Evenimentul cu tema „Arta îngrijirilor de sănătate – implementarea standardelor de calitate și siguranță a pacientului în practica medicală”, derulat în perioada 9-10 mai 2019, a conținut lucrări care au reflectat de o manieră științifică, cu componente bine argumentate practic, eforturile pe care profesioniștii din toată lumea, prezenți la conferință, le fac în domeniile implementării standardelor de calitate și a modelelor standardizate de îngrijire care asigură creșterea calității îngrijirilor și a siguranței pacientului.

Deși toate subiectele au adus un câștig profesional pentru fiecare dintre cei 600 participanți și vorbitori prezenți la conferință, pentru că spațiul editorial ne-a constrâns să facem o selecție, am ales să vorbim cu o parte dintre key-speakeri şi lectori, pentru a înțelege mai bine ce și-au propus să transmită audienței, ce alte subiecte li s-au părut interesante dintre prezentările pe care le-au audiat, sau cum se raportează la cele 2 evenimente importante ale lunii mai – Ziua Internațională a Asistenților Medicali și Ziua Internațională a Moașelor și la cele două profesii pe care ele le celebrează.

 

Prof. Billie HUNTER, profesor de obstetrică- ginecologie la Colegiul Regal al Moașelor (CRM) din cadrul Universității din Cardiff, Wales, Regatul Unit al Marii Britanii și Director al Centrului de Colaborare OMS pentru Dezvoltarea Obstetricii-Ginecologiei, membru al CRM, Profesor Invitat la Universitățile din Surrey și Nottingham din Regatul Unit și Profesor Adjunct la Universitatea de Tehnologie din Sydney, Australia

Care sunt cele 3 idei pe care vă doriți ca participanții la prezentarea dumneavoastră să și le amintească după acest eveniment?

R. Prima ar fi că acum există foarte multe dovezi legate de importanța profesiei de moașă, în toată lumea și că aceasta este cea mai bună investiție a unui guvern, dacă vrea să reducă mortalitatea infantilă și maternă. Soluția este să investim mai mult în dezvoltarea acestei profesii.

Al doilea lucru este că moașele trebuie să fie foarte bine pregătite. Ele au nevoie de cunoștințe teoretice foarte solide, care se bazează pe dovezi, și au nevoie și de aptitudini practice foarte bune, au nevoie să învețe aceste aptitudini de la moașele experimentate.

Al treilea lucru este că trebuie să sprijinim țările care nu au o comunitate dezvoltată a moașelor în acest moment. Există multe lucruri de făcut, iar țările se pot sprijini una pe cealaltă pentru a-și întări această comunitate, spre beneficiul mamelor și copiilor.

Ați urmărit prezentările din cadrul Conferinței. Ce v-a atras atenția în mod deosebit?

R. Toate prezentările pe care le-am urmărit au fost deosebit de interesante. O prezentare mi-a atras totuși atenția în mod special, aceea a Dr. Cornelia Paraschiv despre nivelul încă ridicat de mortalitate maternă și infantilă din România și provocările existente în efortul de a-l reduce. De asemenea, nu știam despre cât de mare este problema nașterilor în rândul adolescentelor și cum le poate afecta sănătatea lor și a copiilor. Iar fotografiile pe care ni le-a arătat m-au afectat, m-a afectat să văd că aceste lucruri se mai întâmplă încă în Europa…

Care este motivul pentru care avem aceste probleme, după părerea dumneavoastră?

R. O întrebare dificilă! Un motiv trebuie să fie proporția din PIB alocată sănătății, în comparație cu alte țări din Europa. Și mai poate fi și statutul femeii în societate – dacă femeile nu sunt respectate și valorizate, mai ales femeile din zonele rurale și sărace, ele sunt câteodată neglijate, ceea ce poate duce la asemenea fenomene ca cele abordate în lucrarea prezentată de Dr. Paraschiv.

