Interviu cu Nicoleta Mitrea – asistent medical licențiat, master în îngrijiri paliative și doctorat în medicină. Îngrijeste pacienți la HOSPICE „Casa Speranței” din 1998. Este promotorul educației asistenților medicali în domeniul îngrijirilor paliative și, în plus, este asistent universitar la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

interviuÎn primul rând, va rog să-mi spuneți cum aţi ales să profesaţi în acest domeniu?

R. Lucrul acesta se întâmpla în 1998, chiar la sfârşitul anului, în noiembrie. Anterior angajării mele la Hospice “Casa Speranţei” am lucrat 4 ani de zile la Spitalul  Clinic de Pediatrie din Braşov, în paralel, după terminarea Liceului Sanitar, urmând şi cursurile Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Contabilitate şi Finanţe.

După ce am terminat 4 ani de facultate m-am gândit că trebuie să schimb macazul şi să încep să profesez în domeniul economic. Am lucrat un an de zile ca economist. A fost un an în care m-am străduit să devin economist, dar nu a fost să fie. La sfârşitul acelui prim an de zile am decis că nu are rost să continui, pentru că simțeam că lipsește ceva, acea legătură directă cu omul pe care o avusesem atunci când lucram la Spitalul de copii. Așa am revenit în domeniul medical, printr-un interviu pe care l-am susţinut pentru un post de asistent medical. Cum erau posturi disponibile şi la Hospice “Casa Speranţei”, mi-am depus CV-ul şi am luat interviul.

În paralel, am început şi partea de şcolarizare. A trebuit s-o iau de la capăt – deși terminasem Liceul Sanitar, nu mă mai încadram, la vremea respectivă, în noile cerinţe, aşa că am urmat Şcoala Postliceală Sanitară. Apoi, a venit momentul în care a început şi în România, în 2005, activitatea Facultăţilor de Medicină – Departamentul de Nursing (la Braşov, Facultatea de Medicină a preluat un pic mai târziu acest nou departament de formare profesională). Aşa că am urmat şi cursurile Facultăţii de Medicină, specializarea Asistenţa Medicală Generală. Toate acestea le-am făcut în paralel cu angajamentul de la Hospice “Casa Speranţei”.

Deci, cumva, începutul a fost marcat de dilema dintre cele două formări de bază, asistent medical, respectiv, economist. Am ales ştiind că, pentru mine, contactul cu omul este ceea ce trebuie să fac în viaţă. Şi acest început a fost marcat şi de întâmplarea apariției unui post disponibil în Hospice “Casa Speranţei”.

Apoi am făcut şi studii doctorale. Facultatea de nursing am terminat-o în 2010. În acelaşi an, am avut șansa primei generaţii care se putea înscrie la Master (Masterul de îngrijiri palliative), tot aici, la Universitatea Transilvania – Facultatea de Medicină. Noi am fost prima generaţie. Tot timpul se spune despre prima generaţie că este generaţia de aur. Așa am urmat cursurile Masterului de îngrijiri paliative, pe care le-am terminat în 2012. A existat apoi oportunitatea  să mă înscriu la studiile doctorale. Iar un context favorabil spre care m-au îndemnat şefa mea directă (Conf. Dr. Daniela Moșoiu), împreună cu Prof. Univ. Dr. Liliana Rogozea de la Facultatea de medicină, care mi-a devenit și coordonator de doctorat.

Am urmat studii doctorale în cadrul Facultăţii de Medicină, studii pe care le-am încheiat în primăvara anului acesta prin decizia de numire oficială ca Doctor în ştiinţe medicale. Susţinerea efectivă a tezei a fost în 24 noiembrie 2017. Calificativul a fost Summa Cum Laude, iar tema lucrării “Cercetări privind competenţele profesionale ale asistenţilor medicali din îngrijirile paliative.”

Domeniul acesta al îngrijirilor paliative este bine dezvoltat în unele țări. La noi, cum a progresat acest domeniu? Probabil că dumneavoastră aţi parcurs pas cu pas acest drum.

interviu1R. Pot să menționez câteva repere majore, ca să zic aşa. Prima organizaţie non-guvernamentală care a adus îngrijirile paliative în România este Hospice “Casa Speranţei”, unde am încă privilegiul să activez ca unul dintre membrii echipei. Noi, în 1992, am început cu servicii, să le numim minore, de îngrijiri la domiciliu, fiindcă eram o echipă mică. Eu m-am alăturat echipei în 1998 şi am numărul 13 pe legitimaţie, ceea ce arată că echipa a crescut destul de încet.  A fost mult timp o organizaţie foarte mică. De la un an la altul se mai alătura câte un membru medic şi 2-3 asistenţi medicali. O bună perioadă de timp, preotul a colaborat cu noi voluntar, am avut voluntari și psihologi. Domeniul era la început şi, promovându-l, mai întâi pe plan local şi apoi la nivel naţional, prin deschiderea şi către zona de educaţie, noi am constatat mai multe lucruri. Primul era nevoia pentru acest tip de servicii, nevoia populaţiei afectată de boli cronice progresive, nevoia familiilor acestora de a primi informare şi educare, de a învăța ce trebuie să facă pentru îngrijirea acestui tip de pacient de care noi ne ocupăm.  Apoi, am constatat nevoia de educare a profesioniştilor şi, nu în ultimul rând, nevoia de informare şi de decizie Ia nivelul factorilor relevanţi cu privire la domeniul îngrijirilor paliative.

