Inceputurile medicinei fizice

Autor: Ileana Ciobanu. SUUElias, Bucuresti

Utilizarea factorilor fizici in scop profilactic, therapeutic si de recuperare si-a gasit locul in toate fazele de dezvoltare ale medicinei, de la comportamentul instinctual si pana la medicina fizica si de recuperare moderna, bazata pe dovezi stiintifice riguroase.

Factorii fizici ce fac obiectul medicinei fizice sunt forme de energie fizica omniprezente in mediul nostru natural de viata, cu care ne intalnim pe tot parcursul existentei noastre, si au pentru noi functie de excitant neconditionat, initial, dupa care, unii dintre ei capata rolul de excitanti conditionati, ce determina din partea noastra aparitia unor raspunsuri fiziologice si psihoemotionale. Aplicarea lor medicala respecta prima lege hipocratica:“primum, non nocere!”

Discutam despre energia mecanica, energia termica si energia electromagnetica, in diferite forme de manifestare, ce asigura organismului nostru schimburi de informatie si energie cu mediul sau de viata, avand ca rezultat imbunatatirea functionalitatii diferitelor aparate si sisteme, precum si imbunatatirea capacitatii de reactie si de adaptare a organismului ca intreg.

Cand te lovesti, fara sa stai pe ganduri, frictionezi, cu pasiune, zona interesata. Cand te dor articulatiile, cauti sa le tii la caldura. Cand e soare afara, cu totii suntem mai veseli si activi. Cand te misti mai mult, sangele iti circula mai bine, si parca si gandesti mai clar. Si asa a fost, de cand lumea si pamantul.

Aplicatii de energie mecanica.Nu stim exact cine a fost prima persoana care a beneficiat de un masaj, dar probabil ca prima aplicatie din domeniul terapiilor manuale a fost automasajul, ca terapie a durerii simtite dupa prima cazatura. Daca a fost vorba de Adam, cand a cazut din Rai (stim ca s-a lovit foarte tare si il doare si acum), sau de primul hominid care s-a impiedicat cand alerga dupa un soarece suculent, inca se cerceteaza.

Cert este ca, in timpurile istorice, masajul era o practica sacerdotala. Primele informatii stiintifice legate de aplicatiile terapeutice ale masajului dateaza din anii 2000 i.e.n. si se gasesc in “Tratatul clasic al medicinei interne al Imparatului Galben” (Huangdi Neijing). Se pare ca masajul se folosea in terapeutica chineza inca din mileniul trei i.e.n., pentru tratarea durerilor reumatice, a luxatiilor si oboselii, laolalta cu alte terapii manuale (acupunctura si presopunctura). Informatii despre aplicatiile de masaj si gimnastica in scop profilactic si therapeutic datand din aceeasi perioada avem si din India si Japonia.

Medicii egipteni si persi foloseau si ei masajul dinainte de anii 1500 i.e.n. Se pare ca de la egipteni s-au inspirat si grecii. Herodicos prelungea viata pacientilor sai prin masaj terapeutic. Hipocrate a aplicat si el terapiile manuale cu succes, alaturi de gimnastica si hidroterapie. In lumea Greco-romana, masajul si gimnastica au avut aplicatii profilactice, terapeutice si recuperatorii in medicina sportiva si in medicina de razboi.

Iulius Cezar isi linistea nevralgia sacaitoare prin masaj cu ulei de masline.Cu mai bine de o mie de ani mai tarziu, Maria Stuart, afectata de fibra tifoida, a fost salvata, se pare, datorita tratamentului prin masaj.

Henrih Ling a combinat tehnici traditionale egiptene, grecesti, chinezesti si a pus bazele metodologice ale masajului terapeutic modern, numit si masaj suedez. Tot el a infiintat in 1813, Institutul Regal Central de Gimnastica.

Vibratiile mecanice sunt o achizite mai noua in arsenalul procedurilor de fizioterapie. Se folosesc vibratii cu frecventa joasa, ca inlocuitor al masajului natural de relaxare si anticelulitic, precum si vibratii de frecventa inalta: ultrasunetele, cu importante beneficii terapeutice.

Aplicatiile de caldura au mers, de-a lungul istoriei omului, mana in mana cu hidroterapia si cu balneologia. Caldura, frigul si apa, in toate formele ei de agregare au inspirat termoterapia contrastanta, utilizata traditional de popoarele nordice si arabi pentru calire, insanatosire trupeasca si sufleteasca, in bai turcesti, hammam si in sauna urmata de bai la copca,.