Cred, deci, că soluția este a investi în sistemul de sănătate, mai ales în acele zone unde e cea mai mare nevoie. Dr. Paraschiv vorbea și despre dezvoltarea profesiei de moașă în comunitate, ceea ce poate fi, într-adevăr, o altă soluție.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ziua Internațională a Moașelor?

O șansă de a ne aminti și a celebra munca grea și importantă pe care o fac moașele peste tot în lume și de a aduce împreună o comunitate cu aceleași preocupări și provocări. Ar trebui să fie și o zi în care promovăm profesia în societate și îi încurajăm pe cei mai tineri să ni se alăture.

V-ar plăcea să reveniți pentru colaborări cu OAMGMAMR?

Desigur. Avem câteva idei pe care le vom explora în continuare. Având în vedere că profesia aceasta este bine dezvoltată în Marea Britanie, putem sprijini dezvoltarea ei în România. (Prof. Billie HUNTER)

 

 

 

Dr. Stephen WANLESS – Licențiat cu onoruri în Sport și Biomecanică clinică (Clasa I), asistent medical înregistrat (pentru adulți), asistent medical înregistrat-mentor, licențiat cu onoruri în Studii de Nursing Clinic (Clasa I), Studii Postuniversitare în Educație, Master în Practici Medicale Avansate (Îngrijiri critice) (cu Distincție), titlul de Doctor. Conferențiar universitar (Biomecanică Clinică și Prevenirea Leziunilor Musculo-scheletice), Director Clinic, Institutul pentru Postură, Mișcare și Manevrare

Care sunt principalele mesaje pe care ați vrut să le transmiteți prin prezentarea dumneavoastră?

R. Pentru mine, cele 3 lucruri sunt: a. Să nu muți pacientul este cea mai bună mișcare. b. Traumele muscular-scheletale nu trebuie să fie obligatorii pentru această profesie. c. Încercați să evitați cât de mult posibil mișcările de manipulare a pacientului.

Ați urmărit prezentările din cadrul Conferinței. Ce v-a atras atenția în mod deosebit?

R. Îmi place foarte mult că Ordinul din România dezvolta politici pentru a ridica standardul de îngrijire a pacientului și de siguranță a pacientului, eliminând cât de mult posibil factorul uman în privința erorilor posibile în actul medical. Acest lucru va avea un impact bun pe termen mediu și lung.

Ce vi s-a părut surprinzător?

R. Numărul mare de participanți la lucrările Conferinței. Când am făcut prezentarea, am privit la cei 600 de oameni din sală, a fost incredibil când s-au ridicat și au început să se miște în sală, căci am vrut să facem cât mai practică sesiunea prin acest exercițiu. A fost un moment deosebit de plăcut. Și m-a mai surprins și atitudinea prietenoasă a fiecăruia dintre ei. Toți ne-au ajutat să ne simțim ca acasă și au fost interesați de subiectul nostru.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ziua Internațională a Asistenților Medicali?

R. Un moment de a sublinia contribuțiile și munca grea a asistenților din toată lumea. Sunt și eu asistent medical și sunt bucuros și mândru că am această profesie.

V-ar plăcea să reveniți pentru colaborări cu OAMGMAMR?

R. Da, bineînțeles! În septembrie, echipa mea de la Universitatea din Birmingham va reveni la București la invitația Doamnei Președinte Mazilu pentru a ține un curs de 4 zile de formare a formatorilor, care va fi diseminat în toată România. Așa că vom lucra împreună din nou și, de asemenea, ne vom uita la viitoare proiecte de cercetare împreună cu spitale din București și cu Ordinul (Dr. Stephen WANLESS.)

 

 

 

 

Kevin HARES – Asistent medical înregistrat (pentru adulți), asistent medical înregistrat-mentor, studii postuniversitare în Managementul Îngrijirilor Spatelui și Învățare și Predare în Științele Educației (Îngrijirile de sănătate și asistență socială), Asistent universitar, Institutul pentru Postură, Mișcare și Manevrare, Universitatea din Birmingham, Facultatea de Științe ale Sănătății, Educației și Vieții

Care considerați că sunt cele 3 idei memorabile din prezentarea dumneavoastră?

