Un interviu cu domnul Marcel Avram– Spitalul de Boli Cronice “Sf. Luca” – laureat al Premiului pentru Întreaga Activitate în cadrul ediției a treia a Galei premiilor de excelență organizată de OAMGMAMR București

Cum și unde ați început activitatea, unde ați lucrat pe parcursul carierei dumneavoatră și care au fost cele mai importante momente?

Sunt absolvent al școlii tehnice sanitare din Brăila, promoția 1969. Atunci am primit repartiția la Galați. Curând după aceea, m-am transferat ca asistent medical la Brăila, unde am stat aproape 4 ani. Apoi, fiindcă tatăl meu avea o mică afacere personală și statul roman de atunci pedepsea acest lucru, am fost dat afară. Atunci, fiindcă era nedrept ce mi se întâmplase, am dat în judecată Inspectoratorul Sanitar. Mi-au dat până la urmă un post, dar în mediul rural. În 1974 m-am mutat la București. Nu mi-a fost ușor să-mi găsesc serviciu cu dosarul meu.

Unuia dintre directorii de la Direcția Sanitară chiar i-am făcut reclamație, căci spusese că ar fi trebuit să fiu chiar exclus din rândul cadrelor sanitare. M-am dus și la Comitetul Central și am anunțat că vreau să renunț la carnetul de partid. Și cei de la CC m-au trimis înapoi la același director de la Direcția Sanitară, care uitase între timp ce mi-a zis… El m-a repartizat imediat la Spitalul Berceni, actualul spital Sfântul Luca, de unde am și ieșit la pensie.

Un moment special în carieră a apărut chiar imediat dupa ce am fost repartizat la Spitalul Sfântul Luca, când am fost detașat în Șerban Vodă, unde era Spitalul de boli venero-dermatologice (cel de lângă Liceul Gheorghe Șincai). Acolo urmau să fie strânse toate “elementele parazitare” (alcoolici, cerșetori, cei suferinzi de boli mintale) de pe raza Municipiului București. Fiindcă se așteptau la București multe delegații străine pentru un Congres Demografic, partidul voia ca aceste delegații să nu vadă “elementele parazitare” din Bucuresti. Am fost detașat pentru o lună și m-am intors în Spitalul Berceni după 1 an și 4 luni.

În februarie 1976, au venit să mă ceară de la Spital pentru o secție a Spitalului 9, în Popești Leordeni, o secție exterioară, de psihiatrie-dezalcolizare. Urma ca eu să reorganizez Centrul în 3 luni, după care să mă întorc la Spitalul Berceni. Și am stat 3 ani și jumătate, în loc de 3 luni. Aceasta, se pare, pentru că am făcut o treabă bună acolo.

În Berceni, am venit din nou în cadrul Căminului-Spital, iar apoi, în 1981, am fost mutat în secția dermatologie din cadrul spitalului. În 1995 s-a reorganizat spitalul, devenind singurul spital de bolnavi cronici din București. Atunci am optat pentru secția Geriatrie și Gerontologie și, după 20 ani de lucru în această secție, am ieșit la pensie cu vârsta limită, pe care am făcut-o anul acesta (65 de ani, în ianuarie 2015). Am mai lucrat până în aprilie, iar apoi am fost “lăsat la vatră”, după 46 de ani și 20 de zile de carieră! O viață de om!

Un alt moment special al carierei mele a fost organizarea, în 1990, a sindicatului la nivel de unitate (Sindicatul Sanitas), pe care-l conduc și astazi, căci sunt încă în mandat. O spun cu mândrie, nu cu infatuare. M-am implicat și am pus mult timp în toate activitățile acestea, mai ales că nu am avut obligații de familie (nevastă, copii). De 2 ori am fost ales consilier la Ordinul Asistenților, iar acum sunt încă în timpul celui de-al doilea mandat.

Când s-a înființat secția de Geriatrie și Gerontologie și ne-am mutat acolo cu alți colegi, a fost destul de greu, fiindca munca la patul bătrânului e foarte dificilă. Eu eram cumva obișnuit din anii 1974-1980, dar tot a fost greu.

Timp de 40 de ani și 9 luni am lucrat cu bolnavii cronici și, cred eu, am rămas unde e cel mai greu.

De-a lungul acestei frumoase și lungi cariere, au fost persoane pe care vi le amintiți drept modele, repere în activitatea dumneavoastră?

Pentru mine un asemenea om a fost Profesorul Pavel Vulcan, Dumnezeu să-l ierte. Ne-am cunoscut în Șerban Vodă, unde am lucrat într-o secție condusă de dânsul. A fost un model pentru mine. Era un oltean foarte încăpățânat, dar făcea numai lucruri bune. La un moment dat, am aflat eu că eram, într-un fel, feblețea dânsului, un fel de fiu al dânsului, el având numai fete.