Şi atunci, noi, la Hospice “Casa Speranţei”, am început, în jurul anului 1997, să ne gândim că va trebui să avem un rol şi din perspectiva formării profesioniştilor şi din cea de advocacy, de conştientizare a forurilor, instituţiilor de la cel mai înalt nivel social, economic, politic cu privire la importanţa acestui tip de servicii, la cerința de a lua în considerare nevoile pacienţilor şi familiilor lor, la faptul că, la nivelul legislativ, trebuie să se întâmple o serie de modificări.

Apoi s-au realizat câteva modificări importante. În primul rând, schimbarea legii opioidelor, care era foarte limitativă la vremea respectivă şi prevedea nişte lucruri depăşite din punct de vedere ştiinţific. Este vorba despre Legea nr. 339 din 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, pentru care au apărut normele de aplicare în 2006. Aceasta este o lege de căpătâi. Schimbarea ei a însemnat un proces intens, pe de o parte, de documentare şi argumentare științifică, pe de altă parte, de creare de coaliții a forurilor majore, direct interesate şi implicate în reglementarea substanțelor opioide. Luând exemplul ţărilor dezvoltate şi în acest domeniu, al îngrijirilor paliative, respectiv, al folosirii în cunoştinţă de cauză a medicamentelor opioide în vederea controlului durerii şi a altor medicamente pentru pacienţii cu boli cronice progresive, s-a reușit această schimbare.

Ea a adus mai multe facilităţi, precum dozele corespunzătoare de opioide, respectiv, definirea unei palete mult mai largi de medici din diverse specilitați medicale care să fie autorizaţi în vederea prescrierii acestor medicamente. Aceştia au fost paşi esenţiali.

interviu2Al doilea mare progres este de mare actualitate, să zicem aşa. El vine în sprijinul asistenţilor medicali. A fost un întreg proces de advocacy, la care s-au alăturat colegi din toată ţara, respectiv, preşedinţi ai OAMGMAMR. Doresc să transmit toată reverenţa şi tot respectul pentru aceştia, inclusiv pentru doamna Preşedinte OAMGMAMR București Carmen Mazilu. A fost unul dintre promotorii acestui nou Ordin nr. 942/2017 pentru aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum și în vederea dezvoltării abilităților profesionale pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali. Este ordinul prin care îngrijirile paliative au fost incluse pe lista de programe educaţionale de specializare, de dobândire de noi abilităţi, noi competenţe profesionale, lucru foarte bun, cu adevărat binevenit pentru noi, asistenţii medicali.

Şi cea mai recentă modificare legislativă o reprezintă Ordinul 253/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcţionare și autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative.

Din ce mi-aţi spus, înţeleg că vorbim, practic, despre 10-12 ani în care s-au făcut câteva modificări legislative care au permis o mai bună ancorare a domeniului atât la nivel de organizare, cât şi la nivel de pregătire a profesioniştilor.

R. Da, într-adevăr.  În plus de evoluţiile majore din domeniul legislativ, acum mai există şi diverse publicaţii utile: ghiduri, protocoale şi cărţi, precum ”Catalogul serviciilor de îngrijire paliativă din România”, există şi standarde de calitate în îngrijiri paliative, există şi un ghid de implementare de intervenţii de îngrijiri paliative la nivelul medicinei de familie.

Care sunt principalele diferenţe între ceea ce trebuie să facă o asistentă medicală care lucrează în domeniul îngrijirilor paliative faţă de o asistentă medicală dintr-un alt domeniu?