R. Sunt de acord cu Steven în privința celor 3 lucruri: 1. Păstrarea unei posturi bune contribuie la menținerea sănătății asistenților medicali. 2. Manipularea la minimum a pacienților îi va ajuta să se refacă mai repede și mai bine. Este bine pentru toți, îmbunătățește calitatea procesului de îngrijiri, precum și sănătatea asistentului. 3. Durerile de spate nu trebuie să devină o parte a jobului nostru.

Ați urmărit prezentările din cadrul Conferinței. Ce v-a atras atenția în mod deosebit?

R. Prezentarea de deschidere mi-a atras atenția. Ea a adresat problema îmbunătățirii modului în care putem identifica și evalua riscul. Ca Manager de Risc, am petrecut eu însumi destul timp în procesul de evaluare și diminuare a riscului în cadrul îngrijirii pacientului  Am perceput prezentarea pe această temă din cadrul Conferinței drept una foarte bună.

Ce vi s-a părut surprinzător?

R. În unul dintre spitale, fiecare dintre asistenții pe care i-am întâlnit ne chema să ne arate cum procedase și să întrebe cum să facă mai bine. Mi-a plăcut nivelul lor de entuziasm, setea lor de noi cunoștințe pentru a putea îmbunătăți procesul de îngrijre a pacientului.

V-ar plăcea să reveniți pentru colaborări cu OAMGMAMR?

R. Voi face parte din echipa lui Steven care va veni pentru cursul de formare a formatorilor din septembrie. (As. Med. Kevin HARES)

 

 

 

Conf. Dr Elena Copaciu, UMF Carol Davila București, Disciplina Anestezie Terapie Intensivă, Spital Universtar de Urgență București

Ați avut o prezentare numită –”Dreptul pacientului la cea mai bună calitate a vieții pe parcursul actului medical prin managementul integrat al acuzelor dureroase – beneficii versus riscuri”. Cu ce ați dori ca cei 600 de participanți la Conferință să rămână în urma prezentării dumneavoastră?

R. Aș dori să rămână cu ideea că nu tratăm un singur simptom, nu tratăm un singur aspect al suferințelor pacientului, ci că fiecare pacient trebuie abordat de o echipă multidisciplinară, în care fiecare să-și știe foarte bine rolul, să fie conștient că pacientul trebuie să aibă un plan de nevoi pe care să-l cunoască întreaga echipă și pe care să-l abordeze integrat. Aici nu mă refer numai la terapia durerii, ci și, în general, în orice tip de patologie. Aceasta pentru că, până la urmă, echipa medicală are rolul de a vindeca sau ameliora, acolo unde nu se pot vindeca, acuzele medicale ale pacienților.

Și toate acestea presupun, dincolo de rezultatele actului medical, menținerea calității vieții pacientului și este un obiectiv important să ne propunem să îi asigurăm, și pe parcursul actului medical și ulterior, cea mai bună calitate a vieții.

Dintre lucrările pe care le-ați audiat, ce subiect v-a atras atenția?

R. Sincer, toate – sunt din domenii diferite, deci nu aș putea să spun că un anumit subiect a fost înaintea altuia. Am asistat, de exemplu, la discuțiile legate de vaccinare. E un subiect foarte important, după părerea mea, și foarte util. Și oricare dintre prezentări și-a găsit rostul și trebuie ca noi să asimilăm bine mesajele și să le ducem la pacienți, la patul bolnavului sau în cabinet. Dintre acestea, enumăr screening-ul pentru neoplasmul de col sau cel mamar.

În materie de sănătate nu cred că poți să spui că există subiecte mai importante sau mai puțin importante. Tot ce ține de sănătatea fiecăruia dintre noi este foarte important. Demn de subliniat e importanța lanțului de îngrijiri și comunicarea dintre diverși specialiști pentru că trăim totuși vremuri în care actul medical este tot mai fragmentat, ultra specializat și pacientul poate să se piardă, în acest context, acest “hățiș”, ca să spun așa, al serviciilor medicale de care ar putea beneficia.

