Evenimentul cu tema „Arta îngrijirilor de sănătate – implementarea standardelor de calitate și siguranță a pacientului în practica medicală”, derulat în perioada 9-10 mai 2019, este prezent în continuare în revista noastră, pentru că interesul pentru unele dintre temele de cercetare aduse în discuție este încă viu.

Am ales, astfel, să vorbim cu alți patru colegi care au prezentat proiectele lor de cercetare, pentru a înțelege mai bine ce și-au propus să transmită audienței, ce planuri au pentru viitor, sau cum se raportează la promovarea profesiilor de asistent medical și de moașă. Redăm în cele ce urmează esența acestor discuții.

 

Raluca Gabriela Iana, Spitalul Clinic Colentina, Secția Gastroenterologie

Care sunt ideile principale din lucrarea Evaluarea pacientului cu Colită ulcerativă, pe care ați prezentat-o la Conferința OAMGMAMR filiala București de anul acesta, cu care ați vrea să rămână colegii dumneavoastră?

R. Din studiul de caz prezentat la conferință, merită reținute semnele și simptomele pacientului cu colită ulcerativă. Acesta prezintă dureri abdominale, scaune diareice, cu mucus sau cu sânge, câte 3-4 pe zi, în funcție de severitate, care este de la moderată până la acută, dureri abdominale și crampe abdominale. Ca particularitate, pentru că face parte dintre bolile inflamatorii intestinale, în colita ulcerativă sunt afectate doar sigmoidul și rectul, spre deosebire de boala Crohn, care afectează tot tubul digestiv. Un alt element pe care am vrut să-l scot în evidență în lucrare a fost faptul că, pe lângă evaluarea clinică și biologică pe care o face medicul curant, este importantă și evaluarea realizată de către asistentul medical, pentru a pune în practică planul de îngrijire. La final, ambele evaluări conduc la creșterea calității îngrijirii pacientului și la o mai bună gestionare a cazului medical. Iar instrumentele de evaluare oferă o bază de date obiective, care facilitează îngrijirile de sănătate individualizate și centrate pe pacient.

 

Când ați început folosirea regulată a acestei palete de instrumente de evaluare, de la  scala Waterlow de evaluare a riscului la escare până la Scala numerică (NPRS) pentru evaluarea durerii, și cum a fost procesul? Acum, privind în urma, ați face ceva diferit?

R. Noi am început folosirea acestor instrumente odată cu inaugurarea centrului nostru de boli inflamatorii intestinale, unde îngrijim pacienți cu multiple co-morbidități și pentru care am hotărât folosirea mai frecventă a paletei de instrumente de evaluare, în vederea unei mai bune îngrijiri a acestora. Procesul a decurs după cum ne-am așteptat, a fost benefic pentru pacienți și am reușit o mai bună monitorizare a acestora. Privind în urmă, pe lângă evaluarea inițială și cea finală,  aș opta și pentru evaluarea pe parcursul internării pacientului, pentru o mai bună monitorizare a acestuia. Practic, folosirea acestor instrumente a debutat anul trecut în toamnă. Având atât de mulți pacienți cu boli inflamatorii intestinale, am decis să monitorizăm pacienții și cu ajutorul acestor instrumente. Ele au fost aplicate pe pacienții cu boli inflamatorii – colita ulcerativă și boala Crohn – aflați în evidența centrului nostru, dar avem în vedere să le aplicăm și celorlalți pacienți, pentru că noi suntem o secție de gastroenterologie și avem o cazuistică variată, de la cancere de căi biliare, la cancere de stomac, colon etc. În secție facem endoscopie intervențională, adică punem stenturi pe căile biliare, stenturi de tub digestiv în caz de cancere, sau alte obstrucții. Cum ziceam, deși am început cu aplicarea acestor instrumente pentru bolile inflamatorii, avem în vedere extinderea folosirii lor și la alți pacienți.

 

Care a fost principala provocare în momentul în care ați început să folosiți aceste instrumente de evaluare și cum ați depășit-o?

R. Principala provocare o reprezintă complianța și răspunsul pacientului la planul de îngrijire, deoarece cu cât cooperarea pacientului este mai bună, cu atât evaluarea este mai precisă. De altfel, o mai bună comunicare cu pacientul și înțelegerea de către acesta a importanței evaluării va duce la folosirea în condiții optime a instrumentelor de evaluare. Comunicarea este, până la urmă, elementul cheie pentru aplicarea planului de îngrijire și a instrumentelor de evaluare.

