Violența în școli poate fi prevenită!

Ziua de 30 ianuarie, Ziua Internațională a Luptei împotriva Violenței în Școli, readuce în prim planul agendei publice un subiect dureros pentru mulți elevi și părinți și care reprezintă un fenomen din ce în ce mai prezent în cotidianul nostru, din păcate.

Ultimele statistici arată că, într-o singură zi, în școlile din Romania sunt raportate până la 75 de cazuri de violență verbală și fizică, ajungându-se până la 19.000 cazuri pe an, în 2015. Situația este la fel de serioasă în școlile din jurul lumii.

Incidentele violente din școli par imprevizibile, ridicând serioase semne de întrebare asupra posibilității prevenirii lor. Violența nu este, însă, un fenomen întâmplător, incontrolabil sau inevitabil. Există factori, atât individuali, cât și macrosociali, care contribuie la apariția unei “predispoziții” spre violență a unui anumit individ, iar capacitatea de a schimba mulți dintre acești factori este în puterea noastră Putem interveni eficace pentru a preveni alunecarea copiilor și tinerilor spre violență sau pentru a o ține sub control.

Altex-Incepe-Scoala-cu-OfertePrevenția nu numai că este posibilă, dar ea este singura care poate face diferența pe termen lung. O comparație grăitoare ar fi cea legată de apariția cancerului pulmonar – este foarte dificil de prognozat cu exactitate cine va face cancer pulmonar, însă, în medie, renunțarea la fumat reduce dramatic riscul apariției acestei boli. În același mod, școlile care introduc măsuri de prevenire a violenței vor avea, în medie, mult mai puține incidente.

În ultimi ani, specialiștii, inclusiv psihologi, au reușit să construiască un model cuprinzător de disciplină preventivă care adresează în mod satisfăcător spectrul complex de probleme comportamentale și emoționale din școli. Abordarea lor, care pornește de la premiza că nicio soluție individuală nu este suficientă pentru rezolvarea problemei atât de complexe a violenței școlare, propune intervenții conjugate, pe trei paliere:

  1. Crearea unui climat școlar sigur și incluziv. Una dintre metodele prin care se poate construi un asemenea climat este dezvoltarea la copii și tineri de competențe de rezolvare non-violentă a conflictelor.
  1. Identificarea timpurie a tendinței de a recurge la violență și intervenția promptă pentru ajutarea celor în cauză să depășească aceste probleme. Un mijloc eficace este pregătirea părinților, a îngrijitorilor, a profesorilor și a cadrelor medicale din școli pentru depistarea timpurie a semnelor relevante și oferirea de ajutor de specialitate, educativ, psihologic și/sau medical pentru prevenirea apariției comportamentelor agresive.
  1. Reacția rapidă și eficace după apariția unor incidente violente. Școlile care urmăresc să construiască un mediu sigur și incluziv au planuri și proceduri care specifică modul în care trebuie reacționat, dacă apar comportamente și incidente violente. Recurgerea excesivă la suspendarea sau expulzarea elevilor nu este productivă, așa că aceste două moduri de răspuns încep să fie inlocuite de alte opțiuni care variază în funcție de severitatea ofensei.

Alte programe eficace de reducere a violenței în școli se axează pe informarea și educarea copiilor și tinerilor înspre eliminarea prejudecăților, stereotipurilor negative și ostilității față de colegii ce provin din medii etnice, sociale, etc. diferite, deoarece acestea contribuie în mod direct la apariția violenței în școli.

De asemenea, specialiștii în violența școlară subliniază că de ajutor sunt și măsurile care contribuie la scăderea consumului de alcool sau droguri în rândul tinerilor. Consilierea psihologică este un alt mod prin care se poate opri alunecarea pe panta violenței a acelor tineri care au comportamente agresive.

Școlile sunt chemate – și cel mai bine plasate să reușească acest lucru – să le ofere copiilor și tinerilor competențele să comunice fără bariere și prejudecăți, să negocieze și să adopte toleranța, respectul reciproc și soluțiile non-violente pentru rezolvarea conflictelor drept valori fundamentale. Aceste competențe trebuie să devină o parte esențială a obiectivelor de învățare din școli, o parte esențială a unui învățământ de calitate și adaptat cerințelor societății secolului XXI.

Orice adult care intră în contact cu copiii – părinți, profesori, îngrijitori sau cadre medicale scolare – poate contribui decisiv la formarea unei atitudini sănătoase a acestora față de violență. În primul rând, adulții din viața copiilor trebuie să reprezinte adevărate exemple pozitive, în vorbe și fapte, respingând consecvent recurgerea la violența verbală și fizică și promovând valorile înțelegerii și respectului reciproc, singurele care pot duce la rezolvarea non-violentă a conflictelor de orice fel.

În plus, asistenții medicali școlari, datorită pregătirii lor profesionale complexe, pot anticipa apariția sau agravarea unei probleme identificând manifestările ei timpurii (comportamente irascibile sau agresive ale copiilor, semne ale violenței la care au fost supuși și care pot duce, în timp, la transformarea lor din victimă în agresor al altor copii) și pot oferi ajutor de specialitate (consiliere psihologică pentru copii, părinți și profesori și/sau intervenții ale asistenței sociale de protecție a copilului, dacă este necesar).

Fiecare pas făcut pentru încurajarea respingerii violenței de către copii poate face diferența spre construirea unui mediu școlar mai sănătos, unde copiii se pot dezvolta armonios pe toate planurile.

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Surse de documentare:

http://www.shutterstock.com

http://www.dreamstime.com/

http://www.doe.virginia.gov/support/prevention/dropout_truancy/improving_school_attendance.pdf

http://www.indiana.edu/~safeschl/cmodel.html

http://www.crf-usa.org/school-violence/school-violence-prevention-strategy.html

http://www.apa.org/pubs/info/reports/violence-youth.aspx

http://www.evz.ro/ultimele-statistici-ale-ministerului-educatiei-privind-violenta-din-scoli-sunt-ingrijoratoare.html

SRSG on Violence against Children – Tackling Violence in Schools: a global perspective – Prepared for the High-Level Expert Meeting on “Tackling Violence in Schools”, Oslo, Norway, 27-28 June, 2011

 

Share This Post