Conceptul de sănătate publică este o consecință a interacțiunilor umane implicate în tratarea unor probleme ale vieții sociale și reprezintă o recunoaștere a importanței acțiunii comunitare în promovarea sănătății și în prevenirea și tratarea bolilor.
În fapt, sănătatea publică este arta și știința prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătății fizice și mintale, sanitației, igienei personale, controlului bolilor infecțioase și organizării serviciilor de sănătate.
Alți termeni similari cu medicina de sănătate publică sunt medicina socială și medicina comunitară. Acesta din urmă este termenul folosit pe larg în Marea Britanie, unde acești practicieni sunt numiți medici comunitari (similar avem denumirea de nurse comunitare).
În fapt, practica sănătății publice se concentrează pe manipularea și controlul mediului (construcții de locuit, alimentarea cu apă, alimente) pentru eliminarea factorilor nocivi (îngrășămintele din agricultură, eliminarea inadecvată a apelor reziduale și drenaj, sistemele de încălzire și ventilație defecte, mașinile și substanțele chimice toxice etc.), în beneficiul publicului.
O parte specializată a medicinei de sănătate publică este medicina ocupațională, care se ocupă de sănătatea, siguranța și bunăstarea persoanelor la locul de muncă și are rolul de a reduce riscurile în mediul de lucru.
Pe de altă parte, statisticile colectate de epidemiologi au rolul de a descrie și explica apariția bolilor, prin corelarea factorilor cum ar fi dieta, mediul, expunerea la radiații sau fumatul, cu incidența și prevalența lor. Guvernul, prin legi și reglementări, creează agenții care supraveghează și monitorizează în mod formal aprovizionarea cu apă, prelucrarea alimentelor, tratarea apelor reziduale, poluarea etc. Guvernele se ocupă, de asemenea, de controlul bolilor epidemice, de stabilirea răspunsurilor medicale adecvate și de procedurile de izolare și de emitere a avertizărilor de călătorie, pentru prevenirea răspândirii bolilor din zonele afectate.
Istoria dezvoltării sănătății publice începe din antichitate și evul mediu. Măsuri de genul carantinei pentru victimele leprei în antichitate și eforturile de îmbunătățire a sanitației după epidemiile de ciumă din secolul XIV sunt doar câteva exemple.
În cartea ”Aerul, apele și locurile”, despre care se credea că a fost scrisă de medicul grec Hippocrates, în secolul al V-lea sau al IV-lea î.en, se face prima încercare sistematică de a stabili o relație cauzală între bolile umane și mediul înconjurător. Până la apariția unor științe ca bacteriologia și imunologia, în secolul al XIX-lea, această carte oferea o bază teoretică pentru înțelegerea bolii endemice (care persistă într-o anumită localitate) și a bolii epidemice (care afectează mai multe persoane, într-o perioadă relativ scurtă).
Se poate spune că Evul Mediu a debutat cu ciuma din 542 și s-a încheiat cu moartea neagră (ciuma bubonică) din 1348. Bolile de proporții epidemice includ: lepră, ciumă bubonică, variolă, tuberculoză, scabie, erizipel, antrax etc. Lepra a devenit o problemă gravă în Evul Mediu și mai ales în secolele XIII și XIV.
În Evul Mediu sunt făcuți și primii pași în domeniul sănătății publice: încercările de a face față condițiilor nesanitare ale orașelor și, prin intermediul carantinei, limitarea răspândirii bolilor; înființarea spitalelor; precum și furnizarea de asistență medicală și asistență socială.
Renașterea aduce o serie de progrese științifice. Observarea și clasificarea au făcut posibilă recunoașterea mai precisă a bolilor. Începe să se contureze ideea că organismele microscopice ar putea cauza boli transmisibile
Printre pionierii medicinei de sănătate publică se numără și statisticianul englez John Graunt, care în 1662, a publicat o carte de statistici compilate în baza datelor furnizate de consiliile parohiale și municipale referitoare la numărul deceselor și, uneori, la cauzele lor. În mod inevitabil, numerele erau inexacte, dar primul pas în epidemiologie era făcut.