 

Ce planuri de cercetare aveți pentru perioada urmatoare?

R. Ne-am propus lărgirea paletei de instrumente de evaluare și folosirea acestora mult mai frecventă, atât pentru pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și pentru cei cu alte patologii. Îi încurajez și pe colegii mei să le folosească și le explic utilitatea acestora. Pe lângă aceasta eu fac parte din mai multe proiecte de cercetare și studii clinice. Această activitate îmi aduce satisfacții deosebite. Deși, în general, îmi place ce fac, domeniul acesta al bolilor inflamatorii mă interesează cel mai mult.

Motivul interesului meu pentru acest subiect este legat și de tipul de pacient care este afectat de bolile inflamatorii. Din păcate, sunt foarte mulți tineri afectați de această boală care poate fi considerată boala secolului XXI. Mâncarea de tip fast-food este cauza principală a acestei boli. Foarte rar avem pacienți în vârstă cu această patologie. Este boala persoanelor de până-n 40 de ani, a celor care mănâncă fast-food și produse congelate.

 

Ce subiect pregătiți pentru conferința de anul viitor?

R. Mă pregătesc pentru la anul cu o altă boală inflamatorie intestinală, mult mai agresivă, boala Crohn. Voi încerca să găsesc un caz mai complex al unui pacient care să prezinte și semne instestinale și semne extraintestinale. Probabil că analiza va cuprinde mai multe instrumente decât cele pe care le-am folosit în studiul de caz de anul acesta.

 

În final, aș vrea să-mi spuneți cum credeți că poate fi promovată cel mai bine profesia de asistent medical?

R. Cred că este important ca asistenții medicali să participe la cât mai multe cursuri, să se dezvolte continuu. Doar în felul acesta ne putem promova.Noi, de exemplu, avem o serie de cursuri și ne bucurăm să primim elevi și asistenți care vin să învețe de la noi. Facem traininguri, workshopuri, de exemplu, un workshop de endoscopie digestivă, unul pentru bolile inflamatorii intestinale de Ziua bolilor inflamatorii intestinale, pe care-l facem în fiecare an. Cu acest prilej, pacienții care sunt în evidența noastră vin și fac colonoscopii cu prelevare de biopsie, iar asistenții din alte centre vin și învață de la noi.

 

 

 

 Elena Gorgoneţu, Spitalul Clinic Sanador, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Municipiului București

Lucrarea Siguranța pacienților în sala de operație și mediul perioperator, prezentată în cadrul Conferinței OAMMGMAMR filiala București de anul acesta, a fost strâns legată de tematica sub care s-au desfășurat lucrările – “Arta îngrijirilor de sănătate – Implementarea standardelor de calitate și siguranță a pacientului în practica medicală”. Ce mesaje ați dorit să transmiteți colegilor prin această lucrare?

R. În primul rând, am vrut să valorizez rolul asistenților medicali din Blocul operator. Există o mare masă de asistenți ”anonimi”. Ei nu ies în față, pacienții nu-i cunosc, pentru că nu au cum. Pacienții ajung în Blocul operator, sunt speriați, iar singurul contact pe care-l au cu asistentul este un salut și un nume – bună ziua, eu sunt X – pe care oricum pacientul nu-l reține. Este important că acești asistenți își dau toată silința ca pacientul să fie în siguranță. E adevărat că în ultimii ani s-a creat această fișă de siguranța pacienților, dar grija asistenților medicali față de siguranța pacienților a fost dintotdeuna.

Din experiența mea, pot să spun că au fost și unele momente, să zicem, neplăcute, legate de acest check list care nu exista înainte. Pentru că este foarte important să știm dacă acesta este pacientul care trebuie, care urmează să fie operat, sau dacă el știe de ce este acolo. Ni s-a întâmplat să avem pacienți care erau aduși de familie și în momentul în care i-am întrebat ”știți de ce sunteți aici”, mi-au răspuns că ”da, știu, am venit să fac niște analize”. Iar acela era un caz în care pacientul urma să facă o operație pe creier, pentru extirparea chirurgicală a unei tumori. Practic, nu-și dăduse consimțământul pentru ceea ce urma să facă. Iar noi trebuie să ne asigurăm de lucrul acesta. Sau dacă pacientul știe cine face parte din echipa care-l operează.

