Ziua Mondială a Bolnavului – 11 februarie

ziuabolnavuluiCând cel aflat în suferință are nevoie de ajutor, el cheamă un alt om. Apelează la aproapele său. Depinde de prezența sa. Celălalt om poate fi medic, asistent medical sau infirmier. Sunt toți reprezentanții lucrătorilor sanitari. Sunt instituțiile care slujesc sănătatea umană: ambulatorii medicale, farmacii, spitale, clinici, sanatorii ori case de îngrijire.

Uneori aceștia sunt îngroziți de faptul că nu pot „vindeca”, nu pot ajuta pe deplin. Încearcă să depășească acest impas, stând lângă omul care suferă și încurajându-l. Probabil, chiar mai mult decât vindecare, acesta are nevoie de prezența unui alt om. Are nevoie de o inimă umană plină de solidaritate.

Orice societate se definește, în fapt, prin modul în care are grijă de viață, de cei mai slabi, de cei aflați în nevoie, de cei mai lipsiți de apărare. Aceasta dă măsura respectului față de om.

Iar efortul și munca medicului, a asistentului medical și a infirmierului sunt, de fapt, mai mult decât o profesie. Ele sunt ”vocație”, dăruire sau slujire.

Instituită de Papa Ioan Paul al II-lea, la 13 mai 1992, Ziua Mondială a Bolnavului este dedicată celui aflat în suferință și omului aflat lângă el: asistent medical, medic, îngrijitor sau infirmier.

Celebrată la o dată fixă – 11 februarie (legată de prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes) – Ziua mondială a Bolnavului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1993.

Este o zi închinată tuturor bolnavilor, dar și lucrătorilor sanitari, voluntarilor, credincioșilor creștini și familiilor celor suferinzi. Ca regulă, este o zi care prilejuiește, în întreaga lume, manifestări caritabile în colectivități, spitale, cămine de bătrâni, dar și la domiciliul suferinzilor: bolnavi, persoane cu handicap, orfani, săraci.

Mesajul Papei Francis pentru Ziua Mondiala a Bolnavului din 2016 a fost prezentat într-o conferință de presă recentă la Vatican, dar ea se va celebra efectiv la Nazaret. În mesajul transmis prin intermediul arhiepiscopului Zygmunt Zimowski, Președintele Consiliului Pontifical al Lucrătorilor în Sănătate, Papa Francis amintește că această zi îi oferă oportunitatea de a fi aproape de toți cei care sunt bolnavi și de cei care-i îngrijesc.

De-a lungul anilor, în România, Ziua Mondială a Bolnavului a fost celebrată de comunitățile romano și greco-catolice inclusiv prin vizite ale reprezentanților acestora în spitale sau azile, pentru a aduce daruri și alinare celor aflați în suferință.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

 

Surse de documentare:

http://en.radiovaticana.va/news/2016/01/28/message_for_2016_world_day_of_the_sick_presented_in_vatican/1204381

http://www.e-communio.ro/stire3951-mesajului-sfantului-parinte-francisc-pentru-a-xxiv-a-zi-mondiala-a-bolnavului

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/02/11/ziua-mondiala-a-bolnavului-08-03-12

http://www.timeanddate.com/holidays/world/world-day-of-the-sick

Share This Post