Care au fost momentele importante ale carierei dumneavoastră?

Am început activitatea în anul 1977. Cred că am fost ultima promoție de asistenți medicali cu școala tehnică. Am fost repartizată la Maternitatea Polizu. Eu sunt asistentă de pediatrie, ca specialitate. Clinica se afla sub conducerea domnului Dr. Dan Alexandrescu, iar Șef de Lucrări era Dr. Ursu, părintele neo-natologiei românești. Acest lucru a fost foarte important. Este foarte important să pornești drumul profesional în specialitatea pe care ți-ai ales-o alături de oameni de mare valoare, de înaltă clasă. Cazuistica care era atunci în Maternitatea Polizu, complexitatea acelor cazuri, m-au dezvoltat enorm și am învățat foarte multe. Devotamentul, dăruirea și competența oamenilor alături de care mi-am început cariera erau cu totul speciale. De atunci încoace am întâlnit mai rar oameni de aceași calitate ca cei din Maternitatea Polizu, din anii aceia. Pe mine m-a marcat profund acea perioadă.

După Polizu, unde am lucrat 17 ani, din anul 1977 până în 1994, m-am mutat la Spitalul Universitar de Urgență București, unde lucrez și acum, ca Asistentă Șefă.

Uitându-vă la toate aceste experiențe, aveți momente pe care le considerați speciale pentru devenirea dumneavoastră profesională?

Nu pot să vorbesc despre un moment anume. Pentru mine totul a fost complex. Fiecare caz a fost special. În schimb, pot să vorbesc despre oameni cu care am lucrat și care mi-au marcat cariera. Au fost Doctorul Octavian Ursu și Doctorul Mariana Iorgulescu, apoi Doctorul Ana Voicec. În neonatologie, poți să fii tobă de carte, însă cel mai important este să înveți din fiecare caz. Iar la Polizu, de exemplu, fiecare vizită la patul pacientului era un alt curs, o altă lecție. Acesta este, într-adevar, un lucru special, care m-a marcat, și pe care nu l-am mai întâlnit. Învățai și teorie și practică, la fiecare caz, din vizita sau consultul de dimineață, la fiecare copil în parte. Eu am lucrat mereu la Terapie Intensivă, iar fiecare vizită la pătuțul fiecărui copil îți rămânea toată viața în minte. Nu am să uit niciodată cazul unui copil intoxicat cu clorură de potasiu. Singurul care a știut cum se procedează în astfel de cazuri a fost Doctorul Ursu, care ne-a spus: clorura de calciu este singurul antidot al clorurii de potasiu. Cam așa erau toate cazurile, învățai ceva pe viață. De exemplu, icterele – medicul recolta din artera femurală, iar acum se face mare caz de acest lucru, cum că ar putea duce la poliomelită.

Iar aveam atunci cel mai mare număr de nașteri din țară – 240 de copii în rotație pe 5 zile. Maternitatea acoperea sectorul 5 și o multitudine de cazuri complexe din Moldova. Vă dați seama ce cazuistică aveam, iar surorile medicale (cu 7 clase și școală medicală) aveau și câte 30 de copii în îngrijire.

Cum simțiți că sunt asistenții tineri cu care lucrați acum?

Din păcate, mulți nu mai intră în această profesie din pasiune. Ar trebui să se facă școală de profil de la început. Este mult mai dificil să-i formezi în sistemul actual, chiar și cu posibilitatea formării continue. Trebuie să intri în domeniul acesta cât mai devreme și cu dăruire. De exemplu, am intrat o dată într-un salon și mi s-a spus – dumneata ai har, doamnă! Se simte și e important să urmeze profesia aceasta cei cu har. Nu ajunge să fii conștiincios. E adevărat că siguranța se câștigă în timp, însă numai atunci când faci ceva cu plăcere. Și puțini mai fac această profesie cu plăcere. Mulți vin în domeniu pentru siguranța locului de muncă, pentru că aici nu sunt restructurări. Știți ce mi-a zis o dată un asistent mai tânăr? “Aici nici nu te îmbogățești, dar nici nu mori de foame.” Generația mea nu a gândit niciodata așa, că ar face ceva pentru supraviețuire… Bineînțeles că tuturor ne place să avem un venit suplimentar. Dar pentru asta să știți că eu am muncit în afara orelor de program, în altă parte, nicidecum in spital. Puțini mai vin acum la nou-născuți, mai ales la terapie intensive. Este foarte greu. Și e așa nu numai pentru asistenți, ci și pentru medici.

Care este acel lucru, în plus de dăruirea pe care ați menționat-o, care n-ar trebui să lipsească unui asistent medical?

Pregătirea este esențială! Și există diferențe mari în sistemul de învățământ medical, căci e la fel și la asistenți și la medici. De exemplu, în sistemul privat nu fac practică cât ar trebui, în general. Așa cred eu. Noi făceam multă practică –de exemplu, dacă aveam 3 luni de teorie, de studiu, făceam apoi 3 luni de practică la pediatrie, în maternitate.

În neonatologie, ce-și dorește părintele unui…pacient de la un asistent medical?

Acum sunt așteptări, cerințe diferite față de înainte. Înainte se nășteau mult mai mulți copii. Eu lucram la Terapie la prematuri. Pe vremea aceea avorturile erau interzise, iar femeile, mai ales cele care aveau 3-4 copii acasă, își provocau fel și fel de lucruri, chiar și când sarcina era avansată. Atunci veneau și te întrebau – doamnă, mai trăiește copilul meu? Acum este invers. Acum, dupa 1990, copiii se fac din ce în ce mai greu. Din cauza anti-concepționalelor, din cauza stresului, relațiilor sexuale începute prea devreme, nu știu, sunt multe cauze. Așa că acum vor exact opusul a ce voiau înainte de 1989 – se așteaptă ca noi să putem face minuni să le traiasca copilul și să fie sănătos, indiferent dacă nașterea este prematură, chiar și la 24 de săptămâni…Vor enorm de mult de la noi…

Legat de relația cu medicii, cum ați reușit dumneavoastră să conlucrați cu ei?

Eu am lucrat foarte bine cu medicii. Acum, cei mai mulți medici nu mai au valoarea celor cu care am lucrat eu la începutul carierei mele. Sau cel puțin așa cred eu. Număr pe degete medicii neonatologi care mai au manualitatea medicilor cu care am lucrat înainte. Doctorul Ursu, Dna Doctor Iorgulescu, Dna Doctor Culcer, Doctorul Cârstoveanu de la Budimex, Dna Doctor Roxana Bîla, făceau tot ce voiai. Acum, medicii vor ca asistenta să facă tot.

Dacă ați fi s-o luați de la capăt, ce profesie v-ați alege?

Eu aș alege tot pediatria. Mi-aduc aminte că în clasa a 7a am primit niște bilețele pe care să scriem ce vrem să devenim. Și eu am scris că aș vrea să devin medic pediatru, fără nicio ezitare. N-aș face nimic altceva decât pediatrie. Cu un copil, divorțată și cu o mamă de 80 de ani, pe mine m-a relaxat și mă relaxează serviciul în neonatologie.

Pentru că l-ați iubit, acest lucru se simte.

Da, așa e. Știți că atunci când aveam o problemă acasă, veneam la serviciu și mă încărcam pozitiv. Eu n-aș face altceva, asta știu să fac, asta știu să vorbesc!

Cum v-ați simțit când ați luat premiul la Gala de Excelență?

L-am simțit ca pe o adevarată recunoaștere, după o asemenea carieră, vă spun fără falsă modestie.

 

A consemnat Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.