Cum v-aţi ales profesia de moaşă?

R. Nu ştiu exact. Cred că era o dorinţă mai veche de a mea. Pur și simplu îmi doream să devin moaşă. Am ajuns întâi asistent medical. Apoi, în urmă cu 10-11 ani, atunci când s-a înfiinţat facultatea de moaşe, m-am înscris la cursurile ei şi iată-mă acum, aici.

Înainte de a deveni moaşă, unde aţi lucrat ca asistent medical?

R. Prima dată, am lucrat într-un centru de medicină a muncii. Apoi, am lucrat la o asociaţie care se ocupa de persoanele adulte fără adăpost, timp de 3 ani.  Era o asociaţie franceză care îşi desfăşoară activitatea în România.

În primul sau al doilea an de facultate, una dintre colegele mele mi-a spus că ar avea nevoie de un asistent medical în maternitate. În realitate, îmi doream să ajung să lucrez în maternitate. Auzeam despre diverse situaţii de probleme în sarcină. Să nu uităm că eu lucram deja cu femei fără adăpost, coboram prin canale și vedeam tot felul de cazuri.  Fiindcă voiam să lucrez într-o maternitate, am vorbit cu asistenta şefă de atunci, dânsa m-a văzut, mi-a spus că mă potrivesc şi m-a rugat să vin. Am dat un concurs pe post şi aşa am ajuns în maternitate. Am lucrat, apoi, ca asistent medical, pentru o perioadă. După ce am terminat facultatea, am fost încadrată ca moaşă, iar acum sunt asistentă şefă de secţie, de aproape 3 ani.

O întrebare legată de cercetarea pe care aţi făcut-o pentru Conferinţa OAMGMAMR – Filiala Bucureşti de anul acesta, o lucrare numită ”Mituri în sarcină, alăptare şi îngrijire a nou născutului”. Ce v-a determinat să alegeţi acest subiect?

R. Țin cursul Şcoala Mamei, de aproape 7 ani. A fost o idee care mi-a venit atunci când eram însărcinată. Mă gândeam –”dacă eu, asistentă şi moaşă, am atâtea întrebări, ce fac mamele care sunt contabile, juriste, vânzătoare? Cum se descurcă ele cu toate schimbările care apar în viața lor odată cu sarcina? Cum gestionează toate aceste lucruri?” Atunci m-am gândit că cel mai bine pentru noi toți (mame și personal medical) ar fi să pun pe picioare un curs Şcoala Mamei. Am venit cu propunerea. La început îmi notam într-un carneţel fiecare întrebare pe care o aveam şi totodată şi răspunsul, după ce cercetam în cărţi şi studii, fiindcă voiam să fie un răspuns avizat şi nu un răspuns facil și mai puțin argumentat de pe site-urile de internet.

După ce am umplut o agendă cu întrebări şi răspunsuri şi am avut şi eu copil, mi-am dat seama că într-adevăr trebuie să ţin acest curs. Am venit la şeful de secţie, i-am propus, mi-a spus că e o idee bună şi că-mi acordă spaţiu. Am început să caut sponsorizări, ca să amenajez un spaţiu adecvat, pentru că spitalul nu avea. Era, cred, o idee în care nimeni nu credea la vremea aceea. Şi am demarat cursul. În timp, cursul a devenit cunoscut şi cererea a crescut atât de mult încât, deşi acum ţin cursuri în mai multe locuri, seriile se închid cu cam două luni înainte, din cauza spaţiului insuficient şi a numărului mare de mămici care vor să vină.

În cei șapte ani de curs, am primit diverse întrebări.  Multe bazate pe mituri, pe credinţe. Așa s-a născut şi lucrarea mea. Am căutat, la un moment dat, să le dau răspunsuri cât mai avizate şi bazate pe studii şi dovezi şi nu pe credinţe.

Mă gândesc că aş fi putut să ţin un curs întreg despre mituri despre sarcină şi alăptare, nu doar o lucrare, pentru că am primit foarte multe întrebări de-a lungul anilor.

Şi care ar fi cele mai frecvente convingeri pe care le-ați ”cules” în experienţa dumneavoastră?

R. Una dintre ele este legată de botez. Conform acesteia, copilul ar fi agitat, fiindcă ”nu şi-a primit botezul”. În mare parte, familia nu realizează că pruncul este agitat din cauza părinţilor, fiindcă aceştia organizează evenimentul. Mama este agitată, părinţii sunt agitaţi și ocupați cu organizarea evenimentului. Așadar, iata de unde vine agitaţia copilului. Are loc botezul, se calmează toată lumea, inclusiv copilul, fiindcă şi părinţii se liniştesc.

Un alt mit interesant este acela că ”berea creşte lactaţia”. Mamele mă întreabă acest lucru, aproape la fiecare curs. Se ştie că, de fapt, creşterea lactaţiei se produce din cauza unei polizaharide din orzul folosit la prepararea berii, dar nu este “meritul” berii.

Legat de alăptare, este foarte important de ştiut că fiecare mamă are lapte adecvat copilului ei, deci, afirmaţia unor mame cum că laptele lor nu ar fi bun nu este fundamentată ştiinţific.

Alt mit este că, la naştere, copilul ”trebuie scos de cap, altfel va rămâne cu gâtul scurt”. Din păcate, multe dintre problemele cu coloana ale adulţilor de acum pot proveni de la această manevră pe care o practicau bunicile noastre, în mod greșit.

”Să îi facem baie copilului cu apă fierbinte, să iasă  roşu ca racul din baie ca să doarmă bine”. Altă convingere eronată. De ce să îi provocăm artificial febră, având în vedere că la febra naturală ne alarmăm?!

Sau bunicile se oferă să îi “tragă” pe cei mici şi le fac un masaj care le provoacă febră musculară, de plâng cei mici o săptămână şi părinţii nu ştiu de ce.

De exemplu, un alt mit frecvent este că în timpul sarcinii gravida trebuie să mănânce cât doi. Fals! Nu trebuie să mănânce cât doi, ci pentru doi.Nu cantitatea de mâncare trebuie dublatӑ, ci elementele nutritive.

Mai circulă și mitul că nu trebuie consumată deloc cafea în timpul sarcinii. De fapt, cafeaua în exces dăunează, în timp ce o ceaşcă de cafea pe zi este o cantitate potrivită.

Sunt multe mituri, aş putea vorbi ore întregi.

Am regăsit în lucrarea dumneavoastră şi mitul legat de forma burticii mamei şi sexul copilului. Cum credeţi că s-a ajuns aici?

R. Da, mă întreabă şi acest lucru. Mai puţin, însă, în ultimul timp, căci multe s-au convins că nu există o bază reală în toată povestea aceasta. Deşi văd zilnic multe gravide, de când lucrez eu în maternitate, nu am recunoscut niciodată ce sex are copilul după forma burticii pacientei.  Câteodată mi s-a părut că există o legătură cu îmbrăcămintea pe care o poartă mamele înainte de naştere, care este roz sau roşu, în cazul fetitelor și gri- verde-albastru la băieței. Dar nu există dovezi ştiinţifice nici aici, bineînţeles, ci doar observaţii care nu pot duce la o concluzie.

Care sunt cele mai frecvente mituri legate de îngrijirea bebeluşului?

Multe întrebări sunt legate de zona pontului ombilical. Multe vor să îi pună o monedă că să aibă “buricul frumos”, cum îi spun ele. Sunt şi acele mituri legate de temperatura apei de la băiţă, sau legate de masaj. De departe cele mai frecvente sunt legate de băiţă.

Un alt mit celebru este cel legat de înfăşarea bebeluşului, pentru îndreptarea picioarelor. Această afirmaţie e falsă. De asemenea, nu puneți perne sau alte obiecte pe picioarele copilului pentru a avea picioarele drepte. Copiii  nu au picioarele drepte din motive ce ţin de profilaxia rahitismului sau din alte cauze medicale.

De asemenea, este important de ştiut că plânsul este o formă de comunicare a copilului. Încercaţi să înţelegeţi ce vrea să vă comunice, nu îl lăsaţi să plângă, crezând că acest lucru ajută la…întărirea plămânilor.

Legat de vaccinuri – primiți întrebări despre vaccinare la Şcoala Mamei?

R. Eu sunt pro-vaccinare. Ea a eradicat boli grave în lume. Şi eu mi-am vaccinat copilul. Le spun mereu părinţilor care vin la cursul meu că ei, toţi cei prezenţi în sală, au fost vaccinaţi. I-am pus, de foarte multe ori, pe părinţi să ridice mâna să-mi spună dacă vreunul dintre ei nu a fost vaccinat. Şi niciodată nu am întâlnit un părinte nevaccinat.

Se cunoaşte deja că medicul din Marea Britanie care a declarat că vaccinarea produce autism a recunoscut că a minţit, studiul fiind făcut pe 10-15 copii. Așadar, minţise. Vaccinarea nu produce autism! Cu siguranţă avem nevoie de vaccinare, pentru a ne proteja copiii.

Ce reacţie au părinții la această pledoarie a dumneavoastră pro-vaccinare?

R. Am observat, în ultimii doi ani, o tendinţă a părinţilor de a-şi vaccina copiii. Lucrurile s-au îmbunătățit, faţă de acum 2-3 ani când majoritatea dintre ei erau foarte reticenţi, pentru că urmăreau emisiuni sau căutau articole împotriva vaccinării. Singura noastră dezamăgire, a părinților care vor să-și vaccineze copiii şi a specialiștilor, este că în spitale nu se găsesc vaccinuri, în special cel de hepatită B. Aceasta este o mare problemă, negăsindu-se de ceva timp în toată ţara. Se vaccinează doar în anumite situaţii, dacă mama are hepatita B. Din păcate, promovăm vaccinarea, dar nu avem vaccinurile. Este o mare problemă.

Credeţi că sistemul medical are responsabilitatea educării viitorilor părinţi?

R. Da, ar trebui ca acest lucru să se întâmple. Din păcate, nu există un program naţional de educare a viitorilor părinţi. Ne dorim ca toate mamele să alăpteze, ne dorim copii sănătoşi, se cunosc beneficiile laptelui de mamă – creşte imunitatea, copilul e sănătos, îi dăm un start bun, scade riscul de obezitate, scade riscul de infecţii. Sunt multe beneficii la copil, dar şi la mamă. De exemplu, poate fi o metodă de contracepţie (nu 100% sigură, într-adevăr) şi scade factorii de risc pentru cancerul de sân. Încercăm să promovăm aceste beneficii la cursurile de Şcoala Mamei şi Şcoala Părinţilor pe care eu şi colegele mele le ţinem în Bucureşti şi în ţară. Cererea e mare, uneori nu facem faţă, însă un sprijin mai puternic din partea autorităţilor competente, ne-ar ajuta foarte mult, ca societate.

Aţi putea face un calcul cam câţi părinţi aţi educat într-un an?

R. Mi-ar fi greu.  Eu ţin între 3 şi 5 serii pe lună, ţin serii mai lungi, la spital, însă ţin şi în afara Bucureştiului, la Constanţa şi la Braşov, am ţinut şi în mai multe locuri. Cred că într-o lună văd peste 500 de mămici.

Ce planuri de viitor aveţi pentru Şcoala Mamei sau, în general, pe plan profesional?

R. În acest moment, vreau să pun pe picioare un curs pentru bunici. Este o idee şi un proiect mai vechi care a venit tot de la mămici. Ele îmi spuneau – ”dacă am putea să ne înţelegem şi cu bunicii, să nu mai facă anumite lucruri, sau să înțeleagă de ce facem noi anumite lucruri”. Atunci m-am gândit că ar fi cel mai bine să fac un curs pentru bunici să afle de la noi cum să-și ajute copiii. Am început să lucrez la un suport de curs. Știu că multe mămici îşi doresc cursul tocmai pentru a le vorbi bunicilor despre mituri şi a încerca să le educăm să nu mai facă lucruri, doar pentru că aşa se făceau în trecut.

De la Ordinul profesional, ce v-aţi dori?

R. În acest moment, să meargă pe aceeaşi linie. Din punct de vedere profesional, am avansat mulţumită Ordinului. Ne-a sprijinit şi-și propune ca noi toţi să ne respectăm profesia şi să o ducem la cele mai înalte niveluri de excelenţă. Cred că mai trebuie să lucrăm, împreună cu Ordinul, la pregătirea asistenţilor şi a moaşelor. Cu siguranţă, Ordinul a ridicat profesia de moaşă, în ultimii ani, lucru care nu se întâmpla când mi-am început eu cariera. La rândul meu îmi doresc ca şi eu să fac cât de mult pot pentru dezvoltarea profesiei.

 

A consemnat Mirela Mustață, Redactor Executiv E-Asistent