Interviu cu Daniela Stan, moașă, asistent coordonator și liderul echipei de formatori din cadrul proiectului “Școala Mamei”, Spitalul “Profesor Doctor Panait Sârbu” și cu Maria Spiridon, nutriționist, dietetician și formator la “Școala Mamei”, Spitalul “Profesor Doctor Panait Sârbu”

În luna în care sărbătorim Ziua Femeii (implicit și Ziua Mamei), ce poate fi mai firesc decât să încercăm să le cunoaștem pe unele dintre profesionistele care asistă, îngrijesc, ghidează și încurajează viitoarele mămici.

Așa am ajuns la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu unde am discutat cu două dintre doamnele care predau“Cursuri interactive pentru părinți” în cadrul proiectului numitȘCOALA MAMEI.  Este vorba despre Daniela Stan, moașă, asistent coordonator și liderul proiectului “Școala Mamei” din cadrul Spitalului “Profesor Doctor Panait Sârbu”, inițiatoarea și sufletul echipei, și Maria Spiridon, nutriționist și dietetician în cadrul Spitalului “Profesor Doctor Panait Sârbu”, un alt membru al echipei de 5 formatori – voluntari, o doamnă cu un zâmbet fermecător.

Discuția noastră a pornit de la experiența pe care o avusesem în cadrul unui eveniment al școlii derulat cu ceva timp înainte, la care fuseseră invitați și reprezentanți ai OAMGMAMR, alături de partenerii lor de la două centre de pregătire a asistentelor medicale din Republica Moldova (vizita făcea parte dintr-un proiect internațional). Observasem, atunci, cât de mult interes manifestau cei prezenți, cum se antrenau unii pe alții să pună întrebări, cum filmau momentele în care kinetoterapeuta făcea masaj unui bebeluș, cum se agitau, mai ales tăticii. 

interviu1Foto – echipa Școlii Mamei, reprezentanții OAMGMAMR și partenerii acestora interviu2

 

 

 

 

 

 

Foto –
Lecția de masaj

De mult nu mai participasem la un curs atât de interactiv. Iar acest lucru mi s-a părut o noutate și o rază de soare pentru domeniul educației pacientului, destul de puțin maturizat la noi.

Cum a debutat această Școală și, mai ales, cum ați clădit acest interes din partea familiilor tinere?

Maria – Din păcate, eu nu am fost chiar de la debutul Școlii. Aceasta începuse deja, când am ajuns eu. Am spus da fără nicio ezitare, când mi s-a propus să particip. Eu cred că reușita se datorează faptului că am pus suflet, de fiecare data, încă de la început. Și, de fiecare dată, am încercat să îi implicăm și pe tătici, mai ales în partea mea de nutriție și dietetică. Bineînțeles că tăticii au răspuns prezent și au fost, de fiecare dată, alături de partenerele lor de viață. Mai ales că acestea vor avea nevoie de susținere, de ajutor. Iar tăticii au realizat că aceste cursuri reprezintă cel mai bun loc de a învăța cum să-și ajute partenerele, căci nu prea au pe cine altcineva să întrebe. Câteodată m-au și întrebat dacă facem prezența. Eu le-am spus că nu avem de ce să facem prezența, pentru că este interesul lor să vină. Așa că vin din propria voință.

Ce întrebări legate de nutriție vă pun, de obicei?

Maria -Mă întreabă ce pot face ei ca să poată asigura o alimentație cât mai bio, fără conservanți, fără îngrășăminte chimice, fără lucruri care să dauneze, atât mamei, cât și fătului, pe perioada sarcinii, cât și apoi, pe perioada alaptării. Se gândesc și la viitor, când copilul va mânca alimente obișnuite, ca cei mari și vor să știe ce trebuie să facă atunci. Bineînțeles că îi interesează și pentru ei înșiși, cum să se alimenteze sănătos. Mai ales că se întâmplă ca burtica tatălui să crească și ea în același timp cu a mamei. Întreabă ce ceaiuri să folosească, ce preparate pot să facă, așa încât să aibă din toți nutrienții, din tot ce le trebuie.

Daniela – Avem paciente cu diverse patologii asociate sarcinii, iar Maria este de un real folos în acest domeniu.

