Discuție de bilanț, la finalul anului 2015, cu echipa biroului consiliului municipiului București al OAMGMAMR: Anghelușa Lupu, Ana Mareș, Carmen Doina Mazilu, Daniela Stan, Corina Gagiu (în imagine de la stânga la dreapta)

birou1Dacă vă rog să reflectați la ce a făcut Ordinul în anul 2015 pentru educația continuă a asistenților medicali, ce-mi puteți spune despre efectele acesteia asupra activității din unitățile medicale în care lucrați?

La mine în spital, educația medicală are efecte pozitive. Și, în acest context, remarc și dorința asistenților medicali de a deveni, la rândul lor, formatori, de a nu mai cere permanent ajutorul medicilor pentru formare profesională. De exemplu, dacă acum câțiva ani eram 2-3 formatori la mine în spital, acum suntem 8-10 asistente medicale care sunt traineri și chiar se implică în această activitate. Este o provocare, în primul rând pentru ele, pentru că, înainte să te duci să vorbești în fața unor oameni care te cunosc, trebuie să te pregătești foarte bine. Din punctul meu de vedere, este mai ușor să vorbești în fața unor oameni care nu te cunosc. Când vorbești în fața unor oameni care te cunosc, ești motivat și oarecum provocat să te pregătești mult mai bine –Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și la noi în spital au fost, în anul 2015, mai multe colege care au ținut cursuri, după ce au fost instruite ca formator. Și-au ales niște teme noi, de interes și general, dar și specific, pentru îmbunătățirea activității de zi cu zi în secțiile de unde provin. De regulă, așa se fac cursurile la noi în spitalul Elias – se identifică nevoia de formare (ce ne dorim să se îmbunătățească sau zona de cunoștințe în care există anumite lacune). Și, apoi, se merge pe subiecte de genul respectiv. Ca teme, fiind în perioada de acreditare (care începe într-o săptămână), s-a pus accentul pe resuscitarea cardio-respiratorie, pe infecțiile nosocomiale, pe gestionarea șocurilor, traumatismelor, pe tot ce înseamnă transfuzia de sânge, activități de zi cu zi pe care trebuie să le cunoaștem foarte bine. Și ne-au prins foarte bine aceaste cursuri, dacă ne gândim și la tragedia de la Colectiv. Am avut 16 cazuri de arsuri grave, pe care le-am gestionat bine –Anghelușa Lupu, Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și care a fost reacția asistenților față de aceste cursuri?

Oamenii chiar și le doresc, le solicită. Nu sunt obligatorii. Oamenii chiar își doresc să vină la cursuri. Am constatat o deschidere foarte mare. Și am mai remarcat și o dorință din ce în ce mai mare de participare la conferințele și simpozioanele organizate de Ordin. Au devenit evenimente care le permit să cunoască și să comunice cu colegi din alte unități, ceea ce le oferă o deschidere specială, în plus de acumularea de credite – doamna Anghelușa Lupu, Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Dorința de pregătire e în continuă creștere peste tot și oamenii vin cu din ce în ce mai multe idei despre temele care ar putea fi abordate, în funcție de specificul secției – Ana Mareș, Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Oricum, noi identificăm nevoile de formare la începutul fiecărui an. Eu, de exemplu, fac o ședință cu asistenții șefi și ei vin cu idei. Tocmai pentru că încercăm, pe cât posibil, să urmărim dorințele lor, rezultatele sunt foarte bune. Asistenții medicali au început să întrebe ce cursuri urmează, se implică din ce în ce mai mult în partea de simpozioane, conferințe. Avem un panou unde afișăm calendarul evenimentelor, prin care îi ținem permanent la curent. Am observat o dorință din ce în ce mai mare de participare la toate evenimentele de educație continuă – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Dacă ne referim la zona cercetării, cum simțiți că merg lucrurile? S-a schimbat ceva?

