Timp de lectură: 7 minute
În foarte multe țări din lume, asistentul medical este pregătit încă din școală într-o serie de tehnici care contribuie definitoriu la progresele înregistrate de pacient, în ceea ce privește starea sa de sănătate fizică și emoțională. Vorbim aici, de exemplu, despre ceea ce se numește ”comunicare terapeutică” sau despre tehnicile de interviu pentru evaluarea istoricului de sănătate al pacientului său.
Prima dintre acestea, comunicarea terapeutică, este un proces activ prin care asistentul medical folosește o serie de strategii care-i permit pacientului să-și exprime opiniile și sentimentele, într-o manieră care contribuie la stabilirea unei atmosfere de respect și acceptare.
Pentru pacient, aceasta aduce un nivel de confort mai mare, un sentiment de siguranță și crește încrederea în asistentul sau asistenta medicală. Practic, comunicarea terapeutică îl face pe pacient să înțeleagă că există cineva căruia îi pasă și-l înțelege.
Pe de altă parte, comunicarea terapeutică îl ajută și pe asistentul medical. Folosind aceste strategii, acesta stabilește mai ușor o relație de încredere cu pacientul, află mai multe despre pacient, poate schimba cu acesta informații importante și poate propune intervenții personalizate de îngrijire, care au mult mai mult efect. Mai mult, este extrem de motivant să știi că ai putut ajuta pe cineva care avea nevoie de sprijinul tău.
Comunicarea terapeutică are două componente principale: comunicarea verbală și comunicarea non-verbală. Elementul principal al comunicării terapeutice este arta ascultării active. Aceasta conține atât elemente verbale (parafrazarea), cât și nonverbale (contactul vizual adecvat și tăcerea care invită la dialog). Primul pas este acela de a auzi și interpreta corect semnificația celor comunicate de pacient.
Iar discuția despre ascultarea activă ne conduce spre cel de-al doilea instrument aflat la dispoziția asistenților medicali și care se studiază în universitățile de profil din alte țări, cum ar fi cele din SUA: evaluarea istoricului de sănătate al pacientului.
Colectarea datelor despre pacient reprezintă o etapă de bază în procesul de îngrijire. Deseori denumite interviuri de evaluare a sănătății pacienților realizate de către asistenții medicali, acestea sunt procese sistematice de evaluare prin care asistenții medicali și studenții programelor de pregătire destinate asistenților medicali învață să colecteze informații despre sănătatea pacientului, astfel încât acesta să poată primi exact îngrijirea de care are nevoie.
Deși, la prima vedere, pare a fi vorba doar despre a pune întrebări, evaluarea sănătății pacientului în asistența medicală este mult mai mult decât face asta. Ea este poarta de acces către construirea unei relații eficiente între asistentul medical și pacient, relație care îi va face pe pacienți să se simtă în mai largul lor, sprijiniți și investiți cu încrederea de a contribui la succesul procesului de îngrijire.
Indiferent dacă aflați despre acest instrument pentru prima dată sau sunteți deja familiarizat cu el, poate fi util să reamintim care sunt principiile generale ale acestui interviu de evaluare a stării de sănătate a pacientului ca metodă de adaptare a programului de îngrijire.
- Primul pilon de susținere, cum este precizat și în discuția despre comunicarea terapeutică, este ascultarea activă. Aceasta implică înțelegerea pe deplin a ceea ce comunică pacientul, atât prin indicii verbale, cât și prin cele nonverbale (cum ar fi limbajul corpului), precum și prin starea sa emoțională. Concentrarea completă este esențială în timpul unei evaluări medicale. Ascultați cu atenție, folosind sugestii verbale (întrebări deschise, simple) și nonverbale (încurajarea prin contact vizual, de exemplu) pentru a încuraja pacientul să-și extindă explicațiile asupra simptomelor și circumstanțelor care le înconjoară.