Maria – Absolut, aceasta este partea a doua, foarte importantă, într-adevăr. Mulți oameni se așteaptă ca un nutriționist, un dietetician, să nu aibă prea mare lucru de făcut într-o maternitate. Însă, aici, putem avea complicații cardiace, renale sau hepatice, ca să nu menționez diabetul gestațional. Acesta trebuie gestionat foarte bine, căci altfel apar complicații la naștere, atât pentru mamă, cât și pentru făt. Este un rol foarte complex.

Gândindu-mă la tiparele clasice în care bunicile erau, de obicei, acelea care aveau informațiile și o ghidau pe gravidă sau mămică, în ce măsură ați reușit să le faceți pe acestea din urmă să asculte, mai degrabă, ce spune nutriționistul sau medicul sau asistentul medical? Cam în ce proporție ați reușit să preluați rolul acesta de consilier de încredere?

Maria – Da, această evoluție se produce, mai ales că participă foarte multe cupluri, din ce în ce mai multe cupluri. Și oamenii sunt foarte deschiși. Au început să se informeze pe cont propriu. Mulți ne-au spus că au căutat pe internet, ca să poată ajunge la astfel de cursuri. Avem medici tineri care îi îndreaptă către noi, le recomandă să vină la cursul nostru. Printre participanții la cursuri avem chiar și medici de-ai noștri, ginecologi, care urmează să aibă copii. Pe mine chiar m-a bucurat foarte tare când le-am văzut în sală și apoi când mi-au spus că le-a plăcut la Școala Părinților. Acest lucru îi determină să ne recomande și altor cupluri, cu și mai multă căldură.

Pe de altă parte, vorbim despre cu totul și cu totul alte generații. Sunt mult mai informate, caută informații și le triază, ceea ce este iarăși foarte important. Și, chiar dacă unii vin cu lecția făcută de pe net, totuși vor să audă și părerea noastră de specialiști, căci doresc să se asigure că sunt informați corect.

Simțiți că-și modelează înțelegerea în funcție de ce aud la cursuri?

DanielaSigur că da. Fiind o serie de cursuri, noi avem posibilitatea să îi urmărim în timp, pas cu pas. Vin înainte de naștere, apoi, nasc tot aici, multe dintre ele. Discutăm tot timpul cu ele.

interviu3Nu întrerupem brusc colaborarea. O mare parte dintre mămici țin legătura cu Maria pentru aspectele de nutriție, iar cu noi pe partea de alăptare și îngrijire a nou-născutului.

Această relație care se construiește contează foarte mult.

Maria – Da, absolut corect și la fel se întâmplă și cu gestionarea greutății. Multe mămici rămân cu niște kilograme în plus după sarcină. Atunci îmi cer ajutorul, ca să rezolvăm și această problemă.

Încercăm să le facem educație nutrițională mămicilor și prin ce mănâncă în maternitate, prin alimentația pe care le-o oferim, zi de zi. La noi alimentația este pregătită mereu dietetic, cu alimente sănătoase, proaspete, foarte bine controlate, din toate punctele de vedere. Le spunem că nu are niciun rost să le ceară celor de acasă să le aducă alimente, fiindcă la noi vor găsi întotdeauna o mâncare proaspătă, sănătoasă și gustoasă. Avem altceva în fiecare zi. De la noi se vor întoarce apoi acasă cu o nouă deschidere și înțelegere asupra alimentației sănătoase.

Daniela – În această privință, avem o deschidere foarte mare și din partea managerului spitalului. Aparatura din bucătărie este ultra-performantă, astfel încât să putem prepara alimentele cât mai bine, răspunzând cerințelor și nevoilor pacienților noștri.

Managerul nostru s-a implicat personal în aceste aspecte, ca, de altfel, în tot ceea ce se întâmplă în spital. Ușa dânsului ne este permanent deschisă. Când am vrut să demarez acest proiect, m-a sprijinit total și mi-a spus, da, facem așa cum spui tu.  Este un om deosebit. Așa este omul acesta, Omul din spatele Managerului. Omul din spatele halatului alb. Se așteaptă de la noi să ne facem treaba la superlativ și ne oferă tot sprijinul în acest sens. Lucrăm în echipă, tocmai de aceea merg foarte bine lucrurile și, chiar și așa, noi încercăm mereu să le îmbunătățim, să găsim și să susținem veriga slabă din lanț. Cu cât evaluăm mai des ce se întâmplă, fără să întrerupem funcționarea sistemului, cu atât evoluăm mai repede.