E important ca pacienților să le fie clară coerența parcursului și aici echipa medicală e importantă, dar trebuie și să existe cineva care să facă conexiunea între compartimentele acestea. După cum ați văzut, s-a pus problema inclusiv a conexiunii cu serviciile sociale și cele de suport, precum kinetoterapia, pentru că toate acestea fac parte din conceptul de calitate a vieții.

Și, la nivel de societate, e nevoie de pacienți cu o bună calitate a vieții, care pot da înapoi societății. Până când vor exista la nivel de sistem asemenea structuri de conectare, va trebui ca fiecare dintre noi să îi ajutăm pe pacienți să înțeleagă acest parcurs medical.

Eu încerc să le spun de la prima consultație cum văd eu cazul pentru etapele următoare. Pentru că durere cronică înseamnă urmărire pe termen mediu și lung, alta e situația durerii acute. Omul trebuie să aibă perspectiva a ceea ce urmează și cînd intră în scenă serviciile de suport, când se recomandă consiliere psihologică, dacă consideri că e nevoie de psihiatru pentru simptome de gen anxietate, depresie, sau dacă trebuie discutate aspectele legate de inserția la locul de muncă, inserția familială și socială.

Simțiți că acești pacienți cărora le explicați și oferiți șansa să-și înțeleagă parcursul medical cooperează mai bine?

R. Bineînțeles – se implică mai activ în îngrijiri. Părerea mea, una subiectivă, e drept, e că și rezultatul actului medical e mai bun. Pacienții știu ce îi așteaptă, nu mai au surprize când încerci să îi trimiți pe un parcurs pe care l-ai anticipat. Tu, ca medic, știi că, statistic vorbind, pacienții dintr-o anumită categorie au nevoie de acele servicii, așa că poți să le spui de la început la ce pot să se aștepte. Discut lucrul acesta de la prima consultație și, ulterior, în funcție de datele noi care apar, ajustăm parcursul, dacă e nevoie.

Se vede că sunteți un medic care își dorește din toată inima să le fie bine pacienților. Legat de asistenții medicali și de colaboratorii dvs de zi cu zi, dar și de profesia aceasta, în general – cum vedeți colaborarea cu asistenții medicali și unde ar fi lucrurile de îmbunătățit în relația medic -asistent medical?

R. Am spus și în timpul Conferinței că, dacă un medic de terapie intensivă nu înțelege rolul echipei și cât de important este asistentul medical, cel care stă, într-o tură, 10-12 h la capul pacientului (nimeni nu petrece mai mult timp cu pacientul decât asistentul), atunci nu mai înțelege nimeni rolul echipei medicale și al asistentului medical în cadrul echipei. Iar asistenții de terapie intensivă sunt asistenți cu înaltă calificare, se formează greu și foarte greu, pot să spun, și te poți baza pe ei, e foarte important acest lucru. Am avut șansa să lucrez cu oameni absolut remarcabili și succesul pentru pacienți, pe care am reușit să îi scoatem cu bine din zona de spitalizare și să îi externăm, li se datorează în mare parte.

Iar în ceea ce privește activitatea din ambulatoriu, este, iarași, foarte important rolul asistenților. Este foarte important să ai întotdeauna un om pregătit pentru conexiunea de la cabinet la domiciliu, pentru continuitatea îngrijirilor, pentru legătura permanentă cu pacienții. În felul acesta, ne apropiem practic de dezideratul de la care am pornit discuția, acela de a asigurare a calității vieții pacientului. (Conf. Dr Elena Copaciu)

 

 

Dr. Monica Aura MĂNĂILĂ, Medic primar Radiologie și Imagistică medicală, Coordonator Șef al Departamentului de Radiologie-Imagistică

Cu ce ați vrea să rămână colegii din sală care au participat la prezentarea lucrării dumneavoastră intitulată ”Screening-ul în depistarea cancerului mamar”?