Eu pot să spun că da. Începuturile au fost timide, însă pașii pe drumul acesta sunt din ce în ce mai hotărâți – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Este important de notat și că lucrările care urmează a fi prezentate în cadrul conferințelor noastre sunt analizate de o comisie ai cărei membri fac parte din conducerea Ordinului. Fiecare autor este de față la această analiză, ne prezintă lucrarea, noi îi facem sugestii de cum ar putea să-și facă prezentarea, cum să fie convingători, ce să accentueze, ce să elimine. În ultimii 7 ani, noi am lucrat cu fiecare autor de lucrare, chiar dacă unii au avut experiență. Aceste ședințe de evaluare a lucrărilor înaintea prezentărilor din conferințe au fost întotdeauna organizate. Cei care au venit pentru prima oară să prezinte au fost încântați de această ocazie de a învăța, de a face o repetiție și a primi feedback valoros și în privința prezentării (cum să construiască prezentarea în power-point, ce ar însemna culorile, etc.). Am vrut și vrem să le oferim informații utile și să menținem un standard al prezentărilor la aceste evenimente – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Iar celor care au lucrări, în momentul în care văd că prezentările lor au un impact pozitiv asupra sălii, le crește stima de sine și doresc ca în anul următor să facă lucrurile și mai bine – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 E foarte bună această “repetiție cu costume” în fața comisiei – așa ne dăm seama de reacția pe care ar putea-o avea sala – dacă va fi captivată sau nu. Comisia îi ajută să vadă cum pot stârni mai mult interesul, cum pot prezenta mai convingător, cum să aibă impact asupra publicului. La ultima conferință națională a filialei am remarcat că lucrările și prezentările acestora au crescut calitativ – doamna Anghelușa Lupu, Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și eu am observat că moașele au început să se implice din ce în ce mai mult în educația pre-natală. Și acest lucru nu poate duce decât la lucruri bune – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Vorbind despre moașe, simțiți că rolul acestora devine mai important? Aleg femeile care au sarcini fără complicații să nască cu moașe?

Mai avem de luptat aici. Adevărul este că, în momentul acesta, numărul nașterilor prin operație cezariană a crescut foarte mult – la mine, în weekend, de vineri până luni au fost 54 de nașteri, dintre care 36 au fost prin cezariană. Se pare că procentul este undeva la 60-80%, după statisticile OMS. Această evoluție arată și o lipsă de educație.  Eu țin cursuri la Școala Părinților, iar atunci când pun întrebarea “cum vă doriți să nașteți?”, aproape 80% îmi răspund că vor să nască pe cale naturală. Acesta pare un paradox, însă se poate explica și prin vârsta mai crescută a mamelor din ziua de azi, majoritatea fiind peste 30-35 de ani, ceea ce poate duce la complicații (în primul rând din cauza scăderii elasticității bazinului) în cazul unei nașteri naturale, așa că medicii le sfătuiesc să aleagă cezariana. De exemplu, media de vârstă a mamelor pe care le am acum în salon este de 39 de ani, iar cea mai în vârstă are 51 de ani și este la primul copil – Daniela Stan, Anghelușa Lupu, Ana Mareș -Vicepreședinți, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și o alta evoluție importantă este că din ce în ce mai multe femei fac depresii post-partum și chemăm psihologul.  Pentru că sunt la o vârstă la care se gândesc altfel la creșterea copilului – dacă naști la 21-22 de ani, ești tu însăți mai…copil și nu iei totul atât de în serios. Și presiunea adusă de locul de muncă este acum destul de mare – Daniela Stan, Ana Mareș -Vicepreședinți, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Revenind la proiectele Ordinului din 2015, care vi se pare cel mai de succes?

Gala Premiilor de Excelență. Categoric. Anul acesta a fost impresionantă! Este un fel de recunoaștere deosebită pentru colegii noștri, în special pentru cei care muncesc tăcuți zi de zi. “Oameni pentru oameni” poate fi un bun titlu al Galei, un motto! – Daniela Stan, Anghelușa Lupu, Ana Mareș -Vicepreședinți, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Anul acesta am scos în evidență echipe. Cu această abordare s-au simțit mai confortabil și câștigătorii. În anii trecuți când aveam, în special, candidaturi individuale, nominalizații se simțeau un pic stânjeniți că au fost aleși ei și nu colegii lor. Primeam adesea întrebarea “dar de ce eu?” De fapt, munca unui asistent medical se face în echipă. Noi nu muncim în izolare. Când ni se termină tura, pacientul rămâne cu o altă colegă. Iar a doua zi, ne reluăm sarcina lăsată în grija colegei noastre. Așa că noi ne îngrijim împreună pacienții. Echipa este esențială. Ea trebuie pusă în evidență. Tocmai de aceea premiile pentru echipe medicale au fost mult mai bine acceptate. Oamenii s-au recunoscut în ele – Ana Mareș -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Ce-ați face în plus sau diferit în 2016 la Gală?