Încercările din secolul al XX-lea de îmbunătățire a canalizării au apărut simultan în mai multe țări europene și sunt construite pe acțiuni inițiate în secolele precedente. Începând cu anul 1750, populația Europei crește rapid, odată cu numărul deceselor infantile și cu conștientizarea condițiilor periculoase pentru sănătate din penitenciare și din instituțiile pentru boli mintale.
Este și perioada în care numărul spitalelor crește. Înființate, la început, prin inițiativă privată, spitalele din Regatul Unit devin un model care atrage atenția guvernului. Un alt progres al perioadei este reprezentat de eforturile de educare a populației pe teme legate de sănătate. Apariția unor lucrări precum cea a medicului britanic Sir John Pringle care vorbesc despre utilitatea latrinelor, a sistemelor de ventilație în barăci sau igiena personală ori cea a chirurgului din marina britanică, James Lind, care a publicat un tratat despre scorbut, o boală cauzată de lipsa de vitamina C, sunt doar câteva exemple.
Revoluția industrială aduce o serie de probleme importante de sănătate și bunăstare a muncitorilor, ca urmare a creșterii fără precedent a numărului populației orașelor, în special a celor industriale. Prima expusă, Anglia va cunoaște și cea mai puternică mișcare de promovare a reformei sanitare care a dus, în cele din urmă, la crearea primelor instituții de sănătate publică.
Legea Sănătății Publice, adoptată în 1848, va stabili un Consiliu General al Sănătății care să furnizeze autorităților locale îndrumare și ajutor în domeniul sanitar. El putea înființa consilii locale de sănătate și putea investiga condițiile sanitare. Din acest moment, sunt adoptate mai multe acte de sănătate publică care reglementau eliminarea apelor uzate și a deșeurilor, îngrijirea animalelor, alimentarea cu apă, prevenirea și controlul bolilor, înregistrarea și inspecția caselor și a spitalelor private, notificarea nașterilor și furnizarea serviciilor maternale și de protecție a copilului.
Progresele înregistrate de sănătatea publică în Anglia aveau să influențeze domeniul și în Statele Unite. Și aici, epidemiile recurente de febră galbenă, holeră, variolă, febră tifoidă au generat nevoia creării unei administrații eficiente a sănătății publice. Primul departament de stat de sănătate publică a fost creat în New York City (în 1866).
Pionieră a teoriei politice și sociale, Franța avea să se manifeste progresist și în domeniul reformei sănătății publice. Astfel, francezii au contribuit în mod semnificativ la aplicarea metodelor științifice de identificare, tratare și control al bolilor transmisibile.
Prin comparație, lipsa unei agenții guvernamentale centralizate (până după Războiul franco-german / 1870-1871) a generat progrese mai lente în Gemania. După război, însă, această agenție guvernamentală a fost înființată, iar în 1865 a fost creată la Munchen prima catedră experimentală de igienă.
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, o serie de oameni de știință (chimistul francez și microbiologul Louis Pasteur, germanii Ferdinand Julius Cohn și Robert Koch și alții) au dezvoltat metode de izolare și caracterizare a bacteriilor. Tot în această perioadă, chirurgul englez Joseph Lister a dezvoltat concepte de chirurgie antiseptică, iar medicul englez Ronald Ross a identificat țânțarul ca purtător al malariei. În plus, epidemiologul francez Paul-Louis Simond a furnizat dovezi că ciuma este în primul rând o boală a rozătoarelor, răspândită de purici, iar americanii Walter Reed și James Carroll au demonstrat că febra galbenă este cauzată de un virus purtat de țânțari.
În 1881, Pasteur stabilește principiul vaccinurilor protectoare și generează interesul pentru mecanismele imunității. Tot acum, dezvoltarea microbiologiei și a imunologiei au consecințe imense pentru sănătatea comunității. În secolul al XIX-lea, eforturile departamentelor de sănătate de a controla boala contagioasă au constat în încercări de a îmbunătăți condițiile de mediu.
Un alt element de progres de la final de secol XIX este pre-plata pentru seviciile medicale, introdusă prima dată în Germania, o formă de asigurare socială care se va extinde apoi și în alte țări europene.
