Ziua Mondială a Sănătății – Diabetul, ținta principală!

romaniaPentru Ziua Mondială a Sănătății de anul acesta, marcată pe 7 aprilie, conform tradiției de aproape 70 ani, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a așezat diabetul în prim planul campaniei sale de promovare a sănătății publice. Această alegere nu este deloc greu de înțeles: diabetul a devenit o epidemie cu răspândire în creștere în foarte multe țări, în special în cele sub-dezvoltate și în curs de dezvoltare.

În 2012, boala era cauza directă a peste 1,5 milioane de decese, în timp ce în următorii zece ani numărul acesta este estimat să crească cu mai mult de 50%. Astfel, OMS prognozează că până în 2030 diabetul va fi pe locul 7 în topul cauzelor mortalității la nivel mondial.

În România, numărul bolnavilor diagnosticați s-a dublat în ultimii zece ani, în timp ce sute de mii de români nu știu că suferă de această boală care le poate pune viața în pericol.

Astfel,Federația Internațională de Diabet a estimat pentru România un număr de peste 850 000 de persoane diagnosticate cu diabet și un număr de aproape 300 000 de persoane nediagnosticate.

În aceeași notă, studiul PREDATORR finalizat în 2014 arată că prevalența reală a diabetului în țara noastră este de peste 11% (în populația aflată între 20 și 79 de ani).

Acesta este principalul mesaj de conștientizare pentru opinia publică – trebuie să realizăm că diabetul a înregistrat o creștere explozivă la nivelul întregii populații mondiale, printre cauzele principale numărându-se supra-greutatea și obezitatea aduse de supraalimentație, în special cu alimente cu înalt aport caloric și sedentarismul.

who2016Trebuie să fim conștienti și de consecințele deseori dramatice ale diabetului, acesta ducând la infarct, atacuri vascular-cerebrale, insuficiență renală, pierderea vederii, impotența sau infecțiile care pot duce la amputări.

În același timp, o componentă esențială a mesajului OMS către populație este că o mare parte din cazurile de diabet pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Menținerea unei greutăți normale, practicarea, în mod regulat, mișcării fizice și o dietă echilibrată pot reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire.

Diabetul este, de asemenea, tratabil – poate fi ținut sub control și gestionat corespunzător pentru prevenirea complicațiilor.

Este esențială, deci, depistarea lui precoce, pentru a se putea interveni eficace, atât prin tratament medicamentos, dar mai ales prin adoptarea unui stil de viață sănătos.

Nu este niciodată prea târziu pentru această alegere, pentru a spune DA sănătății, vieții!

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Surse de documentare:

http://www.who.int/campaigns/world-health-day/2016/en/

http://fadr.ro/despre-diabet/diabetul-in-romania/

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Sanatate/Romani+boala+diabet+simptome+cauze

http://fadr.ro/despre-diabet/diabetul-in-romania/

http://www.euro.who.int/en/about-us/whd/world-health-day-2016-beat-diabetes

 

Share This Post