O să continuăm să promovăm echipe și anul acesta. Dar este important și cine-și va depune candidatura.  Este o cursă de premiere a celor mai buni. Așa că este absolut necesar ca aceștia să-și și depună candidatura – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Dar proiectul cel mai greu?

Conferința internațională anuală a filialei este, totuși, mai greu de organizat. Având un număr atât de mare de participanți, peste 600, lucrurile se complică. Noi ne-am propus, la un moment dat, să limităm oarecum numărul de participanți, însă, avem solicitări foarte mari, de fiecare dată – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Un alt proiect frumos a fost cel dedicat asistenților șefi. De unde am fost mai circumspecte la început, crezând că nu o să participe prea mulți, în final a fost un success – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Mie mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut foarte interesant și proiectul în colaborare cu Joanna Briggs Institute. Întâlnirea de ultima dată a fost foarte bună. Partea de cercetare este zona cea mai importantă și mai interesantă a proiectului – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR

Într-adevăr, sistemul nostru medical nu a ajuns la acel nivel la care să se preocupe de implementarea de proceduri, protocoale de îngrijire, instrumente de măsurare a calității într-o unitate medicală. Tocmai de aceea aceste aspecte au suscitat un asemenea interes. Mie mi-a plăcut foarte mult și atitudinea celor 2 reprezentante britanice în proiect – Una Lyon și Joy Notter. Ele au spus foarte clar că “probleme are toată lumea și am venit să învățam unii de la alții.” A fost, de fapt, un schimb de experiență – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Foarte bun și îndemnul lor să conștientizăm cum facem anumite lucruri de rutină – de exemplu, o injecție. Da, toți facem injecții, dar e foarte important să conștientizăm actul, ceea ce facem într-un anumit moment – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Cercetarea trebuie adusă în viața de zi cu zi, nu trebuie să ne speriem de ea, nu trebuie să fie neapărat despre lucruri extrem de complicate – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR

Și trebuie să învățăm să scriem despre ceea ce facem. Nu avem acest exercițiu – să facem un raport corect, să scriem o procedură corectă. Sunt lucruri pe care merită să le perfecționăm – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Pe noi, credem că acreditarea asta ne-a trezit un pic. Prima oară când am auzit despre proceduri m-am speriat, când, de fapt, este ceea ce facem zi de zi, dar așternut clar și logic pe hârtie, structurat. Ce trebuie să faci și când trebuie să faci acest lucru? – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Cred că nouă încă ni se par mai dificile aceste lucruri fiindcă nu avem, încă, cultura schimbării. Orice început ni se pare mai greu – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Din ce simțiți la “firul ierbii”, la nivel de spital, care sunt aspectele care s-au îmbunătățit în ceea ce privește raportarea asistenților medicali la Ordinul București?

Cei care au participat deja la diverse activități sau evenimente ale Ordinului manifestă o dorință din ce în ce mai mare de a participa la din ce în ce mai multe asemenea acțiuni. Apoi ei răspândesc dorința aceasta și în rândul colegilor – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Imaginea noastră s-a schimbat foarte mult în bine în ultimii ani, credem noi, mulțumită transparenței noastre totale, a calității programelor de formare oferite, a conduitei ireproșabile și atitudinii deschise manifestată de întreaga echipă. Apoi, filiala are un sediu primitor, unde credem că asistenților noștri le face plăcere să vină. Noi toți suntem primitori aici. Vrem ca oamenii să se simtă ca la ei acasă. Problemele pe care le mai avem cu unii colegi provin din faptul că ei nu se simt pe deplin parte din organizație, nu cunosc legea de organizare a profesiei, nu se implică așa cum ar trebui în activitățile organizatiei și, probabil, că de aici vine și rezistența lor la a discuta despre cotizație, de exemplu. Ne-am dori ca ei să înțeleagă ce muncă extraordinară este în spatele gestionării unei asemenea filiale cu peste 24000 de membri, dintre care 20000 activi. Aici este o muncă extraordinară și o face un birou de 5 oameni, un consiliu de 25 și un aparat administrativ de 15 oameni, cu tot cu aparatul de suport – jurist, economist.  Și să nu uităm că munca cu omul este cea mai grea. Noi, asistenții medicali, ar trebui să știm cel mai bine asta. Dar trebuie să privim partea plină a paharului – că pas cu pas, zi cu zi, ne aducem colegii mai aproape de înțelegerea profesiei lor. De fapt, acesta este obiectivul nostru primordial – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Eu aș vrea să spun că în acest mandat, cu această echipă și cu relațiile de lucru pe care le avem, cu activități bine conturate și cu asumarea responsabilității de către fiecare dintre noi pentru munca pe care a făcut-o, cu încercarea de a face lucrurile cât mai bine și de a promova constant organizația, avem multe reușite și imaginea filialei este una foarte bună. Am făcut proiecte foarte frumoase, așa s-au născut multe idei de activități, așa am reușit să facem lucrurile foarte bine! – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

