În anul 1982, la centenarul prezentării Dr. Robert Koch, descoperitorul tuberculozei, „Uniunea Internațională împotriva tuberculozei și a bolilor pulmonare” (The International Union against Tuberculosis and Lung Disease – IUATLD) a propus stabilirea zilei de 24 martie pentru a marca, printr-un eveniment mondial official, lupta contra tuberculozei. Parte a unui efort comun depus de IUATLD și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), tema acestuia avea să fie „Înfrângerea TB: Acum și pentru totdeauna”. Cu toate acestea, el nu a fost anunțat ca un eveniment ce urma să fie sărbătorit anual de către Adunarea Mondială a Sănătății a OMS și de către ONU.
Prima reuniune dedicată Zilei Mondiale a TB a fost organizată de OMS și de Fundația Regală a Olandei, în anul 1995, în Den Haag, Olanda. Cu acel prilej s-a decis transformarea într-un eveniment anual.
În cadrul conferinței de presă de la Berlin, în anul 1997, OMS a declarat că tratamentul sub observare directă(DOT – Direct Observed Treatment ) este cel mai mare progres ce vizează controlul tuberculozei în întreaga lume. Un număr de 200 de organizații și-au alăturat eforturile prin activități de sensibilizare cu privire la TB, iar în cadrul Zilei Mondiale din 1998, în timpul conferinței de presă din Londra prilejuită de eveniment, OMS a anunțat topul celor 22 de țări cele mai afectate de TB.
O serie de organizații s-au mobilizat să dea o mână de ajutor. De exemplu, Comitetul Internațional al Crucii Roșii începe lupta împotriva tuberculozei din penitenciare, afectate de supraaglomerare și nutriția deficitară. În același timp, apare o nouă rețea „Stop TB Partnership” care luptă împotriva tuberculozei prin sprijinirea activităților de prevenție și tratament.
An după an, Ziua Mondială de luptă împotriva tuberculozei a devenit ocazia de a sensibiliza cu privire la povara reprezentată de tuberculoză la nivel mondial, de a face bilanțul stadiului și eforturilor de prevenire a tuberculozei și de îngrijire și de a mobiliza angajamentul politic și social pentru continuarea progreselor și a pune capăt TB.
Anul acesta este dedicat continuării eforturilor începute în 2016, în cadrul campaniei cu tema – ”Uniți punem capăt TB. Nimeni nu este ignorat” („Unite to End TB. Leave No One Behind”). Aceasta abordează inclusiv acțiuni precumstigmatizarea, discriminarea, marginalizarea și caută căi de a depăși barierele de acces la îngrijire. Abordarea nevoilor de sănătate ale celor dezavantajați, marginalizați, care nu au acces la sistemul de sănătate va însemna îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate pentru toată lumea.
OMS a raportat că 10,4 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de tuberculoză în 2015 și că au existat 1,8 milioane de decese din această cauză, ceea ce transformă aceast flagel în criminalul de top la nivel mondial, pe zona bolilor infecțioase. Această boală este adânc înrădăcinată în populațiile pentru care drepturile omului și demnitatea existenței sunt limitate. În timp ce oricine poate contracta TBC, boala prosperă în rândul persoanelor care trăiesc în sărăcie, comunități și grupuri care sunt marginalizate, precum și printre populațiile vulnerabile.
O serie de factori precum malnutriția, condițiile precare de locuit și lipsa condițiilor sanitare, la care se adaugă alți factori agravanți, cum ar fi tutunul, alcoolul și diabetul, cresc vulnerabilitatea la TB și afectează accesul la asistența medicală necesară.
Mai mult, acest acces este uneori limitat de costurile exagerate de tratament și îngrijire sau de lipsa protecției sociale, ceea ce întreține cercul vicios al sărăciei și bolii. Tuberculoza multidrug rezistentă (MDR-TB) adaugă îngrijorare suplimentară și face intervenția și mai urgentă.