R. Primul meu gând, când am conceput lucrarea aceasta, a fost să răspund întrebărilor pe care le au zi de zi atât pacienții, cât și colegii mei.  Tot ce am prezentat au fost răspunsuri, cred că și de aceea a fost atâta liniște, cred că lumea și-a recunoscut, într-o măsură sau alta, întrebările. Toată lumea știe cât de frecvent e cancerul de sân – una din opt femei face anual cancer de sân, care este a doua cauză de mortalitate printre cancere la femei. Femeile din sală au înțeles, evident, cât de important este acest subiect.

Am vrut să înțeleagă, în primul rând, care sunt factorii de risc, pentru că ne întreabă, de multe ori, ce pot face ca să evite cancerul de sân. Sunt factori care se pot evita, factori care nu se pot evita, cei genetici, aratați de istoricul familial. Cu cât sunt mai multe rude, mai ales de gradul 1, care au avut cancer de sân, cu atât riscul crește, de la 2%, dacă e o singură rudă, până la 4%, dacă sunt mai multe. De asemenea, alt factor pe care nu îl poți influența – dacă femeia a fost iradiată în regiunea toracică când a fost tânără. Aceasta este populația cu risc crescut.

În plus, intervin factorii de risc care se pot influența. Obezitatea este o problemă mare, un factor de risc important în special pentru femeile în post-menopauză. Alcoolul este și el un factor important. S-a dovedit prin studii că 2-3 băuturi alcoolice pe zi cresc foarte mult riscul de cancer.

Lipsa activității fizice crește riscul, iar activitatea fizică cât de cât constantă, chiar și mersul zilnic pe jos, mersul susținut, poate să reducă riscul de cancer de sân. Legat de fumat, studiile nu au confirmat că ar fi un risc foarte mare, decât dacă se fumează un timp îndelungat și se fumează mult.

Mai primesc întrebări legate de implantul mamar – studiile nu confirmă, însă, că ar fi o legătură cu cancerul de sân, dar pot să apară, într-adevăr, anumite forme de limfoame mai deosebite. Mă mai întreabă dacă purtarea sutienului crește riscul. Studiile nu confirmă că ar fi o legătură.

E o discuție mare cu deodorantele, mai ales cele cu aluminiu. Sunt studii, dar prea puține, și, mai ales, nu convingătoare. Încă nu s-a stabilit dacă da sau nu.

Mai sunt întrebată despre avort sau nașteri – se pare că avortul nu ar crește riscul. Legat de nașteri, se pare că femeile care au primul copil dupa 30 ani au un risc puțin crescut. De asemenea, prima menstruație înainte de 11 ani indică un risc crescut, la fel și menopauza, dacă e după 55 de ani.

Sunt, deci, factori care se pot influența și factori care nu se pot influența. Ce e important pentru noi să știm este că trebuie să îl depistăm la timp. În primele faze, nu se palpează, așa că singura metodă prin care poți să-l depistezi în aceste prime stadii este să faci acest screening de sân. Dacă îl prinzi în stadiile incipiente, sub 8 mm – 1 cm, se tratează cu succes, de foarte multe ori. Acest screening general se aplică populației cu risc general.

Dacă este populație cu risc crescut, atunci screening-ul este altfel, în funcție de cazul respectiv. În mod normal, o femeie trebuie să înceapă screening-ul, dacă are peste 40 de ani. Dacă are în familie o rudă de gradul 1 cu cancer de sân care a debutat în pre-menopauză, ideal ar fi să înceapă screening-ul cu 10 ani înainte, la 30 de ani. Acestea sunt lucruri pe care medicul trebuie să le spună și este bine ca pacienta să le urmeze.

Am mai subliniat în prezentare că e bine să facem și mamografie și ecografie, deoarece multe dintre tumori pot fi ascunse. La ecografie putem avea surpriza să găsim cancere pe care nu le-am văzut la mamografie.

