Promovarea sănătății este o componentă esențială a practicii asistentelor medicale, chiar dacă nu întotdeauna este evident acest lucru. Însă, fără să realizeze neapărat, de cele mai multe ori, promovând sănătatea persoanelor, familiei, comunităților și populației, asistentele medicale și moașele contribuie la transformarea vieții persoanelor cu care interacționează, a societății și a întregului sistem de sănătate.

Doar dacă ne uităm cu atenție la diferitele definiții ale activității de asistență medicală, vom observa că acest tip de activități de promovare a sănătății apar repetitiv și sunt indicate a fi printre cele structural legate de rolul lucrătorilor medicali, mai ales de cel al asistentului medical.

Florence Nightingale este printre primii profesioniști care au influențat definirea activității de asistență medicală, prin faptul că s-a concentrat pe triada – persoană, sănătate și mediu – și a arătat că promovarea sănătății și vindecarea sunt coloana vertebrală pentru definirea profesiei (Nightingale, 1859).

Mergând pe aceeași linie, Asociația Nurselor din America (ANA)  a definit nursingul ca fiind ”protecția, promovarea și optimizarea sănătății și abilităților, prevenirea îmbolnăvirilor și traumelor, alinarea suferințelor prin diagnostic și tratament și advocacy pentru îngrijirea indivizilor, comunităților și populației” (ANA, 2010, para2).

În anul 2010, Consiliul Internațional al Nurselor a definit, la rândul său, nursingul ca ”incluzând promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și îngrijirea bolnavilor, persoanelor cu dizabilități și a persoanelor muribunde”. Printre altele, activitățile de advocacy, promovarea unui mediu sigur, cercetarea, participarea la dezvoltarea politicilor și sistemelor de sănătate sunt și ele descrise ca fiind esențiale pentru rolul asistenților medicali (Consiliul Internațional al Nurselor).

O altă analiză interesantă pe care o conțin literatura de nursing și practica asociată este cea referitoare la folosirea termenilor de promovarea sănătății și educație pentru sănătate, de multe ori utilizați incorect unul în locul celuilalt. În realitate, conceptul de promovarea sănătății, care se concentrează pe determinanții socio-economici și de mediu ai stării de sănătate și pe implicarea participativă, include și conceptul mai restrâns de educație pentru sănătate. Cu alte cuvinte, educația pentru sănătate presupune a da informații și a-i învăța pe oameni  și comunitățile lor cum să fie mai sănătoși (informând despre cauza bolilor, riscurile asociate unui anumit stil de viață, etc.), o parte clar definită a rolului asistenților medicali. Prin contrast, promovarea sănătății poate implica schimbări sociale, economice, politice sau de mediu care fac din asistența medicală un factor de promovare a schimbărilor care previn afectarea negativă a sănătății oamenilor, rol care include, desigur, și partea de educare a indivizilor ce aparțin acelei comunități asupra modului în care-și pot păzi propria sănătate.

În foarte multe situații, atât teoria cât mai ales practica au demonstrat o mare falie între educația pentru sănătate strict legată de starea de boală (caracteristică mai ales practicienilor din unitățile spitalicești) și conceptul mai larg de promovarea sănătății, care pune accentul pe determinanții stării de sănătate legați de mediu, educație, cultură, factori economici ori socio-politici.

Cu alte cuvinte, modelul biomedical de educație pentru sănătate folosit în spitale este reducționist, se uită la pacient din perspectiva bolii sale (educație centrată pe comportamentul și riscurile asociate unui anumit stil de viață), separând corpul de minte și evitând abordarea în care este promovată sănătatea individului.

Depășirea acestei abordări înguste ar presupune o mai mare implicare a asistentelor medicale în întărirea capacităților de promovare a sănătății la nivelul comunităților, o atenție sporită arătată diferențelor etnice, rasiale, culturale sau economice, facilitarea unui abordări de tipul creșterii conștientizării indivizilor cu privire la propria lor sănătate, influențarea politicilor din domeniul sănătății, etc. Și aceasta mai ales în contextul în care, de multe ori, pacienții au încercat deja să facă anumite lucruri pentru a-și proteja propria sănătatea înainte de a ajunge în cabinetul unui medic. Iată de ce a discuta cu pacientul și a dezvolta o înțelegere cuprinzătoare a ceea ce el vrea să schimbe, ce a încercat deja și barierele întâlnite reprezintă esența unei intervenții corecte din partea asistentului medical.

Astfel, un asistent medical care lucrează într-un spital aglomerat și care vrea să facă în mod corect promovarea sănătății trebuie să aibă o abordarea holistică. Aceasta presupune personalizarea îngrijirii pentru a răspunde nevoilor pacientului și familiei sale, evaluarea factorilor economici, socio-culturali care-i afectează sănătatea, implicarea pacientului în planificarea îngrijirilor acordate, conectarea cu resursele existente la nivelul familiei și comunității, promovarea unei îngrijiri de tip continuum, atât în ambulator, cât și în spital sau la nivelul centrelor din comunitate.

Pe de altă parte, sărăcia poate aduce o povară suplimentară – stresul și poate predispune la comportamente nesănătoase cum ar fi fumatul, alcoolismul, drogurile, traiul în medii nocive sau alimentația nesănătoasă ori sedentarismul. Mai mult, multe persoane nu au acces la servicii medicale preventive sau nu au baza de cunoștințe necesare pentru a înțelege pe deplin ce le comunică personalul medical. Tocmai de aceea, o componentă importantă a promovării sănătății este atenția acordată ”alfabetizării în domeniul sănătății”, problemelor de acces la servicii de îngrijire și barierelor legate de sărăcie care împiedică indivizii și comunitățile în a se angaja în activități de promovare a sănătății.

Practica a dovedit că se poate face cel mai bine promovarea sănătății dacă se folosesc ca bază de pornire punctele forte ale pacientului și un personal medical bine pregătit în domeniu.

Promovarea sănătății presupune o evaluare atentă a trecutului pacientului, a provocărilor acestuia, a punctelor sale forte care-i pot susține dorința de schimbare în bine a stilului de viață, a modului în care planifică să facă schimbările, cum învață cel mai bine și ce nevoi de ajutor are de la asistentul medical care-l îngrijește sau consiliază. Și aceasta deoarece practica pozitivă bazată pe dovezi a demonstrat că pacienții simt nevoia să fie participanți activi în propria lor îngrijire, să simtă că ei sunt percepuți ca parteneri cunoscători și ale căror păreri sunt respectate și crezute și să facă parte din procesul de luare a deciziei asupra propriei lor sănătăți.

Cu alte cuvinte, este important ca asistentul medical să discute cu un pacient supraponderal ce programe de dietă a mai urmat, atunci când se pune problema abordării unui nou program. Trebuie văzut ce bariere au apărut și ce a funcționat în trecut. Dacă discutăm cu un pacient care trebuie să-și reducă consumul de sare sau de zahăr, va ajuta dacă aflăm că există membri ai familiei sau prieteni care-l pot susține în demersul său.

Sunt situații, cum ar fi ieșitul la masă la un fast food care l-ar putea împiedica? Înțeleg membrii familiei cât de importantă este reducerea consumului de sare, de exemplu? Sunt aceștia dispuși să cumpere alimente care conțin mai puțină sare? Au aceștia resursele financiare pentru a face modificările necesare la nivelul dietei? Știu că alimentele conservate, înghețate sau semi-preparate au mai multă sare? Au aceștia anumite preferințe culinare determinate de modelul cultural? Sunt alimente proaspete disponibile în comunitatea în care trăiesc?

În prezent, se pune din ce în ce mai mult problema profesionalizării activității de promovarea sănătății. Competențele cheie pentru acest rol implică abilitățile de: 1/ a facilita schimbarea și de a susține indivizii și comunitățile pentru a-și îmbunătăți sănătatea; 2/ a prelua roluri de lideri în dezvoltarea politicilor publice de sănătate și construirea capacităților diferitelor sisteme pentru sprijinirea promovării sănătății; 3/ de a evalua nevoile și avantajele și de a analiza comportamentele, specificul cultural, social, de mediu și de organizare care impactează determinanții stării de sănătate; 4/ de a dezvolta obiective măsurabile, după ce s-au evaluat nevoile și beneficiile și de a identifica intervenții bazate pe dovezi; 5/ de a aplica strategii eficiente de îmbunătățire a sănătății, care să țină seama de sensibilitățile existente; 6/ de e evalua eficiența politicilor sau activităților de promovarea sănătății și de a face cunoscute rezultatele; 7/ de a face advocacy pentru sănătate, în numele indivizilor și comunităților, totodată construind capacitatea acestora de a înțelege avantajele unor comportamente și acțiuni care le protejează sănătatea; 8/ de a lucra în echipe multi-disciplinare pentru a promova sănătatea.

Iar din aceste echipe nu pot lipsi asistenții medicali. Organizația Mondială a Sănătății, în declarația de la Munchen, a susținut implicarea activă a asistenților medicali în dezvoltarea politicilor de sănătate. Cu toate acestea, peste tot în lume, asistentele medicale se luptă cu problema lipsei de timp sau cu absența abilităților necesare pentru a-și asuma un rol mai activ în influențarea politicilor de sănătate. De aceea, dar și pentru că activitatea din spital este centrată pe boală și nu pe promovarea sănătății, cele mai multe politici de sănătate sunt stabilite fără consultarea asistenților medicali, deși acestea au o influență directă asupra activității și practicii specifice profesiei. Cu toate acestea, chiar și asistentele medicale din spital pot face activități concrete de promovarea sănătății, dacă practică ascultarea activă, consultarea cu pacientul sau familia asupra aspectelor legate de îngrijire și a comportamentelor acestora, implicarea pacientului în îngrijirea zilnică, personalizarea îngrijirii în funcție de prioritățile pacientului, dezvoltarea unei relații terapeutice asistent medical-pacient, identificarea posibilităților de a colabora cu asistența socială, acolo unde este cazul, depășirea barierelor față de o îngrijire adecvată sau îmbunătățirea propriei eficiențe profesionale. Cu alte cuvinte, simplul fapt că asistentele medicale din spitale încearcă să înțeleagă de ce un anumit pacient adoptă un anumit stil de viață, ce ar funcționa pentru el pentru a-și schimba comportamentele care-i afectează sănătatea sau cum ar putea să-l ajute pentru a-și stabili obiective realiste pentru aceasta reprezintă, de fapt, practicarea activității de promovarea sănătății pacienților.

 

Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în comunicare și relații publice, PhD.

Surse de documentare:

Health education, health promotion and health: what do these definitions have to do with nursing, Bonnie Raingruber, Jones&Bartlett Learning, LLC

Healthy Lives, Healthy People: A public health workforce strategy, Dep. of Public Health England

Nurses 4 Public Health: promote, prevent, protect, The Value and Contribution of Nursing to Public Health in the UK: Final report, Royal College of Nursing, 2016