“Audaces Servamus” – Îngrijindu-i pe cei curajoși!

audacesservamusSpitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, unitate medicală de elită cu o istorie de peste 180 de ani, a revenit recent în prim planul atenției publice. În ultimele aproape 3 luni, aici au fost îngrijiți cu abnegație și profesionalism, la fel ca în alte 9 spitale din București[1], pacienți răniți în incendiul de la Clubul Colectiv.

Echipa spitalului este mulțumită de evoluția stării de sănătate a acestor pacienți, ocupându-se acum de recuperarea medicală a șase dintre ei cu ajutorul unor programe de kinetoterapie, asistență nutrițională și consiliere psihologică.

De asemenea, pentru procedurile de recuperare medicală, spitalul folosește, pentru prima data, o instalație specială numită “Camera Hiperbară” care accelerează procesul de vindecare. Această facilitate de tratament de ultimă generație este numai unul dintre modurile în care Spitalul Militar Central oferă îngrijiri medicale adaptate cerințelor secolului 21, continuând tradiția de excelență și profesionalism începută acum mai bine de 180 de ani.

Istoria spitalului se împletește, practic, cu istoria României moderne – unitatea medicală care va deveni Spitalul Militar Central a fost înființat ca lazaret (infirmerie) în 1831, când Domnitorul Țării Românești îl însărcinează pe șeful oștirii să organizeze un spital ostășesc. Colonelul doctorul Grünau, medic german stabilit în Țara Românească, este numit de șeful oștirii, Spătarul Alexandru Ghica, să întocmească proiectul spitalului. Tot Doctorul Grünau îi asigură și conducerea până în 1837, fiind, de fapt, primul organizator al Serviciului medical militar, cu o contribuție importantă și în crearea învățământului medical militar.

Începând cu anul 1853, conducerea spitalului este încredințată de domnitorul Barbu Știrbei Doctorului Carol Davila, fondatorul școlii naționale de Medicină și Farmacie. Dr. Davila conduce spitalul timp de 29 de ani, lăsând o amprentă de neșters asupra evoluției lui, prin elaborarea unui regulament modern de funcționare, care consfințea cele 2 funcții esențiale ale asistenței medicale – chirurgia și medicina internă – și crearea infrastructurii logistice necesare bunei lui funcționări.

Un moment esențial al dezvoltării viitoare a spitalului este decretul domnesc dat de Alexandru Ioan Cuza în 1862, pe baza căruia au fost înființate Corpul Ofițerilor Sanitari ai Armatei și Direcția Generală a Serviciului Sanitar Român, etapă fundamentală în evoluția medicinei militare ca ramură distinctă în sistemul medical românesc.

După ce, mai mult de 50 de ani de la înființare, spitalul a funcționat în alte locații (întâi în Spitalul Filantropia, Mânăstirea Mărcuța, Mânăstirea Mihai Vodă sau intr-un sediu pe Str. Stirbei Voda), o bornă importantă din istoria spitalului este finalizarea, în anul 1889, a sediului propriu în zona Străzii Ștefan Furtună.

suumcConstruirea spitalului a durat 6 ani, fiind început în 1883 când Ministerul de Război a achiziționat terenul de lângă Gara de Nord, pentru a facilita accesul vagoanelor cu răniți care ar fi urmat să fie transportați de pe front. Din 1859, Spitalul Armatei a primit numele de Spitalul Militar Central, care, la jumătatea secolului XX, a devenit “Regina Elisabeta”, iar în 1996 este denumit “Spitalul Clinic Militar Central”.

Constând din structuri pavilionare conform standardelor perioadei în care a fost construit, sediul actual a găzduit spitalul în tot acest răstimp, cu o pauză de câțiva ani, în timpul Primului Război Mondial. Atunci, spitalul a fost dizlocat în Moldova din cauza ocupației germane, el revenind la bază în 1918.

Pe toată durata Primului Război Mondial, Spitalul Militar Central a adus o contribuție esențială la îngrijirea militarilor răniți pe front, la fel ca în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, chiar și după avariile serioase suferite în urma avariilor cauzate de bombardamentele aeriene din primăvara anului 1944.

Procesul de diversificare a specialităților medicale, început încă de la sfârșitul Primului Război Mondial, se accelerează după Al Doilea Război Mondial, când Spitalul Militar Central parcurge un remarcabil proces de înnoire și creștere permanentă a calității și complexității îngrijirilor oferite.

suumc1Procesul de modernizare și eficientizare a activității din ultimii ani, care a vizat și introducerea de indicatori de performanță și management al riscului, a făcut ca Spitalul Militar Central să primească statutul de spital NATO, operând la cele mai înalte standarde de calitate.

Încă de la înființare, Spitalul Militar a jucat un rol esențial în oferirea de îngrijiri medicale de calitate, în toate momentele dificile ale istoriei noastre, pe timp de război, dar și pe timp de pace, precum cutremurul din 1977, sau revoluția din 1989. Contribuția adusă de colectivul spitalului în toți acești ani a consființit locul de frunte pe care-l ocupă în sistemul medical românesc. În plus de asistența medicală multidisciplinară oferită la cele mai înalte standarde de excelență, atât pentru medicina de urgență, cât și în domeniul serviciilor primare – specializate sau in ambulatoriu – Spitalul Militar Central a desfășurat și o vibrantă activitate didactică și de cercetare și dezvoltare. În acest context, Spitalul Militar Central organizează, în fiecare an, evenimente de înaltă ținută științifică, unele dintre cele mai importante fiind, în 2014, Cursul internațional de patologie pancreatică sau, în 2015, Congresul Național de Medicină Militară și Conferința “Zilele Spitalului Militar Central Dr. Carol Davila”, ajunsă la ediția a V-a.

La Spitalul Militar Central se desfășoară și o remarcabilă activitate de cercetare și dezvoltare în diverse specialități medicale, fiind susținută atât de specialiștii proprii, dar și în colaborare cu specialiști din alte unități academice sau medicale.

Una dintre cele mai recente distincții care atestă calitatea activității științifice din cadrul Spitalului Militar este cea obținută în noiembrie 2015 de către specialiștii de aici, în colaborare cu specialiști de la Universitatea Politehnică București.

Acest colectiv de cercetare a câștigat medalia de aur la Concursul internațional de inventică Eureka, de la Bruxelles, cu invenția „Proteză de șold scurtă femurală cervicală”.

Aceasta dovedește că excelența profesională și creativitatea sunt valori fundamentale îmbrățișate de colectivul acestei unități de elită pentru atingerea superlativelor profesiei medicale.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

 

Surse de documentare

 

http://www.scumc.ro/

http://www.mediafax.ro/social/incendiul-din-colectiv-spitalul-militar-toti-cei-sapte-pacienti-ramasi-internati-sunt-in-sectia-de-chirurgie-in-stare-buna-14879143

http://www.mediafax.ro/social/sase-raniti-in-incendiul-din-colectiv-vor-face-recuperare-la-spitalul-militar-din-capitala-14965450

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/medici-de-la-spitalul-militar-premiati-cu-aur-la-concursul-international-de-inventica-eureka-14896986

www.sanatateabuzoiana.ro

 

[1] Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Sfântul Ioan, Spitalul SRI, Spitalul Bagdasar, Spitalul Elias, Spitalul Pantelimon și Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu.

Share This Post