În ultimele decenii, au apărut diverse ipoteze legate de factorii de risc pentru diabet sau de managementul bolii, ipoteze pe care rezultatele unor cercetări recente le-au clarificat, în mare măsură. Astfel, timp de câţiva ani, a existat o controversă cu privire la rolul vitaminei D în scăderea riscului de diabet de tip 1, cel care este acum cea mai comună tulburare metabolică la copiii sub 10 ani.
Pentru susţinătorii acestei ipoteze, care pornesc de la rolul vitaminei D în reglementarea sistemului imunitar şi a autoimunităţii, cercetările desfăşurate în trecut fuseseră mai degrabă dezamăgitoare, deoarece ele nu arătaseră într-un mod concludent o corelaţie între nivelul vitaminei D şi autoimunitatea insulară (autoimunitatea insulelor Langerhans din pancreas), care determină sistemul imunitar să atace celulele producătoare de insulină din pancreas, ceea ce duce la diabetul de tip 1.
Cercetarea condusă de Dr. Norris de la University of Colorado, Anschutz Medical Campus, din SUA, ale cărei rezultate au fost publicate în numărul din octombrie 2017 al revistei americane Diabetes, a inclus un grup de 376 de copii cu autoimunitate celulară. Aceştia au fost comparaţi cu 1041 de copii care nu aveau această boală. Studiul a arătat că nivelul vitaminei D în copilărie era mai mic în cazul celor care urmau să dezvolte autoimunitate celulară, faţă de cei care nu au dezvoltat-o. Acest studiu este primul care arată o asemenea corelaţie, dar nu a putut dovedi o relaţie cauză-efect între nivelul vitaminei D şi dezvoltarea acestei autoimunităţi celulare, aşa încât este nevoie ca subiectul acesta să fie studiat în continuare.
O altă ipoteză care este pusă sub semnul întrebării de rezultatele unor studii recente pe tema metabolismului fructozei este că aceasta este mai bună pentru pacienţii cu diabet deoarece nu creşte nivelul zahărului în sânge. Consumul de fructoză în exces, mai ales în cazul îndulcitorilor cu conţinut ridicat de fructoză din siropul de porumb, este suspectat de creşterea rezistenţei la insulină şi de accelerarea evoluţiei diabetului. Este, de asemenea, asociat cu obezitatea, sindromul metabolic şi bolile cardiovasculare.
O controversă recentă este legată de controlul greutăţii prin echilibrarea aportului caloric faţă de consumul caloric. Specialiştii care contestă eficacitatea acestei abordări afirmă că “reţeta” promovată pe scară largă care ne îndeamnă să mâncăm mai puţine calorii şi să ne mişcăm mai mult a eşuat, mai ales deoarece schimbarea către o alimentaţie săracă în grăsimi şi bogată în carbohidraţi nu a luat în calcul şi calitatea carbohidraţilor, prea des cu nivel crescut de zahăr şi amidon.
De asemenea, este de notat conţinutul insuficient de nutrienţi pe care alimentaţia actuală ni-l poate oferi din cauza calităţii solului, practicilor agricole intensive şi a gradului înalt de procesare prin care trec prea multe dintre alimente. Din fericire, mulţi dintre nutrienţii de care avem nevoie pot fi aduşi în organism prin suplimentele alimentare. Zincul inorganic a primit multă atenţie, în ultimul timp, mulţumită rolului lui benefic asupra metabolismului glucozei prin îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină a persoanelor în faza pre-diabetică şi chiar în cazul persoanelor cu metabolism normal al glucozei. Aceste efecte pozitive ale zincului inorganic au fost arătate de un studiu din 2016, care a inclus un grup de pacienţi prediabetici cărora li s-a administrat sulfat de zinc. După 6 luni, subiecţii au avut o scădere semnificativă a nivelului zahărului în sânge, în timp ce indicatorii care arată sensibilitatea la insulină sau rezistenţa la insulină s-au îmbunătăţit, la fel ca nivelul proteinei C-reactivă, un marker al inflamaţiei sistemice.
Controverse a stârnit şi studiul care a încercat să lege consumul repetat de antibiotice de creşterea riscului de a dezvolta diabet. Studiul, care a analizat dosarele medicale din perioada 1995-2013 ale unui foarte mare număr de persoane care sunt acum pacienţi cu diabet, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Pensylvania, SUA, Universitatea din Tel Aviv şi Centrul Medical Sourasky din Tel Aviv, din Israel.
Rezultatele studiului au arătat că persoane diagnosticate cu diabet în intervalul 1995-2013 făcuseră între 2 şi 5 serii de tratament cu antibiotice cu un an înainte de diagnosticare. Totuşi, studiul nu a putut dovedi relaţia cauză-efect dintre consumul repetat de antibiotice şi riscul de diabet. În acest context, se ştie că persoanele cu diabet sunt mai predispuse infecţiilor, ceea ce ar explica administrarea antibioticelor, diabetul fiind în acest caz cauza şi nu efectul.
Dincolo de validarea sau nu a ipotezelor enunţate, toate aceste studii au un rol determinant în a înţelege complexitatea cauzelor diabetului şi a sprijini progresul spre găsirea unor terapii eficace şi, mai ales, a unor strategii eficace de prevenţie, prin eliminarea factorilor de risc.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent
Surse de documentare:
Norris JM, Lee H, Frederiksen B, Erlund I, Uusitalo U, Yang J, Lernmark A, Simell O, Toppari J, Rewers M, Ziegler A-G, She J-X, Onengut-Gumuscu S, Chen W-M, Rich SS, Sundvall J, Akolkar B, Krischer J, Virtanen SM, Hagopian W. Plasma 25-hydroxyvitamin D concentration and risk of islet autoimmunity. Diabetes, October 2017 DOI: 10.2337/db17-0802
International Health News, William R. Ware, PhD – Editor, November 2017 Page 10
https://www.nhs.uk/news/diabetes/frequent-antibiotic-use-linked-to-higher-type-2-diabetes-risk/
https://www.nhs.uk/news/Pages/Newsglossary.aspx#peerreview
https://www.onhealth.com/content/1/vitamin_d_nutrition
https://www.webmd.com/diabetes/default.htm