Legat de screening, noi, din păcate, nu avem ceva foarte organizat. În Europa, există diferențe mari în abordare. Sunt anumite țări unde screening-ul începe la 50 de ani, deoarece s-a dovedit că este mai frecvent, dar riscăm să pierdem cancerele mai agresive de dinainte de 50 de ani. Avem, de exemplu, o mulțime de paciente cu vârsta de 30 și ceva de ani și 40 de ani. Nu putem, deci, să neglijăm categoriile de vârstă de până în 50 de ani.

La noi, la nivelul Societății de Imagistică a Sânului din România, am hotărât cumva să facem screening începând cu vârsta de 40 de ani, așa cum recomandă și Colegiul American de Radiologie. Recomandăm, începând cu vârsta de 40 de ani, ecografie în fiecare an și la 2 ani mamografie, cel puțin până la vârsta de 50 de ani. Evident că adaptăm și în funcție de ceea ce găsim și ce ne spune și pacienta. Dacă femeia e dintr-o categorie cu risc crescut, recomandăm chiar și RMN. Când e nevoie, noi le recomandăm toate variantele de imagistică și este bine ca femeile să știe ce opțiuni sunt disponibile, iar dacă li s-a recomandat una anume, e bine să o facă.

Și mai era această raportare, acel cod pe care îl punem la final – e bine ca femeile să știe ce înseamnă, pentru a evita panica când caută pe internet și găsesc tot felul de variante. De aceea le-am explicat foarte clar că nivelurile îngrijorătoare sunt 4 și 5.

Cam astea au fost ideile pe care am vrut să le transmit și sper ca ele să se fi înțeles. Și, încă un lucru – dacă noi recomandăm ecografie pentru sânii denși, pentru că la screening e mai greu să depistezi ceva în aceste cazuri, sper că femeile vor merge la ecografie.

Dintre lucrările pe care le-ați audiat, ce subiect v-a atras atenția?

R. Toate au fost speciale. De exemplu, mi-a plăcut foarte mult ”Terapia Durerii”, cu studiul acela care a implicat injectarea anestezicului neural. E bine de știut și chiar am intrat în pielea pacientului. Toate subiectele abordate sunt importante, inclusiv, de exemplu, discuția despre lentilele de contact. Și eu port ochelari și e foarte bine de știut ce e mit sau prejudecată în legătură cu lentilele de contact. Acum am aflat că nu sunt riscuri mari dacă știi cum să le gestionezi, există oameni care te pot ajuta, am înțeles acum destul de multe lucruri. O altă lucrare care mi-a plăcut a fost cea cu factorii de risc pentru ateroscleroză. Fiecare lucrare e importantă, de la fiecare afli câte ceva!

Legat de asistenții medicali și de colaboratorii dvs de zi cu zi, dar și de profesia aceasta, în general – cum vedeți colaborarea cu ei și unde ar fi lucrurile de îmbunătățit în relația medic -asistent medical?

R. Cel puțin pentru noi, radiologii, colaborarea cu asistentul medical e esențială. La mamografie, dacă nu avem un asistent foarte bine instruit, putem rata diagnostice, clar. Asistentul trebuie să știe foarte bine să poziționeze pacienta la mamografie, îi trebuie o foarte bună experiență și manualitate și să înțeleagă ceea ce i se spune, căci, dacă e un cancer mai profund, pre-pectoral, putem să nu îl prindem. O să spunem că pacienta nu are nimic, pleacă acasă, iar apoi descoperă tumora…

Asistentul medical și colaborarea cu el au un rol esențial în absolut orice. Este important ca acesta să-ți știe și următoarea mișcare. Am avut astfel de colaboratori printre asistenții medicali, este destul de greu să îi găsești, dar am avut noroc. Am avut și am colaboratori cu pasiunea de a învăța, de a se perfecționa. (Dr. Monica Aura MĂNĂILĂ)

 

Corina Ioana Cristescu – Asistent medical șef la Spitalul West Eye

Care ar fi cele 3 lucruri pe care ați vrea ca oamenii care v-au ascultat să le rețină?