Apoi este vorba despre siguranța privind mediul infecțios. Trebuie să știm dacă pacientul a făcut un screening referitor la acest aspect, lucru pe care-l putem găsi în fișa pacientului. Acest lucru ne ajută și pe noi și pe pacient. El trebuie direcționat spre un anumit spațiu, pentru că, dacă este un pacient infecțios, nu poate să stea în același loc cu pacienții care nu au potențial infecțios, lucru care trebuie cunoscut și rezolvat încă de la început.

Apoi este vorba despre materialele pe care le folosim pentru pacienți, care trebuie să îndeplinească cele mai bune condiții de siguranță: să fie sterile, să fie de unică folosință. Pentru acest gen de condiții oamenii aleg să vină la un spital privat, unde consideră că sunt asigurate toate condițiile pentru ca lucrurile să meargă foarte bine. Nu că n-ar merge bine și la spitalele publice. Sunt convinsă că și acolo merg bine. Doar că aici, în mediul privat, așteptările pacienților sunt mai mari. Apoi, la noi, în mediul privat, și timpul de spitalizare a pacientul este mai redus față de spitalele publice.

Acestea au fost principalele mesaje pe care am vrut să le transmit prin lucrarea mea. Cred că a fost și multă emoție pe care am vrut să o transmit, ca să se înțeleagă prin ce trecem noi zilnic, legat de organizarea pentru o anumită intervenție chirurgicală. Totul pentru pacient.

 

Concret, prin ce ”treceți zilnic”? Ce înseamnă o zi de lucru în blocul operator?

R. Este o zi foarte plină, pentru că aici este un bloc operator complex, în care avem intervenții chirurgicale din specialități diferite. Putem începe, să zicem, cu intervenții urologice, continuăm cu o intervenție toracică și terminăm cu chirurgie generală. Pentru fiecare în parte avem nevoie de altfel de instrumente, altfel de materiale, un alt scenariu, pacienții sunt poziționați diferit, trebuie abordați diferit, din punct de vedere al pregătirii preoperatorii și operatorii. Ora la care pleci nu este cea la care a sunat ceasul că este, să zicem, ora 19.00, ci reperul este dat de ora la care s-a terminat intervenția și pacientul a ieșit din sală. Dar atunci simți o anumită satisfacție emoțională, a lucrului bine făcut.

 

De unde vine această satisfacție?

R. Este vorba despre cum ești tu ca persoană. Așteptările tale sunt de la tine, pentru pacient. Eu simt că m-a creat Dumnezeu să fiu asistent medical. Și tot ceea ce fac este pentru pacient. De aceea am uneori discuții în contradictoriu cu medicii. Pentru că noi, asistenții medicali, trebuie să fim cumva avocații pacientului. Pacientul nu mă cunoaște, nu m-a angajat. Eu sunt angajata patronului. Dar eu acolo sunt dintr-un singur motiv: pentru ca pacientului să-i fie bine. Atât timp căt pentru pacient este bine și cunoștințele mele sunt puse în practică, totul este minunat. O altă componentă a satisfacției este dată de munca în echipă, mai ales când ne coordonăm bine.

 

Din experiența dumneavoastră, care sunt provocările îngrijirilor preoperatorii?

R. Din acest punct de vedere, noi trebuie să ne îngrijim de logistică. Este foarte important să ai materiale necesare, aparatele să fie funcționale și să funcționeze bine, să avem o climă bună. Sălile noastre de operație sunt cu joasă presiune, astfel încât nu lasă să pătrundă aerul din exterior, practic fiind o supra-presiune în sală. Temperatura, de asemenea, trebuie să fie joasă, pentru a nu facilita dezvoltarea microbilor. Pentru fiecare pacient trebuie să știm exact care este poziția corectă pentru intervenția chirurgicală căreia îi este supus. Ne îngrijim, de asemenea, de managementul escarelor. Sunt intervenții care durează multe ore și atunci, dacă există zone de presiune asupra tegumentului pacientului, noi trebuie să ne îngrijim ca ele să nu aibă de suferit. Totodată, avem grijă unde poziționăm placa neutră, pentru că la toate intervențiile chirurgicale se folosește bisturiul electric, iar noi trebuie să fim atenți ca pacientului să nu-i fie provocate arsuri.  Alte provocări sunt legate de alergiile pacientului. Dacă are alergii la substanțe iodate sau la alte substanțe de dezinfecție, noi trebuie să știm astfel încât să putem decide cu ce se poate face câmpul operator, ca să nu-i dăuneze pacientului. La sfârșitul intervenției, ne îngrijim ca pacientul să plece cu tegumentele curate din sala de operație. Pacientul trebuie să iasă doar cu pansamentul curat din sală, pentru că poate fi traumatizant pentru pacient să se vadă pătat de diverse secreții, când se trezește după o intervenție chirurgicală.

