Istoria endocrinologiei românești

România este printre acele naţiuni care au luat parte activă în dezvoltarea endocrinologiei, chiar de la primele începuturi” (C.I. Parhon, 1942).

Parte semnificativă a istoriei endocrinologiei universale, școala românească de endocrinologie își leagă numele de personalități precum C. Buicliu, Gh. Marinescu, N. Paulescu, toți formați în școala franceză. Cu alte cuvinte, România este îndatorată Franței pentru pregătirea acestor mari oameni de știință care au fost pionerii domeniului și au lucrat, în perioada începuturilor lui, în instituțiile medicale, biologice și universitare din acea țară.

Începuturile formale sunt legate de înființarea Societății Române de Neurologie şi Psihiatrie, în 1905, care l-a avut secretar pe Constantin Ion Parhon, una dintre personalitățile de care își leagă numele școala românească de endocrinologie.

endocrinologieC.I. Parhon s-a născut la 15 octombrie 1874, în orașul Câmpulung, județul Muscel. Încă din timpul anilor de facultate va publica lucrări care demonstrează spiritul vizionar și curiozitatea științifică, adunând un material clinic bogat referitor la sifilisul nervos, psihozele afectice, halucinațiile multiple. Prin cercetările clinice și lucrările care demonstrau existența în scoarța cerebrală a unor centri vegetativi, el a depășit viziunea anatomoclinică a școlii neuropsihiatrice a vremii. Va obține, în anul 1900, titlul ştiinţific de doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie”. În aceeași perioadă face primele observații de endocrinologie, iar în anul 1909, publică un volum (împreună cu M.Goldstein) despre glandele cu secreție internă, „prima carte de endocrinologie din lume” – „Les secretions internes”.

În perioada 1912-1933, activează ca profesor la Facultatea de Medicină din Iași. Acum va publica un număr impresionant de lucrări (mai mult de 400) într-o varietate de domenii: psihiatrie, neurologie, genetică, endocrinologie, biologia vârstei, ereditate. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări sunt: ”Secrețiile interne din punct de vedere morfologic, chimic, fiziologic, patologic și terapeutic”; „Manual de endocrinologie” (3 volume); „Bătrânețea și tratamentul ei”; „Biologia vârstelor”; „Opere alese” (5 volume).

A înființat Societatea de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie din România și a fost primul președinte al Societății Române de Biologie.

În domeniul endocrinologiei l-au preocupat în mod particular rolul glandelor endocrine, problemele de endocrinologie generală și studiul clinic al endocrinopatiilor. A fost autorul primelor medicamente opoterapice din România și a adus contribuții în domeniul tratamentului afecțiunilor endocrine. Este autorul primului tratat de endocrinologie din lume (1909), a înființat prima catedră de endocrinologie din lume (1933) și a organizat primul congres de endocrinologie din Europa Centrală.

parhonÎn 1946, prin decret regal, s-a înființat “Institutul Național de Endocrinologie CI Parhon”, pe care savantul l-a condus în perioada 1949-1957, pentru ca din 1952 și până în 1957, să preia şi conducerea Institutului de geriatrie, unde a fost mentorul Anei Aslan.

Nicolae Paulescu este un alt savant roman care a adus contribuții semnificative la dezvoltarea endocrinologiei în România și în lume. Absolvent al Facultății de Medicină din Paris, la întoarcerea în țară, în 1900, fondează catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Este o catedră pe care o va conduce peste 30 de ani, până la sfârşitul vieţii.

Activitatea sa științifică a debutat cu primele cercetări pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului. În anul 1921, a anunţat descoperirea pancreinei (denumită insulină mai târziu), în cadrul unor comunicări făcute la Societatea de Biologie.

Deși, din punct de vedere cronologic, Nicolae Paulescu este părintele insulinei, doi cercetători canadieni (Fr. Grant Banting și Ch. Herbert Best din Toronto, Canada) au primit premiul Nobel pentru descoperirea insulinei, deşi anunţul lor a fost publicat în februarie 1922.

Abia în 1969, ca urmare a unei campaniei internaționale de restabilire a adevărului (lansată de fiziologul scoțian Ian Murray), Comitetul Nobel recunoaște meritele și prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic.  Deși conform statutelor Comitetului nu există posibilitatea unei reparații oficiale, profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, a exprimat regretul pentru situația din 1923 și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată corespunzător de forurile științifice internaționale. Așa se face că, la 50 de ani de la descoperirea insulinei, aceste foruri vor recunoaște în unanimitate prioritatea savantului român.

Așadar, cartea de vizită a endocrinologiei românești cuprinde primul tratat de endocrinologie din lume (1909, scris de către profesorul C.I.Parhon), prima catedra de endocrinologie (1933), primul institut de endocrinologie din lume (Institutul C.I.Parhon, 1946), la care se adaugă faptul că un român, Nicolae Paulescu, este părintele insulinei, el fiind recunoscut ca atare de către comunitatea științifică internațională.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent

 

Surse de documentare:

http://www.medicalstudent.ro/personalitati/ciparhon-intre-endocrinologie-comunism-si-natura.html

http://www.rador.ro/2014/10/15/portret-c-i-parhon-parintele-endocrinologiei-romanesti/

https://www.ro.biography.name/inventatori/65-romania/209-nicolae-constantin-paulescu-1869-1931

http://www.istorie-pe-scurt.ro/nicolae-paulescu-descoperitorul-nerecunoscut-al-insulinei/

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/starea-de-sanatate/parhon-60-de-ani-de-endocrinologie-289344.html

http://www.sanatateatv.ro/emisiuni-medicale/endocrinologie/70-de-ani-de-activitate-medicala-si-stiintifica-ai-institutului-c-i-parhon-marcati-printr-un-film-aniversar/

https://alchetron.com/Nicolae-Paulescu

http://main.radioromaniacultural.ro/documentar_la_22_ianuarie_1952_lua_nastere_institutul_national_de_geriatrie_si_gerontologie_ana_aslan-43681

Share This Post