Nașterile asistate de moașe – încotro?

moasaDe ce e Olanda atât de specială în privința nașterilor? Cu o treime dintre copii născuți la domiciliu, în acest fel, acolo nașterile asistate de moașe sunt norma, nu excepția. Comparați această rată a nașterilor la domiciliu din Olanda cu cea de 8-10% din SUA, care este, deși scăzută, mult mai mare decât în celelalte țări industrializate. Astfel, în țări precum Germania, Marea Britanie, Belgia și chiar țările scandinave, nașterile la domiciliu reprezintă până la 5% din nașteri.

Dincolo de rata neobișnuită a nașterilor asistate de moașe, care este una dintre cele mai mari din lume și cea mai mare dintre țările dezvoltate, ce este cu adevărat special pentru Olanda este filozofia de viață din spatele acestei realități.

Abordarea olandeză pleacă de la ideea că graviditatea nu este o boală, iar această demedicalizare a actului a dus la încurajarea nașterilor la domiciliu, sub supravegherea moașelor. Astfel, ce poate fi rezolvat în afara spitalului trebuie și este rezolvat în afara spitalului. Această filozofie a îngrijirilor, reflectată și în importanța dată sistemului primar, are efecte pozitive remarcabile și în privința costurilor sistemului medical, care nu se află în situația de deficit cronic pe care o au majoritatea sistemelor medicale, chiar și în țările dezvoltate.

În majoritatea țărilor din Europa, viziunea asupra nașterilor a fost și este diferită de cea olandeză – încă din anii 1960, abordarea generală cu privire la sănătatea publică a fost de medicalizare.

Pentru moașe, acest lucru a însemnat o mutare dinspre îngrijirile primare spre cele secundare. Nașterile nu mai au loc la domiciliu, ci în spital. A crescut foarte mult și interesul pentru folosirea echipamentelor medicale. Ca urmare, abordarea fiziologică a fost înlocuită sau cel puțin este dominată de abordarea patologică. În multe țări, graviditatea și nașterea nu mai sunt considerate procese naturale, ci potențiale riscuri pentru mamă și copil. În aceste țări, rolul moașelor în proces este limitat, iar ele pot acționa într-un mod mult mai puțin independent.

În Olanda, nu numai moașele și opinia publică, în general, văd graviditatea și nașterea ca fiind procese naturale, dar chiar și majoritatea ginecologilor și obstetricienilor. De asemenea, moașele joacă un rol cheie în perioada perinatală. Având astfel de gestionat o varietate de aspecte, moașa este în contact cu o multitudine de alți specialiști din domeniul medical și nu numai, precum pediatri, nutriționiști, asistenți sociali și fizioterapeuți.

În plus, moașele olandeze țin legătura permanent cu ginecologi și obstetricieni si, în cazul în care descoperă prezența oricăror riscuri în privința sarcinii sau nașterii, ele directionează femeile spre unitățile medicale. Astfel, mai mult de jumătate dintre femeile olandeze ajung să nască tot în spital, până la urmă. Conform cartei Organizației Regale a Moașelor din Olanda (ORMO), moașa este responsabilă în întregime, inclusiv din punct de vedere medical, pentru îngrijirile ante-natale, natale și post-natale și pentru un consult post-partum la 6 săptămâni, în cazurile cu risc scăzut și mediu.

În Olanda, moașa joacă un rol și în privința planificării familiale. Conform ORMO, moașa este singurul profesionist para-medical care poate fi consultat fără trimitere. Ea are autonomia decizională de a alege gradul de supraveghere a gravidității fiziologice și nașterii. În munca ei, moasa integrează și îndrumare psiho-socială, acordând atenție factorilor personali, sociali și culturali caracteristici gravidei. Majoritatea moașelor sunt parte a sistemului de îngrijiri primare, existând o separație clară a responsabilităților față de cele angrenate în îngrijirile secundare, bazată pe dihotomia fiziologie-patologie.

Există diferențe mari între țări atât în privința responsabilităților moașelor, dar și a nașterilor la domiciliu. Astfel, Colegiile Obstetricienilor și Ginecologilor din SUA, Australia și Noua Zeelandă descurajează nașterile la domiciliu, în timp ce Colegiul Regal de Obstretică și Ginecologie si Colegiul Regal al Moașelor, ambele din Marea Britanie, sprijină această alegere, la fel ca organizațiile profesionale ale moașelor din Canada, Australia și Noua Zeelandă.

Unde se situează România în privința nașterilor asistate de moașe și, în general, a profesiei de moașă? Conform datelor furnizate de OMS, România se clasează pe locul 31 din 33 în Europa, cu ca. 2 moașe la 1000 locuitori. Moașele licențiate din România sunt, la finalul facultății de 4 ani, la fel de bine pregatite ca cele din țările dezvoltate, deși studiile universitare pentru moașe au fost introduse în Romania doar în 2005. Această oportunitate a venit ca urmare a directivei europene 36/2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale, implementată în România prin Ordonanța de urgentă nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical.

Deși cadrul de reglementare există, avem încă multe oportunități de urmărit în exercitarea profesiei de moașă – transferul îngrijirii sarcinilor, al nașterilor și a urmăririi perioadei post-partum.

moasa1În special, în zonele rurale, multe dintre viitoarele mămici din România nu au posibilitatea să se deplaseze pe distanțe mari pentru a se putea prezenta la consultații. Acest lucru poate avea un impact serios asupra probabilității de determinare a riscurilor asociate sarcinii, riscuri care, depistate la timp, pot reduce morbiditatea și suferința mamei și copilui. Datorită pregătirii lor, prin integrarea în echipa de îngrijire de teren sau prin cabinete individuale, moașele ar putea monitoriza sarcina fiziologică în întregime și ar putea semnala la timp diverse riscuri sau boli periculoase pentru mamă și copil, redirecționând gravidele respective către medicii obstetricieni și/sau de alte specialități.
Dincolo de diferențele de abordare a procesului nașterii pe care le aduc moașele față de medici (de exemplu, mai multa atenție personalizată și mai mult timp petrecut cu viitoarea mamă în timpul travaliului), tot ce contează este că ambele categorii de specialisti au același scop – sănătatea mamei și copilului – și că vor conlucra pentru atingerea acestuia. Este important ca mamele să facă alegerea modului în care vor naște, având informații complete și certitudinea că sunt ele însele parte din echipa care lucrează împreună în timpul travaliului și nașterii propriu-zise. În acest context, este demnă de notat apariția unei a treia căi, ca s-o numim așa. Centrele de nașteri sunt secții separate în cadrul anumitor spitale, unde moașele pregătesc și asistă nașterea, fiind gata, oricând ar apărea un risc, să trimită viitoarea mamă și/sau copilul în secția de obstetrică și ginecologie a spitalului, aflată în aceeași incintă sau în apropiere, la numai câteva zeci sau sute de metri distanță.

Dincolo de locul unde se desfășoară nașterea, un lucru este sigur – includerea moașelor în echipa multidisciplinară și implicarea lor în îngrijirea materno-infantilă au un rol foarte important în asigurarea sănătății acestora, după cum concluziona și European Perinatal Health Report.

De exemplu, lucrând foarte mult în prevenție, susținând mamele în toate practicile benefice ale sarcinii, nașterii, alăptării și îngrijirii nou-născutului, moașele pot contribui în mod decisiv la îmbunătățirea indicatorilor de sănătate materno-infantilă, așa cum o arată experiența țărilor unde aceste activități se desfășoară în principal de către moașe.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

 

Surse de documentare:

http://www.babble.com/pregnancy/5-differences-between-my-midwife-and-doctor-assisted-births/

http://healthland.time.com/2012/06/25/midwife-mania-more-u-s-babies-than-ever-are-delivered-by-midwives/

http://www.deloitte.nl/downloads/documents/website_deloitte/GZpublVerloskundeinEuropaRapport.pdf

http://www.expatica.com/nl/healthcare/Why-the-Dutch-cherish-home-births_100749.html

http://www.nastenatural.ro/situatia-moașelor-din-romania/

http://adevarul.ro/sanatate/medicina/naștereanaturala-sustinuta-asociatia-moașelorindependente-1_553a0dd4cfbe376e35819ca8/index.html

http://www.europeristat.com/reports

 

Share This Post