Interviu cu Dna asistent medical principal Doina Călinescu – Director de Îngrijiri la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”

obregiaingrijiriCum a fost ”drumul” dvs. profesional, până la momentul în care ați devenit director de îngrijiri la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”? 

Lumea medicală este o lume specială, care fascinează. Înca din copilărie, majoritatea dintre noi, atunci când eram întrebate ,,Ce te faci când o să fii mare?’, răspundeam ,,doctoriță”. La fel și eu.Inițial, am explorat ideea de a deveni ,,doctoriță”, așa că în anul 1973 am dat examen la medicină. Însă nu am intrat, am fost la un pas, dar…. bătălia era foarte mare pentru un loc.

Apoi, în anul 1975, am finalizat ”Școala tehnică sanitară Fundeni”. Datorită notei deosebite pe care am obținut-o la examenul final, am luat repartiția la ”Spitalul Gheorghe Marinescu”, astăzi Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni” – secția I Neurochirurgie- Bloc Operator.

Aici am întâlnit nume mari ale medicinei. Am ”crescut profesional” în preajma domnului Prof. Dr. Constantin Arsene, doamnei Dr. Sofia Ionescu, domnului Dr. Gheorghe Panoza, domnului Prof. Dr. Leon Dănăilă și a multor altora. După 15 ani de activitate alături de aceste personalități, am ales psihiatria.

Apoi, între anii 1994 – 2010 am devenit asistent șef la secția XII psihosomatici, iar din februarie 2010 și pană în prezent lucrez ca Director de Îngrijiri la Spitalul Clinic de psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia.

În tot acest timp, mi-am continuat pregătirea. Completarea studiilor o văd foarte necesară atunci când dorești perfecționare profesională. Așa am ajuns să parcurg cursul de ”Management Sanitar” la Centrul de perfecționare în cadrul Școlii Naționale de Sănătate Publică, în anul 2006. Apoi, în anul 2010 am finalizat și ”Facultatea de medicină și medicină dentară – Universitatea Titu Maiorescu”, specialitatea asistent medical generalist. Mai apoi, între anii 2010 – 2011 am urmat cursurile de formare pedagogică, nivel I și II, organizate de ”Departamentul pentru pregătirea personalului didactic”, din cadrul ,,Universitatii Titu Maiorescu”.

Datorită colaborării mele cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” am participat, în calitate de tutore, la un Program transnațional de îmbunătățire a stagiilor de pregătire practică a elevilor din Școlile Posliceale Sanitare, în scopul facilitării tranziției acestora de la școală la viața activă. În cadrul acestui proiect am facut o vizită, alături de alți 20 de tutori de practică, în anul 2013, la clinica ”San Carlos”, din Madrid. Urmare a acestei experiențe și pregătiri, am devenit tutore de practică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Profesor Doctor Alexandru Obregia”.

Ce înseamnă să fii director de îngrijiri la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”?

Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Profesor Doctor Alexandru Obregia” are trei mari caracteristici: este cel mai mare spital de psihiatrie din țară, este un spital de tip monoprofil și are statutul de Clinică Universitară. În cadrul acestui spital s-au afirmat mulți oameni de valoare care au contribuit la dezvoltarea și la creșterea prestigiului său pe plan național și international, printre care Prof. Dr.Vasile Predescu, conf. Dr. George Constantinescu, prof. Dr. George Ionescu, prof. Dr. Sanda Măgureanu.

Tocmai de aceea, activitatea unui director de îngrijiri într-o astfel de instituție nu este simplă. Coordonez un număr de peste 700 de salariați din care 19 asistenți șefi, 3 asistenți coordonatori, 424 asistenți medicali, 275 de infirmiere și îngrijitoare.

Pentru un director de îngrijiri, mai ales într-o instituție medicală cum este Spitalulul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, fiecare zi poate fi o provocare profesională și, uneori, personală. În fiecare moment trebuie să fiu pregătită pentru a face față și a răspunde prompt solicitărilor, pentru a-mi gestiona timpul și energia într-o manieră optimă și pentru soluționarea eventualelor probleme ce pot apărea.

Dacă astăzi nu am terminat ce am de făcut, mâine apare altceva și deja voi avea două probleme de rezolvat. Zilnic apare ceva nou. Rolul meu este acela de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale de îngrijire, alături de ceilalți membri ai echipei manageriale, pentru a ține spitalul la cele mai înalte standarde. Sarcina mea este cu atât mai dificilă, dacă ținem cont de faptul că pacientul psihic, care stă în centrul atenției noastre, are câteva particularități față de oricare alt tip de pacient. Mă refer la faptul că relaționarea cu pacientul nostru are un caracter special, de care trebuie să ținem seama.

Este mai greu să coordonezi toți acești oameni decât să lucrezi ca asistent medical?

Desigur că este mult mai solicitant să coordonezi o echipă, însă rezultatele muncii unei echipe este suma eforturilor fiecărui membru al acesteia. Și, indiferent pe ce nivel ierarhic te afli, este important să fii conștient de faptul că: ”A fi împreună este începutul, a rămâne împreună este progresul, iar a lucra împreună este succesul”, după cum spunea Henry Ford.

Ați lucrat, presupun, cu mulți medici, în multe echipe medicale. Îmi puteți povesti câteva experiențe, din colaborarea cu medicii, care v-au marcat profesional și care credeți că au contribuit la formarea dumneavoastră?

Cariera de asistent medical este o profesie plină de provocări și profund umană. De-a lungul timpului, am avut șansa să lucrez alături de adevărați profesioniști și oameni deosebiți. De la aceștia am învățat că pe lângă abilitățile tehnico-medicale, contează calitățile umane precum: respectul față de semeni, empatia și onestitatea. Ele sunt cele mai importante calități pe care le poate avea un om. Ca o concluzie a experienței mele, pot să vă spun că îmi plac oamenii care-i respectă pe cei cu care lucrează și se respectă pe ei.

Cum vedeți rolul OAMGMAMR filiala București în susținerea și reprezentarea profesiei dumneavoastră?

OAMGMAMR are rolul de a promova drepturile și interesele profesiei de asistent medical, de a propune și susține programe de educare și perfecționare, de a sprijini dezvoltarea și vizibilitatea acestei categorii profesionale. Relația cu OAMGMAMR, filiala București, prin intermediul echipei condusă de Doamna Președinte Carmen Mazilu, este una de colaborare eficientă și de susținere autentică și permanentă.

Ce vă doriți în plus de la această organizație profesională?

Îmi doresc să menținem aceeași atmosferă de încredere în șansele profesiei de asistent medical de a fi recunoscută la adevărata valoare. Iar în activitatea de fiecare zi, îmi doresc să facem ce depinde de noi să atingem acest deziderat. Și aceasta pentru că profesia de asistent medical este una cu identitate bine stabilită, nu una auxiliară, și deservește dreptul fundamental al omului la sănătate.

Ce vă doriți să realizați în următorii ani, în plan profesional?  

Îmi doresc să menținem îngrijirile medicale din Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” la standardele ridicate de acum, conform acreditării pe care am obținut-o la finalul anului 2014.

Dar în plan personal?

În viitor, sper să fiu sănătoasă, pentru a mă bucura din plin de prezența familiei mele, în special a nepotului meu de 11 ani care ne aduce numai bucurii în fiecare zi. Apoi îmi doresc să călătoresc și să mă bucur de viață.


A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Share This Post