Numărul copiilor și tinerilor cărora li se administrează medicamente pentru tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (THDA) este din ce în ce mai mare, mai ales în Statele Unite ale Americii, în ciuda faptului că psiho-terapia este recomandată ca primă linie de tratament, înainte de prescrierea oricărui medicament.
Acum, 3 din 4 copii în vârstă de 2-5 ani cu acest sindrom primesc medicamentație, în timp ce maximum 50% dintre aceștia sunt înscriși și la psiho-terapie.
Aceste evoluții îngrijorătoare i-au făcut pe specialiști să caute și cauza principală a exploziei diagnosticelor de THDA și depresie în rândul copiilor și tinerilor. Tot mai mulți profesioniști din lumea medicală sunt îngrijorați că aceste diagnostice se pun prea ușor, fără a se merge și mai în profunzime pentru descoperirea problemelor care generează deficitul de atenție, hiperactivitatea sau depresia. Lista posibilelor cauze ale depresiei este lungă. Multe dintre aceste cauze nu implică folosirea de medicamente psihotrope pentru rezolvare. De exemplu, există îngrijorarea că administrarea de anti-depresante se hotărăște înainte ca pacientul respectiv să fie testat adecvat pentru prezența hipotiroidismului, mai ales că mulți specialiști afirmă că testele standard de depistare a hipotiroidismului nu sunt atât de eficace pe cât ar trebui.
Ca urmare, printre psihiatri, psihologi și pediatri, se aud tot mai multe voci care promovează folosirea medicamentelor doar pentru tratarea unor probleme cu cauze medicale, ceea ce, arată ei, nu este în mod obligatoriu cazul sindromului deficitului de atenție și hiperactivității. Aceasta nu este o categorie de diagnostic care îndeplinește criteriile pentru a fi considerat o condiție medicală. Cele trei tipare comportamentale prezente în cazul THDA – hiperactivitate, impulsivitate și lipsă de atenție – pot fi parte din tiparele comportamentale obișnuite ale copilăriei. Ele pot apărea, de asemenea, și în cazul unor medii școlare necorespunzătoare, cu puțină disciplină, în cazul unor abilități de învățare neadecvate nivelului școlar, a unor probleme emoționale generate la școală sau acasă, precum cele cauzate de sărăcie, foame, insomnie sau oboseală. Prezența unor boli cronice precum diabetul, dar și traumele craniene, pot, de asemenea, genera comportamente caracterizate de hiperactivitate, impulsivitate sau lipsă de atenție.
Problematica THDA este deci foarte complexă și reprezintă o provocare nu numai pentru opinia publică – mai ales părinți și profesori – dar și pentru specialiști. Tot mai mulți dintre aceștia cred deci că problemele copiilor sunt în principal de natură psiho-socială și/sau educațională. Iar administrarea de medicamente psihotrope reduce în mod nefericit aceste contexte complicate legate de experientele copiilor respectivi la dimensiunile înguste ale unor categorii de diagnostic medical. Acești specialiști sunt, însă, de acord că există circumstanțe în care administrarea de substanțe psihotrope copiilor are un scop medical legitim, acela de asigurare a celui mai bun tratament medical copiilor în cazul anesteziilor chirurgicale, al controlului durerii fizice și al episoadelor de atac epileptic. Chiar și în asemenea cazuri, deși administrarea medicamentelor respective nu ar avea scopul de a controla comportamentul și emoțiile (cum se întâmplă în cazurile de THDA), ea ar trebui să se facă cu mare precauție, deoarece substanțele psihotrope pot afecta creierul și mintea copiilor.
Ce se poate face atunci pentru tratarea cazurilor de THDA?
Un studiu finanțat de Institutul Național pentru Sănătate Mintală din SUA a arătat că cele mai bune rezultate (măsurate prin gradul de satisfacție a părinților și performanța școlară a copiilor) se obțin în cazul unor intervenții psiho-sociale centrate pe psiho-terapia comportamentală.
Există trei componente esențiale în cadrul unor intervenții psiho-sociale eficace – 1. pregătirea părinților pentru adoptarea unor maniere constructive de gestionare a relației cu copilul cu THDA, 2. consultarea profesorilor și intervențiile școlare, și 3. psiho-terapia centrată pe copil. Aceste trei intervenții trebuie abordate integrat pentru un rezultat eficace și durabil.
Este foarte important ca intervenția psiho-socială să înceapă cât de timpuriu, după observarea comportamentelor de hiperactivitate, impulsivitate sau lipsă de atenție, ca obiectivele propuse să fie realiste și specifice, iar comportamentul adulților implicați în această intervenție integrată să fie consecvent indiferent de situație. De asemenea, părinții și profesorii nu trebuie să se aștepte la rezultate rapide, căci dobândirea de noi abilități și obiceiuri cere timp.
Medicamentele pot fi folosite doar în cazul în care o asemenea intervenție psiho-socială incluzând psiho-terapie pentru copil nu dă rezultate pe termen mediu. Din păcate, trăim într-o societate care vrea rezultate rapide și, deocamdată, doar puțini părinți investesc timpul și efortul cerute de un tratament psiho-social eficace. Există, totuși, speranța că aceste lucruri vor începe să se schimbe, mai ales că opinia publică a început să fie mai sensibilă la vocile unui număr în creștere de profesioniști din psihiatrie, pediatrie și asistența socială care afirmă că THDA la copii și tineri este mult mai mult decât o simplă problemă medicală care poate fi rezolvată prin tratament medicamentos.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.
Surse de documentare:
http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/1572306165/additudemagaz-20
http://www.cdc.gov/ncbddd/adhd/data.html
http://effectivechildtherapy.org/content/behavior-therapy-adhd
http://www.additudemag.com/adhd/article/651.html
http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/chso.12049/full
International Health News – Number 267, Mai 2016, Editor William R. Ware