În România sunt aproximativ 30.000 de bolnavi cu tuberculoză și aproape 1.500 de pacienți cu tuberculoză multi-drog rezistentă în tratament, ceea ce plasează țara noastră pe locul 6 în Regiunea Europa a Organizației Mondiale a Sănătății. Mai grav este că, în România, majoritatea persoanelor diagnosticate cu TB provin din rândul populației tinere și active.
Motivele pentru care România se plasează pe această poziție problematică par a fi generate, pe de o parte, de slăbiciunile Programului Național de Control al Tuberculozei și, pe de altă parte, de lipsa de suport din partea comunităților în care trăiesc persoanele bolnave sau cu risc mare de îmbolnăvire. Din prima categorie se pot enumera, în primul rând, problemele în asigurarea unui diagnostic rapid și complet, în special a TB-MDR/XDR. Deși la nivel mondial există metode de diagnostic rapid care scad timpul de diagnosticare de la 6 luni la până la 2 ore, în România accesul la aceste metode este disponibil doar prin proiectele cu finanțare internațională, pentru un număr limitat de pacienți. Cu toate că OMS estimează că în România ar trebui diagnosticate, în fiecare an, între 800 și 1000 de cazuri noi de TB-MDR, în realitate, lipsa echipamentelor necesare duce la identificarea a doar 600 de cazuri de tuberculoză rezistentă și extrem de rezistentă la tratament. Al doilea element vulnerabil în România este asigurarea tratamentului. Atât timp cât doar o parte din medicamente sunt disponibile în România, iar schema de tratament nu este întodeauna adminstrată complet și corect, vindecarea bolnavilor nu este posibilă. Așa se face că ei sunt practic condamnați la moarte și reprezintă un permanent risc de infecție pentru ceilalți. Al treilea palier de risc în România este reprezentat de asigurarea aderenței la tratament – rata de abandon a tratamentului variind între 6% (pentru cazurile noi) și peste 25% (pentru pacienții cu tuberculoză rezistentă). În mod normal, pe perioada tratamentului, pacienții cu tuberculoză au nevoie de suport medical, psihologic și social, pentru încheierea lui cu succes. În lipsa unor servicii de asistență medico-psiho-socială care să ajute pacientul să facă față efectelor adverse extrem de severe ale medicamentelor, împovărat de absența mijloacelor materiale pentru asigurarea transportului zilnic la medic, fără o alimentație adecvată absolut necesară vindecării (minim 4.000 de calorii/zi), ori lipsit de mijloace materiale pentru procurarea medicamentelor complementare pentru tratamentul efectelor adverse, acesta abandonează lupta.
În plus, fiind și o problemă socială, tuberculoza nu implică doar medicul și pacientul, ci și comunitatea în care acesta trăiește. Atât timp cât autoritățile publice locale, primăriile și consiliile locale, școala și biserica, firmele și ONG-urile de la nivelul comunităților, toți cei care pot ajuta nu se alătură eforturilor de eliminare a acestei boli, se pot câștiga doar bătălii parțiale. De exemplu, autoritățile pot crea rețele de lucrători comunitari (asistenți medicali comunitari și mediatori sanitari romi) care să administreze tratamentul sub directă observare pacienților cu tuberculoză, să identifice tipuri de ajutoare sociale de care să beneficieze toți pacienții din comunitate, adaptate pentru nevoile fiecăruia și să colaboreze cu medicii de familie din localitate. Foarte important este ca ei să deruleze sesiuni de informare în comunitate cu participarea medicilor specialiști (pneumologi) prin care nu doar să se promoveze prevenția și tratamentul, dar și să se combată stigmatizarea, discriminarea, marginalizarea și să se caute căi de a depăși barierele de acces la îngrijire, cu participarea comunității.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://www.who.int/campaigns/tb-day/2017/event/en/
http://www.romania-actualitati.ro/ziua_mondiala_de_lupta_impotriva_tuberculozei-48850