Dar hidrotermoterapia era cunoscuta si practicata de la nasterea omenirii. “Corpus hippocraticus” descrie aplicatii de hidrotermoterapie si efectele acestora. Iar Herodot aminteste vestitele statiuni balneare ale vremii sale si beneficiile apelor minerale termale naturale. “Sanitas per aquam” spuneau latinii. Acum discutam doct despre piscine modulare si cromoterapie acvatica, dar o cura “ad aquas Herculis sacras”, adica la apele sacre ale lui Hercules (Herculanele de azi), acum vreo 2000 de ani, te dregea de toate cele.

Evident, sarim peste intunecatul Ev Mediu, in care baia putea fi o greseala mortala (se considera ca imbaierea de la botez si cea de dupa ultimul suspin erau suficiente pentru a asigura curatenia trupeasca si sufleteasca, la un loc). In acea epoca, hidroterapia se mai practica doar in bolnitele manastiresti (cel putin in Moldova lui Stefan cel Mare). Asta, pana cand parintele Sebastian Kneipp a apucat taurul de coarne si a scris despre modul in care apa, ca vector de energie calorica, ajuta in multiple afectiuni. Lucrarea sa se intituleaza “Remedii de medicina naturala, cura de apa pentru vindecarea bolilor si pastrarea sanatatii”.

Interesul relativ la aplicarea factorilor naturali de cura a ramas viu pe tot parcursul istoriei si la noi in tara, chiar daca, Vasile Popp (1789 – 1842) publica la Sibiu abia în 1821 prima lucrare de balneologie românească „Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc și Covasna”.

Balneologia s-a aplicat empiric dar cu mult succes de catre toate culturile istorice si preistorice, si nu doar de catre om. Macacii japonezi contemporani noua au descoperit si ei (nu se stie de cand) cat de mult te ajuta o baie intr-un izvor termal.

Aplicatiile de energie electromagnetica isi au inceputurile in vremea cand oamenii au observat ca, daca stau mai mult in lumina zeului soare, cresc frumos si sunt mai sanatosi, exact ca si plantele. Hippocrate si Pitagora au fost de accord si ei ca soarele vindeca totul. Parintele helioterapiei moderne, Niels Ryberg Finsen (1890) utiliza puterea vindecatoare a zeului celest pentru pacientii suferind de tuberculoza, lupus, artrita si depresie, si desconsidera lumina produsa de surse artificiale. Si, pana la primele aplicatii de radiatii luminoase polarizate in fizioterapie (LASER si PILER), nu l-a putut contrazice nimeni.

In ce priveste curentii electrici analgezici, se pare ca primele aplicatii erau foarte bio. In Egiptul antic se foloseau tiparii electrici pentru tratarea durerilor de sale (dupa spusele lui Aristotel si ale lui Plinius).

Primele electrostimulari docte au fost realizate in 1747 de catre profesorul Jalabert de la universitatea din Geneva (deci, inainte de experientele lui Galvani). Se pare ca au avut si efect, aducand imbunatatiri functionale bratului paralizat al unui lacatus.

Campurile magnetice nu sunt inventia omului modern. Se pare ca in China anilor 3500 i.e.n. magnetii se foloseau in tratamentul unor afectiuni. Se aplicau pe vremuri comprese cu pulbere de magnetita, sau se inghiteau cu multa incredere tablete din acelasi material. Aveau efect asupra durerilor articulare, asupra starilor posttraumatice si vindecau rani. Paracelsus (secolul XVI e.n.) a constatat si el beneficiile utilizarii magnetilor naturali in tratarea ranilor.

In momentul de fata, aplicatiile in scop profilactic, terapeutic si de recuperare a factorilor fizici naturali si artificiali sunt apanajul specialitatii medicale de Medicina Fizica si de Recuperare. Iar principiile care stau la baza acestei specialitati implica o abordare holistica a fiintei umane, punand accentul pe aspectele sale functionale si pe necesitatea omului de a avea o viata cat mai activa si bogata in realizari, in mijlocul semenilor sai. Dar despre istoria recenta a aplicarii energiilor fizice vom vorbi cu alta ocazie.

Daca doriti mai multe informatii:

Inceputurile medicinei fizice

Arhive

Recomandări

Link-uri utile