Cum poate transforma tehnologia domeniul serviciilor medicale

Unul dintre giganţii mondiali din domeniul tehnologiei, Alphabet, companie mamă a Google, anunţa recent că a dezvoltat o aplicaţie care, folosind inteligenţa artificială, este capabilă să prognozeze decesele potenţiale ale pacienţilor spitalizaţi, cu două zile mai devreme decât o pot face metodele existente, ceea ce va da medicilor mai mult timp pentru a interveni.

Acesta poate fi un moment de cotitură pentru evoluţia serviciilor medicale, dacă luam în calcul şi interesul în creştere arătat pentru acest domeniu şi de alte mari companii high-tech, precum Apple, Facebook, Microsoft sau Amazon.

Până acum, acestea se limitaseră, practic, la dezvoltarea de aplicaţii sau instrumente portabile pentru monitorizarea indicatorilor de fitness ale utilizatorilor. Domeniul serviciilor de îngrijiri de sănătate pe care aceste mari companii se pregătesc să îl abordeze acum şi la un alt nivel este imens, numai dacă ne gândim că reprezintă, în medie, aproximativ o zecime din Produsul Intern Brut al fiecărei ţări.

educatiemedicalaSpecialiştii prognozează că aceste mari companii îşi vor folosi platformele pentru a crea noi canale prin care se vor putea acorda servicii medicale pacienţilor individuali, precum ceasuri care folosesc inteligenţa artificială pentru a monitoriza parametrii de sănătate ai purtătorilor, telefoane prin care se pot desfăşura studii clinice şi aplicaţii care le oferă utilizatorilor servicii de management al bolilor cronice precum diabetul.

În plus, au apărut deja aplicaţii care întâi sistematizează şi, apoi, analizează dosarele medicale ale pacienţilor din spitale, înregistraţi sub pseudonim, pentru protejarea datelor personale, pentru a depista posibile noi afecţiuni ale acestora.

Într-o direcţie similară se derulează şi proiectul Facebook care urmăreşte să folosească inteligenţa artificială pentru a studia comportamentul online al utilizatorilor săi, pentru a identifica tipare specifice depresiei sau altor afecţiuni mintale, caz în care ar lua legătura imediat cu utilizatorii ce prezintă risc de sinucidere. De exemplu, semne relevante ar putea fi obţinute din analiza tipurilor de fotografii postate de utilizatori – culorile acestora, compoziţia, în special dacă conţin sau nu feţe, orele la care sunt postate. De asemenea, Facebook doreşte să formalizeze şi promoveze pe platforma sa forumurile de discuţie dintre pacienţii cu diverse afecţiuni.

În acest timp, Apple ia în calcul transformarea produselor şi aplicaţiilor sale în “canale” sigure prin care sunt înregistraţi de la utilizatori, prin simpla apăsare a unui deget pe ecran, parametri medicali precum puls, tensiune arterială, indicele de grăsimi din organism etc., şi apoi aceștia sunt transmişi către diverşi furnizori de sănătate, cu acordul utilizatorilor.

De exemplu, o aplicaţie numită mPower, dezvoltată de către o organizaţie non-profit de cercetare numită Sage Bionetworks, studiază boala Parkinson, cerându-le utilizatorilor de Iphone să efectueze anumite operaţiuni şi monitorizând tremuratul mâinilor acestora, folosindu-se de accelerometrul intern al telefonului. Datele colectate până acum le dau speranţe cercetătorilor că această aplicaţie le va permite medicilor să poată pune diagnosticul de Parkinson mult mai devreme decât până acum, înainte de a deveni simptomatică boala.

Verily, o altă firmă care are deja în derulare câteva proiecte din domeniul aplicării tehnologiei pentru ajutarea pacienţilor, lucrează acum la dezvoltarea unor tacâmuri cu tehnologie auto-stabilizatoare, care să le permită pacienţilor cărora le tremură mâinile să mănânce fără probleme.

La fel de promiţătoare par şi proiectele de dezvoltare a unor noi canale de furnizare a serviciilor medicale. De exemplu, unele dintre acestea iau în calcul dezvoltarea unor platforme de monitorizare şi îngrijire a pacienţilor în afara spitalelor sau a unor aplicaţii care să le permită utilizatorilor să facă programări medicale la fel de uşor ca în cazul rezervărilor la restaurant. Un alt proiect de anvergură urmăreşte să colecteze on line cereri de îngrijiri medicale la domiciliu şi să trimită profesionişti din sănătate la domiciliul celor care au făcut cererea, folosind aplicaţia online şi pentru a optimiza deplasările.

În timp ce toate aceste proiecte anunţă un viitor mai bun al serviciilor medicale, profesioniştilor din sistem oferindu-li-se date preţioase pentru facilitarea diagnosticării şi mai timpurii şi mai precise, precum şi posibilitatea de a reduce costurile îngrijirilor medicale, este important ca opinia publică să devină conştientă deja de provocările specifice pe care le aduc proiectele companiilor de tehnologie ce implică colectarea şi transmiterea online a unor uriaşe cantităţi de date personale sau folosirea inteligenţei artificiale pentru a detecta semne de boală.

Cea mai importantă provocare va fi protejarea datelor personale, o problemă cu atât mai delicată cu cât vorbim despre date medicale. Capacitatea companiilor de a-şi convinge utilizatorii că au capacitatea să protejeze corespunzător aceste date este esenţială, mai ales în cazul unor proiecte precum cele ale Google sau Microsoft, care urmăresc să-şi convingă utilizatorii să-şi consolideze dosarul medical online pe platformele lor.

Dincolo de asemenea provocări, putem spune că ne aflăm oricum la începutul unui nou capitol al istoriei serviciilor medicale. Tehnologia aduce schimbări majore în modul în care acestea vor fi oferite şi aduce, de asemenea, speranţa într-un viitor cu costuri medicale mai mici la nivelul sistemelor de sănătate, cu un acces mai larg şi cu o diagnosticare mai rapidă şi mai precisă, obiective pe care specialiştii din domeniu le consideră ambiţioase, dar realiste.

 

Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent

Traducere si adaptare dupa:

“Digital Health – Surgical Intervention” din revista “The Economist” – numarul 3-9 Februarie 2018

Sursa foto: https://www.hardwarezone.com.sg/tech-news-worlds-first-smartwatch-accurate-blood-pressure-monitoring

Share This Post