În plus, am încercat tot timpul să am o abordare față de pacient de manieră oarecum prietenoasă, inclusiv prin a-i spune pe nume, ca să-l valorizez, să simtă că este cineva, nu este doar ”colecistul de la patul cinci”. Am citit despre o astfel de abordare și, în plus, m-am gândit să fac așa pentru că astfel aș vrea să fiu tratată și eu, dacă aș fi la rândul meu pacientă. Nu în ultimul rând, fac acest lucru pentru că am avut o experiență personală neplăcută și, de atunci, mi-am propus să nu las pe nimeni să simtă ce am simțit eu.

 

Ca reprezentant al OAMGMAMR în Spitalul Sanador, ce faceți pentru a conecta organizația profesională la nevoile asistenților din acest spital?

R. Atunci când s-a deschis spitalul, acum opt ani, eu aveam deja experiența organizației din spitalul din care veneam. Am organizat, la nivelul spitalului, primele alegeri, chiar în 2011, când am devenit reprezentant.  Pentru asistenții din spital, care au crescut ca număr, de la 70, câți eram când am pornit, la peste 350, acum, ca reprezentant, am obligația să-i informez despre diferite noutăți și să fac legătura cu Ordinul. Pentru aceasta am abordat un sistem de afișare. Postez anunțuri despre lucrurile importante pe care trebuie să le cunoască colegii mei, în zona de acces a personalului, folosesc sistemul electronic, trimițând emailuri către toate asistentele șefe sau fac anunțuri pe grupul de what’s up al acestora. Fiind și formator, le pregătesc cursuri, cel puțin două pe an, pe specific chirurgical. Insist foarte mult pe pregătiri pre-operatorii și îngrijiri post-operatorii, pentru a răspunde nevoilor spitalului. Am grijă să-i ajut cu avizul anual și, mai nou, am promovat cursurile de dezvoltare a abilităților profesionale prin Școala Națională de Sănătate, pentru a-i ajuta să devină asistenți specialiști. Serviciul nostru de resurse umane m-a delegat pe mine să pot face înscrierile, în numele spitalului, pentru asistenții care doresc să devină specialiști.

 

Cum credeți că pot fi promovate mai bine în societate profesiile de asistent medical și de moașă?

R. Deși cele două profesii nu sunt unele de prim-plan, pentru că pacientul se adresează medicului, acesta din urmă niciodată n-o să poată face totul fără un asistent medical, respectiv, o moașă. Și atunci, fiecare asistent medical sau moașă își câștigă respectul prin profesionalism, prin cunoștințele pe care le are, prin faptul că astfel se poate face indispensabil medicului. În aceste condiții și medicul și pacienții ne pot promova.

Mai nou și Papa (n.b Francisc I) ne-a promovat și am împărtășit această știre, când a spus că trăiește datorită unui asistent medical. Și, de multe ori, chiar se întâmplă așa.

Fiecare asistent medical trebuie să creadă în puterile sale, în ceea ce vrea să fie. Dacă asistentul medical este încrezător în valorile sale, în cunoștințele dobândite și competențele sale și trăiește potrivit acestor valori, și ceilalți îi vor da valoare.

 

V-ați făcut deja planuri pentru conferința Ordinului de anul viitor? Care este subiectul viitoarei lucrări?

R. Cum anul viitor voi experimenta ceva special, în sensul că m-am înscris la cursurile Școlii Naționale de Sănătate pentru specialitatea ”Bloc Operator”, am o mare curiozitate să aflu care este curricula și dacă ceea ce eu am dobândit de-a lungul celor 34 de ani de practică se potrivește cu ceea ce a fost gândit pentru un asistent medical specialist pentru Blocul Operator.  Pentru mine aceste șase luni de școală reprezintă o provocare. Cum ele se vor termina înainte de viitoarea conferință a Ordinului, mă gândesc să fac o lucrare despre formarea asistentului medical specialist pentru Blocul Operator.