Maria – Când avem o problemă, ne sfătuim în echipă și o rezolvăm. Găsim mereu deschidere unii la ceilalți. Asta m-a și atras, de altfel, și m-a făcut să rămân aici, căci eu venisem inițial pentru un post temporar.

Știți cumva, ca proporție, câte dintre mămicile care nasc în Maternitatea Giulești trec și prin Școala Mamei?

Daniela – este o idee minunată. Încă nu am evaluat activitatea în acest mod, dar o vom face. Numărul este, însă, în continuă creștere. Asta putem spune deja, fără să fie nevoie să facem vreun calcul. Am avut chiar cupluri care au mai făcut aceste cursuri la primul copil sau cupluri care au făcut acest curs în mediul privat dar, auzind despre cursul nostru de la prieteni sau cunoștințe, se înscriu la el. Iar la final primim multe felicitări. Noi îi ajutăm să facă față, ca viitori părinți, presiunilor zilnice. Este vorba despre o experiență din care își pot lua singuri cele mai importante lecții. Pot învăța multe, în urma activităților practice pe care noi le desfășurăm în timpul cursului. Se spune că instinctele matern și patern sunt fundamentale, că te naști învățat să fii părinte. Din punctul meu de vedere,’’profesia“ de părinte trebuie învățată, de multe ori, cu trudă. Așa că sfatul meu pentru cei ce urmează să devină părinți este să se bucure de fiecare moment dinainte și de după venirea pe lume a bebelușului, dar și să se pregătească, ca să se poată descurca cât mai bine.

Maria – Ei spun că în cadrul cursurilor private lucrurile nu au aceeași amploare ca la noi, unde există câte un modul pentru fiecare specialitate. Aceasta le dă timpul necesar să “digere”, să-și fixeze cunoștințele.

Daniela – Nimeni nu te poate îndruma mai bine decât specialistul, așa că, pentru fiecare modul, noi avem câte un specialist.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care vi le-a adus acest proiect al Școlii Mamei?

Daniela – În primul rând, când vezi că pacienta care vine să nască deține toate informațiile, că acestea sunt complete și corecte, că ea nu mai este temătoare, pentru că știe exact ce se va întampla cu ea, minut cu minut, ai o mare satisfacție.  Ea cunoaște echipa și este familiarizată cu locul. Pentru aceasta, le oferim posibilitatea ca înainte de a naște să vină să viziteze maternitatea, iar atunci când se internează, pacientele sunt extrem de încrezătoare și liniștite, primindu-și copilul cu sfială și cu infinită recunoștință. Momentul este magic. Uneori ne transmit și nouă emoțiile lor. Aceasta contează foarte mult – ne dă încredere că munca noastră este apreciată și ne face să ne simțim foarte bine.

Când ați introdus aceste vizite?

Daniela – Încă de la început, fiindcă primeam o mulțime de întrebări despre cum sunt saloanele, ce se întâmplă în sala de nașteri. Chiar dacă noi le povestim, nu are același impact emoțional ca atunci când le văd ele cu ochii lor. Atunci ne-am stabilit o zi în care facem un tur al maternității.  Reacția a fost una pe măsură. Părinții au fost foarte încântati de propunerea mea.

Maria – Și eu am aceeași abordare – pe graviduțele care au nevoie de consilierea mea le chem la biroul meu din blocul alimentar. Atunci ele văd unde se prepară mesele lor. Sau, de exemplu, în cazul graviduțelor care au o greutate mai mare la început, o altă satisfacție foarte mare pentru mine este când copilul se naște cu o greutate normală, iar mama nu mai ia în greutate, în plus de ce vine din creșterea greutății copilului, reușind să țină lucrurile sub control.

