Experiența și știința din spatele durerii cronice (câteva aspecte importante pe care să le știm)

Timp de lectură: 8 minute

Durerea cronică este durerea care durează mai mult de câteva luni (3 până la 6 luni, mai mult decât „vindecarea normală”). Este un proces de boală care este atât de complex încât abia începem să-i înțelegem declanșatorii și care doar recent a câștigat recunoașterea ca afecțiune medicală de sine stătătoare.

Deși este o problemă destul de comună, doar cei care trăiesc cu ea realizează ce înseamnă, de fapt. Dar cum este să trăiești cu durere cronică? Și cum se comportă corpul și creierul în acele condiții? Cuvintele pe care oamenii tind să le folosească pentru a-și descrie durerea sunt foarte diferite: durere sâcâitoare, arsură, durere ascuțită… Acum imaginați-vă că ar trebui să îndurați ceva de genul acesta în fiecare zi, până când vă epuizează încet energia mentală și fizică. Și totuși aceasta este realitatea pentru mulți oameni care se confruntă cu durerea cronică. Unele zile pot fi bune, altele proaste; semnele s-ar putea să nu fie întotdeauna vizibile și poate fi o luptă interioară ascunsă în spatele dinților strânși.

Dar cum ajunge durerea să fie cronică?

Durerea cronică poate fi adesea considerată doar un simptom al unei probleme mai mari sau nu este luată în serios deoarece nu pune viața în pericol. Cu toate acestea, povara durerii cronice nu este doar personală, ci și una socială. Studiile arată că persoanele cu durere cronică pot avea dificultăți în a-și desfășura viața de zi cu zi și în a face diverse activități și au o sănătate generală mai precară.

Abia în 2018, Clasificarea Internațională a Bolilor a dat durerii cronice propriul cod, în versiunea preliminară a noului sistem de codificare ICD-11, deschizând calea pentru recunoașterea și diagnosticarea acesteia.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), durerea cronică este acum clasificată în două categorii: durere cronică primară și durere cronică secundară. Conform acestei clasificări, durerea primară se referă la durerea care nu este cauzată de sau nu poate fi explicată de o altă afecțiune medicală. Unele exemple pot fi fibromialgia sau durerea lombară primară cronică. Durerea secundară, pe de altă parte, este cauzată de o afecțiune medicală subiacentă. Artrita, cancerul sau durerea asociată cu colita ulceroasă ar intra în această categorie.

Durerea cronică devine mai frecventă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, cel puțin în parte, pentru că problemele de sănătate care pot provoca durere, cum ar fi osteoartrita, devin mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă. Durerea poate afecta calitatea vieții și productivitatea și poate fi însoțită de dificultăți de deplasare, tulburări de somn, anxietate, depresie și alte probleme.

Ce spune știința despre intervențiile complementare în durerea cronică?

Unele cercetări recente au analizat efectele abordărilor complementare asupra durerii.

O analiză din 2017 a analizat abordările complementare având în vedere criza opioidelor, pentru a vedea care dintre ele ar putea fi utile pentru ameliorarea durerii cronice și reducerea nevoii de terapie cu opioide pentru a gestiona durerea. Au existat dovezi că acupunctura, yoga, tehnicile de relaxare, tai chi, masajul și manipularea osteopatică sau a coloanei vertebrale pot avea un anumit beneficiu pentru durerea cronică, dar numai pentru acupunctură există dovezi că tehnica ar putea reduce nevoia pacientului de opioide.
Cercetările arată că hipnoza este moderat eficientă în gestionarea durerii cronice, în comparație cu îngrijirea medicală obișnuită. Cu toate acestea, eficacitatea hipnozei poate varia de la o persoană la alta.
O revizuire din 2017 a studiilor privind meditația mindfulness pentru durerea cronică a arătat că aceasta este asociată cu o mică îmbunătățire a simptomelor durerii.
Studiile au arătat că muzica poate reduce durerea auto-raportată și simptomele depresiei la persoanele cu durere cronică.

Ce spune știința despre siguranță și efectele secundare ale acestor intervenții complementare în durerea cronică?

Abordările psihologice (cum ar fi mindfulness/meditație, hipnoză, tehnici de relaxare), abordările fizice (cum ar fi acupunctura, terapia prin masaj, manipularea coloanei vertebrale) și combinația de abordări psihologice și fizice (cum ar fi tai chi, qigong și yoga) sunt în general sigure pentru persoanele sănătoase, dacă sunt efectuate corespunzător. Este important ca practicanții și profesorii acestor abordări să fie calificați corespunzător și să urmeze măsurile de siguranță adecvate. Pe de altă parte, persoanele cu afecțiuni medicale și femeile însărcinate este bine să evite unele abordări complementare de sănătate.

Cum se face trecerea de la durerea acută la cea cronică?