 

 

Alexandru Cristian Răileanu    Spitalul Clinic de Urgență București, Secția ATI

 La conferința filialei București a OAMGMAMAR ați prezentat lucrarea ”Eficiența managementului durerii postoperatorii la pacienții cu artroplastie de șold”, realizată în colaborare cu Carmen Mazilu(Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Municipiului București) și Liliana Mirea (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București).

Ce mesaje ați dorit să transmiteți prin această lucrare?

R. Voi începe prin a spune cum mi-am ales această temă. În octombrie anul trecut, echipa OAMGMAMR București a încercat să țină la noi în spital o serie de cursuri legate de managementul durerii. Printre persoanele care au participat la acele cursuri m-am numărat și eu. Noi deja făceam în spital studii, dar noi, asistenții medicali, eram ajutoarele medicilor. În afară de faptul că noi câștigam experiență, nu aveam un cuvânt de spus, în realitate, în aceste studii făcute pe managementul durerii, deși reprezentam un element important în realizarea lor. Odată cu acest curs, am decis să folosim și noi în spital aceste metode de evaluare a durerii despre care, în fapt, eu și colegii mei știam, doar că nu le puneam în practică. A fost impulsul de care aveam nevoie. Atunci am apelat la doamna Conferențiar Univ. Dr. Liliana Mirea din cadrul Catedrei de Anestezie și Terapie Intensivă de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davilla”, cu care mai făcusem alte studii. Și am ales această temă. Apoi mi s-a părut foarte interesant că suntem singurul spital din București care face acest mod de anestezie pentru a asigura pacientului post-operator un confort și o analgezie de standarde înalte, și anume blocul de nerv femural cu ghidare ecografică.  Făcând aceste studii, am ajuns la concluzia că trebuie să arătăm rezultatele și să o comparăm cu anestezia clasică, și anume rahianestezia, și să arătăm diferența acesteia față de sistemul clasic, de ghidaj cu ultrasunete.

Studiul a fost făcut pe 60 de pacienți, am văzut rezultatele, am evaluat durerea și, practic, la conferință, am vrut să transmit participanților că un management al durerii bine pus la punct trebuie adaptat la fiecare secție, nu neapărat la Anestezie și Terapie Intensivă, pentru că durerea se poate regăsi sub mai multe forme, pe mai multe secții. Practic am vrut să arăt cum anume am asigurat noi o analgezie și un bun comfort postoperator, știut fiind că protezele de genunchi sunt unele dintre cele mai dureroase intervenții chirurgicale și că există foarte multe riscuri. În final, am vrut să scot în evidență faptul că se fac și la noi lucruri comparabile cu ceea ce se face la nivel internațional. Iar concluzia studiului a fost că blocul de nerv femural cu dexametazonă în proteza totală de genunchi asigură o analgezie postoperatorie bună și sigură, reducând consumul de opioide și AINS și, implicit, efectele adverse ale acestora.

 

Plănuiți și alte proiecte de cercetare?

R. Sigur, ele sunt legate tot de managementul durerii, oarecum tot pe această temă, dar un pic mai complexă. Voi merge la Congresul Internațional al Asistenților Medicali din Singapore, unde mi-a fost acceptat un poster, să prezint ideea, dar mult mai dezvoltată, pentru un număr mult mai mare de pacienți și pentru o patologie asociată a celor din grupurile pe care le-am studiat.

Apoi, vreau să implementez, împreună cu echipa OAMMGMAMR filiala București, un management al durerii specific fiecărei secții din spital. Vrem să facem studii de caz și cercetare pe fiecare diagnostic în parte, ca parte a unei viitoare cercetări pe managementul durerii.

 

Cum sunt percepute aceste studii pe care le faceți de către colectivul dumneavoastră, pe de o parte, și, apoi, de medici și pacienți? 

R. Ca să fiu sincer, cei mai fericiți sunt pacienții. Acesta este un lucru bun, care mă motivează să perseverez. Pe de altă parte, noi luptăm cu prejudecata că profesia de asistent medical este una limitată. Faptul că vrei să faci ceva mai mult decât au făcut ceilalți poate fi văzut cu rezervă. Chiar și aceasta nu reprezintă o problemă, atât timp cât personalul medical, asistenții medicali, medicii înțeleg exact ce vrem noi să facem. Important este ca toți să fie bine informați și să înțeleagă că noi vrem doar să ne menținem locul, așa cum este el definit și să ne facem treaba cât mai bine.