Daniela – da, avem satisfacții foarte mari. Mă întrebai despre tătici – cum sunt ei? De fapt, ei pun cele mai multe întrebări, când vin la curs. Sunt interesați până și de alăptat. Ca tată, ei pot juca un rol cheie în a susține încrederea partenerei, înconjurând-o cu complimente, lăudându-i  eforturile și spunându-i cuvinte de încurajare. Acest rol de susținere poate fi deosebit de util, când femeia este foarte obosită și foarte descurajată. Când o femeie este supusă unui stres extrem, este foarte important ca partenerul să știe cum să o susțină.  În plus, în cuplurile cu relații foarte strânse, bărbații pot prelua stările și emoțiile partenerei, ale viitoarei mămici. De exemplu, unul dintre viitorii tatici îmi spunea că a avut și el poftă de căpșuni, în același timp cu soția. Pot face chiar și depresie pre- și post-partum. La cursuri, ei își pot valida aceste emoții. Aceasta îi ajută foarte mult. Mai mult, în timpul modulului de psihologie, ajung să înțeleagă mai bine emoțiile partenerei și cum să le gestioneze.  Ca, de exemplu, ce să facă atunci când ea izbucnește în plâns din senin. Altceva este când înțelegi că aceste episoade sunt aduse de anumite modificări hormonale și că femeile nu au nevoie decât de susținere și dragoste, ca să treacă peste aceste episoade. La fel facem și noi în spital, când apar episoadele de “baby blue” la mămicile care tocmai au născut – suntem aici, le sprijinim. Dar, în plus de acest sprijin din maternitate, este foarte important ce se întâmplă dincolo de ușile maternității. Este foarte important sprijinul pe care îl oferă partenerul. La fel de important, sau, poate, mai mult de atât.

În plus de aceste cursuri, ei știu că există o linie telefonică pe care o pot apela oricând și vor primi sprijinul nostru. Și sună, să știți!

Dar momente dificile ați avut?

Daniela – Noi am început în anul 2010. Atunci duceam tot greul, însă, cu susținerea managerului, am reușit. Asta a contat foarte mult.

Ce m-a determinat să încep această Școală? Vedeam cât de temătoare de necunoscut erau gravidele când veneau să se interneze. Nu știau ce va urma și puneau tot felul de întrebări. Se simțeau descurajate. Am avut posibilitatea să constat, mai apoi, că cele care participau la cursuri erau mult mai echilibrate și mai bine pregătite. Lectorii care țin cursurile din cadrul acestei școli fac muncă de voluntariat. M-ai întrebat dacă nu am obosit? Nu, nu suntem obosite, căci ne gândim cât ajutăm prin ceea ce facem. Când începem cursul, mă așez lângă ele și le spun – “gândiți-vă că vorbiți cu cea mai buna prietenă, nu vreau să vă jenați să puneți întrebări”.

Discutăm și despre viața de cuplu, despre viața sentimentală. Sunt multe întrebări. Uneori le vedem că ezită, însă, odată ce sparg gheața, își deschid sufletul și pun tot felul de întrebări. De exemplu, mi-aduc aminte că un viitor tătic m-a întrebat, la un moment dat, dacă după o naștere pe cale vaginală viața sexuală va mai fi aceeași. Noi vorbim despre aceste lucruri, pentru că sexualitatea este o parte importantă a intimității relației unui cuplu. Factorii care afectează intimitatea cuplului iau amploare, mai ales când vorbim de apariția rolului de mamă și tată.

Nu am avut niciodată momente dificile în cadrul echipei, de genul abandonului, de exemplu. Din contră, am colege de la Neonatologie care-mi spun – dacă ai nevoie de mine, sunt aici, poți oricând să apelezi. Nu că vreau să laud gratuit echipa, dar chiar suntem o echipă. Ne-am sudat și lucrăm foarte bine împreună. Mă uitam, de 8 martie – toți medicii de la noi aveau brațele încărcate de flori și le ofereau doamnelor cu care se întâlneau, infirmiere, îngrijitoare, asistente, moașe, doctorițe, paciente. Lucrul acesta spune multe despre echipa de aici, din cadrul spitalului nostru. Medicii ne mulțumesc nouă, asistenților medicali și moaselor, că le suntem alături și că datorită nouă își pot face treaba foarte bine. Chiar facem o echipă adevărată cu medicii, fiecare avem rolul nostru în echipă, conform pregătirii profesionale, însă suntem inter-dependenți și ne înțelegem din priviri.

Câte persoane sunt în echipa Școlii?

Daniela – Suntem 5 persoane – eu, care prezint modulul de Naștere și Alăptat, o avem pe Maria pentru modulul de nutriție, Cerasela -kineto-terapeut, Genoveva – psiholog și Dana de la  neonatologie. Am început eu și apoi i-am adus și pe ceilalți, rând pe rând.

interviu5interviu4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Care a fost parcursul dumneavoastră profesional până ați ajuns aici, în spital?

