În timpul acestei vizite in România, ce activități ați desfășurat împreună cu Ordinul? Care au fost planurile dumneavoastră pentru această nouă misiune, după cea precedentă, de acum 2 ani?

Dacă dată trecută am prezentat diferite instrumente, acum vrem să lucrăm împreună pentru a îi ajuta pe asistenții din România să le pună în practică, vrem să le arătăm cum bunele practici îmbunătățesc siguranța pacientului și satisfacția profesională.

Iar obiectivele specifice ale misiunii care sunt? Mi-ați spus despre controlul infecțiilor. Acesta este un subiect foarte prezent în mass media din România din ultimul timp. Ce înseamnă exact controlul infecțiilor și de ce ar trebui asistenții medicali să fie interesați de acest subiect? Nu este el responsabilitatea medicilor?

Nu, de fapt, un nu categoric! În mod tradițional, medicii erau aceia care scriau rapoartele despre controlul infecțiilor, ei monitorizau numerele, dar persoana de la capul patului bolnavului este asistenta medicală. Ea este persoana cea mai apropiată de pacient. Nu are niciun rost ca medicul să fie foarte atent în controlul infecțiilor, dacă asistenta nu urmează aceleași precauții. Asistenții medicali sunt, de fapt, foarte importanți în prevenirea infecțiilor. Iar acest lucru duce la siguranța pacientului. În Marea Britanie avem un cod profesional și una dintre cerințele principale este “să nu faci rău.” Iar infecțiile îi fac rău pacientului. Principalul motiv pentru care noi existăm este să protejăm pacientul. Am ales, deci, controlul infecțiilor pentru că este un subiect pe care trebuie să îl știe toată lumea.

Când am întâlnit prima oară asistenți medicali din București, în prima mea vizită în România, câțiva dintre ei (nu Carmen – n.b. dna Carmen Mazilu – căci ea a fost mereu pe aceeași lungime de undă cu noi) mi-au spus – “nu, nu, noi nu avem nimic de a face cu infecțiile.” Și atunci le-am spus că nu este așa. De fapt, voi sunteți cei care stați la patul bolnavului. Voi îl îngrijiți și este, de fapt, răspunderea voastră la fel de mult ca a medicului. Asistenții de aici au nevoie să înțeleagă acest lucru și au nevoie de instrumente pe care să le aplice pentru controlul infecțiilor.

Asistența medicală din România s-a schimbat foarte rapid, dar problema, în acest caz, este cea a unui sistem foarte ierarhic. Așa că acum trebuie să le încurajăm pe asistentele medicale să-și găsească vocea în a spune – lucrurile trebuie făcute în felul acesta. Iar acest lucru poate fi realizat cu ajutorul bunelor practici, acestea sunt măsurabile, sunt bazate pe dovezi. Asistentele medicale au nevoie și de un alt mod de a gândi.

De ce este Universitatea din Birmingham interesată să colaboreze cu Ordinul Asistenților Medicali din România? Ce vă aduce acest partneriat?

Este un schimb de cunoștințe, un schimb de experiență din care noi învățăm foarte mult. De fiecare dată când întâlnești pe cineva dintr-un alt mediu și schimbi idei și experiențe, înveți. Și nursing-ul e o comunitate, o comunitate globală. Așa că, inevitabil, vrem să ne întâlnim cu colegii noștri și să învățăm unii de la ceilalți. Este atât de simplu! Este un mod atât de frumos de a merge înainte împreună, prin acest schimb de idei și bune practici.

Vreți deci să schimbați lumea nursingului.

Da! Nu-i așa că e atât de normal?

Lucrați în diferite țări cu profesioniști din domeniul promovării sănătății. Care sunt asemănările și care sunt deosebirile?

Similaritățile sunt grija pentru oameni, dorința de a îngriji oamenii, pentru ca aceștia să se facă bine, dorința de a-i vedea sănătoși.  Cea mai mare diferență este “baza de putere.” În Marea Britanie, asistenții medicali sunt “răsfățati” – au mai multă autonomie decât în orice altă țară, incluzând Olanda și SUA. Dar noi am luptat pentru această autonomie, am luptat din greu. Și aș vrea să îi văd și pe asistenții medicali din alte țări având aceeași libertate, pentru că pacienților le merge mai bine când asistenții medicali au această libertate, această autonomie profesională.

Nu sunt suficienți doctori nicăieri în lume. Există un deficit de doctori. Ei trebuie să se ocupe de “tehnicalități”, de cazurile cele mai grele. Asistenții medicali nu sunt ”mini-doctori”, dar ei se pot ocupa de îngrijirea pacienților și de planificare. Pentru mine, diferența e clară – asistenții îngrijesc, medicii vindecă.  Dar ”a îngriji” înseamnă mult mai mult decât ne închipuim. Până acum, medicina s-a schimbat foarte rapid și medicii s-au adaptat odată cu această evoluție. Nursing-ul nu s-a adaptat la fel de repede. A rămas cumva în urmă, iar acum trebuie să recupereze decalajul, pentru a putea ține pasul cu avansul din domeniul medicinei.  Dacă nu progresăm la fel de repede, îi vom ține în loc și pe doctori, nu vor putea să fie la fel de buni.

