De la pandemia de gripă spaniolă din 1918, la o potenţială pandemie din zilele noastre – 100 de ani de progrese şi provocări în lupta cu virusul gripei

gripaGripa spaniolă a fost cea mai tragică catastrofă a secolului 20, susţin mulţi cercetători din domeniul medicinei.

Estimările arată că ea a ucis cel puţin 50 de milioane şi poate chiar aproape 100 de milioane, foarte probabil mai mulţi oameni decât cele două războaie mondiale la un loc.

Bilanţul a fost atât de tragic, deoarece gripa spaniolă a avut un caracter cu adevărat pandemic – se crede că au fost infectaţi aproape 500 de milioane de oameni, un sfert din populaţia lumii de la momentul acela. De asemenea, a manifestat o rată a mortalităţii extrem de ridicată, de 5-10%, faţă de 0.1%, rata mortalităţii epidemiilor ulterioare de gripă.

Pandemia a fost atât de severă, încât, de exemplu, din 1917 până în 1918, speranţa de viaţă din Statele Unite ale Americii a scăzut cu 10-12 ani, la 37 de ani la bărbaţi şi 42 de ani la femei.

Gripa spaniolă a traversat lumea în 3 valuri, dintre care al doilea, din toamna anului 1918, a fost cel mai sever. Istoricii confirmă că virusul a făcut ravagii în tranşeele Primului Război Mondial, omorând soldați pe măsură ce înainta. Cei care au supravieţuit în tranşee au dus apoi virusul acasă, când au mers în permisie.

Răspândirea virusului a fost exacerbată şi de demobilizarea care a urmat armistiţiului din noiembrie 2018 – trupele nord-americane, canadiene, australiene şi nouă-zeelandeze s-au întors acasă, la fel cum s-a întâmplat şi cu combatanţii mobilizaţi din coloniile europene din Africa şi Asia. Pentru acest motiv, în toamna aceasta, lumea marchează centenarul pandemiei de gripă spaniolă.

Această comemorare ne reaminteşte de pericolul permanent al unei noi pandemii şi de nevoia de a fi mai bine pregătiţi. Tocmai de aceea, cercetătorii încearcă să înţeleagă unde şi cum a început pandemia şi de ce a fost atât de contagioasă.

Primele cazuri de gripă spaniolă oficiale au fost cele de la Camp Funston, o bază militară din Kansas, înregistrate pe 4 martie 1918. Natura deosebit de contagioasă a focarului de la Camp Funston sugerează, totuşi, că nu aici a apărut adevăratul “pacient zero”, deoarece tulpinile de gripă tind să nu infecteze foarte bine la început.

În momentul de faţă, există trei teorii cu privire la locul în care au apărut primele cazuri de gripă. John Oxford, un virusolog din Marea Britanie, susţine de multă vreme că primul focar a apărut într-o tabără militară engleză, la Étaples, pe coasta franceză de nord. Aici se înregistrase, încă din 1916, apariţia unor cazuri de “bronşită purulentă”, caracterizată de o nuanţă albastruie a feţei. Această nuanţă albăstruie a fost apoi caracteristică şi cazurilor letale ale gripei spaniole.

În 2004, John Barry, un ziarist american, a avansat o altă teorie. El susţine că un focar mic, dar deosebit de virulent, a apărut la o tabară de recruţi din regiunea Haskell din Kansas, chiar înainte de cazurile de la Camp Funston. Aceasta din urmă primea recruţi de la tabăra din Haskell.

Conform părerilor lui Paul Ewald, un biolog evoluţionist de la Universitatea din Louiseville, Kentucky, răspândirea globală a virusului şi virulenţa lui deosebită au fost date de un factor comun. Amândouă au fost consecinţa războiului purtat în tranşee pe frontul de vest. Virulenţa acestui virus a fost rezultatul mediului de evoluţie anormală pe care l-au oferit tranşeele. În mod normal, selecţia naturală face ca un virus care se transmite direct de la o gazdă la alta să îşi modereze virulenţa. Cu cât gazda stă mai mult în viaţă, cu atât vor fi mai multe noi gazde cu care victima iniţială va intra în contact. Astfel, tulpinile mai puţin virulente sunt favorizate şi se răspândesc.

Dr. Ewald sugerează că, pe de altă parte, războiul de tranşee a forţat virusul din 1918 să urmeze o cale evoluţionară diferită. Numărul mare de tineri înghesuiţi în tranşee în estul Franţei zile şi săptămâni la rând a făcut ca infectarea să fie deosebit de uşoară. De asemenea, aceştia erau într-un mare pericol de a muri din alte cauze chiar înainte de a da mai departe virusul. În aceste condiţii, selecţia naturală a făcut ca virusul să se multiplice rapid în corpul unei noi gazde, împrăştiind o mulţime de particule în acest proces, chiar dacă risca să-și omoare gazda, căci s-ar fi putut ca gazda să nu mai fie oricum în viaţă mult timp.

