O scurtă istorie a chirurgiei

În ultima perioadă, chirurgia se poate spune că s-a transformat dintr-o măsură de extremă urgență într-o tehnologie de rutină.

Apariția chirurgiei aseptice la sfârșitul secolului XIX reprezintă o etapă crucială în istoria chirurgiei moderne. Introducerea unui ansamblu de noi tehnologii a dus la un nou stil de intervenție chirurgicală și a facilitat extinderea fără precedent a gamei și a numărului de operații chirurgicale.

Dar ce se întâmpla înainte de acest moment? Chirurgia este o profesie care constă în practi­carea de acte operatorii asupra unui organism viu. În ultimele două secole, chirurgia a devenit mult mai eficientă, iar aspectele invazive s-au redus substanțial, schimbări care s-au dovedit centrale pentru dezvoltarea abilităților de a vindeca bolnavii.

chirurgie

Operație realizată în baza unei anestezii cu eter

Scânteia transformării a fost reprezentată de momentul în care a fost publicat, la 18 noiembrie 1846, raportul lui Henry Jacob Bigelow, „Insensibilitate în timpul operațiilor chirurgicale produsă prin inhalare”.

Descoperirea era epocală: de mult timp una dintre problemele cruciale ale științei medicale era conceperea unei metode de atenuare a durerii în timpul operațiilor chirurgicale.

În fapt, metoda prezentată acum era descoperită mai demult. Bigelow descria în articolul publicat modul în care William Morton, un medic stomatolog din Boston, administrase pacienților săi un gaz pe care l-a numit „Letheon ”, ceea ce i-a făcut insensibili la durere. Morton patentase compoziția gazului și îl păstrase secret. Bigelow a dezvăluit, însă, că respectivul gaz mirosea a eter. Știrea a făcut înconjurul lumii. Între timp, anestezia cu eter a revoluționat rapid practica și utilitatea chirurgiei.

Chirurgii aveau să descopere în curând că anestezia le permite să efectueze manevre complexe, invazive și mai precise decât au îndrăznit să încerce înainte. Într-un deceniu, de exemplu, prima histerectomie de succes și ovariotomie bilaterală – îndepărtarea chisturilor ovariene masive care cântăreau câteva kilograme – a demonstrat că abdomenul poate fi deschis în siguranță.

 

Experimentele ulterioare au identificat alte anestezice eficiente: oxidul azotat, cloroformul și, în cele din urmă, și alți agenți nevolatili. Narcoticele, cum ar fi laudanum, s-au dovedit că ameliorează suferința postoperatorie. Dintr-odată, durerea nu mai era o barieră pentru intervenția chirurgicală.

chirurgie1

Introducerea acidului carbolic ca antiseptic

O a doua barieră majoră s-a menținut însă: sepsisul. Mortalitatea din cauza infecției asociate cu diferite tipuri de intervenții chirurgicale abdominale majore, repararea fracturilor deschise și amputația membrelor a rămas la peste 50%.

De aceea, când Joseph Lister a publicat în The Lancet, în 1867, un articol în care descria eficacitatea noului său sistem antisepsis prin utilizarea acidului carbolic, s-a crezut că lumea va fi la fel de entuziasmată ca atunci când s-a descoperit anestezia cu eter.

În schimb, descoperirea lui a fost privită cu un scepticism copleșitor. În fapt, publicația Journal va menționa descoperirea lui Lister ca o metodă care nu este nici originală, nici benefică. Aproape un deceniu mai târziu, un chirurg care a scris și el în publicația Journal despre îngrijirea și pansarea plăgilor avea să insiste „că există motive întemeiate să se creadă că teoria lui M. Pasteur, pe care se baza și Lister, este nesigură”. Ignaz Semmelweiss, obstetricianul vienez care, în 1847, a constatat că spălarea mâinilor de către persoanele care asistă la naștere contribuie la eliminarea sepsisului puerperal, cauza principală a decesului matern, nici măcar nu a fost menționat în publicația Journal până la sfârșitul secolului XIX.

J.M.T. Finney, administrator la Spitalul General din Massachusetts în anii 1880, povestea din experiența sa: „Chirurgul era îmbrăcat de obicei într-o haină neagră, gen cea a prințului Albert, care se păstra agățată într-un dulap și purta numeroase dovezi ale operațiilor anterioare: sânge uscat, secreții de rană etc.” Timp de zeci de ani, spălarea mâinilor și curățarea tegumentelor au rămas activități realizate cu superficialitate.

Unii chirurgi, însă, în special cei mai tineri, au început să accepte practica aseptică și antiseptică. O astfel de practică, împreună cu anestezia eficientă, a condus la tratamente și descoperiri până acum de neimaginat.

