O nouă abordare în privinţa diagnosticării şi tratării astmului

Din ce în ce mai mulţi specialişti afirmă că progresele făcute în ultimii 20 de ani în diagnosticarea şi tratarea astmului sunt nesemnificative, departe de potenţialul domeniului şi mult în spatele progreselor făcute în cazul altor boli.

Astmul este încă responsabil pentru un grad considerabil de morbiditate la nivel global, în timp ce costurile îngrijirilor medicale şi prevalenţa bolii continuă să crească de la an la an, mai ales în rândul copiilor.

Mai mult de 300 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu astm în întreaga lume, din care, în Europa, aproximativ 30 de milioane, copii şi adulţi sub 45 de ani. În România, prevalenţa estimată este de 4–6% – peste un milion de astmatici.

Numărul tot mai mare al cazurilor de astm este atribuit de unii specialişti poluării şi încălzirii globale, care intensifică circulaţia curenţilor de aer şi, odată cu ei, a alergenilor.

În acest context, se așteaptă ca prevalenţa astmului să continue să crească, ceea ce alertează deja autorităţile de sănătate publică şi îi face pe cercetători să ceară o schimbare de paradigmă în diagnosticarea şi tratarea astmului. Astfel, o comisie de cercetători, care a publicat rezultatele studiului în jurnalul medical “The Lancet”, arată că metodele actuale de diagnosticare a astmului se bazează, prea des, pe o analiză a simptomelor şi un simplu test al funcţiei respiratorii, ceea ce nu este suficient de specific. Este ca şi când, afirmă ei, un reumatolog ar diagnostica artrita fără să determine cauza specifică a bolii şi tipul ei.

De asemenea, conform raportului lor, medicii trebuie să depăşească abordarea potrivit căreia astmul este o condiţie pe viaţă, fiind deci tratată drept boală cronică. În schimb, accentul trebuie pus pe prevenirea astmului şi vindecarea lui.

În acelaşi timp, astmul nu trebuie privit ca un diagnostic uniform, care poate fi tratat cu o terapie standard, de tip “mărime universală”. Pentru ca schimbarea de paradigmă să fie posibilă, este nevoie de biomarkeri mai buni pentru ca medicii să poată stabili despre ce tip de boală a sistemului respirator este vorba şi care sunt cauzele ei fundamentale.

Metodologia actuală de clasificare a bolilor respiratorii este depăşită, conform acestui colectiv de cercetători, deoarece prezintă o imagine limitată asupra combinaţiei de mecanisme pato-biologice diferite care interacţionează pentru apariţia bolii.

Astfel, bolile respiratorii trebuie “descompuse” în parametri care pot fi măsuraţi şi, în anumite cazuri, modificaţi (parametrii pe care trebuie să se axeze tratamentul). Aceşti parametri trebuie văzuţi în contextul factorilor sociali şi de mediu şi al comorbidităţilor extra pulmonare. Toate aceste schimbări sunt fezabile, după cum o demonstrează şi progresele înregistrate în măsurarea inflamaţiei respiratorii de tip eozinofilic cu ajutorul biomarkerilor, ceea ce a făcut posibilă şi dezvoltarea unor medicamente eficace.

Cel puţin la fel de importantă ca descoperirea biomarkerilor relevanţi pentru diversele afecţiuni ale sistemului respirator este găsirea celei mai bune strategii de prevenţie. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie început cu identificarea persoanelor cu risc crescut, în special nou-născuţii şi copiii, şi cu îndrumarea acestora şi a îngrijitorilor lor pentru schimbarea necesară a comportamentului.

Din fericire, au început să se facă deja primii paşi în această direcţie – cercetătorii au construit un scor, numit Indicele de Predicţie a Astmului, care a fost validat într-un studiu cu un număr important de subiecţi (o valoare pozitivă a acestui indice a fost corelată semnificativ cu probabilitatea ca subiectul să dezvolte astm în viitor).

Măsurarea timpurie a obstrucţiei respiratorii la nou născuţi poate ajuta, de asemenea, deoarece arată mult mai devreme o anumită hiper-responsivitate a căilor bronhice, câştigandu-se astfel timp preţios faţă de investigaţiile cele mai folosite în prezent, care se fac odată ce sistemul imunitar este mai dezvoltat. De exemplu, un studiu condus de cercetătorul Bisgaard a arătat că acei copii care au dezvoltat astm până la vârsta de 7 ani prezentaseră un deficit al funcţiei pulmonare şi responsivitate bronhică crescută încă de când erau nou-născuţi.

Unul dintre factorii pe care specialiştii îi suspectează, cu multe dovezi, pentru creşterea incidenţei astmului la copii este, alături de poluare, scăderea diversităţii microbiomului. Aceasta poate fi afectată, conform părerii multor specialişti, de naşterea prin cezariană, de supra-administrarea de antibiotice nou născuţilor sau de mediul hiper-igienic în care cresc acum majoritatea copiilor din ţările dezvoltate.

Având în vedere preocupările din ce în ce mai accentuate ale cercetărilor pe tema astmului şi descoperirile încurajatoare din acest domeniu, putem spune că momentul în care acestea se vor materializa în metode mai eficace de diagnosticare şi tratament este aproape. Este important şi ca observaţiile şi ideile pacienţilor să fie folosite de către cercetători şi clinicieni pentru a înţelege mai bine eterogenitatea cazurilor care acum poartă un singur nume, astm.

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent

Surse de documentare:

O nouă abordare în privinţa diagnosticării şi tratării astmului

Arhive

Recomandări

Link-uri utile