-sociale. Chiar am participat la cursuri psihosociale. Am avut și anumite teme de dezbătut, lucrări de făcut împreună. Au fost asistenți medicali cu care am colaborat bine.

Legat de asistenții tineri, cum îi vedeti comparativ cu cei din generația dumneavoastră? Vedeți niște diferențe sau sunt doar mai puțin experimentați?

Cred că ceea ce m-a ajutat pe mine foarte mult a fost urmarea cursurilor de zi ale școlii sanitare și mai ales faptul că făceam practică într-un spital, sub îndrumarea asistentului șef, de la 8 la 14:00, după care mergeam la școală, pentru cursuri. Activitatea în spital, zi de zi, înseamnă foarte mult. Nu numai la o anumită specialitate – am avut stagii la chirurgie, dermatologie, așa cum au stagii studenții de la medicină. Foarte mult contează practica, dar nu numai de genul “mergem, ne uităm…” Ci să fie băgați în seamă, implicați, să li se arate tot ce trebuie, pentru ca ei să știe cât mai multe când vin la patul bolnavului. În present, există oarecare lacune în organizarea practicii.

Elevii de la școlile sanitare ar trebui să vină cu tot sufletul și cu hotărârea că vor profesa cu pasiune când termina această școală.

Dacă ar fi să o luați de la capât și ar fi să mai alegeți profesia o dată, ce alegere ați face?

Sincer…totdeauna am avut impresia că noi, asistenții medicali, suntem undeva la mijloc, între medic și infirmier. Activitatea noastră e totuși laborioasă, am preluat multe de la medici. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș vrea să mă fac tot asistent medical, mai ales considerând ce condiții de formare avem acum, mulțumită și Ordinului. Fiica mea este asistent șef tot la Obregia. Pe ea am încercat s-o formez tot ca asistent medical, deși mi-a fost foarte greu – că îi e teamă de sânge, că nu-și dorește. Și până la urmă am reușit s-o formez ca asistent medical și să-i placă și psihiatria. A urmat și facultatea. M-am gândit să rămână în locul meu. Asistentul medical e mai aproape de pacient – medicul vine câteva ore și pleacă, pe când tu, ca asistent medical, ești foarte aproape, ești apreciat de pacient. Bolnavul psihic ți se destăinuie, faci multă psihoterapie cu el.

Ce alte pasiuni aveți în afară de profesia de asistent, pe care simt că o iubiți foarte tare?

Îmi place să călătoresc. Mi-ar plăcea să am puțin timp și pentru mine, după o viață de om cu o activitate intensă într-un spital de psihiatrie. Aș vrea să mă eliberez și să încerc să mă intereseze și persoana mea. Și aș vrea să mă dedic nepoților, am doi – unul e mare, deja a terminat facultatea, dar am și o nepoțică. Cam astea, ce altceva aș mai putea face acum, că mă apropii de 65 de ani.

Să vă trăiască nepoții și mulți ani înainte și sănătoși să fie! Având atâta dragoste de dăruit, sigur veți găsi ceva minunat de făcut și în continuare.

A consemnat Mirela Mustață, PhD., Redactor E-asistent