Interviul pentru un post în ”nursing”: cele mai frecvente întrebări și răspunsurile recomandate

nursingDe vreme ce asistentele medicale își petrec majoritatea timpului interacționând cu pacienții, angajatorii acestora caută candidați care pot demonstra abilități reale de comunicare interpersonală, de lucru în echipă și de gestionare a conflictelor. Atunci când au în față un potențial angajat, succesul aparține celui care poate indica un moment în care a demonstrat că a acționat cu răbdare sau a excelat sub presiune.

Angajatorii se așteaptă, de asemenea, ca un potențial angajat să poată demonstra o cunoaștere solidă a practicilor de îngrijire medicală.

În astfel de situații, pentru cele mai multe posturi de asistenți medicali, potrivit specialiștilor în resurse umane cu experiență, cele mai frecvente întrebări generale au rolul de a ajuta intervievatorul să afle ce fel de persoană sunteți. De aceea, el vă va adresa întrebări precum:

  1. Povestiți-ne despre cariera dumneavoastră profesională de până acum.
  2. Vorbiți-ne un pic despre dumneavoastră.
  3. Cum lucrați în cadrul unei echipe?
  4. Cum lucrați singur (ă)?
  5. Ce credeți că este munca în echipă?
  6. Care considerați că este diferența dintre un lider și un manager?
  7. Ce este pentru dumneavoastră un bun manager?
  8. Cum credeți că acționează un lider bun?
  9. Identificați principalele dumneavoastră deficiențe.
  10. Identificați principalele dumneavoastră puncte forte.
  11. Vă rugăm să vă prezentați în 3 cuvinte.
  12. De ce doriți să lucrați în acest spital?
  13. Ce v-a lipsit la locul actual de muncă?
  14. De ce părăsiți locul de muncă actual?
  15. Ce v-a adus cele mai mari satisfacții la actualul loc de muncă?
  16. Care este genul de manager cu care lucrați cel mai bine?
  17. Care sunt oportunitățile dumneavoastră de dezvoltare?

Aria de întrebări clinice, etice sau legate de practica profesională poate fi și ea una vastă. Dintre acestea, unele sunt întrebări capcană și se pot referi, de exemplu, la:

  1. Care a fost ultimul studiu din domeniul dumneavoastră pe care l-ați citit? Povestiți-ne despre acesta …
  2. Sosiți la patul unui pacient și acesta nu răspunde. Ce acțiuni întreprindeți?
  3. Este sfârșitul turei dumnevoastră și aveți de schimbat un pansament, de completat un raport și de administrat un antibiotic – ce sarcini vă asumați și ce delegați?
  4. Pacientul dumneavoastră se simte foarte rău și sunteți foarte îngrijorat(ă). Medicul pare să nu vă împărtășească îngrijorarea și nu vrea să consulte pacientul din nou. Ce acțiuni întreprindeți?
  5. Pacientul dumneasvoastră lipsește din salon. Ce acțiuni întreprindeți?
  6. Aveți un deces neașteptat pe tura dumneavoastră. Ce trebuie să luați în considerare?
  7. Pacientul dumneavoastră nu vrea să se ridice din pat. Cum îl motivați?
  8. Vă aflați singur(ă) pe secție cu un pacient critic. Cum reacționați?
  9. Aveți un pacient care nu vorbește limba română. Familia s-a oferit să asigure serviciile de traducere. Ce ar trebui să luați în considerare?
  10. Aveți un pacient care a fost anterior internat într-un azil. El are leziuni de presiune și pretinde că a fost lăsat într-un pat umed pentru mai mult timp. Ce trebuie să luați în considerare și ce acțiuni trebuie să întreprindeți?

interviu1

Domeniul întrebărilor referitoare la valorile profesionale urmărește să valideze modul în care vă descurcați în situațiile dificile, dar și să verfice cunoștințele profesionale pe care le aveți. Aceste întrebări au rolul să vă facă să gândiți, așa că oferiți-vă timp de reflecție.

  1. Pacientul dumneavoastră refuză medicamentele, ce faceți?
  2. Ruda unui pacient nu este mulțumită de îngrijirea primită de acesta. Cum reacționați?
  3. Medicul refuză să re-examineze pacientul, în ciuda încercărilor dumneavoastră repetate. Ce acțiuni întreprindeți?
  4. Un alt membru al personalului a postat un mesaj pe social media referitor la un pacient. Ce faceți?
  5. Vi se schimbă tura și ajungeți să lucrați cu un coleg care nu vă place. Cum tratați situația?
  6. Pacientul dumneavoastră dorește cu orice preț să fie externat. Ce acțiuni întreprindeți?
  7. Aveți un dezacord cu un coleg. Cum gestionați situația?
  8. Relatați-ne despre o situație când ați făcut o greșeală la locul de muncă și povestiți-ne ce ați făcut pentru a rezolva această problemă?
  9. Spuneți-ne despre un conflict la locul de muncă. Care sunt acțiunile pe care le întreprindeți pentru a o rezolva?
  10. Ce credeți că reprezintă „o bună îngrijire a pacientului”? Care credeți că este cea mai dificilă parte a jobului de asistent medical?

La finalul interviului, candidatul va avea întotdeauna șansa să pună întrebări. Este o ocazie pe care acesta trebuie să o folosească pe deplin, iar lista temelor recomandate cuprinde:

  1. Ce oportunități de formare profesională oferiți pentru postul pe care candidez?
  2. Care sunt perspectivele de promovare profesională?
  3. Ce vă doriți de la candidatul ideal?
  4. În cât timp voi afla rezultatele interviului?

Compasiunea și bunele abilități de comunicare, respectul și reziliența, responsabilitatea și adaptabilitatea – o bună asistentă medicală trebuie să posede un set de astfel de calități. Dacă sunteți un tânăr absolvent, cum ați putea convinge un potențial angajator că sunteți candidatul ideal?