interviu3R. Formarea profesională a asistenţilor medicali în întreaga lume, pe diversele continente, inclusiv în Africa, este prevazută pe trei paliere: 1. Undergraduate – educaţie de bază. Acest nivel consemnează câteva competenţe profesionale din domeniul îngrijirilor paliative pe care orice asistent debutant trebuie să le aibă – de exemplu, trebuie să ştie care este tipul de pacient pentru care se oferă aceste îngrijiri paliative, adresabilitatea, obiectivul de îngrijire, ce fel de servicii sunt disponibile, ce se poate face măcar pentru controlul durerii, şi pentru controlul altor simptome asociate cu o boală cronică progresivă. 2. Post-graduate – educaţie medicală continuă. La acest nivel, este prevăzut pentru ca orice asistent medical din diferite specialități medicale, indiferent de specializare (inclusiv din stomatologie) să se întâlnească, din când în când, cu situaţii de îngrijire a pacienților cu boli cronice progresive, chiar şi în stadii avansate, chiar şi la sfârşitul vieţii. Acest lucru înseamnă că asistenţii medicali trebuie să fie conştienţi că trebuie să aibă competenţe profesionale adaptate acestei realităţi fizice cu care se confruntă acel pacient şi că trebuie să-şi adapteze cunoştinţele şi competenţele pentru această realitate. 3. Nivelul specializat sau nivelul asistenţilor specializaţi în domeniul îngrijirilor paliative. Aceşti asistenţi furnizează aceste servicii specializate, jobul lor de zi cu zi constând din intervenţii specializate, adaptate la nevoile pacienţilor cu boală cronică progresivă, de obicei, în stadii avansate, nu neapărat terminale.

Ca urmare, diferenţele dintre asistentul medical generalist şi asistentul de palier 3 vin, din start, din obiectivul major de îngrijire. Noi, în paliaţie, credem şi spunem că obiectivul a ceea ce facem noi este orientat către asigurarea unei cât mai bune calităţi a vieţii pacientului şi familiei, pentru înlăturarea suferinţei, începând cu perspectiva fizică, cu controlul simptomelor, versus, în general, celelalte tipuri de medicină, de specialităţi medicale, unde obiectivul primordial este cel curativ.

Apoi, în paliaţie se adaugă, pentru că noi vorbim despre îngrijire holistică, şi partea psiho-emoţională, socială şi spirituală (care întregește planul de îngrijire fizică). De aici rezidă unitatea noastră de echipă pluri-disciplinară, în ideea în care mai mulţi profesionişti există și acționează împreună, toţi în jurul pacientului. Noi credem că îngrijirea paliativă este în mod obligatoriu centrată pe pacient. Specific serviciilor de paliaţie este şi acest echilibru inter-profesional dintre diversele discipline/ profesii ale membrilor echipei de îngrijiri paliative care, confruntaţi cu misterul finalităţii vieţii, realizează că aici nu-şi au loc orgoliile profesionale. Fiecare dintre noi este important din perspectiva pacientului, atât ceea ce face medicul, cu competenţele acestuia,  cât şi intervenţiile mele ca asistent medical, pe partea de îngrijire, de evaluare holistică, de diagnostic de îngrijire, de obiective centrate pe pacient. La fel de important este şi un psiholog şi un asistent social şi un preot şi un voluntar.

Spuneaţi că sunt foarte importante echipa multidisciplinară, centrarea pe pacient, echilibrul inter-profesional. Există şi un alt mecanism al succesului în acest domeniu despre care aţi vrea să vorbiţi?

interviu4R. După 20 de ani în paliaţie, am văzut că rezistă pe termen lung şi foarte lung oamenii care sunt echilibraţi, cei care sunt orientaţi spre jumătatea plină a paharului, nu pe cea goală. Vorbesc despre oamenii care realizează că viaţa în sine presupune dezvoltare personală, împreună cu maturizarea caracterului fiecăruia.

Bineînţeles că pentru a lucra în paliaţie ai nevoie clară de cunoştinţe teoretice solide, de abilităţi tehnice, de manualitate, ca să poți executa anumite manevre, dar definitorii sunt atitudinile faţă de aproapele tău şi faţă de viaţă, în general. Cred că rezistenţa pe termen lung provine din valori personale solide. Există chiar şi un studiu care spune că s-a dovedit că, pe termen lung,  au rezistat persoanele care se dezvoltă multilateral, de exemplu, pe partea clinică, dar şi în partea de educaţie. Fac paliaţie în general, dar îmi aleg şi un domeniu de nişă. De exemplu, devii specialist în managementul şi îngrijirea plăgilor.

Ce mă ajută pe mine, personal, să rămân echilibrată este ventilarea emoţională, pe care am făcut-o în diverse moduri, inclusiv jurnalizarea. Apoi, mai poți avea un coleg de la serviciu care este şi un prieten bun şi cu care discuți deschis despre anumite situaţii din procesul de îngrijire a unui pacient. Personal, am un părinte duhovnic la care merg din când în când. Am mare încredere în dumnealui, iar relaţia noastră e foarte puternică. Simt că îmi dă o energie deosebită. Mai nou am ales alergatul, ca mod de ventilare emoţională. Şi cred că și umorul, cel care mă caracterizează ca om, mă ajută şi în profesie. Cred că este important să ştii să râzi, chiar şi de tine însuţi, de greşelile tale. Nu strică să vezi şi partea mai “umoristică” din ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Viaţa nu e perfectă, e doar reală.

