12 august – Ziua internaţională a tineretului

tineret1Ştiaţi că acum avem, la nivel global, cea mai numeroasă populaţie tânără (de 10-24 de ani) din istoria lumii? Cifra aceasta record este de 1,8 miliarde de tineri, iar 90% dintre aceştia trăiesc în ţările în curs de dezvoltare, în primul rând în India şi China. Din păcate, ţările europene nu înregistrează un asemenea fenomen pozitiv, ci, din contră, se adânceşte îmbătrânirea demografică.

În schimb, ce este comun pentru populaţia tânără de la nivel global este tendinţa de creştere a izolării lor în societate din cauza unor fenomene ca instabilitatea politică, provocările de pe piaţa muncii sau limitarea contextelor de participare politică sau civică.

Accesul pe piaţa muncii este o provocare importantă şi pentru tinerii din România. După cum arată rapoartele Comisiei Europene, în 2017 ponderea tinerilor cu vârstă de 20-34 care nu au fost angrenaţi în nicio formă de educaţie, formare profesională sau contract de muncă este de circa 15 % (faţă de 11% media EU). Acest grup include o pondere relativ mare de tineri de origine Roma şi femei din mediul rural.

12 august a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite drept Ziua internaţională a tineretului în 1999.

Ea urmăreşte să marcheze rolul tinerelor şi tinerilor ca parteneri esenţiali în procesul de schimbare şi să crească nivelul de înţelegere al opiniei publice cu privire la provocările şi problemele cu care se confruntă tineretul astăzi.

tineret

Pentru a promova incluziunea socială şi cetăţenia activă în rândul tinerilor, organizaţiile internaţionale, printre care şi ONU, au definit şi dezvoltat în ultimii ani conceptul de “spaţiu sigur pentru tineri”, care este chiar tema de anul acesta a Zilei internaţionale a tineretului.

Tinerii au nevoie de spaţii în care să se adune, să se angajeze în activităţi în funcţie de nevoi şi interese, să participe la procesele de luare de decizii şi să se exprime liber. Spaţiile sigure sunt acelea în care li se respectă demnitatea şi siguranţa. Spaţiile civice, precum Parlamentul European al Tinerilor, le permit tinerilor să se implice în probleme ale bunei guvernări. Spaţiile publice îi încurajează să participe la evenimente sportive şi alte activităţi de relaxare în comunitate. Spaţiile digitale îi ajută să interacţioneze virtual, depăşind graniţele. Spaţiile fizice bine amenajate le vor permite tinerilor din grupuri marginalizate, inclusiv cei cu dizabilităţi, să se poata acomoda.

Aceste spaţii sigure, fie ele biblioteci, stadioane, săli de sport, săli de conferinţă, trebuie să fie incluzive, ajutându-i pe toţi tinerii să contribuie pe măsura potenţialului lor la creşterea coeziunii şi dezvoltării sociale.

Un spaţiu sigur din punctul de vedere al incluziunii sociale şi cetăţeniei active a tinerilor merge dincolo de simpla siguranţă fizică. Acesta e un spatiu în care comportamentele şi interacţiunile crează un mediu deschis şi tolerant, un spaţiu unde toţi se simt respectaţi şi apreciaţi. Într-un asemenea spaţiu, tinerii se pot exprima sincer şi pot contribui activ fără să fie judecaţi pentru identităţile lor sociale.

Pe măsură ce din ce în ce mai mulţi tineri cresc într-o lume interconectată din punct de vedere tehnologic, ei aspiră să se angajeze mai activ în activităţi civice, sociale şi politice.

Desigur, din perspectiva profesiei de asistent medical, un spațiu sigur se pot dovedi și centrele de învățământ preuniversitar și universitar sau spațiile de practică în care aceștia se formează pentru a prelua ștafeta profesională. În acest context, disponibilitatea şi accesibilitatea unor astfel de spaţii sigure devin şi mai importante pentru ca acest angajament al tinerilor să se materializeze.

 

Autor: Mirela Mustață, Redactor executiv eAsistent

 

Surse de documentare:

http://www.un.org/en/events/youthday/

http://ec.europa.eu/eurostat/web/youth/statistics-illustrated

http://www.gandul.info/stiri/cifre-alarmante-cat-de-mult-va-scadea-numarul-tinerilor-in-romania-pana-in-2060-16582134

https://www.nationalsafeplace.org/what-is-safe-place

http://www.yetoolkit.ca/content/create-youth-friendly-spaces

https://economictimes.indiatimes.com/news/politics-and-nation/india-has-worlds-largest-youth-population-un-report/articleshow/45190294.cms

 

Share This Post