Maria – am lucrat într-un alt spital public, dar și în clinici private. Și, într-o perioadă cu program mai lejer, am aflat că aici este un loc vacant. Mi-am zis, de ce să nu încerc. Nu mai lucrasem într-o maternitate. Am venit, am dat examen și am intrat în echipă. Fac 6 ani în toamnă. Pentru că am lucrat in Clinica de Diabet “Nicolae Paulescu”, am văzut ce înseamnă diabetul și complicațiile lui, iar atunci când am venit aici, am încercat să ajut persoanele cu risc. Am acordat importanță fiecărui lucru pe care l-am făcut. Faptul că sunt încă aici contează extraordinar de mult. Venisem pentru o perioadă scurtă, însă nu am mai plecat. Sunt cea mai mândră că aparțin aceastei echipe, inclusiv celei de la Școala Mamei. Mi-ar fi tare greu să renunț vreodată la ele.

Daniela – Am terminat un liceu sanitar, după care am urmat cursurile unei școli sanitare post-liceale. De acolo am ieșit asistent medical generalist. Atunci nu mai existau școli pentru moașe, însă obstetrica-ginecologia m-a atras mereu. Poate datorită faptului că voiam să văd oameni fericiți, cu zâmbetul pe buze, ori poate pentru că iubesc foarte mult copiii. Am lucrat ca asistent medical de obstetrică ginecologie 5-6 ani, după care s-a înființat Facultatea de moașe la Universitatea de Medicină “Carol Davila.”

Am absolvit cu brio această facultate, după care am făcut și un Master în Cercetare și intervenții operaționale în sistemul de sănătate public. Și iată-mă aici. Lucrez ca moașă de 27 de ani. N-aș face nimic altceva, crede-mă. Chiar mi-am găsit menirea.

Ai ezitat vreodată în această alegere?

Nu, nici măcar o secundă.  Asta fiindcă de când m-am angajat în clinica Panait Sarbu am dat peste un om deosebit. Se numește Sanda Păduraru. Pot să spun că ea mi-a fost mentor. Era o moașă cu state vechi. Țin minte și acum când m-a pus să iau tensiunea unei paciente. Aveam asemenea emoții că nu am auzit nimic. Atunci mi-a dat stetoscopul obstetrical să ascult BCF-ul unui făt. Mi-a fost imposibil să aud ceva. Așa că i-am spus cu o voce pierdută – “știți, eu în momentul ăsta nu aud nimic.” A fost atât de draguță și m-a încurajat atât de mult. Dumneaei a fost mentorul meu.  Îi mulțumesc din tot sufletul pentru asta. Ne-am întâlnit anul trecut și i-am mulțumit și atunci și îi mulțumesc și acum, pentru tot ce a facut pentru mine, pentru că mi-a călăuzit pașii, m-a învățat cum să fiu empatică, cum să dăruiesc.

O altă persoană deosebită de la care am învățat multe lucruri a fost doamna Rodica Molnar. De la ea am învățat cum să fac față stresului, deoarece în nursing nu există jumătăți de măsură. Trebuie să fii adaptabil, ca să poți efectua aceeași normă de lucru, atunci când se întâmplă să fie mai puțini colegi, fără să afectezi calitatea muncii.

Am întâlnit oameni deosebiți în acest spital. Aceasta contează foarte mult.

Îți mai aduci aminte venirea pe lume a primului bebeluș?

Da, eram la camera de gardă, nu în sala de nașteri. Și țin minte că a venit o pacientă, era terțipară (la al treilea copil) și în expulzie. Atunci am pus mâna prima dată pe un bebeluș. Femeia era însoțită de soț, soacră, ceilalți doi copii. Țipetele ei se auzeau din cealaltă parte a maternității.  Cred că nu se pot măsura emoțiile pe care le resimțeam în acel moment. M-am trezit cu domnul Prof. Marinescu în camera de gardă. Dumnealui alergase spre locul de unde se auzeau țipetele.  Eram transpirată și fericită. Pe pântecul mamei așezasem o minune de băiețel care își anunțase venirea pe lume. Dânsul m-a bătut pe umăr și mi-a spus –“Ăsta a fost doar începutul, draga mea. Vor mai fi mulți, foarte mulți!”

Nașterea unui copil este unul dintre cele mai frumoase lucruri din viața unui cuplu, dar și din viața unui profesionist. Este un miracol.