Cauza efectivă de deces, în majoritatea cazurilor, a fost pneumonia produsă de diverse bacterii oportuniste. Acest lucru a făcut ca diagnosticul să fie complicat, mai ales că în 1918 conceptul de virus era relativ nou. Astfel, majoritatea doctorilor din lume au crezut că au de a face cu o infecţie bacteriană, ceea ce a făcut ca gripa spaniolă să fie prinsă în analele istorice şi medicale sub o multitudine de etichete, de la răceală obişnuită, la plagă pneumonică.

Un alt factor care trebuie menţionat în legătură cu rata ridicată de mortalitate a virusului este “întipărirea” (“imprinting”-ul). Acest proces este numele dat observaţiei că un sistem imun pregăteşte cel mai eficace răspuns pentru prima tulpină de gripă pe care o întâlneşte. Memoria acestui prim răspuns este păstrată de către sistemul imunitar şi răspunsurile ulterioare sunt, astfel, probabile a fi răspunsuri mai degrabă nesatisfăcătoare pentru tulpini noi, diferite.

Una dintre “surprizele” aduse de gripa spaniolă a fost că persoanele de 20 sau 30 de ani au fost deosebit de vulnerabile, în timp ce persoanele în vârstă – în mod normal un grup de risc pentru gripă – au fost, de fapt, mai puţin expuşi pericolului decât în timpul epidemiilor de gripă din deceniile anterioare. Primul virus de gripă pe care l-au înfruntat, când erau copii, adulţii tineri din 1918 a fost cel care a cauzat pandemia din 1890. Acesta a aparţinut unei tulpini diferite de tulpina H1N1 cu care s-au confruntat în 1918, ceea ce înseamnă că procesul de “întipărire” le-a scăzut calitatea răspunsului imunitar.

Spre deosebire de aceştia, persoanele mai în vârstă în 1918 s-au confruntat, când erau tineri, destul de des cu virusuri care conţineau H1 sau N1. În cazul lor, întipărirea i-a ajutat să-şi întărească răspunsul imunitar.

Din 1918 şi până acum, s-au făcut progrese enorme în înţelegerea şi tratarea gripei, de la capacitatea de detectare timpurie a unei pandemii la apropierea de dezvoltarea unor vaccinuri “universale”, folosind fenomenul de întipărire, în plus de cele sezonale, produse anual pentru anumite tulpini. Medicamentele antivirale pot fi folosite acum în cazul unei pandemii de gripe. În plus, infecţiile bacteriene secundare precum pneumonia sunt tratate cu antibiotice. Cadrele medicale sunt acum mai bine pregătite să se protejeze împotriva infectării cu ajutorul unor dispozitive şi accesorii medicale.

În plus, autorităţile publice sunt pregătite să facă şi intervenţii non-farmaceutice, precum închiderea temporară a şcolilor, anularea evenimentelor publice etc., pentru a controla răspândirea gripei.

Şi, în ciuda tuturor acestor progrese şi planuri de intervenţie, virusurile de gripă continuă să fie o serioasă ameninţare la adresa sănătăţii publice. Abilitatea lor de a se răspândi în jurul lumii a crescut exponenţial.

În 1918, când transportul se desfăşura pe calea ferată şi pe mare, o pandemie făcea ocolul lumii în câteva luni. Trupele demobilizate după Primul Război Mondial au plecat acasă pe calea ferată şi cu vapoarele. Acum, pasagerii avioanelor vor face ca un virus să ajungă dintr-o parte a globului în cealaltă în 4 zile, nu 4 luni, ca în 1918.

Mai mult, populaţia lumii este acum semnificativ mai mare, la fel ca densitatea din mediul urban. Ca urmare, potenţialul contagios al unei noi pandemii de gripă ar fi semnificativ mai mare decât în 1918, în timp ce, din cauza creşterii populaţiei, numărul absolut de victime ar putea fi de 3-4 ori mai mare.

 

Traducere şi adaptare de Mirela Mustață – Redactor executiv E-asistent

 

Surse de documentare:

https://www.economist.com/science-and-technology/2018/09/29/the-centenary-of-the-20th-centurys-worst-catastrophe

https://www.health24.com/Medical/Flu/The-flu-virus/How-flu-viruses-change-20120721

https://www.economist.com/science-and-technology/2018/09/29/flus-success-owes-much-to-its-genetic-mutability

https://www.cdc.gov/features/1918-flu-pandemic/index.html

Foto 1 – https://www.cdc.gov/features/1918-flu-pandemic/index.html

Share This Post