Înţeleg că există şi colegi care nu rezistă în domeniu.

R. Da, şi există motive diferite pentru care există acest rulaj în domeniu. Cred că cele mai importante sunt date de valorile personale diferite ale fiecăruia, valori care trebuie luate aşa cum sunt. Ele nu trebuie judecate, ele doar sunt, pur şi simplu. Spre exemplu, în ultima perioadă ne-a influenţat foarte mult situaţia aceasta din sistemul de sănătate de stat. Noi, cei din organizaţiile non-guvernamentale, nu am reuşit să ţinem pasul cu creşterile salariale din sistemul de stat. Ne-au debusolat atât pe noi, la Hospice, cât şi pe cei din alte organizaţii non-guvernamentale care oferă îngrijiri paliative. În acest context, mulţi dintre colegi au plecat în sistemul de stat.

Apoi, alte motive au fost cele ce ţin de oboseala, epuizarea emoţională şi cele ce ţin de orientarea către obiectivul curativ. Am avut colegi, medici şi asistenţi medicali, care au plecat din îngrijiri paliative şi care lucrează acum în secţii de oncologie, spunând că se simt mai ataşaţi de obiectivul de prelungire a vieţii.

Legat de epuizarea emoţională, la noi este o dinamică destul de rapidă a cazurilor, un caz pleacă, unul nou vine şi există aşa numitul doliu patologic, pe care, dacă nu învăţăm să ni-l conştientizăm şi să îl procesăm, el tot creşte şi atunci persoanele simt nevoia să meargă către locuri cu o dinamică mai lentă în pierderi, ca să zic aşa…

Cum vi se par oportunităţile de dezvoltare a domeniului?

interviu5R. Mie îngrijirile paliative mi se par domeniul cu cele mai mari oportunități de dezvoltare a profesiei de asistent medical. Aduc aici în discuţie curriculum-ul de formare la nivel de specialist pentru asistenţii medicali din oncologie, realizat de European Oncology Nursing Society. Ei fac şi nişte Master Classes unde au fost invitaţi şi asistenţi din România. Curriculum-ul acesta subliniază ca rol autonom, independent al asistenţilor medicali din oncologie controlul simptomelor, adică ceea ce facem noi în paliație din perspectivă fizică. Şi acest lucru ar trebui să fie nu numai din perspectivă nefarmacologică, ci şi din cea farmacologică. Aşa se poate ajunge ca asistenţii medicali specialişti din paliaţie să poată prescrie medicamente, bineînţeles după formarea corespunzătoare în acest sens. Noi însoţim pacientul spre a-i fi lui mai bine, ai îmbunătăţi calitatea vieţii, nu amânăm deznodământul. Şi am constatat că în această călătorie contează foarte mult ca pacientul să fie curat, hrănit și hidratat adecvat, să aibă nevoile și simptomele evaluate și monitorizate în vederea reducerii suferinței.

Cred că încet-încet se pot face schimbări, în măsura în care şi noi, asistenţii medicali, ne auto-responsabilizăm. Ce constat eu, în dinamica de lucru cu colegi noi care vin în colectivul nostru, în Hospice, sau din alte servicii din ţară, este o preferinţă a unei părţi dintre asistenţii medicali de a lucra sub responsabilitatea altei categorii profesionale (medicii), pentru că este mult mai uşor aşa, să fii în umbra cuiva şi să zici “cum ziceţi dumneavoastră, aşa facem”, fără să-ţi asumi tu direct vreo responsabilitate.

Deci, în măsura în care vrem să ne asumăm responsabilităţi, cred ca se vor crea multe oportunităţi de dezvoltare profesională. Rămân, în continuare, oportunităţi de dezvoltare în domeniul îngrijirilor paliative atât educaţia, cât şi, mai nou, cercetarea, pentru că este un domeniu în care, realmente, putem prelua din ceea ce există deja în literatură. Putem adapta local şi putem veni cu descoperiri noi, cu îmbunătăţiri în procesul de îngrijire, în procesul de medicalizare.

Mulţumesc şi felicitări pentru tot ceea ce faceţi! Aş dori să continuăm dialogul pentru a discuta mai mult despre două elemente pe care le-ați menționat acum pe final – zona de dezvoltare a profesiei de asistent medical, de responsabilizarea şi independenţă profesională și cea de cercetare.

A consemnat Mirela Mustață – Redactor executiv E-Asistent

 

Notă: fotografiile au fost puse la dispoziție de doamna Nicoleta Mitrea sau preluate de pe site-ul https://www.hospice.ro/despre/echipa-hospice/

Share This Post