Timp aproximativ de lectură: 10 minute

Într-un articol publicat în revista Nature pe 20 august, oamenii de știință raportează o descoperire care ar putea reprezenta un punct de cotitură în gestionarea durerii cronice provocată de alte boli în afară de cancer. Aceștia au identificat o proteină implicată în transportul moleculelor legate de durere prin celulele nervoase, care, în opinia lor, ar putea fi responsabilă de durerea de lungă durată.

Durerea cronică (durerea care durează mai mult de 3 luni) distruge viața a peste 600 de milioane de persoane din întreaga lume. Unul din cinci adulți se confruntă cu această problemă și se estimează că între 8% și 10% dintre aceștia suferă de durere cronică cu impact puternic, definită ca durere care limitează activitățile profesionale sau de viață. În Statele Unite, durerea cronică este o problemă gravă de sănătate publică care costă aproximativ 600 de miliarde de dolari anual, mai mult decât orice altă afecțiune.

Durerea cronică a fost clasificată în mod tradițional în funcție de fiziopatologie ca durere nociceptivă și neuropatică.

Durerea nociceptivă rezultă din activarea receptorilor nociceptivi și a canalelor ionice din nervii periferici și se consideră a fi consecința unor agresiuni traumatice asupra țesutului periferic.

În schimb, durerea neuropatică este definită de Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP) ca durere „cauzată de o leziune sau boală a sistemului nervos somato-senzorial”.

Cu toate acestea, destul de multe sindroame dureroase au componente neuropatice și nociceptive care se suprapun, cum ar fi durerea lombară care conține atât simptome miofasciale, cât și radiculare.

Recent, a fost recunoscut faptul că anumite afecțiuni dureroase pot apărea, de asemenea, ca urmare a unor modificări ale procesării durerii, în absența unor dovezi clare de afectare reală sau potențială a țesutului sau a nervului, iar acest tip de durere a fost denumit recent durere nociplastică. Un exemplu important de durere nociplastică este fibromialgia.  Durerea nociplastică poate apărea, de asemenea, în contextul durerii nociceptive și/sau neuropatice, așa cum se observă în multe sindroame de durere generalizată.

Versiunea a-11-a a Clasificării internaționale a bolilor include o clasificare sistematică a durerii cronice în șapte categorii: durere primară cronică, durere cronică legată de cancer, durere cronică postchirurgicală sau posttraumatică, durere neuropatică cronică, durere cronică secundară sau orofacială, durere viscerală secundară cronică și durere musculo-scheletală secundară cronică.

Durerea primară cronică este durerea ca boală sau stare de sănătate în sine, iar durerea nociplastică poate sta la baza unei părți din fiziopatologia similară. Celelalte categorii de durere sunt considerate sindroame dureroase secundare, cu durere ca rezultat al unei boli subiacente.

Care sunt cauzele durerii cronice non-canceroase este adesea un mister. Ipoteza predominantă este că, după o leziune, ceva nu merge bine cu receptorii de durere ai organismului, iar sistemul de alarmă care raportează leziunile creierului continuă să sune mult timp după ce organismul a terminat vindecarea. Chiar și atunci când există o cauză subiacentă clară, cum ar fi artrita sau leziunile nervoase, nu se știe exact cum produc durerea aceste afecțiuni.

În lucrarea publicată în Nature în august 2025, care a adus cea mai recentă descoperire în înțelegerea mecanismelor durerii cronice non-canceroase, oamenii de știință au raportat că au identificat o proteină implicată în transportul moleculelor legate de durere prin celulele nervoase, care, în opinia lor, ar putea fi responsabilă pentru durerea de lungă durată.

Medicamentele care vizează această proteină, sau chiar eliminarea anumitor alimente care interacționează cu funcția sa, ar putea constitui noi tratamente puternice. Oamenii de știință, care au fost conduși de David Bennett de la Universitatea din Oxford, au început prin a cerceta datele genomice din UK Biobank, un depozit de fișe medicale și probe biologice de la peste 500.000 de persoane. Aceștia știau din studiile anterioare pe gemeni că genetica pare să joace un rol în aproximativ o treime din cazurile de durere cronică. Așa că s-au gândit că ar putea exista o variantă a unei gene care ar apărea mai frecvent în rândul persoanelor care suferă de durere cronică decât în rândul populației generale.