R. Având în vedere că este un eveniment pluri disciplinar și că foarte puțini oameni vin în contact cu oftalmologia și prezentând o lucrare care interesează și alte domenii în afară de oftalmologie, mi-am dorit ca oamenii din sală să înțeleagă care sunt implicațiile acestui test numit “câmpul vizual”,  despre care am vorbit, să înțeleagă noțiuni de bază legate de anatomia și fiziologia ochiului și a nervului optic. Și toate acestea spuse pe înțelesul tuturor, cum le explic eu pacienților. Și mai vreau să rețină că și ei pot face acest test la ei acasă sau în cabinetele medicale, că e foarte simplu și să-i ghidez cum să o facă.

Dintre lucrările celorlalți colegi pe care le-ați audiat, inclusiv cea a colegei dumneavoastră de la spital, ce subiect v-a atras atenția?

R. Mi s-a părut diferit și special că au apărut lucrări cu poze și filmări. Asta atrage atenția la o prezentare. Când vezi totul scris cap-coadă, mai ales dacă nu ai un talent de a capta auditoriul, acesta începe să se plictisească. Cel mai bine e să pui niște poze, să explici frumos pe un film, mai ales când este vorba despre specialități cu care nu prea se vine în contact.

Îmi doresc să-mi văd colegii prezentând lucruri de bază pe care să le înțeleg și eu și pe care să le pot reaplica, la rândul meu.

Sunteți un foarte bun prezentator și reușiți să captați foarte bine atenția, chiar și a celor care nu sunt din domeniu. Cum ați învățat să faceți lucrări bune?

R. Eu am început să prezint în 2004. Șeful meu de atunci mi-a zis, pentru primul congres de oftalmologie unde s-a deschis o secțiune pentru asistente, uite, eu îți fac filmul ăsta și tu prezinți după el. Nu citești de pe foi, te uiți spre oameni și le spui ce ai de transmis, că tu faci asta toată ziua.

Mi-am luat filmul și mi-am făcut un speech pentru fiecare minut al lui. Când am ajuns în sală și am văzut oamenii, aveam emoții, m-am rezemat de un perete, apoi mi-a tremurat vocea, dar am reușit și, la sfârșit, toți oamenii au venit la mine și m-au felicitat și mi-au spus că e grozav ce facem noi acolo. Am fost impresionată.

Iar în al doilea an, la al doilea congres, m-am prezentat împreună cu colega mea Luminița (n.b. Burghelea). Am făcut împreună un speech foarte activ, dinamic, eu spuneam ceva, ea spunea altceva, ne dădeam cuvântul una alteia și am câștigat. Și, de atunci, asta fac, deși am emoții, întotdeauna am emoții – îmi pierd suflul.

Eu sunt o persoană introvertită, dar îmi place foarte mult să comunic cu pacientul. În fața altor oameni, mi-e mai greu, dar mi-am imaginat acum că stau de vorbă cu un pacient și explic ce fac și a fost mai ușor.

Sunteți asistent medical, unul foarte bun, după cum am văzut și din prezentare. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ziua Internațională a Asistentului Medical? Contează această profesie?

R. Contează enorm! Asistenții medicali sunt colaboratorii medicilor. Un asistent medical bine pregătit este esențial în echipa medicală. Dacă pui pasiune și te instruiești tot timpul, poți să ajungi la nivel de înaltă performanţă. Și este importantă profesia noastră, sigur că da! Medicii nu s-ar descurca fără asistenți medicali, așa cum nici noi fără ei și nici fără infirmieri și așa mai departe. Suntem un tot, împreună facem treaba, singuri ar fi mult mai greu. (Asistent medical șef Corina Ioana Cristescu)

 

A consemnat, Mirela Mustață, Redactor executiv E-Asistent