În ultimele 2 decenii, se acordă din ce în ce mai multă atenție suferințelor psiho-mintale ale persoanelor care au trecut printr-o situație de urgență, fie ea dezastru natural sau conflict armat, la fel de multă atenție ca eforturilor de a le asigura celor afectați adăpost și hrană.

Lecțiile învățate în timpul acestor situații de criză au dus la apariția unor noi modele de îngrijiri de sănătate mintală care pot fi folosite pentru a putea ajuta foarte mulți oameni. De exemplu,  în anumite regiuni din Indonezia, Sri Lanka sau Filipine aceste modele au fost integrate în sistemele de îngrijiri de sănătate. Aceste modele au început să fie preluate, în ultimul timp, și de către țări din America și Europa, pe măsură ce factorii de decizie conștientizează numărul persoanelor cu probleme de sănătate mintală și deficitul de specialiști care să le trateze.

Una dintre lecțiile importante învățate de specialiștii în situații de urgență care au activat în zonele de conflict este că persoanele din afara profesiei pot fi capabile să contribuie la tratarea acestor probleme de sănătate mintală.

“Obișnuiam să presupunem că oamenii au nevoie de consiliere profesională, din partea specialiștilor din domeniu,” afirmă John Eaton de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, un veteran din domeniul asistenței de urgență în caz de dezastru. Dar se pare că lucrurile nu stau chiar așa.

 

Sănătatea mintală – înfruntăm provocările împreună!

 

Rata persoanelor afectate de probleme de sănătate mintală se dublează, de obicei, după o calamitate. Dar sunt puține cazurile în care, în aceste momente, cei afectați nu pot fi ajutați decât de un psihiatru. Majoritatea dintre cei afectați au fost mai bine după ce au primit un ajutor mai degrabă simplu, pe care l-ar putea oferi oricine, din partea unor persoane din afara profesiei, dar pregătite pentru a acorda acest prim ajutor psihologic, care poate fi predat în câteva ore.

Acest training a devenit recent parte din procedura standard din primele zile după un dezastru. Profesori, preoți, pastori, frizeri sau șoferi de taxi sunt învățați cum să îi identifice pe cei care au o suferință mintală, cum să le ofere un ajutor emoțional adecvat sau cum să evite greșelile comune, precum a îi presa pe cei în suferință să-și amintească evenimentele dureroase.

Această nouă abordare a fost formalizată ca o metodă de a evita tulburarea de stres post-traumatic. În țările occidentale, ea a fost preluată de cei care intervin în situații de urgență. Important de remarcat că varianta care este folosită în cazul refugiaților și al supraviețuitorilor dezastrelor naturale include, de asemenea, modalități de ajutor pentru rezolvarea problemelor practice precum găsirea unui adăpost sigur și stabilirea contactului cu alți locuitori ai comunității afectate. Pentru supraviețuitorii dezastrelor naturale, cauza principală a suferinței psihologice este dată, adesea, de dificultățile practice.

Faptul că problemele vieții de zi cu zi își pun amprenta asupra stării de sănătate mintală devine evident chiar și în țările dezvoltate. Un studiu din 2015 a constatat că medicii de familie din Marea Britanie petrec 20% din timpul consultației pentru probleme care nu sunt medicale, precum stresul cauzat de probleme financiare sau singurătatea. Ca răspuns, Serviciul Național de Sănătate al Marii Britanii a extins folosirea așa numitei “prescrieri sociale”, prin care medicii de familie îi referă pe pacienți către organizații care oferă locuințe, consiliere financiară sau conexiuni sociale prin activități precum cursuri de dans sau grupuri de grădinărit.

Acordarea de ajutor în situații de urgență le-a arătat profesioniștilor din domeniu că persoanele din afara domeniului psihoterapiei pot fi pregătite pentru a trata depresiile ușoare până la moderate și anxietatea, care afectează circa 15%-20% dintre persoane într-un anumit an.

Peter Ventervogel de la UNHCR, Agenția pentru refugiați a ONU, a afirmat că, atunci când psihiatrii sunt puțini, ei ar trebui să lucreze cu cei care au cea mai mare nevoie de consiliere, și anume persoanele cu tendințe suicidale.

Administrarea de medicamente pare a fi o responsabilitate evidentă pentru care ar trebui pregătiți și cei care sunt pregătiți pentru a acorda consiliere psihologică în caz de dezastre. Și totuși, conform Ms. Giardinelli, medicamentația este ultimul pas la care se recurge în cazul ajutorului în situații de urgență. Oamenii afectați de dezastre se relochează destul de des și imprevizibil, așa încât prioritate trebuie acordată către a îi învăța ceva care îi poate ajuta pe termen lung, de pildă, cât mai multe informații despre noua lor condiție și măsurile care îi pot ajuta să gestioneze simptomele (ca, de exemplu, modul în care pot respira pentru a se calma).