Din banca de date biologice au reieșit mai multe semnale genetice. Unul a venit de la o variantă a unei gene numită SLC45A4. Această genă a atras atenția cercetătorilor deoarece secvența sa ADN sugerează că reglează activitatea unei molecule „transportoare” – proteină care transportă ioni, molecule mici și medicamente între celule și între diferitele compartimente din interiorul unei celule. Pentru oamenii de știință care caută o cale biologică, găsirea unei molecule transportoare este adesea primul indiciu crucial.

Și mai promițător, transportorul reglementat de genă s-a dovedit a fi implicat în deplasarea poliaminelor, un grup de molecule suspectate că ar controla durerea. Această suspiciune se bazează pe faptul că persoanele cu artrită au niveluri mai ridicate de poliamine în sânge și țesuturi.

Pentru a-și testa bănuiala că această genă ar putea interfera cu transportul poliaminelor și, în consecință, cu durerea, cercetătorii au crescut șoareci la care au dezactivat complet gena SLC45A4. Acest lucru a confirmat că au descoperit o nouă cale de reglare a durerii: creaturile erau mai puțin sensibile la durere decât cele cu gene intacte.

Totuși, trebuie să se facă mult mai multe cercetări, spune Dr. Bennett. Varianta genetică evidențiată de studiu este comună; se găsește la 45% dintre persoanele din Marea Britanie. Din acest motiv, este puțin probabil să fie singurul lucru care influențează durerea cronică și s-ar putea dovedi a fi mai importantă la unele persoane decât la altele.

Printr-o altă descoperire recentă, s-a demonstrat că durerea cronică este diferită din punct de vedere fiziologic de durerea acută, iar oamenii de știință au acum o potențială foaie de parcurs pentru a o aborda.

Echipa de cercetători de la Universitatea din Aberdeen, Academia Sinica din Taiwan și un grup de experți internaționali, condus de profesorul Chen din Taiwan, a identificat faptul că, în sistemul nervos, durerea cronică este procesată diferit de durerea care apare în urma unei leziuni sau a unui efort excesiv. În mod esențial, ei au descoperit o cale fiziologică separată nouă și distinctă pentru acest tip de durere cronică, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi acum o țintă pentru terapiile viitoare. Descoperirea noii căi a durerii este descrisă de echipă drept „o descoperire care schimbă paradigma, care a schimbat fundamental înțelegerea noastră a sistemelor senzoriale umane și a contestat dogma centrală a biologiei durerii care a fost stabilită în ultimii 50 de ani”. Aceștia au reușit să facă diferența între cele două tipuri de durere prin reducerea genetică a căilor neuronale într-un tip șoarece și apoi testarea teoriei în practică la un pacient cu o leziune a măduvei spinării care a blocat durerea „standard”, dar a cruțat calea nou descoperită. Testul a fost făcut la Spitalul Universitar Medical Taipei din Taiwan.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Aberdeen, Scoția, condusă de Dr. Guy Bewick, a identificat dovezi cruciale care au pus bazele descoperirii din Taiwan. Echipa doctorului Bewick a descoperit că o moleculă numită glutamat este eliberată în mușchi pentru a activa un receptor foarte neobișnuit. Acest lucru a declanșat o colaborare cu echipa profesorului Chen din Taiwan, care a descoperit că o eliberare prea mare de glutamat activează nervii dureroși din apropiere, făcându-i permanent activi și ne mai oprindu-se așa cum ar fi normal. În mod crucial, ei au descoperit apoi că blocarea receptorului de glutamat nou descoperit, extrem de neobișnuit, a oprit complet declanșarea durerii cronice. Această descoperire ar putea conduce la noi tratamente de ameliorare a durerii pentru afecțiuni precum fibromialgia, durerea musculară indusă de exercițiile fizice, artrita reumatoidă și durerea cronică după operația la coloana vertebrală.

Indiferent de categoriile de durere, paradigma clinică actuală a fost de a adopta o abordare multimodală a tratamentului pentru gestionarea durerii cronice. Durerea cronică noncanceroasă reprezintă o provocare majoră atât pentru clinicieni, cât și pentru pacienții care suferă de aceasta. Eliminarea completă a durerii este rareori obținută pentru o perioadă însemnată de timp. Prin urmare, pacienții și clinicienii ar trebui să discute obiectivele tratamentului care includ reducerea durerii, maximizarea funcției și îmbunătățirea calității vieții. Cele mai bune rezultate pot fi obținute atunci când managementul durerii cronice abordează tulburările psihice concomitente (de exemplu, depresia, anxietatea) și când încorporează terapii non-farmacologice și complementare adecvate pentru managementul simptomelor.

Gestionarea durerii cronice este adesea complexă și consumatoare de timp. Aceasta poate fi deosebit de dificilă și stresantă pentru medicii care lucrează fără contribuția altor medici. Eficacitatea intervențiilor multiple este sporită atunci când toți profesioniștii implicați din domeniul medical și comportamental colaborează ca o echipă. O abordare în echipă multidisciplinară oferă o gamă largă de perspective și competențe care pot îmbunătăți rezultatele și pot reduce stresul asupra furnizorilor individuali. Deși este ideal ca toți furnizorii relevanți să lucreze în cadrul aceluiași sistem și sub același acoperiș, adesea o echipă de colaborare trebuie să fie coordonată în cadrul unei comunități. Acest efort combinat necesită desemnarea unui coordonator principal de îngrijire și un sistem bun de comunicare între membrii echipei și pacient. O echipă de tratament poate include următorii profesioniști: medic primar, specialist în adicții, clinician în domeniul durerii, asistent medical, farmacist, psihiatru, psiholog, alți specialiști în tratamentul sănătății comportamentale (de exemplu, asistent social, psihoterapeut, psiholog sau consilier) și fizioterapeuți sau terapeuți ocupaționali.

Abordarea multimodală include medicamente, terapii intervenționale, terapii comportamentale și abordări complementare și integrative ale sănătății. Opțiunile farmacologice predominante până în prezent includ medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, paracetamolul, antidepresivele și opioidele. Epidemia de opioide din SUA a apărut, în parte, ca urmare a preocupărilor legate de faptul că durerea era insuficient tratată, iar prescrierea de opioide a crescut, deoarece aceste medicamente au fost comercializate ca analgezice, cu pretenția falsă de a avea un potențial scăzut de dependență. 

Procedurile intervenționale pentru durere pot fi o parte importantă a tratamentului multimodal pentru durere, în funcție de starea durerii și de comorbiditățile pacientului. Procedurile intervenționale variază în complexitate. Opțiunile pentru durerea coloanei vertebrale includ injecțiile epidurale cu steroizi, neurotomia cu radiofrecvență a ramurii mediale, ablația nervului basivertebral, creșterea vertebrală și neuromodularea (inclusiv stimularea nervilor periferici și stimularea măduvei spinării). De exemplu, pentru durerile lombare, studiile au arătat că injecțiile cu steroizi epidurali lombari sunt eficiente pe termen scurt și mediu pentru ameliorarea durerii radiculare datorate herniei de disc și, eventual, stenozei spinării. În același timp, neurotomia cu radiofrecvență a ramurii mediale lombare poate fi eficientă la pacienții care prezintă dureri relativ specifice mediate de fațete. Opțiunile pentru durerile articulare includ injecțiile articulare, terapiile regenerative și neurotomia cu radiofrecvență. Anumite condiții de durere neuropatică pot fi, de asemenea, tratate cu blocuri ale nervului simpatic, blocuri ale nervului periferic și neuromodulare, deși dovezile privind beneficiile pe termen lung ale unora dintre aceste tratamente rămân oarecum mixte.

Terapiile nefarmacologice comune pentru durerea non-canceroasă includ: exercițiul terapeutic, terapia fizică și terapia cognitiv-comportamentală. Exercițiile terapeutice pot crește forța, capacitatea aerobică, echilibrul și flexibilitatea; pot îmbunătăți postura; și pot spori bunăstarea generală. Fitness-ul poate fi un antidot la sentimentul de neajutorare și fragilitate personală experimentat de multe persoane din această categorie. Dovezi moderate arată că exercițiile fizice ameliorează durerile lombare, durerile cervicale, fibromialgia și alte afecțiuni.

Terapia fizică facilitează recuperarea după o mare varietate de afecțiuni medicale, inclusiv cardiopulmonare, geriatrice, pediatrice, tegumentare, neurologice și ortopedice.

Fiziokinetoterapia neurologică și ortopedică este cel mai probabil utilizată pentru a trata durerea cronică. Fizioterapeuții folosesc diverse abordări practice pentru a ajuta pacienții să își mărească amplitudinea mișcărilor, forța și funcționarea. Aceștia oferă, de asemenea, formare în mișcare și exerciții care îi ajută pe pacienți să se simtă și să funcționeze mai bine.

Multe intervenții utilizate pe scară largă de către fizioterapeuți nu dispun de dovezi definitive. De exemplu, mai multe revizuiri ale colaborării Cochrane privind o modalitate de fizioterapie frecvent utilizată – stimularea electrică nervoasă transcutanată – au găsit dovezi inconsistente de eficacitate într-o varietate de afecțiuni cronice și acute. În ciuda acestei lipse de dovezi, intervențiile de terapie fizică au avantajele de a fi nechirurgicale, de a prezenta un risc scăzut de rănire sau dependență și de a încuraja implicarea pacienților în propria recuperare.

Din ce în ce mai mult, luarea deciziilor în comun și autogestionarea psihologică și comportamentală sunt prioritare în îngrijirea persoanelor cu durere cronică. Autogestionarea poate fi înțeleasă ca fiind „capacitatea unei persoane de a-și monitoriza starea de sănătate și de a efectua răspunsurile comportamentale, cognitive și emoționale necesare pentru a susține o calitate satisfăcătoare a vieții”. Autogestionarea poate fi înțeleasă, de asemenea, ca „o abordare unică sau o combinație de abordări care pot fi predate inițial de orice profesionist din domeniul sănătății sau învățate de un individ pentru a permite pacienților să reducă la minimum impactul pe care durerea cronică îl poate avea asupra vieții de zi cu zi”. De exemplu, un pacient care se luptă cu durerea cronică care a dus la reducerea activităților ar putea fi responsabilizat prin stabilirea de obiective, un aspect al autogestionării, pentru a identifica ceva specific și realizabil pe care ar dori să îl poată face. Autogestionarea necesită capacitatea de a-și evalua propria situație și de a decide asupra unui plan de acțiune.

Autogestionarea sprijinită este o abordare a durerii cronice care implică luarea în comun a deciziilor, alegerea tratamentului și dotarea pacienților cu competențele necesare pentru a-și gestiona durerea în afara consultațiilor clinice. Inițial, pot fi necesare consultații mai lungi, dar autogestionarea sprijinită cu succes poate reduce în timp rata consultațiilor. Mai multe studii au arătat că terapiile cognitiv comportamentale pot ajuta pacienții care au durere cronică non-canceroasă să reducă durerea și suferința asociată, dizabilitatea, depresia, anxietatea și catastrofizarea, precum și să îmbunătățească somnul, adaptarea și funcționarea.

Mirela Mustață, redactor executiv

Surse de documentare:

1. https://www.economist.com/science-and-technology/2025/08/20/the-discovery-of-a-gene-for-chronic-pain-could-herald-new-treatments
2. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666379124005330
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK92054/
4. BMJ 2024; 384 doi: https://doi.org/10.1136/bmj-2022-072362 (Published 02 January 2024)Cite this as: BMJ 2024;384:e072362 – Youngjoo Kang, medic F2, Louise Trewern, avocat al pacienților cu durere cronică, John Jackman, medic de familie, medic cu specialitatea reumatologie, Anushka Irani (nee Soni), consultant asociat senior, cercetător clinic senior onorific, David McCartney, medic de familie partener, director al medicinei de intrare absolvent
5. https://www.abdn.ac.uk/news/24440/
6. Sursa foto: https://www.economist.com/science-and-technology/2025/08/20/the-discovery-of-a-gene-for-chronic-pain-could-herald-new-treatments