Cu toate că îmbunătățirea sanitației avea să aducă o serie de progrese, zonele cele mai sărace ale populației din periferiile din Anglia și Statele Unite (și nu doar de aici) rămân expuse semnificativ la malnutriție, boli venerice și alcoolism. Mișcările organizate de promovare a acțiunilor sociale din perioada începutului de secol XX sprijină prevenirea tuberculozei și îmbunătățirea sănătății copilului. Prima jumătate a secolului XX aduce o serie de progrese în sistemul de îngrijire a sănătății în comunitate, în special în ceea ce privește bunăstarea mamei și a copilului, sănătatea școlarilor, dezvoltarea asistenței medicale comunitare, a programelor educaționale de sănătate și a celor de sănătate ocupațională.
Perioada actuală se caracterizează prin creșterea interesului față de afecțiuni precum cancerul, bolile cardiovasculare, bolile de plămâni, atrita, parte dintre acestea având drept cauze demonstrate factori din mediu. Cel puțin la nivel teoretic, aceste boli pot fi prevenite, prin educația pentru sănătate, dacă se acționează asupra factorilor de mediu.
Organizațiile internaționale și Sănătatea Publică
Preocupată inițial de reglementările privind carantina internațională, prima conferință internațională pe acest subiect a avut loc la Paris în 1851, iar prima organizație internațională permanentă – Oficiul Internațional de Sănătate Publică – a fost creat, în 1907, tot aici. Rolul acestuia era de a primi notificări cu privire la bolile grave transmisibile, de a transmite aceste informații către statele membre, de a studia și dezvolta convenții sanitare și regulamente de cantină asupra transportului maritim și de călătorie. Ulterior, această organizație a fost absorbită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în 1948.
La nivelul Americii, fundamentul organizațiilor internaționale din domeniul sănătății a fost pus la Rio de Janeiro, în 1887. Conferința de aici a fost fundamentul creării Biroului Sanitar Pan-American, care s-a transformat în oficiu regional OMS în 1949.
OMS are legături strânse cu alte agenții ale Națiunilor Unite, mai ales UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) și FAO (Organizația pentru Agricultură și Alimentație). Munca OMS include trei categorii principale de activități. În primul rând, verifică informația privitoare la diverse maladii la nivel mondial, activitate pentru care a dezvoltat un sistem unitar de raportare a acestora și a cauzelor de deces. În plus, a stabilit standarde acceptate internațional pentru medicamente și a stabilit o listă de medicamente ”esențiale” (eficiente, ieftine și fiabile) și a finanțat proiecte de cercetare. În al doilea rând, OMS promovează campanii pentru controlul bolilor epidemice și endemice, multe dintre acestea de succes. În al treilea rând, OMS încearcă să consolideze și să extindă coordonarea și serviciile de sănătate publică din țările membre, prin furnizarea de consultanță tehnică şi prin echipe de experți care să efectueze studii și să ofere sprijin în proiectele regionale și naționale de dezvoltare a sănătății.
Dezvoltarea sănătății publice și rolul personalului medical
La acest moment, la nivel global, sunt recunoscute neajunsurile ce privesc atât numărul, cât și pregătirea personalului medical (nu întotdeauna adecvată nevoilor comunității). Tendința, în societățile funcționale, este de a coordona educația personalului medical cu serviciul special de sănătate în care acesta își va desfășura activitatea. Provocarea vine din aceea că aceasta necesită relații strânse între instituțiile de învățământ și agențiile responsabile de serviciile de sănătate.
Cert este faptul că această combinație dintre serviciile curative și cele preventive în modelele cuprinzătoare de organizare a sănătății joacă un rol esențial și se reflectă direct în sănătatea comunității. În condiții ideale, promovarea sănătății, prevenirea bolilor, precum și tratarea și reabilitarea bolnavilor sunt reunite într-o singură rețea de servicii integrate, care ajung eficient la nivelul comunității.
Autor: Mirela Mustață, Redactor executiv eAsistent
Surse de documentare
https://www.britannica.com/topic/public-health
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK218224/
https://www.healthcareers.nhs.uk