În plus, planul de îngrijire legat de managementul durerii aduce o muncă în plus colegilor mei, dincolo de noutate. Mulți sunt reticenți mai degrabă la faptul că nu știu cum vor face față, pentru că, precum în majoritatea spitalelor, avem aceleași probleme de lipsă de personal și de suprasolicitare. De aici o oarecare reticență în ceea ce privește cercetarea. Dar, de cele mai multe ori, principala barieră este să înțeleagă ce vrem noi, de fapt, să facem.

 

Și cum îi faceți să înțeleagă? Ce metode folosiți?

R. Ne străduim să le explicăm. Facem diferite ședințe, cursuri, nu neapărat legate de managementul durerii, ci legate de modul cum ar trebui să privească cercetarea. Unii sunt deschiși și li se pare interesant, alții sunt încă reticenți. Cu trecerea timpului am, însă, convingerea că vor înțelege, prin faptul că participă la cursuri, prin dovezi, cum e faptul că eu, implicându-mă în cercetare, reprezint Spitalul de Urgență Floreasca la un congres extrem de important din Singapore. Mai contează și susținerea de care beneficiem din partea conducerii spitalului. În ultima perioadă, cel puțin, am fost susținuți în ceea ce privește informarea asistenților medicali, cursurile de specializare. Ne susțin și sunt alături de noi.

 

Legat de creșterea calității și siguranței procesului de îngrijiri din domeniul dumneavoastră, ce întreprindeți în mod concret pentru a le realiza?

R. Explicăm colegilor noștri ce anume implică această calitate a serviciilor, folosirea planului de îngrjire și a cercetării în mod constant și-i monitorizăm atent. Când e cazul, le atragem delicat atenția că, în baza procedurii operaționale pe care, de altfel, au semnat-o și asupra căreia am ajuns cu toții la consens, ar fi trebuit să facă lucrurile așa cum au fost instruiți. Parte dintre ei acceptă că trebuiau să facă lucrurile diferit și că vor acționa în mod corect de acum încolo, alții sunt mai rigizi. Dar cum lucrurile acestea nu pornesc de la mine, de la nivelul secției sau al spitalului, ci este ceva ce se cere în mod constant la nivel național, cu timpul, bănuiesc că le va intra în reflex.

 

În domeniul dumneavoastră, care este principala provocare în procesul de creștere a calității și siguranței procesului de îngrijiri și cum credeți că poate fi depășită?

R. Oarecare reticență venită din obișnuința de a face lucrurile într-un anumit mod. Important este ca oamenii să ajungă să înțeleagă că noul mod de lucru este spre binele lor. În primul rând, este varianta corectă de acțiune și fiecare dintre noi este ”acoperit”, făcând lucrurile ”ca la carte”, conform unor proceduri standard. Din cauza rutinei, de ani de zile, ei fac lucrurile într-un anumit mod, așa că este mai greu, mai ales la început, să adopți noi metode de lucru. Cred, însă, că din octombrie anul trecut și până acum am înaintat foarte bine. Deja peste 50% din personal a îmbrățișat noile metode de lucru.

 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră profesia de asistent medical?

R. Profesia de asistent medical este totul pentru mine. Mă duc cu drag la serviciu, fac cu drag ceea ce fac, indiferent cât de solicitantă este ziua respectivă, eu nu obosesc, pentru că-mi iubesc munca. Ca să gestionez problemele de zi cu zi, pun pe primul plan pacientul și binele acestuia. În momentele în care nu-l înțeleg pe pacient, pentru că sunt și astfel de momente, mă pun în locul lui. În felul acesta îmi este foarte ușor să-i înțeleg perspectivele sau să-i înțeleg durerea. Atunci este totul mai ușor. Când intru, de exemplu, în salon, am satisfacțiile mele. De exemplu, acum, când m-am întors din concediu, în salon încă mai erau bolnavi care mă cunoșteau și mi-au spus  ”ne era dor de tine Alex, ți-am simțit lipsa”.

M-am simțit foarte bine să aud asta.

 

 

Luminița-Mariana Burghelea-Toma, Asistent Șef la Westeye Hospital București

Din prezentarea ”Calitatea vieții pacientului purtător de lentile de contact”, care sunt cele mai importante mesaje pe care doriți să le rețină colegii?