Model l-am avut și pe domnul Doctor Bogdan, Directorul Spitalului Sfântul Luca, fiindcă dânsul, în anul acela 1974, a avut încredere în mine, și-a asumat răspunderea și m-a primit în colectiv. Acela a fost un moment tare dificil pentru mine, când Miliția venea la noi acasă și eu eram întrebat la serviciu unde ține tata aurul. Așă că, față de alți oameni în funcții de conducere ai momentului, care mi-au înșelat așteptările, Domnul Director Bogdan a fost un om deosebit.

Am avut modele și printre colegi, însă, din păcate, mulți dintre aceștia au murit. Am avut o colegă excepțională care a murit de cancer… și cat de tanara era, până în 62 de ani…Un alt coleg, traiește încă, are 87 ani, a muncit foarte mult, a început ca muncitor necalificat la o fabrică de seringi. Un om deosebit.

Cum vedeți diferența dintre generațiile care încep acum și generația dumneavoastră?

Eu sunt foarte realist. Noi am prins o perioadă în care se învața carte și se citea foarte mult. Poate și fiindcă nu aveai alte posibilități. Nu aveai de ales. Dacă erai un mic golănaș, te duceau la frizer să te tundă. Nu aveai ce să faci….

Față de noi, generațiile tinere nu știu atâta carte când termină școala câtă știam noi. A scăzut nivelul învățământului, cred eu, iar mulți dintre cei tineri sunt și destul de infatuați.

Parcă e și o diferență în limbajul medicilor tineri față de asistenți, se vorbește cu mai puțin respect decât pe vremea mea.

Dacă nu ar fi fost să vă faceți asistent, ce altceva v-ar fi plăcut să faceti?

Aș fi ales să studiez la Conservator, pentru că eram foarte bine pregătit la absolvirea celor 11 ani (am învățat acordeon 11 ani). Nu aș mai fi fost pensionat din sistemul medical, ci poate aș fi fost compozitor, de exemplu sau un foarte cunoscut instrumentist.

Ce credeți că își dorește un pacient de la un asistent medical care-l îngrijește?

Să-i vorbeasca blând, cu înțelegere, și să-l deservească. Și trebuie să știi să te adaptezi la starea lor de sănătate. Nu-l lăsa sa-ți ceară un pahar cu apă. Ai grijă de el și ajută-l să nu ajungă să-ți ceară un pahar cu apă.

Cum v-ați simțit când ați luat Premiul pentru Întreaga Activitate? Ce a însemnat momentul acela?

Pe mine m-a luat prin surprindere. Nu am știut că voi fi propus. Am avut un ușor trac. Când am plecat de acasă, chiar m-am gândit cum să mă îmbrac ca să onorez cum se cuvine evenimentul și mi-am spus “ia să-mi pun eu un costum.” Ce mai, a fost o inspirație venită din neant, că eu nu prea mă îmbrac în costum. Și m-am prezentat pe scenă și chiar îmi tremurau picioarele de emoții. Și eu nu sunt chiar emotiv, altfel nu aș fi reușit să țin sindicatul în mână 25 de ani, nu? În sindicat trebuie să ai putere de convingere, să cunoști legislația și să contrezi pe cine trebuie, pe cine se face responsabil.

La Gală acum am avut trac și m-am lăsat, așa puțin, purtat de val. Aproape intrasem în panică …dacă mă întreabă ceva?, dacă trebuie să țin un speech de mulțumire? …Pentru mine a fost o mare mulțumire, și mai ales când m-am intors la locul meu, cu placheta și buchetul de flori. Cred că mă trecuseră toate apele din lume. Încet-încet, m-am liniștit, mai ales când au venit colegii să mă felicite. Mă cunosc mulți colegi din București, mai ales ca reprezentant în sindicat și Ordinul Asistenților.

În afară de profesie, căreia v-ați dedicat viața, acest lucru e clar, ce pasiuni sau hobby-uri aveți?

Cu foarte mulți ani în urmă, eu am fost un mare cititor. Am citit foarte multe cărți. Mi-a plăcut intervenția cuiva care a zis, pe un post de televiziune, ca nu-ți faci cultură din excursii, ci citind. Eu citesc de când mă știu. Eram abonatul unei librării din Brăila, cumpăram cărți aproape zilnic. Renunțam să-mi cumpăr pachețel cum mă îndemna mama și-mi luam cărți. Din păcate, atunci când tata a vândut casa și s-a mutat din Brăila, mi-a lăsat cărțile în podul casei. După mulți ani, mi-a spus ce rău îi pare și lui că nu le-a luat la București ca să mi le redea. Dar, aflând că fata celui care a cumpărat casa, are două facultăți, nu-mi mai pare atât de rău după cărțile mele. Cred că au ajutat-o. Apoi îmi place să ascult muzică bună. Am câteva pick-up-uri și mi-am mai luat și un casetofon. Și mai sunt pasionat de fenomenele OZN. Însă lectura este marea mea pasiune. Iar acum voi avea și timp pentru ea.

A consemnat Mirela Mustață, PhD., Redactor E-asistent

Share This Post