Chirurgia a început, de asemenea, să progreseze printr-un proces din ce în ce mai important de perfecționare și profesionalizare. William Halsted a introdus și popularizat utilizarea mănușilor de cauciuc pentru a ajuta la prevenirea infecției. Au fost dezvoltate tehnici și aparate anestezice mai fiabile și sofisticate. Îngrijirea arsurilor și a altor răni se făcea acum mai simplu și mai puțin traumatizant. În anul 1917, Colegiul American de Chirurgie a fondat Programul de standardizare a spitalelor (ulterior redenumit Comisia mixtă pentru acreditarea spitalelor). El a transformat rolul spitalelor, care au devenit primordial locul în care erau oferite servicii sigure și eficiente de îngrijire a pacienților supuși unei intervenții chirurgicale și nu așezăminte dedicate convalescenței bolnavilor săraci.

De asemenea, specializarea a devenit o importantă forță. Istoricii continuă să dezbată dacă creșterea cunoștințelor a condus la specializare sau procesul a fost invers. Cu toate acestea, în 1905, s-a creat Long Island Society of Anesthetists, care va evolua în American Society of Anesthesiologists. După primul război mondial, s-au constituit asociații naționale pentru chirurgii neurologi, chirurgii ortopezi, urologi și alți specialiști și s-au înființat programe dedicate de pregătire. Chirurgia – practi­carea de acte operatorii asupra unui organism viu în vederea vindecării – a devenit o normalitate.

Domeniul chirurgiei, cu etosul său de acțiune radicală și rafinamentul perfecționist, va defini major cultura medicală la începutul secolului XX. Însă, pe măsură ce avansăm spre finalul său, odată cu apariția chimioterapiei, a medicinei moleculare și a altor tehnologii, chirurgia își pierde locul de forța motrice a descoperirilor medicale. Totuși, în cea mai mare parte a secolului trecut, chirurgia a înregistrat progrese importante.

Astfel, în 1948, Dwight Harken și colegii săi aveau să publice detalii despre tratamentul chirurgical de succes al afecțiunii valvei mitrale, iar Robert Gross și colegii săi prezentau în 1952 o intervenție chirurgicală pe cord deschis pentru a închide defectele septale atriale la copii. În mod similar, transplantul de organe între ființele umane – mai întâi rinichiul, apoi ficatul, apoi inima și plămânul și, cel mai recent, chiar transplantul facial – au modificat conceptele de bază despre noi înșine. Acum vorbim despre implantarea organelor obținute în laborator din propriile celulele. Cu alte cuvinte, chirurgia traversează încă frontiere de neimaginat cândva.

Pe de altă parte, semnificativ pentru chirurgia ultimelor decenii este faptul că a devenit un instrument esențial în a-i ajuta pe oameni să ducă o viață lungă și sănătoasă. Practic, aproape oricine are nevoie de o intervenție chirurgicală, de exemplu pentru o problemă ortopedică, o cataractă, o tumoare, o insuficiență articulară, o afecțiune cardiacă severă. Astăzi, chirurgii au în arsenalul lor peste 2500 de proceduri diferite cu care pot interveni.

Astfel, accentul ultimelor progrese în domeniu a fost pe creșterea performanțelor tratamentelor pe care le avem. Minimizarea efectului invaziv al procedurilor chirurgicale este un progres care este, probabil, la fel de important ca descoperirea anesteziei. În ultimele decenii, apariția laparoscopiei și toracoscopiei a redus inciziile abdominale și toracice debilitante, de la jumătate de metru lungime, la jumătate de centimetru. Introducerea ulterioară a tehnicilor endoscopice și percutanate a transformat inciziile în simple răni punctiforme.

Creșterea siguranței și minimizarea efectului invaziv al intervenției chirurgicale au produs o explozie în volumul operațiunilor efectuate – la cel puțin 50 de milioane anual numai în Statele Unite. În ritmul actual, americanul mediu se poate aștepta să sufere șapte operații în timpul vieții sale. Această evoluție aduce cu sine noi preocupări ale societății. Este vorba despre modul în care se poate asigura calitatea și adecvarea procedurilor efectuate, despre accesul neîngrădit, dar judicios al pacienților la îngrijirile chirurgicale necesare la nivel național și internațional, și despre gestionarea costurilor imense.

Deși este greu să fie făcute predicții asupra viitorului, foarte probabil se va vorbi despre tehnici de combinare a modurilor non-invazive de a pătrunde în corp prin manipularea unor dispozitive extrem de mici care pot fi injectate sau înghițite. Iar operațiile vor fi, probabil, complet automatizate.

 

Autor: Mirela Mustață, Redactor executiv eAsistent

 

Surse de documentere:

https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMra1202392 (inclusiv sursa foto)

https://www.mpiwg-berlin.mpg.de/research/projects/DeptIII_Schlich_ModernSurgery

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1281646/

Share This Post