Oamenii de știință au descoperit că în spatele durerii acute care devine cronică este un receptor numit Toll-like receptor 4 (TLR4) care poate fi un factor de control. Receptorii de tip Toll pot stimula sistemul imunitar central pentru stări intense de durere. Ca răspuns la stimuli dăunători, factori de stres sau la leziuni tisulare, în special în microbiom sau în tractul gastrointestinal, organismul începe să elibereze produse din celulele inflamatorii. Când se întâmplă acest lucru, aceste produse care sunt eliberate din propriul nostru corp pot activa acești receptori dintre care și pe cel pe care îl numim TLR4, care este prezent pe celulele inflamatorii și pe neuronii senzoriali. Activarea TLR4 în sine nu provoacă atât de multă durere, dar face ca sistemul nervos să devină mai reactiv. Dacă există și alți factori de stres prezenți în acel moment – cum ar fi o dietă proastă sau suferință psihologică – acest lucru poate declanșa un efect în cascadă care poate alimenta tranziția către durerea cronică.

Totul se petrece în creier?

Teoriile de până acum sugerează că durerea se manifestă la ”intersecția în care corpul se întâlnește cu creierul”. Cu alte cuvinte, este corect să credem că totul se rezumă la modul în care creierul înregistrează durerea atunci când există leziuni tisulare. Durerea este o funcție crucială pentru supraviețuirea noastră. Ea este, în esență, un sistem de avertizare care spune organismului nostru că există daune sau boli de care trebuie să se ocupe. După o boală sau un traumatism, nervii din jurul zonei afectate încep să trimită semnale către creier prin măduva spinării, care ne cer să acționăm și să cerem ajutor, ca să evităm alte daune și mai mari. După ce corpul este afectat de un traumatism, de exemplu, deteriorarea organelor și țesuturilor corpului declanșează un răspuns inflamator acut care implică celulele imune, vasele de sânge și alți mediatori. Cu toate acestea, uneori, chiar și după ce trece această fază inițială a leziunii și corpul se vindecă, sistemul nervos poate rămâne în această stare de suferință sau reactivitate. Când se întâmplă acest lucru, organismul poate deveni hipersensibil la durere.

Stresul poate amplifica durerea?

Uneori, acest răspuns prelungit la trauma inițială poate face ca durerea persistentă să fie larg răspândită, mai degrabă decât localizată în zona afectată. Aceasta se numește „sensibilizare centrală”. Stresul poate, de asemenea, modula felul în care durerea este percepută de către organism; poate provoca încordarea sau spasmul mușchilor și poate duce la o creștere a nivelului hormonului cortizol. Acest lucru poate provoca inflamație și durere prelungită. Adițional pot apărea probleme de somn, iritabilitate, oboseală și depresie în timp, creând un cerc vicios care se adaugă la un sistem nervos deja stresat, agravând durerea.

Chiar dacă persoana are doar o problemă periferică, fie că este vorba de inflamația unei articulații, inflamația pielii sau modificări ale funcției nervoase periferice, în același timp circulă spre creier informația despre aceasta spre măduva spinării și apoi în centrii nervoși superiori. Dacă măduva spinării, care organizează funcția de intrare-ieșire de la periferie la creier, amplifică informația (ca și cum la un radio și aș ridica volumul), aceasta activează populații specifice de fibre senzoriale care sunt în mod normal activate doar de o rănire gravă.

Ce ne spune neuroștiința durerii?

Deși tratamentele pentru durerea acută implică adesea administrarea de diferite medicamente, cum ar fi acetaminofenul, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau opioidele, strategiile de tratament și management pentru durerea cronică sunt destul de limitate. De aceea, abordările complementare asupra durerii pot fi utile în reducerea stresului asociat durerii, iar o serie de studii au demonstrat acest lucru. În multe țări studenții învață acum că și atunci când diagnosticul este o articulație inflamată, nu înseamnă că pacientul nu are ceva serios. De aceea, în multe cazuri, mindfulness este adesea folosit în terapie pentru a trata sau gestiona fibromialgia.

Acest lucru nu înseamnă că nu există o componentă fiziologică a fibromialgiei și, într-adevăr, cercetările recente au arătat că este foarte probabil să fie o afecțiune autoimună, la fel de reală ca prezența anticorpilor care definesc prezența unei articulații artritice. Însă, în aceste cazuri, mindfulness poate ajuta persoana să rezolve problema acestui răspuns exagerat al creierului. Mindfulness nu face starea de durere mai puțin reală, însă demonstrează că schimbarea modului în care persoana se gândește la durerea sa o poate ajuta să facă față acestei dureri. Din perspectiva unei persoane cu durere cronică, este o călătorie pentru a vedea cum creierul și corpul lucrează împreună pentru a menține durerea și această înțelegere poate ajuta.

Ce ne rezervă viitorul pentru tratarea durerii cronice rămâne încă neclar. Cu toate acestea, există speranța că vor fi dezvoltate medicamente care ar putea acționa asupra unor receptori precum TLR4 într-un mod care ar putea ajuta ca durerea să nu evolueze de la cea acută spre cea cronică. În plus, înțelegerea noastră despre modul în care procesele psihologice interacționează cu interfața neuro-imună crește în timp, ceea ce va ajuta cu siguranță.

Mirela Mustață, Redactor executiv E-asistent

Surse de documentare: