Ce ar trebui să știm despre hepatitele virale?

hepatitaŞtiaţi că hepatitele virale au cauzat 1,3 milioane de decese în lume în 2015? Mai mult, știați că au un nivel similar cu cel cauzat de tuberculoză şi mai mare decât cel cauzat de HIV şi că acest număr este în creştere?

La sfârşitul anului 2015 erau aproape 350 de milioane de oameni cu hepatită cronică. La fel de îngrijorător este şi că foarte puţini dintre aceştia aveau acces la testare şi tratament.

Din păcate, în ce ne privește, numărul deceselor cauzate de hepatita cronică în România ne situează pe locuri “fruntaşe” în Europa şi chiar la nivel mondial.

Pentru a mări interesul față de această temă și cooperarea pentru a găsi soluții, în fiecare an, pe 28 iulie, este marcată Ziua Mondială a luptei împotriva hepatitei.

Prin aceasta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), autorităţile medicale naţionale şi partenerii lor angrenaţi în efortul de eradicare a acestei boli urmăresc să promoveze elementele de bază ale prevenţiei şi depistării ei timpurii.

Hepatita este cauzată, cel mai frecvent, de infecţii virale. În funcţie de virus, putem avea mai multe tipuri de hepatită.

Hepatita A este transmisă, de obicei, în urma consumului de alimente sau apă contaminate de materii fecale ale unor persoane infectate. De asemenea, hepatita E este transmisă tot prin apă contaminată, fiind cel mai întâlnită în comunităţi cu condiţii sanitare precare.

Hepatita B este transmisă în urma contactului cu fluide corporale (sânge, secreţii vaginale, lichid seminal) ale unei persoane infectate cu virusul hepatitei B. Metodele cele mai frecvente de răspândire a infecţiei sunt folosirea aceluiaşi ac de seringă sau aceleiasi lame de ras şi relaţiile sexuale neprotejate cu un partener infectat. Se estimează de către Centrul de Control al Bolilor din SUA că aproape 300 de milioane de oameni trăiesc la nivel mondial cu hepatita de tip B.

Hepatita de tip C se transmite şi ea prin contactul direct cu fluide corporale, în special sânge, ale persoanelor infectate, în timp ce transmiterea prin act sexual neprotejat este mai puţin comună decât în cazul hepatitei B.

Hepatita D este o formă rară, apărând doar în conjunctie cu hepatita B (virusul hepatitei D nu se poate multiplica decât în prezenţa hepatitei B).

Opţiunile de tratament sunt determinate de tipul de hepatită. Hepatita A nu necesită, de obicei, tratament special, fiind o manifestare acută, pentru care se recomandă odihnă, multe lichide şi o alimentaţie corespunzătoare pentru un asemenea episod. Similar stau lucrurile în cazul formelor acute ale hepatitei E. Este important de ştiut că hepatita E, în cazul femeilor gravide, cere o monitorizare atentă de către medic, pentru evitarea complicaţiilor, inclusiv în cazul fătului.

Spre deosebire de hepatita E, pentru hepatita A există vaccin. Majoritatea copiilor sunt vaccinaţi împotriva hepatitei A la vârsta de 12-18 luni, cu o serie de două vaccinuri. Acest vaccin pentru hepatita A este disponibil şi pentru adulţi, putând fi combinat cu cel pentru hepatita B.

Hepatita cronică de tip B este tratată cu medicamente anti-virale. Tratamentul poate dura de la câteva luni la câţiva ani. De asemenea, cazurile acestea impun monitorizare permanentă şi evaluări medicale periodice, pentru a se stabili dacă virusul răspunde la tratament. Hepatita B poate fi prevenită prin vaccinare. Ea este recomandată în cazul nou-născuţilor, dar şi personalului din sistemul medical.

Medicamentaţia anti-virală este folosită şi în cazul hepatitei C, atât pentru formele acute, cât şi pentru cele cronice. De asemenea, în cazul în care hepatita C cronică se transformă în ciroză sau alte afecţiuni ale ficatului, transplantul de ficat poate fi o opţiune.

injectionDin păcate, pentru hepatita D nu există medicamentaţie anti-virală, în momentul de faţă. Unii specialişti folosesc alfa-interferonul, însa succesul este departe de a fi garantat. Hepatita D poate fi totuşi prevenită prin vaccinarea împotriva hepatitei B, fiindcă infecţia cu hepatita B este o condiţie necesară pentru apariţia hepatitei D.

În ceea ce privește prevenția, profesioniştii din sănătate pot şi trebuie să joace un rol esenţial în evitarea hepatitelor virale. Prevenţia primară poate fi realizată fie prin imunizare (pentru tipurile A si B), fie prin intervenţii asupra comportamentelor riscante (pentru tipurile B şi C).

Personalul medical, în special cel din sistemul de îngrijiri primare, în mod ideal, începând cu asistenţii din cabinetele şcolare, sunt cel mai bine plasaţi să conducă educaţia pentru sănătate, atât pentru schimbarea comportamentelor, cât şi pentru promovarea imunizării. În acest efort, ei pot transmite informaţii esenţiale despre canalele de transmitere a bolii, factorii de risc, metodele de prevenţie, de la bunele practici de igienă, sexul protejat şi folosirea de ace de unică folosinţă, şi până la opţiunile de tratament.

În plus, identificarea persoanelor cu hepatite cronice de tip B si C reprezintă o bună oportunitate de a iniţia activităţi (consiliere, tratament sau vaccinare) care pot preveni răspândirea de către aceştia a virusilor, pe de o parte, dar şi agravarea îmbolnăvirii cronice a ficatului (prin promovarea eliminării consumului de alcool, de exemplu).

Mai mult, profesioniştii din sistemul medical, în special asistenţii medicali, pot preveni transmiterea infecţiei prin sângele contaminat, aderând strict la protocoalele de injectare şi transfuzare sigură.

Iar sistemele medicale naţionale pot construi programe pentru a asigura cât mai mult din necesarul de sânge prin intermediul donatorilor voluntari ne-remuneraţi.

Există multe poveşti de success în domeniul programelor de educaţie pentru sănătate şi prevenţie a hepatitelor virale. Una dintre acestea este programul de Educaţie şi Prevenţie pentru Hepatita B din zona metropolitană Chicago din SUA. Obiectivele acestui program sunt de a atinge în mod direct grupurile vulnerabile cu un pachet educaţional minim privind factorii de risc pentru infectarea proprie sau răspândirea infecţiei şi cu servicii de screening, pentru a-i putea referi apoi rapid pe cei mai expuşi dintre aceştia, fie către vaccinare, fie către tratament. Important de notat, screening-urile şi vaccinarea se desfăşoară în locaţii din comunitate care le sunt deja familiare membrilor comunităţii şi care sunt uşor de accesat de către aceştia.

O condiţie necesară pentru succesul unui asemenea program este, deci, colaborarea strânsă dintre organizaţiile prezente în comunitate, nu numai instituţii ale administraţiei publice locale, şi profesionişti din sistemul medical. În timp ce organizaţiile din comunitate pun la dispoziţie informaţii despre grupurile cele mai expuse riscurilor de îmbolnăvire şi modalităţi de a ajunge la aceştia, specialiştii din sistemul de îngrijiri primare asigură, la rândul lor, în plus de serviciile de screening şi vaccinare, o legatură funcţională cu sistemul medical secundar şi tertiar, pentru confirmarea diagnosticului şi tratarea cât mai rapidă a cazurilor depistate.
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent

Surse de documentare
http://www.who.int/hepatitis/strategy2016-2021/portal/en/
http://www.who.int/campaigns/hepatitis-day/2017/en/
http://www.healthline.com/health/hepatitis
https://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/rr5201a1.htm
http://www.asianhealth.org/the-issues/viral-hepatitis/hepatitis-education-prevention-program-hepp/

 

Share This Post