În Marea Britanie, toți asistenții medicali înregistrați sunt absolvenți de studii superioare. De ce ați adoptat acest sistem?

Parțial fiindcă există o bază solidă de cercetare care arată că un asistent medical performează cu atât mai bine, cu cât este mai educat. Recomandările OMS sunt în favoarea studiilor superioare ale asistenților medicali.  Și fiindcă Marea Britanie este o țară occidentală de frunte, tindem să urmăm recomandările OMS. De asemenea, Colegiul Regal al Asistenților Medicali a făcut cercetări care arată că avem nevoie de asistenți care pot lua decizii, au abilități de gândire critică, pot planifica. Acestea sunt dezvoltate de studiile superioare.  Aptitudinile de zi cu zi se pot învăța prin practicarea profesiei, dar planificarea și gândirea critică se dezvoltă prin educația superioară. Iar acestea duc la diferențe semnificative între rezultatele îngrijirilor oferite de asistenții cu educație superioară față de ceilalți.

La ce diferențe de rezultate medicale vă referiți mai exact? Dumneavoastră aveți o experiență vastă care vă permite să faceți această comparație.

De exemplu, există diferențe în rapiditatea recuperării pacienților. O situație – există persoane în vârstă care vin la spital pentru protezarea șoldului la 6:00 dimineața, sunt operați la 8:00, la 13:00 coboară din pat, iar la 18:00 pleacă acasă. Sunt cazuri în care pacienții stau în spital doar 3 zile și nu 10, datorită calității îngrijirilor oferită de asistenții medicali cu studii superioare. Mobilizarea e mai bună, există o prevenire mai bună a infecțiilor, în general, îngrijirile sunt mai eficace fiindcă asistentul respectiv are cunoștințele și aptitudinile să lucreze cu pacientul, să evalueze nevoile individuale. Acestea sunt îngrijirile centrate pe pacient. Nu se poate face dupa manual – manualul se învață, dar apoi trebuie să te uiți la pacient și să adaptezi îngrijirile la nevoile lui. Pentru acest lucru, ai nevoie de gândire critică, ai nevoie de abilități de analiză și rezolvare a problemelor, ai nevoie de un set de abilități de ordin superior care se dobândesc în studiile universitare.

Poți să ai și asistenți medicali cu studii medii, dar asistenții principali care fac planificarea trebuie să aibă educație superioară, dacă vrem să îmbunătățim rezultatele actului de îngrijire.

O să dau un exemplu – când am venit ultima dată în România, am vizitat o unitate medicală, unde o asistentă ne-a spus că pacienții fac, de obicei, escare de presiune.  Nu avea încrederea în sine și abilitățile de planificare pentru a preveni acest lucru. Atunci i-am spus cum poate să pună în balanță toate costurile îngrijirii escarelor cu cel al cumpărării unui aparat care să atenueze presiunea asupra pacientului. Acest tip de abordare se fundamentează pe gândire critică și pe planificare, pe abilitatea de a prelua inițiativa și de a iniția schimbări.

Iar o altă diferență cheie este că nu ai voie să mai spui – așa mi-a spus doctorul. Ce faci, faci pe propria răspundere. Și dacă știai că este greșit ce-ți spune doctorul și totuși ai făcut așa, tu ești persoana responsabilă. Este greu. Îmi aduc aminte de un caz al unei asistente din Qatar. Acesteia i-a spus doctorul să facă o injecție intravenoasă în braț. A spus nu, la început dar apoi, la insistențele doctorului, a administrat injecția și brațul pacientului a suferit arsuri. Asistenta a fost cea penalizată, pentru că, deși știa că este greșit, a făcut totuși procedura. Nu mai poți spune, doctorul mi-a spus, trebuie să-ți asumi răspunderea.

Mi-ați spus o dată că sunteți foarte mândră că sunteți asistentă, de ce?

Pentru că oamenii contează și este un privilegiu să ți se permită să stai la patul lui, să primești încrederea lui, să faci lucruri pe care nu i-ar lăsa nici pe cei mai buni prieteni să i le facă. Este o poziție cu adevărat privilegiată și acceptarea ta ca persoană care acordă îngrijirile de care au nevoie pentru a se face bine, această încredere este ceva de care poți să fii mândru.

Da, trebuie să lucrezi din greu pentru a dobândi cunoștințele și aptitudinile și atunci când o faci, le poți folosi. Nu mă pot gândi la nimic altceva care te recompensează atât de mult. Îți aduce o răspundere specială și mândria de a fi capabil să le oferi oamenilor ce au nevoie, îngrijirile de care au nevoie. Sunt mândră de faptul că oamenii au încredere suficientă să te lase să îi îngrijești.

Și sunt mândră când îi văd pe oameni plecând din spital și ducându-se acasă, sunt mândră de încrederea și privilegiul de a avea grijă de cineva.

Profesia dumneavoastră a crescut foarte mult în timp – acum faceți cercetări, gestionați spitale fără ajutorul medicilor. Care e nivelul următor?

