Interviu cu doamna Dr. Cornelia Bala, Președinte al Asociației Române de Educație în Diabet

drbalaDin prezentarea dumneavoastră la Conferința OAMGMAMR București am reținut că educația terapeutică este un proces de educație gestionat de personalul medical instruit în educarea pacienților și care dă posibilitatea pacientului de a fi implicat în managementul propriei boli și de a preveni complicațiile acesteia, concomitent cu menținerea sau îmbunătățirea calității vieții. Vorbim, practic, despre personal medical instruit să educe pacienții. Cu excepția creditării cursurilor de acest gen, cum credeți că poate sprijini suplimentar OAMGMAMR acest proces?

Considerăm că OAMGMAMR a sprijinit substanțial instruirea personalului medical în educația terapeutică pentru pacienții cu diabet prin includerea în lista de specializări la care vor avea acces asistenții medicali generaliști și a acestui domeniu. Anunțul a fost făcut de domnul Președinte Mircea Timofte la sesiunea dedicată Zilei Mondiale a Sănătății care a avut loc în Parlamentul României în ziua de 5 aprilie 2016. Așteptăm cu interes definitivarea programelor de specializare și sperăm că un număr semnificativ de asistenți medicali să dorească să se specializeze în acest domeniu. Sperăm, de asemenea, că OAMGMAMR să obțina și un statut clar al asistenților medicali specializați, astfel încât nivelul de pregătire și compețentele obținute prin programul de specializare să se regăseasca atât în poziția profesională, cât și în cea de salarizare. În orice caz, Asociația Româna de Educație în Diabet va sprijini toate demersurile în acest sens.

 

În opinia dumneavoastră ce se poate face pentru a convinge că tratamentul medical al diabetului fără o educație terapeutică sistematică este o soluție inadecvată?

Acest fapt este unanim acceptat de către medicii și asistenții medicali care îngrijesc persoanele cu diabet. Este nevoie însă de a convinge și autoritățile din domeniul sănătății că activitatea de educație terapeutică trebuie să-și găsească locul distinct în cadrul Programului Național de Diabet printr-o finanțare directă a programelor de educație. În contextul noilor programe de specializare a asistenților medicali generaliști, vedem ca soluție crearea și finanțarea unor posturi de asistent medical specializat în cadrul structurilor care oferă îngrijire persoanelor cu diabet. Argumentele noastre provin din studii internaționale care au demonstrat că prin educație terapeutică în cadrul unor programe structurate se pot reduce costurile cu spitalizările și re-spitalizările pacienților cu diabet, se pot obține reduceri ale hemoglobinei glicate cu 1% (efect similar unor clase de medicament folosite în tratamentul diabetului, ceea ce indirect sugerează că poate scădea necesarul de medicamente), scade riscul de complicații, crește calitatea vieții. Am început să facem și noi studii prin care să demonstrăm că educația terapeutică are beneficii și la pacienții din România.

 

Care sunt situațiile în care educația de grup a pacienților cu diabet este mai eficientă decât cea individuală?

Educația de grup în diabet, dar și în alte boli cronice, este metoda cea mai potrivită pentru educația terapeutică aprofundată, după ce pacientul și-a acceptat boala și are cunoștințele de bază necesare, fiind eficientă mai ales pentru inducerea de modificări comportamentale și pentru creșterea motivației, care reprezentă, de fapt, scopul final al educației. Printre avantaje, putem menționa că în ședințele de educație de grup se pot include 10-15 persoane (sau 5-8 persoane, când se fac demonstrații pentru deprinderea unor tehnici), fiind astfel eficiente din punct de vedere al factorului timp. Pacienții au ocazia de a interacționa cu alte persoane care sunt în aceeași situație și de a schimba cunoștințe și experiențe, iar participanții și familiiile lor au sentimentul apartenenței la un grup. Pentu educator, ședințele de grup sunt cele mai solicitante, deoarece trebuie să fie bine antrenat din punct de vedere al calității de comunicare, pentru a reuși să catalizeze o bună interacțiune între participanți și pentru a răspunde nevoilor fiecărui participant.

Share This Post