- Al doilea pilon – întrebările structurate. Denumită și chestionare ghidată, chestionarea structurată vă ajută să încurajați pacientul să comunice eficient, fără a întrerupe fluxul narațiunii sale. Începeți cu întrebări generale, făcându-le mai specifice pe măsură ce treceți prin interviu. Evaluările de sănătate în asistența medicală necesită întrebări care provoacă un răspuns mai complex, mai elaborat și nu un răspuns de tip ”da sau nu” (de exemplu, nu întreb dacă se simte rău, ci îl rog să descrie cum se simte, care sunt simptomele, dacă a observat în ce condiții apar, etc.). O serie de întrebări în cascadă, care devin din ce în ce mai focalizate, ajută adesea pacienții să se deschidă. Solicitați informații suplimentare, atunci când este necesar, cerând pacientului să-și clarifice afirmațiile. Repetarea afirmațiilor sale (o tehnică numită – ecou) este, de asemenea, utilă, la fel ca și utilizarea încurajărilor verbale și nonverbale, cum ar fi să dai din cap sau să spui pacientului „continuați, vă rog”.
- Al treilea pilon de sprijin – comunicarea nonverbală. Evaluările pe care le fac asistenții medicali necesită, de asemenea, ca purtarea acestora (cum ar fi postura, contactul vizual, expresia facială) să fie în ton cu comunicarea nonverbală a pacientului. Citirea și înțelegerea acestor indicii nonverbale îi ajută pe asistenții medicali să înțeleagă mai deplin pacienții, iar utilizarea propriei comunicări nonverbale – cum ar fi oglindirea poziției pacientului sau utilizarea contactului fizic terapeutic (punând o mână pe brațul pacientului, de exemplu) – poate îmbunătăți și mai mult procesul de evaluare a istoricului de sănătate.
- Al patrulea pilon de suport – empatia, validarea și reasigurarea. Empatia este esențială în evaluările realizate de asistenții medicali, deoarece demonstrează că aceștia înțeleg și le pasă de ceea ce se întâmplă cu pacientul și ajută la stabilirea unei relații de încredere asistent(ă)-pacient. Răspunsurile empatice, în timpul unui interviu de evaluare a istoricului de sănătate pot fi atât verbale („vă înțeleg”), cât și nonverbale (cum ar fi oferirea unui șervețel, dacă pacientul plânge). Dincolo de a fi empatic, asigurați-vă că validați sentimentele pacienților, pentru a-i asigura că emoțiile lor sunt naturale și rezonabile și că problemele lor sunt înțelese și vor fi abordate în procesul de îngrijire.
- Al cincilea pilon – discuția – duce la un parteneriat util terapeutic și la stabilirea unei serii de concluzii. Un alt element esențial al evaluării istoricului de sănătate de către asistenții medicali este ideea că porniți să construiți, împreună cu pacientul, un parteneriat dedicat sănătății sale. Simpla discuție care nu este urmată de un plan concret ajută doar în plan emoțional, nu și în cel al îngrijirii depline a pacientului. Pe măsură ce vă desfășurați interviul, este util să rezumați ceea ce a spus pacientul, deoarece demonstrează că ați ascultat și aceasta poate face o diferență enormă în viața unui pacient. Este evident pentru el că puteți construi împreună un plan de îngrijire concret, cu obiective clare, pe care le înțelege.
- Al șaselea pilon esențial pentru îngrijire – împuternicirea pacientului, pe parcursul procesului de îngrijire. Problemele de sănătate pot provoca sentimente de anxietate la pacienți. O modalitate de a liniști temerile pacienților este ca asistenții medicali să discute despre ce va urma să se întâmple, în timpul evaluării istoricului de sănătate al pacientului, pentru a-l informa pe acesta la ce ar trebui să se aștepte în continuare, cum ar fi o examinare fizică, de exemplu.
Pe lângă faptul că aceste instrumente facilitează mult munca asistentului medical, progresele terapeutice și satisfacția pacientului, este important să știm că ele sunt extrem de utile pentru pacienți. Pacienții se simt foarte vulnerabili atunci când se confruntă cu probleme de sănătate, ceea ce face esențial să existe o bună comunicare cu ei și să le fie întărită ideea că ei au un rol important în procesul terapeutic. Și da, o bună colaborare a pacientului cu echipa medicală poate îmbunătăți mult rezultatele terapeutice și satisfacția muncii medicului și asistentului medical.
Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent
Surse de documentare: