Într-un articol publicat de New York Times, la finalul lunii trecute, am citit povestea unei femei care pare să trăiască un miracol – la 71 de ani, nu a experimentat niciodată durerea sau anxietatea. Pentru oamenii de știință, cazul ei a reprezentat o curiozitate care acum pare să aibă o explicație.

Jo Cameron are o mutație genetică rară, care, potrivit unui nou raport științific, o împiedică să simtă durerea sau anxietatea. Ea reprezintă o speranță pentru cercetătorii care, analizând acest caz, cred că vor putea descoperi elemente care pot ajuta la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru durere.

Seria evenimentelor care au suscitat interesul oamenilor de știință față de cazul doamnei Cameron a început acum cinci ani. Trăia o viață fericită, obișnuită, pe malurile lacului Loch Ness din Scoția, împreună cu soțul ei. După o operație la mână, doctorul acesteia a rămas complet nedumerit când a constatat că doamna Cameron nu dorea calmante și nu simțea durerea.

Cum durerea este, întradevăr, necunoscută doamnei Cameron, aceasta experimenteză destul de frecvent situații care se finalizează cu arsuri. Însă cicatricile astfel provocate dispar extrem de repede, un alt element de investigat de către oamenii de știință.

Unul dintre medicii care au tratat-o în spital, Dr. Devjit Srivastava, anestezist la un spital din nordul Scoției și unul dintre cei care au cercetat cazul, își amintește momentul operației când doamna Cameron a refuzat orice fel de anestezic: ”vă garantez că nu am nevoie de nimic de acest fel”.

Continuarea discuției medicului cu doamna Cameron a demonstrat că era o pacientă cu totul neobișnuită. La 65 de ani, a avut nevoie de o operție de revizie de șold. Pentru că acesta nu-i provocase durere, nu a observat că ceva nu este în ordine până când situația nu s-a agravat. Tăieturi, arsuri, fracturi – niciuna dintre acestea nu-i provoca durere. De fapt, doar mirosul de carne arsă, sau apariția sângelui o făceau în unele cazuri să observe că ceva nu era în ordine.

Dr. Srivastava a referit cazul către University College London’s Molecular Nociception Group, o echipa specializată în cercetări genetice pentru înțelegerea biologiei durerii. Aceștia păreau să aibă niște informații utile pentru cazul ei. De câteva decenii, oamenii de știință au identificat zeci de alte persoane care experimentează durerea în moduri neobișnuite. Dar când dr. James Cox, un experimentat cercetător din acest grup a cercetat profilul ei genetic, a constat că acesta nu seamănă cu niciun al caz al unor persoane cunoscute că trăiesc fără să simtă durerea.

În cele din urmă, cercetătorii au găsit ceea ce căutau la o genă pe care oamenii de știință o numesc FAAH-OUT. Toți avem această genă. Dar, în cazul doamnei Cameron, pacientul prezintă o schimbare care presupune eliminarea părții frontale a genei. Analizele suplimentare de sânge au confirmat această ipoteză.

Dna Cameron a fost șocată de interesul manifestat de medici pentru cazul ei. Până la conversația cu doctorul Srivastava, durerea nu era ceva căreia să-I dea vreo atenție. Deși suferea adesea arsuri sau tăieturi, rănile ei rar lăsau cicatrici – alt lucru de care oamenii de știință s-au arătat interesați și pe care l-au considerat a fi legat de mutație.

Deși i se spusese că nașterea este un proces dureros, la momentul în care a născut, n-a deranjat-o nimic- chiar și fără epidurală. „Simțeam că corpul meu se schimbă, dar nu mă durea nimic”, își reamintește Jo Cameron. Ea a comparat momentul nașterii cu „o gâdilătură”. Mai târziu, ea avea să le spuneă viitoarelor mame: „nu vă faceți griji, nu este așa de rău cum se spune„. Abia peste 40 de ani avea să afle că prietenele ei nu exagerau.

Oamenii de știință cred că au descoperit răspunsul. Într-o lucrare publicată recent în The British Journal of Anaesthesia, ei au atribuit viața lipsită de durere a doamnei Cameron unei mutații a unei gene neidentificată anterior. Aspectul pozitiv vine din speranța ca acesta să devină momentul ”zero” care să ducă la dezvoltarea unui tratament extrem de eficient pentru durere. Această mutație pare să fie și motivul pentru care doamna Cameron nu a manifestat anxietate sau frică pe tot parcursul vieții ei, și explicația pentru rapiditatea cu care corpul ei se vindecă.

Studiul apare pe fondul unor dezbateri extrem de aprinse cu privire la modul în care să se trateze în mod responsabil durerea, folosind metode mai puțin controversate care să nu genereze adicții. De exemplu, foarte recent, statul New York a depus plângere împotriva familiei Sackler, care deține Purdue Pharma, producătorul opioidului OxyContin.

În cazul doamnei Cameron, aceasta crede că moștenește mutația de la tatăl său. Din nefericire, pentru că a murit înainte de descoperire, nu se știe cu certitudine dacă de la el vine mutația. Mama ei nu o are cu siguranță și nici fiica. În schimb, fiul doamnei Cameron o are parțial, ceea ce-l face insensibil parțial la durere.

Oamenii de știință sunt intrigați, de asemenea, de nivelul extraordinar de scăzut al anxietății doamnei Cameron. Într-un chestionar privind tulburările de anxietate, ea a avut scorul zero din 21. Efectiv nu-și poate aminti să se fi simțit vreodată deprimată sau speriată. Dimpotrivă, spune că a fost un om foarte fericit. Iar acest lucru pare s-o fi ajutat-o și la locul de muncă. După ce a predat ani de zile la o școală primară, s-a recalificat pentru a lucra cu persoanele cu dizabilități mintale severe. Comportamentul agresiv al unora dintre acestea nu a deranja-o niciodată, potrivit propriilor mărturii.

Totuși, deși această mutație pare să genereze o situație ideală, ea are totuși aspecte negative. Pe de o parte, este foarte uitucă, predispusă să-și piardă cheile sau șirul gândurilor la mijlocul frazei. Apoi, nu a simțit niciodată „adrenalina” despre care alți oameni vorbesc.

Cercetătorii se concentrează acum să înțeleagă mai bine modul în care funcționează FAAH-OUT, pentru a putea proiecta o terapie genetică sau o altă intervenție de combatere a durerii, pornind de la aceasta. Însă transformarea acestei descoperiri într-un tratament pentru durere sau anxietate va necesita mulți pași, mulți ani și foarte multe milioane de dolari.

Dar nu este complet imposibil. Tot în urma unui astfel de proces au fost descoperite și statinele care au avut la bază identificarea unor familii în care mai mulți membri au suferit atacuri de cord în jur de 20 de ani.

Oricum, povestea doamnei Cameron care a demonstrat că aceași genă este responsabilă și de durerea fizică și de cea psihologică a suscitat multe discuții.

Publicarea articolului despre cazul său în New York Times a generat multe reacții, inclusiv de la persoane care par să-i împărtășească condiția.

Cum poate o mutație genetică să elimine anxietatea? Unul dintre medicii care s-au ocupat de cazul doamnei Careron Dr. Cox crede că nivelul său redus de anxietate este legat de stimularea crescută a receptorilor CB1 (receptorii canabinoizi). Aceștia sunt cunoscuți pentru faptul că ajutpă corpul să se ocupe de situațiile stresante (ei sunt activați, în special, de THC din canabis). Studiile au arătat că atunci când receptorii canabinoizi sunt blocați, anxietatea va crește, iar când sunt stimulați, va scădea. Acești receptori afectează și modul în care oamenii experimentează durerea fizică.

Să însemne acest lucru că durerea fizică și durerea psihică sunt procesate la fel?

Dr. T.H. Eric Bui de la Center for Anxiety and Traumatic Strss Disorders and Complicated Grief Program de la Massachusetts General Hospital spune că este mult mai complicat și că sunt necesare o mulțime de studii. Ceea ce știm, spune acesta, este că „regiunile creierului care procesează durerea emoțională și pe cea fizică se suprapun”.

Într-un alt exemplu despre cum se pot interconecta misterios cele două tipuri de durere, s-a observat că acetaminofenul (ingredientul activ în Tylenol) s-a dovedit a scădea durerea emoțională care vine odată cu respingerea.

Așadar, este respingerea similară cu durerea fizică?

Naomi Eisenberger, profesor la Universitatea din California, Los Angeles, departamentul de psihologie, crede că da. Dr. Eisenberger studiază asemănările în ceea ce privește modul în care creierul procesează durerea fizică și „durerea socială” rezultată în urma respingerii.

Ea a descoperit că „acele persoane care sunt mai sensibile la durerea fizică sunt cele mai afectate de respingere”.

Se poate înțelege de aici că oamenii cu un nivel redus de anxietate simt mai puțin durerea?
În general, da, spun unii experți în managemntul durerii.

Adam Woo, consultant în managementul durerii și anestezie la King’s College din Londra, a lucrat cu mii de pacienți afectați de durere. El a concluzionat că pacienții cu niveluri ridicate de anxietate tind să fie mai sensibili la durere.

De ce par persoanele anxioase să aibă un prag mai scăzut al durerii?

”Unii oameni sunt cu adevărat mai sensibili – ca și când par să se simtă mai intens”, crede Debra Kissen, director executiv la ”Light on Anxiety„ un centru de tratament din Chicago. Ea a observat modul în care anxietatea și durerea fizică se pot potența reciproc. Persoana care se confruntă cu o durere cronică poate începe să se simtă nerăbdătoare că nu are controlul asupra propriului corp. Aceasta face ca anxietatea să crească concentrarea lor asupra durerii, agravând-o. În acest moment, trebuie tratată oricare dintre ele și vor beneficia ambele.

Pentru ea, cel mai interesant este modul în care fac oamenii diferența dintre cele două și cum reacționează la ele. Cele mai multe persoane, dacă sunt întrebate ce preferă – o durere de gradul opt provocată de lovirea unui deget de la picior sau să se simtă disperate emoțional – vor alege degetul.

Cert este faptul că domeniul durerii reprezintă o zonă de cercetare extrem de bogată.

 

Mirela Mustață – Redactor executiv E-asistent
Traducere și adaptare după:
https://www.nytimes.com/2019/03/28/health/woman-pain-anxiety.html?smid=tw-nythealth&smtyp=cur (sursa foto 1)

https://www.nytimes.com/2019/03/30/health/pain-anxiety-jo cameron.html?action=click&module=inline&pgtype=Article

http://www.ox.ac.uk/news/2015-04-21-babies-feel-pain-adults (sursa foto 2)