Citind mărturiile unor angajatori cu experiență din diverse țări referitoare la modul în care identifică ei candidații potriviți, veți descoperi că există un anumit șablon pe care aceștia îl folosesc şi anumite maniere de răspuns, care sunt mai potrivite decât altele.

Când aceștia întreabă un candidat de ce-și doresc acel job, de obicei nu se așteaptă la un răspuns foarte detaliat. Dacă este vorba despre un debutant, acesta trebuie să precizeze ce l-a făcut să aleagă profesia sau o anumită specialitate.

La întrebarea ce anume vă poate recomanda ca o bună asistentă medicală și cum puteți demonstra aceasta, trebuie să arătați integritate, onestitate și curaj și să nu uitați că ceea ce caută un angajator responsabil este un bun avocat al pacienților săi. De aceea, trebuie să fiți capabil(ă) să vă bazați activitatea pe atribute precum – grijă, compasiune, competență, comunicare, curaj și responsabilitate.

Pentru a valida această zonă critică, un intervievator cu experiență vă poate pune o întrebare cheie de genul ”Dacă ați fi martor(ă) la o situație în care un coleg sau o colegă administrează incorect un medicament, ce ați face?”. Este imposibil, mai ales pentru o persoană cu experiență, să nu fi trecut printr-o astfel de situație. Angajatorul înțelege, de asemenea, valoarea unei echipe în care să existe armonie, de aceea va căuta angajați cu atitudine pozitivă, orientaţi spre rezolvarea problemelor. El va căuta entuziasm și va fi mai ușor convins de cineva care este energizat de munca pe care o face.

O altă întrebare dificilă pe care o puteți primi este ”Ce înseamnă îngrijirea bazată pe compasiune pentru dumneavoastră și cum o oferiți? ”. Angajatorul preocupat de rezultate va căuta un angajat căruia îi pasă. El poate să ofere training pentru îmbunătățirea competențelor și ajutor din parte echipei, dar grija și compasiunea nu se pot transfera. Fie le ai, fie nu. Răspunsurile care conving sunt cele care vorbesc cu sinceritate despre bunătate, empatie, tratarea pacientului așa cum și-ar dori el/ea sau familia sa să fie tratat. Iar acestea sunt lucruri care nu pot fi mimate. La fel, candidatul ideal va vorbi despre ce înseamnă să asculți ceea ce pacientul percepe ca fiind o problemă și să abordezi acea problemă (adesea diferită de aspectele clinice care necesită îngrijire medicală).

Pentru că este vorba despre un domeniu în care, de obicei, există și multă presiune, o altă intrebare sensibilă este ”Cum ați gestionat conflictele în trecut?”. Candidatul ideal va știi și va putea da exemple de strategii de bază în gestionarea conflictelor cum ar fi, de exemplu, să te îndepărtezi fizic de zona în care s-a iscat conflictul, să iei loc, să cauți rădăcina conflictului și nu manifestările sale superficiale și cum să apelezi la un superior pentru mediere.

Revenind la compasiune și la grija față de pacient, calități pe care orice angajator interesat de perfomanță și rezultate din domeniu le caută, o întrebare sensibilă este care sunt lucrurile care v-au făcut să fiți mândră din cariera de până acum?

Chiar și în cazul tinerilor absolvenți pot exista momente în practica sau activitatea lor de care pot fi mândri și pe care le pot descrie. Aici angajatorul așteaptă relatări care să indice grija, compasiunea și dorința candidatului de a ajuta pacientul și care să arate că acesta este dispus să facă tot ce depinde de el pentru a oferi îngrijire eficientă și sigură. Această zonă a interviului poate demonstra, potrivit lui Ann Duncan, coordonatoarea asistentelor/ medicale, spitalul Royal Marsden din Londra, dacă acea candidată are elementele necesare pentru a construi o carieră bazată pe mândrie profesională și o înțelegere corectă a valențelor reale ale profesiei.

O altă zonă esențială a interviului este cea legată de feedback și deschiderea față de opinia celorlalți și progresul profesional. Atunci când un candidat primește întrebarea – care sunt cele 3 cuvinte prin care ceilalți v-ar defini – intervievatorul încearcă să vadă dacă acesta este conștient de impresia pe care o face, dar și dacă acest răspuns se corelează cu celelalte răspunsuri și exemple pe care le-a dat la celelalte întrebări.

Scopul final al acestei întrebări este verificarea eficacității candidatului în a obține feedback și a reflecta asupra acestuia și în ce măsură este capabil să prezinte respectivele informații. În plus de a demonstra înțelegerea și maturitatea de a căuta opiniile celorlalți, întrebarea poate deschide, pentru candidații mai experimentați, posibilitatea de a continua discuția și a vedea în ce măsură feedbackul primit a stat la baza modelării practicii proprii. Aceasta este o zonă extrem de importantă, crede Jo Thomas, director de îngrijiri și calitate, spitalul Queen Victoria, Sussex, pentru că demonstrează încredere în sine și adaptabilitate, două calități esențiale în practica modernă de îngrijiri.

Autor: Mirela Mustață, Redactor executiv eAsistent

 

Surse de documentare:

https://www.theguardian.com/healthcare-network/2017/may/24/nurse-job-interview-tips-questions-answers

https://www.glassdoor.com/Interview/london-nurse-interview-questions-SRCH_IL.0,6_IM1035_KO7,12.htm

https://www.randstad.co.uk/job-seeker/career-hub/archives/nursing-interview-questions_1367/

https://nursingnotes.co.uk/example-interview-questions-registered-nurses/

Sursa: www.glassdoor.com

Sursa: www.theguardian.com

Share This Post