Nu există un nivel următor – ne vom schimba după cum sunt cerințele societății de a ne schimba. Nevoile de îngrijiri ne vor face să ne schimbăm. Toate schimbările sunt generate de anumite nevoi. Este vorba despre capacitatea de a răspunde nevoilor, orice formă ar lua ele și este vorba despre a avea curajul și dorința de a face aceste schimbări. Nu putem spune ce va fi – A, B sau C. Asta va depinde de nevoile societății.

Dar un lucru e sigur, va exista mai multă practică independentă. Asta pentru că în locuri ca Republica Moldova, de exemplu, nu există suficienți doctori, așă că din ce în ce mai multe asistente vor fi chemate să joace acel rol. Și ele vor fi capabile, pentru că nu va exista nicio altă alternativă. Într-o lume suprapopulată trebuie să folosești cât de bine resursele pe care le ai. Nursing-ul va răspunde mereu nevoilor societății.

Care e planul dumneavoastră de viitor în privința relației cu Ordinul București?

Două lucruri – aș vrea în primul rând să avem o relație activă, o relație care se întărește și crește. Și aș vrea să văd mai multe schimbări. Mi-aș dori, de exemplu, ca Ordinul să fie interesat de o colaborare cu organismul nostru de licențiere, de la care ar primi mult sprijin. Când Ordinul este pregătit, aș fi foarte bucuroasă să facilitez colaborarea. La fel și cu Colegiul Regal al Asistenților Medicali din Marea Britanie, pentru că facem parte din aceeași comunitate și mi-ar plăcea ca cele doua organisme să lucreze împreună. Asistenții împărtășesc, acesta este singurul mod posibil, pentru că pe măsură ce schimbi mai multe idei, cu atât mai mult înveți să devii un asistent mai bun și poți astfel servi mai bine pacienții.

Asistenții din România cresc foarte rapid din punct de vedere profesional și ar fi excelent ca ei să nu facă greșelile pe care le-am făcut noi când eram în același punct. Putem împărtăși o mulțime de lucruri pe care noi nu le-am făcut bine la vremea noastră. Asistenții din România pot să le analizeze, pot să ia ce e relevant. Am fi foarte bucuroși să împărtășim și să fim foarte transparenți legat de ce am făcut noi, dar cei de aici vor trebui să adapteze aceste lucruri la nevoile locale, nu se pot importa identic. Și este vorba de a le da oamenilor șansa să-și accelereze creșterea, să facă schimbarea într-un mod mai ușor decât cu forța.

Putem să ne fim ”cutie de rezonanță” unii altora – toți avem nevoie de cineva care să ne asculte și cu care să discutăm. Putem face acest lucru împreună. De exemplu, eu trebuie să fiu evaluată din 3 in 3 ani de către o altă asistentă și am vrea să facem acest lucru și cu alte țări. Să împărtășim și să vedem ce putem face împreună, să facem cercetare împreună, de exemplu. Să progresăm ca o comunitate, o comunitate puternică.

Luând interviuri asistenților din România, am auzit de multe ori, când îi întrebam de ce și-au ales această profesie – aș fi vrut să mă fac doctor, dar nu am reușit. Care este situația în Marea Britanie?

Și la noi se mai întâlnesc cazuri, deși din ce în ce mai rare, pe măsură ce profesia de asistent medical a crescut în statut social și a deveni asistent este acum o alegere pozitivă. Și în România, pe măsură ce nursing-ul se va dezvolta, fenomenul va fi același.

Când eram mai tânără, am vrut să devin medic pediatru la un moment dat, dar apoi am realizat că fusesem născută să fiu asistentă medicală, nu doctor. E un rol diferit și nu era potrivit pentru mine, deoarece eu nu sunt atât de pasionată de a vindeca, cât de a îngriji. Voiam și vreau să lucrez cu oameni.  Puteam să fac medicina, pe când conduceam o secție m-au întrebat dacă vreau să merg la facultatea de medicină și am spus nu. Întotdeauna am vrut să lucrez într-un spital. E nevoie să-ți găsești nișa și eu am făcut-o. Până la urmă, e important să împărtășești mereu și să vrei să faci schimbări și asta am făcut și voi face. Iar doctorul și asistentul sunt complementari și trebuie să știi ce ți se potrivește cel mai bine. Eu am știut și am fost 1 din 3 colegi din școala noastră care nu am mers la facultate, ci am ales nursing-ul.

Ați lucrat vreodată cu un asistent medical din România?

Da, am făcut-o și pot spune că au un nivel bun de aptitudini, dar nu au încrederea în sine pe care o au asistenții din Anglia, însă acest lucru se poate învăța.

Dacă veniți în Anglia, am dori să vă invităm să vizitați un spital din Birmingham unde avem asistenți medicali din România care vă vor putea împărtăși din experiențele lor de acolo.

Mi-ar plăcea foarte mult! Vă mulțumesc și sper că ne vom revedea pentru un alt interviu despre progresul colaborării dumneavoastră cu Ordinul Asistenților Medicali din România.

A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD