Câteva milioane de oameni trec în fiecare an prin operații de implantare a unor stenturi metalice în arterele coronariene. Aceste tuburi micuțe mențin deschise vasele de sânge după proceduri precum angioplastia cu balon, care lărgește arterele înfundate de cheaguri sau de placă ateromatoasă.
După circa 6 luni, majoritatea arterelor supuse unor asemenea proceduri se vindecă și pot sta deschise de la sine, însă stentul metalic este acolo pe viață. În majoritatea cazurilor, nu apar probleme – peretele arterial se vindecă în jurul stentului fără efecte secundare. Dar cu cât stentul stă mai mult în corp, cu atât crește riscul unor efecte pe termen lung. De exemplu, un stent permanent poate cauza inflamație intermitentă și formarea de cheaguri la locul implantului.
În consecință, în ultimul deceniu s-au desfășurat numeroase cercetări pentru dezvoltarea unor stenturi biodegradabile, în speranța că acestea vor permite evitarea dezavantajelor stenturilor metalice.
Dintre acestea, cele mai importante sunt – tromboza acută sau întârziată, nevoia de administrare a terapiei duale antiplachetare și interferența dintre un corpus metalic permanent și tomografiile computerizate, rezonanța magnetică sau remodelarea și elasticitatea vasculară. Toate aceste dezavantaje ar fi evitate în cazul stenturilor biodegradabile.
Înainte de folosirea pe scară largă a acestui nou dispozitiv, specialiștii cer însă efectuarea mai multor studii legate de siguranța și eficacitatea lui. Cele de până acum au arătat că generația actuală de stenturi biodegradabile, care are un timp de resorbire de 2-4 ani, nu prezintă avantaje concludente față de cele metalice. Mai mult, un studiu efectuat în Olanda și încheiat în noiembrie 2016 a subliniat existența unor posibile riscuri de tromboză mai ridicate decât la actuala generație de stenturi metalice.
Astfel, studiul AIDA (The Amsterdam Investigator-Initiated Absorb Strategy All-Comers Trial – AIDA) derulat de cercetători de la Centrului Inimii din cadrul Centrul Academic Medical al Universității din Amsterdam a fost conceput pentru a compara rezultatele folosirii celor două tipuri de dispozitive într-o populație de pacienți care o reflectă pe cea întâlnită în practica clinică de rutină. Eșantionul a cuprins 1845 de pacienți. Ei au luat parte la studiu, în perioada august 2013 – decembrie 2015. 924 dintre aceștia au fost aleși în mod aleatoriu să primească un stent biodegradabil, în timp ce 921 au primit un stent metalic. Rezultatele publicate la sfârșitul lui 2016 nu au arătat nicio diferență semnificativă în privința parametrului principal, funcționarea vasului de sânge pe care s-a efectuat procedura.
Rezultatele au arătat, în schimb, că stenturile biodegradabile au fost asociate, în decursul celor 2 ani de monitorizare post intervenție, unei incidențe semnificativ mai mari de tromboză asociată implantării dispozitivului, atât per ansamblu cât și spre finalul perioadei de monitorizare.
Ca urmare, având în vedere aceste rezultate, clinicienii sunt mai degrabă rezervați acum față de oportunitatea folosirii pe scară mai largă a acestei generații de stenturi biodegradabile.
Beneficiile acestora rămân o oportunitate nematerializată deocamdata, însă specialiștii sunt încrezători că noile generații de stenturi biodegradabile la care se lucrează deja vor înclina balanța în favoarea lor, în câțiva ani.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
https://consultqd.clevelandclinic.org/2016/10/top-10-medical-innovations-2017-revealed/
http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1614954#t=article
http://www.cathlabdigest.com/articles/Bioabsorbable-Stents-%E2%80%93-Where-Are-We-Now
http://www.mtu.edu/news/stories/2013/april/zinc-perfect-material-for-bioabsorbable-stents.html