Gândindu-te la tot parcursul tău, care ar fi reperele, valorile care pot călăuzi o moașă la început de carieră?

intreviu6Cel mai important lucru mi se pare dezvoltarea profesională – ca să poți ajuta, trebuie să fii tu însuți foarte bine pregătit. Pentru aceasta, trebuie să ai norocul să dai peste o echipă minunată, pentru că anumite lucruri nu le poți învăța decât la locul de muncă. Se spune că meseria se fură. Însă trebuie să ai oamenii potriviți alături, care să te învețe cum să gestionezi fiecare clipă, căci aceasta este unică.

Trebuie să iei pe moment decizia cea mai potrivită pentru pacient, astfel încât lucrurile să evolueze în bine. Se spune că noi, cei care lucrăm în obstetrică-ginecologie, avem în mână două vieți, cea a mamei și cea a copilului. Așa că trebuie să fii atentă la fiecare semnal. Trebuie să faci o uniune cu pacienta, să fii un tot, ca să înțelegi ce se întâmplă. Domnul Profesor Marinescu spune că obstetrica-ginecologia este ca o cocotă – poți să o atragi destul de rapid, dar tot la fel poate să-ți scape din mână. În acest domeniu, de la fiziologic la patologic, nu este decât un pas, o fracțiune de secundă.

Dacă faci totul cu dăruire, cu abnegație și empatie și mai ești și foarte bine pregătit profesional și conștient că nu ești centrul universului, ci că vei avea nevoie mereu de o echipă, o echipă bine sudată și bine pregătită, atunci lucrurile vor merge pe un făgaș normal. Pentru toată dăruirea care ne definește, pentru toate zâmbetele aduse pe chipul părinților, pentru tot frumosul pe care îl sădim în sufletul lor și pentru toate zâmbetele pe care le oferim, consider că suntem o echipă minunată.  Vreau să le mulțumesc tuturor, în numele mamelor care își țin prunci la piept.

Se vorbește foarte mult despre migrația specialiștilor din sistemul medical. Tu ce motive ai avut tu să rămâi?

Contează foarte mult ce-și dorește fiecare. Eu sunt foarte familistă. Nu aș putea sta o secundă departe de ai mei, indiferent cât de mulți bani mi s-ar oferi. Mărturisesc că am avut destul de multe oferte din afară, inclusiv de a lucra în mediul privat  Dar eu am rădăcinile destul de adânc fixate în acest pământ. Dacă nu am putut să plec din această maternitate, cu atât mai puțin pot pleca în afara țării. Spun aceasta în ciuda faptului că practica de moașă în România nu este lipsită de dificultăți.

Eu pot să-ți spun că n-aș pleca. Însă această motivație diferă de la om la om. Unii pleacă și pentru a-și putea exercita mai bine profesia, alții pentru bani.

Pe lângă rolul tău în spital, ești și membru în Biroul Executiv al OAMMR – filiala București. Cum te-ai simțit în rolul acesta? A fost unul care ți s-a potrivit?

Eu spun că da. Am încercat să fac tot posibilul să vin în întâmpinarea nevoilor colegelor mele. Am făcut ateliere de lucru, acum încercăm să lucrăm pe statutul moașei. Am și alte realizări, dar nu vreau să mă laud. Mai bine le-ai întreba pe colegele mele ce am reușit să fac pentru ele, ca reprezentantă a lor în această organizație profesională. Am reușit, de asemenea, să transmit către organizație toate așteptările și nevoile colegilor din spital și am încercat și am și reusit să le rezolvăm. Doamna Președinte Mazilu este foarte deschisă și ne-a ajutat întotdeauna să venim în întâmpinarea acestor nevoi și așteptări.

Din ce ți-ai propus la început de carieră, cât crezi că ai realizat?

90%, până acum. Îmi doresc să mai fac și un doctorat. Sunt un om perseverent și am și foarte multă răbdare. Tot ce îmi propun, reușesc să fac, până la urmă. Este imposibil să nu reușesc. La anul mă înscriu la Doctorat. Tema ar fi legată de “Gravida HIV-pozitivă.”

Îți doresc să reușești și, dacă țin cont doar de ce am aflat din discuția noastră, sunt convinsă că așa va fi. Abia aștept să mă inviți la momentul susținerii tezei tale.

A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD.

Share This Post