R. În primul rând, a crescut numărul purtătorilor lentilelor de contact și m-am gândit că și în sală vor fi mulți purtători de lentile de contact sau doritori și, automat, îi interesează și pe ei. În același timp, noi fiind asistenți, m-am gândit să subliniez și cât de mult contează instruirea corectă a purtătorului lentilelor de contact pentru o bună calitate a vieții.

 

Am vrut să pun accent pe libertatea pe care o oferă lentilele și pe faptul că, dacă îl conving pe om să poarte lentile de contact, este în avantajul lui. Dar nu am vrut să fie un mesaj agresiv de promovare a lentilelor de contact, am vrut doar să le pun în lumină avantajele.

În același timp, fiindcă am dorit o informare corectă, am enumerat și riscurile lor.  Și un mesaj foarte important pentru toți cei care au diferențe mari de dioptrii între ochi – lor le sunt recomandate lentilele de contact, în primul și în primul rând. Sunt oameni care au -10 pe un ochi și 0 pe celălalt. Omul nu poate purta ochelari fiindcă creierul nu suportă o diferență mai mare de 3 dioptrii. Dar pe lentile de contact, își poate pune -10 și așa poate vedea și cu ochiul slab. Sau ai pe un ochi +3 și pe unul +7. Și atunci poți face următorul compromis cu ochelarii – îți pui pe un ochi +3 și pe celălalt, care are nevoie de +7, doar +5 sau maximum +6. Dar asta înseamnă că pierzi destul din acuitatea vizuală pe care ai putea-o avea dacă ai corecta cu +7 prin lentila de contact, cea mai bună variantă în afara chirurgiei refractive, care este, totuși, o metodă invazivă și poate omul nu dorește să recurgă la ea.

Sau în cazul celor cu astigmatism, care înseamnă dioptrie pe un singur ax. Și dacă porți mai târziu ochelarul și nu îl porți din copilărie, atunci când miști capul, dioptria, fiind pe un singur ax, te amețește. Dar dacă pui direct pe cornee dioptria aceea, nu te amețește, tu vezi clar și ai comfort.

 

Ce v-a atras atenția din celelalte lucrări la care ați asistat?

R. Mi-au plăcut toate. Și încă de când am început să vin la conferințele Ordinului (înainte mergeam doar la congresele de oftalmologie cu secțiuni dedicate asistenților), am fost impresionată de profesionalismul colegilor care prezintă, începând cu Daniela Stan, Corina Gagiu, Elena Gorgonețu sau Anghelușa Lupu. Doamna Președinte Carmen Mazilu este un model pentru mine, pentru modul în care știe să pună în lumină aspectele pe care vrea să le evidențieze. Iar anul acesta mi se par mai relaxate și celelalte colege.

 

Vorbind despre valoare, cum credeți că a evoluat calitatea profesională a asistentului medical din România?

R. Cred că asistentul de la noi și-a îmbunătățit comunicarea, în primul rând. Nu mai este ca pe vremuri când mi se părea că spuneau două vorbe și se uitau ciudat la pacienți. Am întâlnit acum asistente extraordinare, care au știut să-mi explice. Și la Fundeni și la Spitalul Floreasca și la Obregia, pe unde am mai fost cu membrii familiei. Am întâlnit asistenți care-și fac datoria cu brio.

Ca Asistent Șef la West Eye, eu triez uneori asistente pentru posturile vacante de la noi și unele mai au lacune. Dar am găsit și fete tinere, ieșite de pe băncile școlii de asistenți medicali, care sunt foarte bine pregătite. De exemplu, chiar acum am două fete foarte devotate. Una dintre ele mi-a zis că vine cu o oră mai devreme la program astfel încât să fie deja pregătită când începe tura, căci deja vin pacienții.

Cred foarte mult în oameni și cred că poți să activezi partea bună din fiecare. Chiar dacă mulți îmi spun că mă pot păcăli de multe ori, eu nu pun așa problema, atunci când am o asemenea dezamăgire, mă gândesc că nu am reușit eu să activez partea bună din acel om.  Da, cred că poți activa partea bună din fiecare și asta experimentez ca asistent șef și constat cu plăcere că așa este (Luminița-Mariana Burghelea-Toma, Asistent Șef la West Eye Hospital București).

 

A consemnat, Mirela Mustață, Redactor executiv E-Asistent