În țările occidentale, formarea completă a unui psihiatru poate dura câțiva ani după absolvirea facultății, așa încât, fiindcă specialiștii implicați în gestionarea situațiilor de urgență ne-au arătat că cei din afara domeniului pot fi pregătiți în câteva săptămâni pentru a acorda consiliere psihologică, acest model s-a extins dincolo de situațiile de urgență.

De exemplu, în Zimbabwe, unde în 2005 erau 5 psihiatri pentru întreaga populație de 13 milioane de oameni, unul dintre cei 5 psihiatri a luat inițiativa de a pregăti femei în vârstă, dintre cele care erau deja implicate într-o formă sau alta de muncă în comunitate, pentru a putea aplica conceptele de baza ale teoriei cognitiv-comportamentale, ca, de exemplu, cum pot fi identificate situațiile sau stimulii care ne provoacă anumite stări de anxietate și ce măsuri pot fi luate pentru a gestiona acele situații. După ce le-a pregătit, el le-a trimis pe aceste femei să stea pe așa numitele “bănci ale prieteniei” din curțile centrelor de sănătate pentru a putea vorbi cu persoane afectate de anxietate sau depresie.

Un studiu făcut în 2014-2015 asupra acestei abordări  a arătat că după 6 luni doar 14% dintre persoanele “văzute” de aceste bunicuțe aveau încă simptome de depresie sau anxietate. În 2016, acest model a fost preluat de către Departamentul de Sănătate din New York City. Diferența este că în New York consilierea este oferită de asistenți sociali special pregătiți pentru a ajuta persoane cu probleme mintale sau de dependență, mulți dintre asistenții sociali de acum fiind ei înșiși persoane care au suferit de aceste probleme.

Gary Belkin, responsabilul cu sănătatea mintală din New York City, consideră că îngrijirile de sănătate mintală nu pot fi un domeniu rezervat exclusiv specialiștilor calificați. New York City are planuri și mai ambițioase, acelea de a pregăti circa 250 000 dintre pompierii, ofițerii de poliție, profesorii sau vânzătorii din magazine să depisteze factorii comuni de risc și semnalele de avertizare ale suferințelor mintale și să poată reacționa adecvat. De asemenea, au fost deja pregătiți circa 1200 de lucrători din cadrul organizațiilor care interacționează cu grupurile la risc precum tinerii, oamenii fără adăpost, femeile abuzate sau imigranții, pentru a face screening pentru factorii de risc și a oferi consiliere.

Idea de a folosi persoane din afara domeniului pentru consiliere psihologică se răspândește și în Europa. Astfel, Italia pregătește moașele pentru a putea prelua parte din consilierea pentru depresia perinatală moderată, care este acum rezervată psihiatrilor.

Anglia este și ea implicată în testarea noului model, așa numitul “talk-therapy”- terapie prin dialog.  Aici, aproape jumătate din cei implicați în noul program pentru tratarea depresiei și anxietății se recuperează (important de notat că parte dintre aceștia s-ar fi recuperat oricum).

Există și voci care contestă noua abordare, subliniindu-se că, consilierea pe care o pot oferi aceste persoane din afara domeniului, chiar și pregătite, nu se poate ridica la înălțimea ajutorului profesional din partea specialiștilor. La fel a fost contestat, la început, și modelul care a implicat pregătirea lucrătorilor medicali din comunitate pentru a putea oferi îngrijiri pre-natale, trata malaria sau diagnostica pneumonia. Totuși, pregătirea unui număr suficient de mare de lucrători în comunitate a fost decisivă în reducerea abruptă a numărului de decese în rândul mamelor și copiilor din Etiopia.

În anumite țări în curs de dezvoltare, modelul dezvoltat în cadrul operațiunilor de gestionare a situațiilor de urgență a fost preluat de către sistemele de îngrijiri primare. De exemplu, în Indonezia, în provincia Aceh lovită de tsunami în 2004, nu existau deloc în comunitate asistente de îngrijiri de sănătate mintală. Aceste asistente sunt acum parte din echipele centrelor de sănătate și au o intensă activitate de teren, vizitându-și pacienții acasă, pe motociclete.

La fel s-a întâmplat și în Sri Lanka, Filipine sau Nepal, țări lovite de dezastre naturale, în timp ce în Zimbabwe există acum aproximativ 400 de femei în vârstă care au fost pregătite și au oferit deja sprijin către circa 30 000 de oameni.

Și, dacă nevoia nu este atât de acută în cazul țărilor dezvoltate, este important de știut că, chiar și aici mai puțin de o treime dintre cei cu suferințe psiho-mintale primesc ajutorul de care au nevoie.

 

Mirela Mustață – Redactor executiv E-asistent

Traducere și adaptare după:

“Mental Health care – Talk is cheap”, articol publicat în The Economist, numarul din 16 martie 2019

Sursa foto 1 https://www.who.int/mental_health/world-mental-health-day/MHD_girl_optimistic_EN_web.jpg?ua=1

Sursa foto 2 https://happiful.com/the-power-of-talking/