Luna iulie stă sub semnul recunoașterii excelenței profesionale!

EditorialÎn ultimii 4 ani, luna iulie a început să fie asociată, pentru membrii din București ai OAMGMAMR, cu sărbătoarea realizărilor lor din ultimele 12 luni. Aceasă legătură nu este deloc întâmplătoare, ci se datorează Galei Premiilor de Excelență ale OAMGMAMR – București. Este evenimentul care recunoaște public și premiază cei mai buni asistenți medicali, moașe și echipe de îngrijire din unitățile medicale din București, celebrează profesionalismul, devotamentul și implicarea acestora în îngrijirea pacienților și în promovarea și dezvoltarea profesiei și curajul de a participa la competiția pentru demonstrarea competenței.

Numărul de iulie al revistei noastre prezintă pe larg evenimentul și ne aduce mai aproape de unii dintre câștigători. Seria de interviuri cu premianții de anul acesta va continua și în numerele următoare, așa că vă așteptăm să căutați și parcurgeți revista, pentru a afla mai multe despre colegii noștri care au urcat pe scena Galei anul acesta.

În iulie marcăm, de asemenea, doua zile internaționale de importanță majoră pentru profesia noastră – pe 11 iulie, Ziua Mondială a Populației, și Ziua Internațională de luptă împotriva hepatitei – pe 28 iulie. În timp ce creșterea speranței de viață la nivel mondial în ultimii 100 de ani este un fenomen extraordinar, pentru care fiecare din noi avem de ce să ne bucurăm, el aduce provocări majore sistemelor de sănătate. Astfel, creșterea semnificativă a numărului de pacienți în vârstă are numeroase implicații: un număr mare de comorbidități, multe dintre ele cu un tratament costisitor, dacă ne gândim la bolile cardiovasculare, cancer, boli renale cronice, diabetul sau bolile Alzheimer și Parkinson, dar și scăderea autonomiei funcționale adusă de alte afecțiuni sau, pur și simplu, de vârsta înaintată, toate acestea cerând asistenței medicale să se adapteze și chiar transforme, la toate nivelurile, într-un ritm nemaiîntâlnit până acum.

Hepatita este o altă provocare pentru sănătatea publică la nivel mondial, mai ales că mai puțin de 10% dintre cei cu hepatită cronică știu despre infecția pe care o au și sub 5% au acces la tratament. Tocmai de aceea și tema sub care Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește anul acesta ziua de 28 iulie este “Află mai multe despre hepatită, acționează acum!” Apelul este adresat, în primul rând, publicului larg, OMS îndemnându-i să se informeze despre infecția virală, să se testeze pentru a afla dacă sunt infectați și, în caz că sunt, să se trateze, pentru a reduce numărul mare de morți (aproape 1.5 milioane) pe care această boală, numită, de altfel, și “ucigașul tăcut”, îl face acum în lume.

În timp ce sărbătorim Ziua Populației și creșterea speranței de viață, este important să nu uităm despre pericolele “civilizației” și impactul lor alarmant asupra longevității populației. Specialiștii avertizează – obezitatea, care a căpătat proporții epidemice în ultimul deceniu, amenință să șteargă cu buretele creșterea longevității înregistrată în ultimele decenii la nivel mondial! Ce se poate face în privința epidemiei de obezitate din țările dezvoltate din lume? Până acum, s-a acordat foarte multă atenție tratamentului obezității, dar cheia problemei nu stă în descoperirea unor noi medicamente sau proceduri. Poate că progresul cercetărilor genetice va aduce răspunsuri pentru parte dintre “misterele” obezității, dar această evoluție va cere timp, în timp ce trebuie găsite soluții imediate pentru epidemia aceasta extrem de gravă. Astfel, accentul trebuie să se mute spre prevenție, care trebuie făcută mult mai serios, pentru că rezultatele campaniilor desfășurate până acum în școli și comunități nu s-au dovedit extrem de eficace.

Insomnia reprezintă un alt fenomen extrem de îngrijorător, o adevărată problemă de sănătate publică. Astfel, în plus de tulburările ocazionale de care aproape toți suferim cel puțin o dată în viață, studiile arată că insomnia și alte tulburări severe ale somnului ating circa 20% din populație. Iar rata aceasta este prezentă, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În România, se estimează că aproape un sfert din populație suferă de tulburări ale somnului, în special insomnie.

Cum v-ați obișnuit déjà, numărul de iulie al revistei include și cele trei recomandări editoriale, adevărate instrumente de documentare în diverse domenii de interes, de la oncologie și chirurgie, la neuro-cardiologie, cu accent pe AVC, care are o incidență în creștere.

Dragi colegi, vă dorim să vă bucurați de articolele și interviurile de luna aceasta și vă provocăm să ne trimiteți ideile și propunerile de articole pe adresa redacției: secretariat@oammrbuc.ro.

Doina Carmen Mazilu, Președinte OAMGMAMR – filiala București

Share This Post