De exemplu, proiectul început în ianuarie 2015 dedicat asistenților șefi este un proiect foarte important, fiindcă îi motivează pe liderii asistenților medicali din spitale și îi implică în activitatea noastră. Ei au o mare priză la oameni și, prin ei, se transmit și informațiile mai ușor către oameni. În final, oamenii înțeleg mai bine ce se întâmplă aici, văd că le recunoaștem meritele, văd că îi tratăm cu respect – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Asistenții medicali văd că luptăm ca profesia noastră să fie recunoscută la adevărata ei valoare. Formăm o echipă medicală împreună cu medicul, însă, fiecare avem rolul nostru cheie, ne completăm reciporc și trebuie să ne respectăm reciproc. Noi respectăm și vrem să fim respectați! Atunci când profesia de asistent medical va fi recunoscută pe deplin la adevarata ei valoare și importanță, în esență și activitate, sunt convinsă că sistemul medical va merge mult mai bine –  Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Ar trebui făcută o analiză foarte clară asupra a ceea ce reprezintă profesia noastră și ce beneficii poate aduce (inclusiv în activitatea de prevenție, de exemplu). Da, toți vrem asistență comunitară, este inclusă în Strategia Națională de Sănătate, dar trebuie să punem bazele ei, iar profesia noastră poate și trebuie să joace un rol esențial în această privință. Putem fi promotorii asistenței comunitare. Ar trebui o analiză foarte clară despre cum facem asistența comunitară, câți profesioniști ne-ar trebui să facem acest lucru. Și atunci putem determina nevoile de formare și să știm câți profesioniști trebuie să pregătească școala postliceală, câți să urmeaze facultatea…Trebuie ca sistemul educațional și sistemul medical să pregătească mai mulți profesioniști în prevenție, în geriatrie, în îngrijiri paliative –  Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Apoi, legat de inițiativa aceasta nouă, lăudabilă, de altfel, despre predarea primul ajutor în școli, cine o poate face mai bine decât asistenții medicali? Medici sunt mai puțini și au mai puțin timp – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Avem medicină școlară, ce facem cu ea? Avem acum un sfert de medic alocat la o școală cu peste 300 de elevi. Ce poți face cu un medic care aleargă între 4 școli? Sau un asistent la 3000 de elevi. Medicul de familie are înscriși pe listă 3000 de pacienți, dar aceștia vin pe rând, în timp ce la școală sunt aproape toți în același timp. Plus că o școală nu e în stare să asigure un cabinet medical adecvat. În caz că medicina școlară se desființează, cum vom mai coordona vaccinarea, de exemplu? Dacă o dăm medicului de familie care are, poate, 10 din elevii dintr-o anumită școală, cum îi verificăm, cum evaluăm situația? La cabinetul din școală aveam toți copiii la un loc. În plus, se poate face educație pentru sănătate, inclusiv stomatologică, prin cabinetele medicale din școli. Sunt lucruri care, pe noi, ca organizație profesională, ne preocupă -Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Anul acesta s-a întâmplat drama de la clubul Colectiv și brusc, toate reflectoarele s-au întors spre sistemul medical și profesioniștii din sistem. De ce credeți că nu mai erau atât de valorizate profesiile medicale?

Pentru că mass media a prezentat, cu predilecție, lucrurile rele din sistem, mergând pe principiul că așa captează atenția – Ana Mareș, Anghelușa Lupu -Vicepreședinți, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Doar mass media e de vină? Uneori, ea reflectă și ce crede opinia publică, ce crede că vor oamenii să audă.

Da, așa e.  Cumva profesiile medicale nu au fost bine văzute în societate, în ultimii ani, deși, noi, toți oamenii, ne dorim în primul și în primul rând sănătate. Acum au văzut toți, însă, că am făcut tot ce era omenește posibil pentru cei care aveau nevoie de îngrijiri. Și au văzut că sistemul nostru, cu toate tarele lui, îngrijește și vindecă oameni -Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Noi facem tot ce putem, în condițiile oferite acum de sistem. Dacă nu avem suficient personal, suficiente resurse financiare pentru dotări corespunzătoare este mai greu să reușim imposibilul. Dacă condițiile ar fi mai bune, am putea fi mai zâmbitori și deschiși către dorințele pacienților, dar așa este foarte greu, când presiunea sub care ești este foarte mare…Dacă am avea o asistentă la 8 pacienți, ar fi altceva, dar când noi avem 1 asistentă la 25 de pacienți, ce să faci mai întâi…Normarea trebuie revizută.  Acum putem avea în spitalele noastre situații în care, chiar și la terapie intensivă, o asistentă se ocupă de 14 pacienți. Este enorm de greu să le faci tratamentul la timp și să mai ai și răbdarea necesară să răspunzi întrebărilor acestora. Pacienții nu înțeleg prin ce trecem noi. Ei, de fapt, nici nu știu care e situația – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și noi avem parte de vină: nivelul de educație a scăzut, nu toți știm să ne oprim și să răspundem la o întrebare, nu știm să zâmbim, nu putem fi empatici. Cred că în școlile medicale ar trebui să se pună mai mult accent pe comunicare, pe practică – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Cum ați simțit în spital momentul accidentului de la Colectiv? Cum a arătat munca din spate?

A fost o mobilizare generală – medici, asistenți, infirmieri. Nu a mai ținut nimeni cont nici de program – au venit fără să-i cheme nimeni – nu au mai ținut cont nici de tură, nici de oboseală. Presiunea responsabilității a fost imensă. Pe secții era ca după revoluție sau la război. La magazie, la farmacie era mare activitate. Au venit și firme să ne doneze materiale care ne puteau ajuta. Au venit și persoane fizice să facă donații. A fost emoționant. De exemplu, a venit o bătrânică care fusese la farmacie să cumpere ceva și ne-a zis – “maică, am adus și eu ceva pentru arși”. Sau a venit cineva cu 200 lei să ne dea să cumpărăm noi ce ne trebuie. Aceasta este calitatea adevărată a oamenilor. – Ana Mareș, Anghelușa Lupu -Vicepreședinți, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Familiile cum au reacționat?

Erau extrem de traumatizate…Toți am încercat să-i mângâiem, să-i sprijinim moral. A venit și preotul spitalului, s-a implicat, a făcut masluri celor de acolo, a ținut slujbe la capelă – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Revenind la echipa în care lucrați aici, la Ordin, cum ați reușit să dezvoltați această colaborare?

Ne simțim ca acasă! De exemplu, astă seară nu ne mai văzusem de 10 zile și ni se făcuse dor uneia de cealaltă.  Suntem o echipă bine sudată. Colaborăm atât de bine și ne cunoaștem atât de bine încât uneori ne este de ajuns o privire ca să știm ce gândește cealaltă. Ne înțelegem din priviri – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Cum ați reușit să obțineți această performanță?

Este o chimie specială între noi. Și chiar ne dorim să rămână ceva după noi…Să mișcăm niște lucruri – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Nu avem loc de orgolii personale în echipa asta. Totul este constructiv. Eu simt că m-am dezvoltat ca persoană. Am luat de la toată lumea ce are mai bun – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Și Carmen a contribuit enorm ca echipa să fie așa, nu e posibil fără lider. Dacă vrei să știi cum e o organizație, te uiți întâi la cum e liderul ei. Carmen se consultă cu noi, ține cont de părerea noastră. Și nu suntem întotdeauna de acord, să știți. Am avut și divergențe. Însă au fost constructive și asta este foarte important. Niciodată nu am spus ”da” ca să fiu în asentimentul colegelor. Întotdeauna mi-am spus punctul de vedere și s-a ținut cont de el. Încrederea reciprocă este, de asemenea, esențială – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Ce vă doriți pentru echipă în anul 2016?

Să facem mai mult. Să ne iasă tot ce ne propunem. De exemplu, evenimentele.  Ne apucăm deja de programul pentru anul următor. Eu îmi mai propun să aduc, la nivelul spitalului, cât mai mulți oameni să vadă ce activități are Ordinul, să participe.  Vreau să nu-și mai pună problema doar în termeni de credite sau puncte și să participe doar pentru ele, formal. Eu sunt multumiță că am crescut de la 10 oameni la 15 la 35, ușor-ușor. Schimbând gândirea unui număr mic de persoane care, în secțiile lor, mai spun câtorva colegi, vom face progrese importante – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Tot ce a ieșit bun într-un an, s-a dovedit și mai bun anul următor. Așa că, suntem curioase să vedem cât de bine vor ieși în 2016 proiectele de suflet din 2015. Mergem în crescendo de la an la an! Orice am probat ca o reușită, a fost dus apoi la un nivel superior. De exemplu, ne-am gândit ca în proiectul cu asistenții șefi să îi ajutăm anul acesta să învețe mai mult despre profesie, despre valorizarea ei, după ce în prima etapă au învățat mai multe despre leadership și comunicare. Să îi ajutăm să înțeleagă de ce facem anumite lucruri în profesie, să implementăm anumite instrumente de evaluare a calității îngrijirilor. Vom face ceva nou, cu rezultate și mai bune – Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Unde vedeți asistentul medical ca profesie, peste 10 ani?

Să poată avea o practică independentă!  Ne-am dori să putem defini și folosi competențe pentru diverse specialități, pentru a aborda cât mai profesionist, structurat și științific procesul de formare profesională în toate domeniile – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Să dezvoltăm partea de cercetare – să vină în fiecare zi câte o colegă să-mi spună “uite, eu m-am gândit să fac următorul lucru” sau “am văzut că nu merge ceva și am o idee de cum putea face mai bine lucrurile” – Daniela Stan -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Îmi doresc ca asistentul să-și dea seama de importanța rolului lui și să se poată impune la locul lui de muncă. Să îi asculte și cei ierarhic superiori și să țină cont de părerea asistenților. Vrem ca medicii să recunoască că părerea noastră e importantă pentru ei – Ana Mareș, Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Îmi doresc și să fim mult mai solidari între noi – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Îmi doresc și ca sistemul de învățământ în domeniul medical să se schimbe radical – să scoată oameni competenți. Mă gândesc că ar fi o idee foarte bună ca Ordinul să aibă un cuvânt de spus când se dă dreptul unei școli să formeze asistenți – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Poate evoluăm și în modul de angajare – să se dea concurs peste tot pentru testarea competențelor – Corina Gagiu, Secretar, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Ce poate face Ordinul ca să putem atinge această viziune complexă care-l definește pe asistentul medical din anul 2025?

Să fie implicat în atestarea școlilor medicale care formează asistenți medicali. Să se introducă cerința bacalaureatului, cel puțin la finalizarea școlii medicale. Să nu poată absolvi fără bacalaureat. Iar școala să se implice li să-i sprijine în pregătirea pentru promovarea examenului de bacalaureat. Această cerință i-ar motiva și pe elevi. Altfel să nu poată fi asistent medical. Aceasta ar duce și la o recunoaștere socială mai bună a profesiei de asistent medical – Anghelușa Lupu -Vicepreședinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

Pe cei din spitale care se implică în pregătirea practică a elevilor, ca organizație profesională, Ordinul îi poate stimula cu credite, cu diplome de merite, participări la conferințe internaționale, sau prin implicarea în cercetare și formare.  Le-am putea oferi stimulente cursanților pentru a merge în spital sau în comunitate să facă practică. Mai ales în comunitate ar trebui să-i stimulăm să meargă. Din păcate, acum școlile îi pregătesc pe toți doar pentru spital. Dar noi avem nevoie de asistenți medicali și la cabinetul medicului de familie și în comunitate, în îngrijiri paleative sau în cabinetele școlare. Carmen Mazilu – Președinte, Consiliul Municipiului București al OAMGMAMR.

 

Și ce urări de sfârșit de an aveți pentru colegii dumneavoastră?

Sănătate, liniște, fără evenimente deosebite… Să avem putere, dorință și idei constructive ca să îmbunătățim lucrurile.

Să avem cât mai mulți nou-născuți și, dacă se poate, pe cale naturală. Și cât mai multe femei fericite!

Vă mulțumesc din suflet, doamnelor, pentru interviu!

A consemnat Mirela Mustață – Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Share This Post